Ofertele lunii Mai #carti #ateliere

Luna Mai este generoasă. Cinci dintre volumele dr. David R.Hawkins, cărţi din categoria “Terapii pentru minte, inimă şi trup”, cărţi de poveşti pentru copii, “Prezenţa” ambele volume – Rupert Spira, “Călătoria sufletelor” – Michael Newton, “La marginea realităţii” – Colin Andrews, volumul de poeme şi picturi, “Semne” – Florina Marin, “Viaţă Adevăr Lumină” – Ioan Gyuri Pascu şi, nu în ultimul rând, o premieră: Seminarul Calea Omului în secolul XXI, Modulul II.

În 14 şi 15 Mai, se desfăşoară Modulul I, iar în 28-29 Mai, Modulul II. Aceste seminarii îţi oferă nişte unelte, “undiţele” cu care vei putea pescui în continuare în oceanul cunoaşterii. Îţi deschid poarta către universul energiei, al cunoaşterii empirice a ceea ce, iată, ştiinţele confirmă, în sfârşit.  

Metode şi tehnici care-ţi vor folosi pentru a te cunoaşte pe tine însuţi, pentru a te elibera de tipare nefolositoare, vor sprijini conştientizarea universului de frecvenţe şi informaţii care ne alcătuiesc şi chiar ne trăiesc existenţa, vor contribui la eliminarea stresului – ceea ce poate conduce la îmbunătăţirea stării de sănătate. Dincolo de cuvinte, se află practica şi minunile. 😉

Descoperirea potenţialului la care ai acces, îţi va hrăni voinţa de a înainta pe calea spre adevăr, iubire, bucurie şi pace.

Dacă aştepţi să te conectezi la o maşinărie ca să fii “mai bun”, atunci acesta NU este seminarul potrivit.

Dacă ştii sau eşti dispus să afli că tot ceea ce ai de depăşit este frica, dacă vrei să-ţi descoperi cea mai mare dintre puterile omeneşti, iubirea, atunci, DA, aceste seminarii sunt pentru tine. Şi te primesc cu drag, dacă ai împlinit 18 ani!!! 😊

Daniela Marin

(Până în 10 mai, preţurile seminariilor sunt reduse.)

Corp-suflet-viaţă #calatoriasufletelor

S (Subiect): Dumnezeule, nu sunt mort, nu-i aşa? Vreau să spun, trupul meu este mort – pot să-l văd sub mine – dar plutesc… mă uit în jos şi pot să-mi văd corpul întins pe patul spitalului. Toată lumea din jurul meu mă crede mort, dar nu sunt. Vreau să strig, hei, nu sunt mort cu adevărat!

Este incredibil… asistentele îmi pun un cearşaf peste faţă… oamenii pe care îi cunosc plâng. Ar trebui să fiu mort, dar trăiesc încă! Este ciudat, pentru că trupul meu este absolut mort în timp ce mă mişc deasupra lui. Trăiesc!

ACESTEA sunt cuvintele unei persoane aflate în stare de hipnoză profundă retrăind experienţa morţii. Cuvintele îi ies în izbucniri scurte, emoţionate şi sunt pline de groază amestecată cu respect, pe măsură ce vede şi simte cum este să fii un spirit proaspăt separat de corpul fizic. Acest bărbat este clientul meu şi tocmai l-am asistat în recrearea unei scene dintr-o viaţă anterioară, în timp ce stă lungit într-un scaun extensibil confortabil.

Un pic mai devreme, urmându-mi instrucţiunile în timpul inducerii stării de transă, acest subiect era în regresie de vârstă, întorcându- se la amintirile copilăriei. Percepţiile sale subconştiente s-au contopit treptat în timp ce lucram împreună la întoarcerea lui în pântecul mamei.

Apoi l-am pregătit pentru un salt înapoi în negurile timpului prin folosirea vizuală a scutului protector. După ce am încheiat acest pas important al condiţionării mentale, mi-am mişcat subiectul printr-un tunel imaginar al timpului până în ultima lui viaţă pe Pământ. Aceasta a fost o viaţă scurtă, pentru că murise subit din cauza unei epidemii de gripă în 1918.

Pe măsură ce şocul iniţial de a se vedea pe sine murind şi sufletul ieşindu-i din trup începe să se estompeze, clientul meu se adaptează mai uşor la imaginile vizuale din mintea sa. Deoarece o mică parte din zona conştientă, critică a minţii sale încă mai funcţionează, îşi dă seama că recrează o experienţă anterioară. Durează mai mult ca de obicei, de vreme ce acest subiect este un suflet mai tânăr şi neobişnuit cu ciclurile de naştere, moarte şi re-naştere, aşa cum sunt mulţi dintre ceilalţi clienţi ai mei. Cu toate acestea, doar în câteva clipe el se adaptează şi începe să răspundă cu mai mare încredere întrebărilor mele. Îi ridic rapid nivelul de hipnoză din subconştient la starea de supraconştient. Acum el este gata să-mi vorbească despre lumea spiritelor şi îl întreb ce se-ntâmplă.

S: Mă înalţ… încă plutesc… mă uit înapoi la trupul meu… E ca şi cum aş urmări un film, numai că eu joc în acesta!

Doctorul le consolează pe soţia şi fiica mea. Soţia mea plânge (subiectul se foieşte în scaun cu disconfort). Încerc să ajung în mintea ei… să-i spun că totul este bine cu mine. Este atât de copleşită de jale, încât nu pot să trec de ea. Vreau să ştie că suferinţa mea a trecut… că m-am eliberat de trup… că nu-mi mai trebuie… că o s-o aştept. Vreau să ştie lucrul ăsta… dar ea… nu mă ascultă. Oh, acum mă îndepărtez…

Şi astfel, ghidat de o serie de comenzi, clientul meu începe procesul de trecere în lumea spiritelor. Este un drum pe care l-au străbătut şi alţii în atmosfera de siguranţă a biroului meu.

În mod tipic, pe măsură ce amintirile din starea de supraconştienţă se extind, subiecţii sub hipnoză devin mult mai conectaţi la tunelul spiritual. Pe măsură ce şedinţa avansează, imaginile mentale ale subiectului sunt traduse mult mai uşor în cuvinte. Propoziţii scurte şi descriptive duc la explicaţii detaliate a ceea ce înseamnă să intri în lumea spiritelor.

Dispunem de o documentaţie vastă, inclusiv observaţiile personalului medical, care descrie experienţele în faţa morţii şi din afara trupului ale persoanelor rănite grav în accidente. Aceste persoane fuseseră considerate moarte din punct de vedere clinic înainte ca eforturile medicale să le scoată din acea stare.

Sufletele sunt destul de capabile să-şi părăsească trupurile gazdă şi să se întoarcă în acestea, în special în situaţii limită, când corpul moare. Oamenii povestesc despre cum stau suspendaţi deasupra trupurilor lor, în special în spitale, şi cum îi urmăresc pe medicii care încearcă să-i resusciteze. În timp, aceste amintiri se estompează după ce se întorc la viaţă.

În primele etape de regresie sub hipnoză în vieţile anterioare, descrierile subiecţilor care trec mental prin aceste vieţi nu contrazic relatările persoanelor care au murit în realitate pentru câteva minute în această viaţă. Diferenţa dintre aceste două grupuri de persoane este că subiecţii sub hipnoză nu-şi amintesc experienţele morţii lor temporare. Persoanele aflate în transă profundă sunt capabile să descrie cum este viaţa după moartea fizică permanentă.

Care sunt similarităţile amintirilor despre viaţa de apoi între persoanele care povestesc despre experienţele de decorporalizare ca rezultat al traumelor fizice temporare şi un subiect care-şi aminteşte sub hipnoză moartea într-o viaţă anterioară?

Amândoi plutesc în jurul trupurilor într-un mod straniu, încercând să atingă obiecte solide care se dematerializează în faţa lor.

Ambele tipuri de raportori spun că se simt frustraţi în încercările lor de a vorbi cu persoanele vii, care nu le răspund. Ambii afirmă că se simt traşi din locul în care au murit şi că experimentează relaxare şi curiozitate mai degrabă decât frică.

Toate aceste persoane vorbesc despre un sentiment euforic de libertate şi de strălucire în jurul lor. Unii dintre subiecţii mei văd un alb strălucitor, înconjurându-i complet în momentul morţii, în timp ce alţii văd lumina strălucitoare mai departe, în continuarea unui spatiu mai întunecat prin care sunt traşi. La această ultimă variantă se fac adesea referiri – este efectul de tunel, care a devenit bine cunoscut publicului.

Fragment din Călătoria Sufletelor, Cap.1, Moarte şi plecare – Michael Newton, Ph.D.

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/calatoria-sufletelor-nou

Studiul călătoriei în timp #destinulsufletelor

Când un client foloseşte cuvântul „ecran” pentru a descrie cum vede evenimentele, acest loc este relevant. Micile camere de conferinţe şi biblioteca par să aibă mese cu o varietate de cărţi de mărimea unui televizor. Aceste aşa-zise cărţi au ecrane luminoase, tridimensionale. O clientă s-a făcut ecoul gândurilor celor mai mulţi dintre subiecţi când a spus: „Aceste înregistrări dau iluzia unor cărţi cu pagini, dar, de fapt, sunt surse de energie care vibrează şi formează modele de imagini ale evenimentelor“.

Mărimea acestor ecrane depinde de folosirea lor într-o locaţie dată. De exemplu, în camerele unde se face selecţia secvenţelor din viaţă, cele pe care le folosim chiar înaintea următoarei noastre încarnări, ecranele sunt mult mai mari decât acelea întâlnite în bibliotecile spirituale şi sălile de clasă. Sufletelor li se dă posibilitatea de a intra în aceste ecrane de dimensiunile vieţii. Ecranele uriaşe, care licăresc, de obicei înconjoară sufletul şi au fost numite Inelul Destinului. Voi discuta despre acest inel în capitolul 9.

În ciuda dimensiunii impresionante a ecranelor din încăperile unde se va face selecţia vieţilor viitoare, sufletele petrec mult mai mult timp privind scenele în bibliotecă. Funcţia ecranelor mai mici din biblioteci este aceea de a monitoriza continuu timpul trecut şi prezent pe Pământ. Toate ecranele, mari sau mici, mi-au fost descrise ca secvenţe de film care seamănă cu nişte cascade în care poţi intra, în timp ce o parte a energiei noastre rămâne în cameră.

Toate ecranele cosmice sunt multi-dimensionale, cu coordonate care să înregistreze timpul şi spaţiul evenimentelor. Deseori ne referim la acestea ca fiind perioade de timp şi pot fi acţionate de explorarea gândurilor. Pot exista şi alţi regizori ai acestui proces, nevăzuţi de suflet. Destul de des un subiect va folosi dispozitive mecanice în descrierile lui, cum ar fi panouri, pârghii şi cadrane.

Aparent, toate acestea sunt iluzii create pentru sufletele care se încarnează pe Pământ.

În timp ce nu există restricţii pentru studiul călătoriei în timp, cei mai mulţi dintre subiecţi par să folosească ecranele mai mici mai mult pentru a observa evenimente trecute la care au participat cândva. Sufletele iau o parte din energia lor, lăsând restul pentru consolare şi intră în ecrane într-unul dintre următoarele două moduri:

1. Ca observatori care se mişcă ca nişte stafii nevăzute în scene pe Pământ, neavând nici o influenţă asupra evenimentelor.

Consider acest lucru apropiat de ceea ce numim realitate virtuală.

2. Ca participanţi care vor avea roluri în acţiunea de pe scenă, chiar transformând realitatea faţă de original, prin recreări ale acesteia.

Odată revăzută, totul revine la ce era, deoarece realitatea permanentă a unui eveniment trecut într-o lume fizică rămâne aceeaşi din perspectiva sufletului care a luat parte la evenimentul iniţial.

Fragment din Cap.5 – Sistemele grupurilor de suflete  

Destinul Sufletelor, Studii de caza supra vieţii dintre vieţi, Michael Newton, Ph.D.