Intenţia şi generatoarele de evenimente aleatorii: mintea colectivă

Aşa cum a demonstrat dr. Radin, există numeroase dovezi în sprijinul afirmaţiei că mintea dictează materiei. Un exemplu sunt experimentele cu generatoarele de evenimente aleatorii, focalizate asupra intenţiei. Aceste dispozitive (numite uneori generatoare de numere aleatorii) sunt, în esenţă, nişte sisteme electronice de dat cu banul. Ele se bazează fie pe un singur eveniment cuantic, precum descompunerea radioactivă, fie pe un compozit format din multe evenimente cuantice, precum “zgomotul” generat de circuitele electronice.

Dr. Radin ne povesteşte despre experienţa sa cu aceste experimente:

“Încă din anii 1600, când Francisc Bacon dezvolta metoda empirică în ştiinţă, el … menţiona în rândul posibilităţilor şi zarul. De fiecare dată când un zar se roteşte, el poate fi urmărit pe tot drumul său spre evenimentele cuantice ce au cauzat întoarcerea sa într-un anumit fel şi nu într-altul. Astfel, dacă zarul se roteşte de un număr de ori, el devine, în esenţă, o incertitudine a mecanicii cuantice.

După descoperirea electronicii, cineva a avut ideea de a simula mişcarea zarului în circuitele electronice. Motivul utilităţii acestui exeperiment rezida în aceea că permitea atât măsurarea uşoară şi precisă a ceea ce se întâmpla de fapt, cât şi înregistrarea automată a fenomenelor.”

Cu alte cuvinte, odată ce intră în joc electronica, observaţiile pot fi înregistrate de către dispozitiv, fapt ce elimină eroarea umană. Rezultatul nu s-a concretizat numai într-o observare şi o înregistrare mai corecte, ci şi într-o adevărată explozie a experimentelor cu generatoare de evenimente aleatorii (în limba engleză, Random Event Generator, n. tr).

Un tip de experiment cu numere aleatorii ce a fost desfăşurat de sute de ori de-a lungul ultimelor patru decenii a constat într-un generator aleatoriu, ce producea numai secvenţe de biţi aleatorii (0 şi 1), pe principiul aruncării în aer a unei monede pentru a vedea pe ce parte are să cadă. Pur şi simplu, cineva era rugat să apese pe un buton care producea 200 de biţi, fiindu-i sugerat în acelaşi timp, să încerce să facă în aşa fel încât să genereze mai mulţi biţi 1 decât 0.

Dacă examinaţi întreaga literatură de specialitate, toate sutele de experimente efectuate vreodată, puteţi pune o singură întrebare: Are vreo importanţă că oamenii încercau să producă mai mulţi biţi 1 decât 0? Iar răspunsul este că da, contează. Într-un anumit fel, intenţia e corelată cu operaţiunea, deci cu rezultatul obţinut de generatoarele de numere aleatorii. Dacă doriţi să obţineţi mai mulţi biţi 1, generatorul va face în aşa fel încât să producă mai mulţi dintre aceştia.

Analiza finală arată un rezultat de 50.000 la 1. Raportul dintre şansă şi intenţie ca fiind motivul pentru care generatoarele au adoptat direcţia respectivă este de 50.000 la 1 în favoarea intenţiei.

Descoperirile sale au fost criticate însă, pe motiv că “nu sunt altceva decât date statistice”. Dar funcţia undei cuantice e doar probabilitatea identificării statistice a unei particule într-un anumit loc, la un moment dat. Aşa că, dacă şi aici e vorba de o problemă, nu putem decât să remarcăm că se bucură de o companie bună.

Generatoare de evenimente aleatorii: mintea colectivă

Vă amintiţi de procesul lui O. J. Simpson? Cum am putea uita – sute de milioane de oameni aşteptând verdictul vinovat/nevinovat. Pentru toate aceste milioane de oameni, deznodământul avea o importanţă deosebită. Pentru Dean Radin, Roger Nelson şi Dick Shwope era o şansă de a vedea dacă nu doar intenţia, ci şi minţile coerente puteau influenţa evenimentele presupus aleatorii.

Acesta urma sa fie un moment neobişnuit în istoria umană, deoarece oamenii ştiau cu mult timp înainte că într-o fracţiune de secundă se vor rosti cuvintele vinovat sau nevinovat. Se petrecea ceva de interes major, ce urma să atragă concomitent sute de milioane de oameni.

Ei au decis să înregistreze evenimentul cu ajutorul generatoarelor de numere aleatorii, amplasând în acest scop trei asemenea dispozitive în laboratoarele din Statele Unite, unul în Amsterdam şi unul în Princeton. Având toate cele cinci generatoare de numere aleatorii gata pregătite să înregistreze momentul anunţării verdictului, savanţii au aşteptat să vadă ce se va întâmpla.

“Am pornit generatoarele şi după aceea am evaluat rezultatele. Astfel, în două locuri, am observat un vârf ce ar fi putut apărea întâmplător într-un singur caz dintr-o mie. Primul a fost atunci când camera de luat vederi a schimbat imaginile din exteriorul tribunalului cu cele din interiorul sălii de judecată (fapt ce a cauzat o creştere uriaşă a atenţiei, reflectată în generatoarele aleatorii), celălalt fiind momentul citirii verdictului. Aceste momente au fost indicate precis şi coerent de toate cele cinci generatoare simultan.

Termenul vârf de coerenţă se referă la reprezentarea grafică a principiului aleatoriu. În mod normal, generatoarele de evenimente aleatorii dezvoltă 50% biţi 1 şi 50 % biţi 0, astfel încât reprezentarea grafică a raportului dintre 1 şi 0 e constantă. Dar, dintr-un anumit motiv, atunci când milioane de oameni şi-au focalizat atenţia asupra aceluiaşi lucru, graficul a deviat abrupt de la 50/50, exact în momentele cele mai dramatice ale concentrării. Acest fapt contrazice o premiză fundamentală a teoriei cuantice – şi anume aceea că evenimentele cuantice sunt pur aleatorii.”

Începând din acel moment, Radin şi colegii săi au lansat Proiectul Conştiinţei Globale. În cadrul acestui experiment, generatoarele de evenimente aleatorii amplasate pe tot mapamondul funcţionează 24 de ore pe zi şi trimit rezultatele la serverul din Princeton la fiecare 5 minute. Astfel au fost observate vârfuri semnificative în timpul unor evenimente precum Y2K, 11 septembrie sau funeraliile Prinţesei Diana.

Statisticile sunt instrumente valide ale cercetării şi, aşa cum Bill Tiller spune despre experimentele sale, “rezultatele sunt solide”.

Dispozitive electronice de fixare a intenţiei

Bill Tiller a condus Departamentul de Ştiinţe Materiale de la Standford. Dar, cu decenii în urmă, el a decis să părăsească această poziţie executivă din cadrul departamentului, comisiile guvernamentale şi poziţiile de putere pentru a se concentra asupra “celeilalte chestiuni”.

Mai exact, şi-a propus să verifice experimental dacă intenţia umană influenţează sau nu sistemele fizice. Nu “doar” să înceteze o funcţie ondulară sau două, sau să declanşeze un simplu eveniment cuantic aleatoriu – ci să influenţeze de-a dreptul un atribut macroscopic al materiei.

Astfel, el a construit un dispozitiv electronic de fixare a intenţiei. E vorba de o simplă cutie cu câteva diode, un oscilator, câţiva rezistori şi condensatori. Apoi:

“L-am aşezat pe o masă în jurul căreia s-au aşezat patru meditatori foarte bine calificaţi, care au intrat într-o stare meditativă adâncă; ei au curăţat mediul, transformându-l într-un spaţiu sacru, folosindu-şi în acest scop mintea şi intenţia. După aceea, unul dintre cei patru a rostit o intenţie specifică pentru acest dispozitiv.

Intenţia priveşte influenţarea unui anumit experiment ţintă.

De exemplu, creştea pH-ului apei purificate cu o unitate întreagă sau descreşterea acestui pH cu o unitate întreagă; creşterea activităţii termodinamice a unei enzime hepatice specifice, fosfataza alcalină. Sau influenţarea unui experiment in vivo cu larve de insecte menit creşterii aportului de energie moleculară din corpul lor în vederea reducerii perioadei dezvoltării larvare. Am folosit aceste dispozitive pentru toate cele patru experimente amintite mai sus şi am obţinut succese notabile.

Pe lângă aceste cutii, au fost pregătite şi dispozitive de control, asupra cărora nu s-a fixat nicio intenţie. Cutiile au fost îmbrăcate separat în folie de aluminiu şi trimise la un laborator situat la o mie de mile distanţă.

Aici, ambele tipuri de cutii, de control şi de fixare a intenţiei, au fost plasate la aproximativ zece centimetri de ţintă şi apoi pornite. A durat trei sau patru luni pentru ca ele să “condiţioneze spaţiul la o stare de simetrie superioară”, sau, cu alte cuvinte, să înceapă să funcţioneze. Au fost observate contraste marcante atât în cadrul fiecărei perechi, cât şi colectiv. Cât priveşte efectele notabile observate, acestea aveau o probabilitate statistică mai mică de unu la mie.”

Mai simplu spus, doctorul Tiller a cerut celor patru meditatori să se concentreze asupra unei cutii electronice simple având în minte o anumită intenţie – precum schimbarea pH-ului apei cu o întreagă unitate. Ei au închis cutia, plasând-o în apropierea unei cantităţi de apă, pentru ca după câteva luni pH-ul acesteia să se schimbe. Şansa ca această schimbare să se fi petrecut natural este mai mică de unu la mie, mai cu seamă dacă ţinem cont de faptul că schimbarea amintită nu s-a petrecut şi la unităţile de control.

Dar cât de mare este o unitate de pH, ne veţi întreba? Ne răspune dr. Tiller: “Dacă pH-ul din corpul vostru se modifică cu o unitate întreagă, sunteţi morţi…”

Cât priveşte acceptarea acestei teorii, dr. Tiller notează: “oamenii de ştiinţă tradiţionalişti întâmpină dificultăţi… intervine efectul de boogle. Ochii lor se măresc a uimire, iar ei preferă să nu mai continue conversaţia”.

Reflectaţi câteva clipe la acestea…

􀁺 Ce prejudecăţi aveţi şi vă împiedică să treceţi la o nouă paradigmă?

􀁺 Cum se reflectă aceste prejudecăţi în lucrurile ce formează realitatea voastră?

􀁺 Care este realitatea voastră?

􀁺 E posibil ca ştiind că aceste lucruri reprezintă o manifestare a gândurilor voastre, să puteţi manifesta mai uşor alte lucruri, bazate pe noua voastră paradigmă?

􀁺 Enumeraţi cinci aspecte diferite între minte şi materie.

􀁺 Aţi putea să priviţi aceste lucruri într-un mod diferit, percepându-le ca fiind aidoma?

􀁺 Dacă gândurile pot influenţa structura moleculară a apei, atunci ce pot face gândurile voastre propriei voastre realităţi?

􀁺 Ce a fost mai întâi – scaunul pe care staţi sau ideea de a lua loc pe scaun pentru a citi această carte?

Fragment din cartea Ce naiba ştim noi, de fapt? (What the Bleep Do We Know!?) – William Arntz, Betsy Chasse, Mark Vicente

Meditaţia sau vindecarea de gândirea excesivă #ioangyuripascu

Vă propun o abordare a conceptului, a stării de meditaţie din punct de vedere al creştinului ortodox care sunt. Din acest unghi de vedere, meditaţia îmi pare o continuare a rugăciunii.

Şi în cazul rugăciunii, avem de a face cu două tipuri de rugăciuni, aşa cum experienţa directă m-a învăţat:

a. rugăciunea cerere şi rugăciunea întrebare fac parte din această primă categorie. În acest caz, meditaţia, ca prelungire a rugăciunii, ca o continuare a acesteia, are menirea de a facilita obţinerea răspunsului sau chiar de a conţine răspunsul la rugăciunea noastră. Un fel de purtător de feedback al puterii conţinute în rugăciune. Să luăm, ca exemplu, o rugăciune simplă, cum ar fi: “Doamne, Te rog ajută-mă să înţeleg de ce sufăr atât de mult când oamenii fac glume nesărate pe seama mea?” Din momentul în care am lansat sincer, din toată inima, această întrebare, poate începe meditaţia. Cum?

În primul rând, prin liniştirea trupului şi a minţii noastre, în aşteptarea neînverşunată a unui răspuns. Pentru că răspunsul direct poate să apară sau să nu apară, în momentele noastre de meditaţie. El poate veni sub forma unei voci interioare, a unei imagini care să ne ducă la sursa suferinţei noastre, ori poate să se manifeste sub forma unui gând ce ne va călăuzi spre acţiuni care ne vor rezolva problema. Se poate chiar, ca după liniştirea dată de meditaţie, să ieşim şi să întâlnim o persoană, o carte sau un film, care să ne lumineze. Există modalităţi diverse prin care Dumnezeu să ne răspundă la rugăciunea sinceră.

b. Există, de asemenea, rugăciunea de adorare, de slăvire, care nu are nici o urmă de interes pământesc, şi care este doar rodul unui ideal înalt, de evoluţie spirituală, de a fi unealtă a Luminii, întru întoarcerea tuturor în Lumină. Acestui tip de rugăciune, îi corespunde starea meditativă de contemplare şi de identificare, care duce la cunoaşterea de tipul “ a fi una cu” şi nu la “cunoaşterea despre”.

Această formă de meditaţie, presupune o curăţenie trupească şi sufletească exemplară, o renunţare la gândirea meschină, supusă materialului şi ego-ului. În momentul în care se ajunge la aceste stări de rugăciune şi meditaţie, ego-ul îşi va fi încheiat lucrarea. În acest moment nu mai există interes personal, ci doar interesul de a împlini măreţul Plan Divin. Nu există decât iubire şi înţelepciune, adică se poate vorbi de iluminare şi de a fi un desăvârşit instrument al Lucrării Luminii.

Această simplitate a esenţei este foarte greu de dobândit în temniţa de carne, care este, şi, în acelaşi timp, (pare a fi), trupul nostru. Reamintirea Luminii care suntem, are, pe drumul ei, capcane, teste şi încercări bine camuflate de vălul ignoranţei, pe care, dibaci, îl ţese ego-ul nostru, având ca rezultat pânza de păianjen a gândurilor noastre de zi cu zi.

III. De aceea, pentru a scăpa din această pânză de păianjen în care gândirea, prin intermediul marelui păianjen care este ego-ul nostru, ne-a prins, e bine, în primul rând, să scăpăm de prejudecăţi.

Experienţa noastră de viaţă ne-a demonstrat că prejudecăţile noastre sunt, mai devreme sau mai târziu, demontate. Am văzut pe parcursul acestei cărţi, că prejudecăţile noastre se hrănesc din oceanul de gânduri, de tipare construite de propria noastră familie, de societate, de şcoală, de puterea politică sau de cea economică, de gloria efemeră, ocean în care înotăm şi în care riscăm să ne înecăm, dacă nu scăpăm de spaima cea anchilozatoare. Câte cazuri nu se ştiu în care cel ce nu ştie să înoate poate să-l înece şi pe cel ce voieşte a-l salva, din cauza agitaţiei produse de disperarea în faţa morţii.

Prejudecăţile nu sunt nici bune, nici rele. Ele îşi fac treaba atât timp cât noi ne lăsăm conduşi, în drumul nostru, de teamă. Teama ne este alimentată de gândirea-memorie, care ne spune că, pierzând ceva în lumea materială, vom suferi. Că, rupând tiparul tribului, îi vom face pe cei ce vor continua să trăiască în acel tipar, să sufere. Că, odată cu trupul nostru, moare şi sufletul nostru. Cum am mai spus, noi ne identificăm cu toate cele cărora le-am pus nume. Dar, noi nu suntem numele, trupul sau mintea noastră, noi suntem mult mai mult. Noi, cu toţii, suntem una cu Spiritul etern, care se divide şi este una în acelaşi timp.

Scăpând de prejudecăţile noastre, inclusiv în ceea ce priveşte meditaţia, putem spune că am făcut primul pas spre meditaţie.

IV. Putem constata deja, după cele prezentate, că meditaţia poate fi medicul care ne scapă de gândirea excesivă. Căci, fără raţiune, fără gândire, nu se poate trăi. Nu am putea împlini menirea sufletului de a fi mijlocitor între Cer şi Pământ. Dar pauzele de gândire, eliminarea zgurei, pot facilita sudura. Ce înseamnă să scapi de bombardamentul zilnic de gânduri? Înseamnă odihnă şi putere de acţiune. Iată un prim rol terapeutic al meditaţiei.

a. Un prim pas în meditaţie, este exersarea concentrării, a focalizării. Ea nu este meditaţia însăşi, dar ajută mintea să se descopere şi să-şi demonstreze că ea nu este gândurile. ¥ncercaţi să vă concentraţi, un timp mai îndelungat, atenţia asupra unui lucru din cameră, şi veţi constata că celelalte vă vor dispărea din atenţie. Este la fel ca atunci când cineva vă spune ceva foarte interesant, făcându-vă să nu mai auziţi minunata nocturnă de Chopin, pe care tocmai aţi pus-o la cd playerul din sufragerie. Iată, aşadar, că abilitatea noastră de concentrare, ca şi cea de a lăsa gândurile la o parte, este foarte mare.

Am să vă dau un exemplu de meditaţie care, în cazul meu, a funcţionat: vă aşezaţi comod într-un loc liniştit, şi care vă place în mod deosebit, vă asiguraţi că nu veţi fi deranjat în următoarele 5 minute, şi puteţi începe. Nu aveţi nevoie de nici o poziţie sofisticată sau de anumite muzici de relaxare.

Spuneţi o rugăciune din religia de care aparţineţi. Inspiraţi adânc, dar nu complet, pe nas, gândindu-vă că aduceţi în voi toată Lumina Iubirii Divine şi expiraţi pe gură, gândindu-vă că scăpaţi de toate impurităţile aduse de viaţa cotidiană. Faceţi asta de trei ori. După care, închideţi ochii şi imaginaţi-vă că vă aflaţi într-un minunat câmp cu flori, plin de fluturi. Gândiţi-vă că fluturii zboară în toate părţile dar, la un moment dat, se vor opri să se odihnească pe flori. Sau vă puteţi închipui că sunteţi într-o stepă plină cu mustangi. La fel, ei vor alerga de colo colo, dar se vor opri, la un moment dat, pentru a se odihni.

Încercaţi doar să observaţi tabloul. Nu încercaţi să opriţi fluturii sau mustangii din activitatea lor. Se ştie că cel ce încearcă să îmblânzească un cal sălbatic, va fi aruncat de acesta, până când pe mustang îl va ajunge oboseala. Nu este interesul nostru să fim aruncaţi din şa. Interesul nostru este să ne liniştim mintea, şi să vedem că ea nu este decât ecranul pe care se desfăşoară acţiunea.

Observând aceste acţiuni simbolice, putem trage concluzia că un câmp cu flori este un câmp cu flori, şi când zboară şi când nu zboară fluturi. O stepă este o stepă, cu sau fără mustangi zbenguindu-se.

Astfel, ori de câte ori, în timpul meditaţiei vă vor apărea gânduri, flashuri, evenimente, observaţi-le doar, nu vă lăsaţi agăţaţi de ele. La început nu vă va fi uşor, dar, credeţi-mă, fiecare secundă în care nu veţi fi distraşi de noianul de gânduri, vă va fi de ajutor.

După meditaţie, vă veţi simţi mai odihniţi, mai plini de putere, uneori chiar cu răspunsul la întrebările voastre de zi cu zi.

Încetul cu încetul, scăpând de păienjenişul de gânduri, veţi avea răspunsuri de ajutor şi pentru ceilalţi, veţi fi preocupaţi de eradicarea suferinţei pe întreg pământul. În mod natural, veţi şti când să măriţi durata exerciţiului până la 30 de minute. Dar, să ştiţi, uneori şi cele 5 minute, făcute cu dedicaţie şi cu sinceritate, vor face minuni.

b. Meditaţia nu este numai un exerciţiu al concentrării, al liniştii minţii, al trăirii în nonminte, cum susţin unii, ea este un adevărat exerciţiu al iubirii necondiţionate. Meditaţia conduce la cunoaşterea de Sine şi nu despre Sine, la acceptare, la respect de sine şi de ceilalţi şi, în fine, la iubirea de sine şi de ceilalţi.

Treptat, înţelegând esenţa meditaţiei, ea va trece de rolul de meditator, între rugăciunea cerere sau rugăciunea întrebare şi Divinitate, şi va deveni loc geometric al iubirii, al compasiunii, al grijii pentru încetarea suferinţei pe pământ, va deveni generator de adevăr, singurul combustibil valabil pentru acţiunea reală, nealterată de şmecherul Ego.

V. Acest capitol nu s-a dorit a fi un Mic Tratat de Meditaţie. Este doar un mic rezumat al înţelegerii mele despre meditaţie. Sigur că veţi găsi cărţi în care vi se descriu fel şi fel de tipuri de meditaţie, de tehnici de evoluţie trupească şi spirituală, dar pentru acelea aveţi nevoie, ca şi la şcoală, de un învăţător. Pentru a exersa, însă, iubirea curată, puteţi fi foarte bine propriul învăţător, căci iubirea naşte iubire, şi nu poate decât să oblojească suferinţa care ne cotropeşte viaţa noastră zilnică.

Această meditaţie a iubirii, după ce vă exersaţi puţin, o puteţi practica oriunde, fie că lucraţi la computer, fie că sunteţi solist la operă, fie că sunteţi bucătar sau şofer. Când liniştea se va cuibări în mintea voastră, când veţi înţelege efemerul oricărui lucru material, fie el şi o casă din cărămidă asigurată la o companie americană, atunci veţi putea fi în stare de meditaţie a iubirii 24 de ore din 24. Atunci când faima, banii, succesul vecinului, vor fi doar lucruri ce ne-au fost date ca material didactic, când vom fi învăţat că ele nu sunt decât artefacte create de mintea-memorie, ne vom putea bucura de viaţă, ca de un dar nepreţuit din partea IUBIRII INFINITE A CREATORULUI.

Din Capitolul 6 – Meditaţia sau vindecarea de gândirea excesivă

Gândirea, copilul realităţii şi creatorul iluziei de Ioan Gyuri Pascu, Ed. Cartea Daath, 2006

Din Capitolul 7: Pe muchie de cuţit #DescoperireaPrezenteiluiDumnezeu

Pe muchia cuţitului: cum se poate rămâne pe creasta valului

Martorul/observatorul reprezintă o atitudine contemplativă de echilibru. Fenomenele apar şi dispar. Individul trebuie se renunţe la dorinţa de a experimenta fenomenele sau de a „gusta” experienţa doar de dragul experienţei.

De remarcat că sentimentele şi gândurile se formează şi se estompează asemenea valurilor. Anticiparea viitorului este deseori consecinţa, izvorâtă din teamă, a tentativei de a-l controla. Teama, controlul şi anticiparea sunt asociate cu îndreptarea concentrării asupra părţii anterioare a valului experimentării. Dimpotrivă, cramponarea de gânduri şi sentimente fie şi pentru 1/10 dintr-o secundă după ce creasta valului v-a depăşit, înseamnă să vă concentraţi asupra trecutului şi să vă agăţaţi de acesta. Concentrarea trebuie să se manifeste asupra crestei valului însuşi, în momentul în care acesta se desface în acea deschidere spre „experimentare”, pe durata a 1/10.000 dintr-o secundă. Identificarea acestui „interval” este posibilă datorită însuşirii intrinseci a conştiinţei/conştientizării, care nu poate fi subiect al amânării. Nu este ceva care să poată fi ales prin percepţie, fiindcă percepţia se deplasează cu exact aceeaşi viteză ca şi gândirea.

Conştientizarea/conştiinţa se află imediat sub sau imediat deasupra rolului de martor/observator. Este silenţioasă şi nemişcată, asemenea cerului sau spaţiului. Prin renunţarea la anticipare, cramponare, căutarea plăcerii sau evitarea neplăcerii, concentrarea rămâne fixată pe muchia de cuţit a crestei momentului fugar. Adoptând această poziţie stabilă, gândirea şi imaginile se retrag treptat şi dezvăluie faptul că acel câmp care stă la baza lor este activat de dorinţa şi de intenţia gândirii însăşi.

Pe măsură ce concentrarea şi interesul se mută de la conţinut la observator/martor, se va descoperi că acesta este o emanaţie a conştiinţei ca şi conştienţă şi o însuşire nonlineară, impersonală primară, imanentă şi autonomă.

Cu toate că această meditaţie/contemplaţie poate părea neobişnuită sau incomodă la început, fiind în acord cu voinţa energiei Divine ea ajunge până la urmă să se poziţioneze de la sine, fără niciun efort. În cazul în care informaţiile la care suntem spectatori nu sunt nici dorite, nu trezesc nici rezistenţă şi nici nu li se conferă valoare fiind considerate drept „ale mele”, acestea încep să se restrângă şi, la un moment dat, dispar. Fiecare dintre ele, pe măsură ce se iveşte trebuie, în schimb, lăsată în seama lui Dumnezeu; astfel se dezvăluie sursa de energie silenţioasă, dornică să fie gândită sau experimentată. Pentru a o dezenergiza, nu trebuie decât să lăsaţi această dorinţă în seama lui Dumnezeu.

Fragment din volumul Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – non-dualitatea devoţională, David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Featured Image by Kanenori from Pixabay