Depresia #calearenuntarii

Rezolvarea problemei prin mecanismul de renunţare poate să aducă în lumină şi alte probleme vechi şi persistente. Pentru a descoperi cât de rapid lucrează acest mecanism, haideţi să încercăm să-l aplicăm. Alegeţi câteva probleme vechi şi de durată şi renunţaţi să le mai găsiţi răspunsurile. Căutaţi să vedeţi ceea ce simţiţi, să descoperiţi în primul rând sentimentul care se află la baza unei întrebări. Odată ce aţi renunţat la acel sentiment, răspunsul se va prezenta automat, de la sine.

Analiza bazelor cauzatoare ale depresiei este un lucru şi cu totul alt lucru este să pătrunzi adânc în profunzimile lipsei de speranţă prin renunţarea la opunerea de rezistenţă la sentiment. Îngăduind trăirea sentimentului în întregimea sa şi renunţând la orice senzaţie, la orice gând, la fiecare mică recompensă pe care ai putea-o primi, devii liber.

Nu este necesar să verifici de ce a apărut depresia pentru a te elibera de ceea ce conţine ea. Scopurile renunţării depăşesc cu mult pe cele ale psihoterapiei.

Ultimul ţel al renunţării şi încredinţării este libertatea totală. Scopul terapiei este reajustarea ego-ului pentru un echilibru sănătos. Cele două sisteme se bazează pe paradigme ale realităţii diferite. Obiectivul psihoterapiei este să înlocuiască programe mentale nesatisfăcătoare cu altele mult mai satisfăcătoare. În contrast, obiectivul renunţării este eliminarea programelor mentale şi emoţionale; dobândirea unei minţi necondiţionate şi, în final, transcenderea minţii înseşi către stadiile superioare ale conştiinţei, iubirea şi pacea.

În terapie se manifestă dependenţa de terapeut şi de metoda şi tehnicile sale, precum şi o încredere în teoria psihologică la care aderă atât terapeutul cât şi clientul său. Cercetările ştiinţifice au descoperit că rezultatele terapiei nu sunt legate de şcoala de psihoterapie pe care a făcut-o terapeutul, de trainingul său sau de tehnică, ci rezultatele sunt legate de interacţiunea dintre acestea şi gradul în care pacientul doreşte să-şi îmbunătăţească starea, ca şi de încrederea pe care pacientul o are în terapeut. Prin urmare, există factori psihici care operează şi pe care psihoterapia nu îi cunoaşte.

Cu mecanismul renunţării nu mai există o depedenţă de o altă persoană sau de o teorie. Se descoperă automat chiar tiparele nevrotice; pe măsură ce sunt cunoscute, sunt eliberate şi dispar. Fundaţia lor se află deseori la adâncimi atât de mari, intangibile prin psihoterapie. Cu excepţia câtorva perspective holiste (ex. Analiza jungiană, psihologia transpersonală), terapia se poate baza doar pe o limitată înţelegere a minţii totale. În mod obişnuit, se adresează doar unei porţiuni a ego-ului. Ignoră şi nu înţelege forţele puternice care determină, conduc şi controlează mintea. De vreme ce scopul celor mai multe psihoterapii este o reajustare a ego-ului, nu există vreo concepţie despre ceea ce se află dincolo de ego.

Dimpotrivă, scopul renunţării este eliminarea ego-ului. Ego-ul este plin de frici şi limitat şi, atunci când se renunţă la el, apare sinele interior care înfăţişează tot ceea ce era mult mai puternic şi exista acolo dintotdeauna. Mulţi psihoterapeuţi nu au o reală cunoaştere a sinelui şi, prin urmare, sunt orbi la realitatea însăşi. Cât despre eficienţă, psihoterapia este ca o căruţă cu cal, în timp ce mecanismul renunţării este ca o navă spaţială. În timpul cât îi este necesar terapiei să străpungă o zonă restrictivă, renunţarea a trecut deja de ea într-o cu totul nouă dimensiune.

Renunţarea are un avantaj special prin aceea că renunţând la un sentiment negativ, se eliberează şi energia din spatele multor altor sentimente negative, astfel că se înregistrează un efect constant global.

De exemplu, se renunţă constant la frică pentru o vreme, până când, la un moment dat, ea s-a consumat. Devine apoi dificil sau chiar imposibil să mai simţi frică. Este necesară o stimulare progresivă din ce în ce mai accentuată ca să stimuleze frica. Până la urmă, persoana care a renunţat într-o măsură suficient de mare la frică trebuie să caute cu sârguinţă. Energia fricii pur şi simplu nu mai este acolo. Mânia se diminuează şi ea progresiv astfel că nici o mare provocare nu reuşeşte s-o stârnească. O persoană care simte foarte puţină frică sau mânie este o persoană care simte iubirea, iubeşte tot timpul, priveşte oamenii şi primeşte toate experienţele şi vicisitudinile vieţii cu o acceptare plină de iubire.

Scopul renunţării este transcendenţa. Din punctul de vedere al libertăţii totale, nivelurile comportamentelor pe care psihoterapia le acceptă ca sănătoase sunt total inacceptabile. De exemplu, în psihoterapie este considerat necesar un nivel minim al fricii, furiei şi mândriei. Aceste niveluri necesare funcţionării sunt denumite chiar “sănătoase“. Dar, aşa cum am spus, distructivitatea interioară din spatele acestor stări joase nu este acceptabilă de vreme ce există puterea renunţării care continuă cu puterea de a le transcende în totalitate. Dincolo de “nivelul acceptabil al funcţionării“, aşteaptă destinul nostru mult mai grandios: libertatea totală.

Fragment din Cap.16, Beneficiile renunţării

Letting Go- Calea renunțării – David R.Hawkins M.D.,Ph.D.

Întrebări şi sentimente #lettinggo

Persoanele care folosesc mecanismul renunţării afirmă că rata dezvoltării emoţionale are legătură cu consistenţa renunţării lor la sentimentele negative şi nu are nicio legătură cu vârsta. De la vârsta adolescenţei până la vârsta de 80 de ani, oamenii au înregistrat aceleaşi beneficii.

Este nevoie de energie pentru a-ţi ascunde sentimentele. Pe măsură ce aceste sentimente sunt eliberate, energia folosită pentru a ţine în frâu
negativitatea lor este eliberată şi poate fi folosită în scopuri pozitive. Ca urmare a renunţării, apare o creştere a energiei creative, a energiei necesare muncii, creşterii sau relaţiilor interpersonale. Calitatea şi bucuria acestor activităţi creşte. Dacă nu se rezolvă programele negative care se opun bucuriei vieţii, cei mai mulţi oameni sunt mult prea obosiţi pentru a aduce o calitate cu adevărat înaltă experienţei vieţii lor.


Rezolvarea problemelor
Eficienţa mecanismului de renunţare în rezolvarea problemelor este deseori uluitoare. Înţelegerea procesului care este implicat aici este foarte importantă tocmai pentru că acest mecanism este foarte diferit de metodele obişnuite. Abordarea care aduce cele mai rapide şi mai uşor de obţinut rezultate este următoarea:
Nu căuta răspunsuri. În schimb, renunţă la sentimentele din spatele întrebării.

Extras din Capitolul 16 – Beneficiile renunțării :

Letting Go-Calea renunţării – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Redescoperind iubirea

Fragmente din cartea

Letting Go-Calea renunţăriiDavid R. Hawkins

Mecanismul renunţării este valoros prin aceea că, eliberându-ne de blocajele existente în calea iubirii, capacitatea noastră de a iubi sporeşte treptat iar energia iubirii este capabilă să ne vindece atât pe noi, cât şi pe alţii.

„Ei bine“, v-aţi putea întreba, „dacă transmiterea de gânduri pline de iubire are puteri vindecătoare cum se face că există atâţia bolnavi în spitale, deşi au familii preocupate de starea lor de sănătate? Aceştia de ce nu sunt vindecaţi de iubirea transmisă de membrii familiilor lor?“ Răspunsul se află în tipul de gânduri transmise de familie, pacientului. Analizându-le, veţi observa că sunt în mare parte gânduri de nelinişte şi teamă însoţite de vinovăţie şi ambivalenţă.

Ne putem imagina iubirea ca pe lumina soarelui, gândurile negative fiind norii. Pe când Sinele nostru superior este asemenea soarelui, toate gândurile negative, nesiguranţa, teama, furia şi resentimentele pe care le nutrim estompează lumina sa până ce, la un moment dat, aceasta abia mai ajunge să pătrundă până la noi. Iisus Hristos a spus că prin credinţă deţinem cu toţii, în noi, puterea de a vindeca.

Pe măsură ce renunţăm, treptat, să opunem rezistenţă temerilor noastre şi ne eliberăm de ele, energia care era blocată în sentimentele de teamă este eliberată şi devine acum posibil ca ea să strălucească în exterior, ca energie a iubirii. De aceea, iubirea necondiţionată are puterea cea mai mare şi în aceasta constă puterea sfinţilor celor mai cunoscuţi. Iubirea necondiţionată constituie şi puterea pe care o deţin mama şi tatăl, a căror prezenţă este atât de importantă pentru învăţarea copiilor să iubească pe măsură ce cresc mari.

Ce se întâmplă, însă, cu aceia dintre noi care nu au avut parte în copilărie de experienţa fericită de-a se scălda într-o iubire necondiţionată? Se consideră îndeobşte că, dacă nu am trăit această experienţă, suntem cumva marcaţi sau taraţi pe viaţă; de fapt, lucrurile nu stau aşa. O persoană care a avut parte de multă iubire în copilărie este mai puţin temătoare şi este mai avantajată în viaţă, însă iubirea este inerentă în fiecare dintre noi.

Prin însăşi natura fiinţei noastre şi prin natura energiei vitale care circulă prin noi şi ne îngăduie să respirăm şi să gândim, toţi purtăm în noi acelaşi nivel vibrational al energiei iubirii.

Dacă, privind în interiorul nostru, ne dăm seama că am permis ca experimentarea propriei noastre naturi să fie blocată de tot felul de temeri, atunci putem să redescoperim iubirea din noi recurgând la mecanismul renunţării, eliberându-ne astfel de norii negativităţii. Redescoperind iubirea din interiorul nostru, redescoperim adevăratul izvor al fericirii.