Lipsa integrităţii #ochiulsinelui #davidrhawkins

Lipsa integrităţii este atât de insinuată în (aproape) fiecare aspect al societăţii, încât a devenit invizibilă pentru o persoană obişnuită.

Lupul se ascunde sub blana de oaie a patriotismului, dreptăţii şi a credinţei că „este vorba doar despre afaceri“;

„scopul scuză mijloacele“;

„societatea merită răzbunare“;

„oamenii sunt controlaţi cel mai bine prin ameninţări şi frică“;

„războiul împotriva drogurilor“;

„lăcomia este normală în afaceri“;

„a minţi este un lucru normal în politică şi afaceri“;

„mândria este un lucru bun“;

„materialismul şi câştigurile justifică orice tip de comportament“;

„este normal să distorsionezi adevărul, dacă astfel poţi convinge pe cineva“;

„orice minciună este binevenită, dacă duce la câştigarea alegerilor“;

„orice articol poate fi publicat, dacă duce la vânzarea publicaţiei“;

„a avea dreptate este mai important decât a spune adevărul“;

sau „profitul justifică orice comportament uman“.

Chiar şi spiritul legii este subminat prin folosirea literei legii pentru a-l înfrânge.

Fragment din Ochiul Sinelui, de care nimic nu se poate ascunde, David R.Hawkins, M.D.,Ph.D.

Mândria-Călcâiul lui Ahile #lettinggo

Haideţi să luăm pe rând câteva tipuri de mândrie cu care am fost programaţi şi să vedem cum rezistă acestea analizei la care le vom supune. Mândria faţă de familia din care provenim, ţara în care ne-am născut şi realizările noastre personale sunt exemplele tipice care ne vin în minte. Să fie într-adevăr mândria una dintre cele mai nobile emoţii omeneşti? Însuşi faptul că se caracterizează printr-o atitudine defensivă contrazice această afirmaţie. Când suntem mândri de bunurile pe care le posedăm sau de acţiunile anumitor organizaţii cu care ne identificăm, ne simţim obligaţi să le apărăm. Mândria manifestată de propriile idei şi convingeri duce la certuri nesfârşite, conflicte şi tot felul de nenorociri.

Iubirea, însă, este un sentiment superior mândriei. Dacă iubim tot ce am amintit anterior (familie, ţară, realizări) înseamnă că în mintea noastră nu se pune problema importanţei acestora. Nu mai trebuie să fim în defensivă. Când adevărata recunoaştere şi cunoaştere înlocuiesc simpla opinie, care este o parte componentă a mândriei, nu mai este loc de alte diferende.

Simpla iubire şi apreciere faţă de un lucru constituie o poziţie solidă care nu poate fi atacată. Mândria fiind o poziţie vulnerabilă, presupune întotdeauna că există pe undeva o nesiguranţă care trebuie îndepărtată, iar adversarul se concentrează rapid asupra acestei nesiguranţe. Când toate incertitudinile şi nesiguranţele au fost eliminate, opiniile şi mândria se fac nevăzute. În mândrie există o inferenţă subtilă a nevoii de a se scuza, ca şi când lucrul de care suntem mândri nu ar fi suficient de merituos în sine. Ceea ce este demn de iubirea şi respectul nostru nu are nevoie de vreun apologet. Mândria insinuează în mod subtil că mai este loc de discuţie şi că valoarea unui lucru este un subiect deschis dezbaterii.

Când iubim ceva cu adevărat, devenim una cu acel lucru pentru că îi putem percepe perfecţiunea interioară. „Defectele“ sunt, de fapt, parte componentă a perfecţiunii pentru că tot ce observăm în univers se află în plin proces de devenire. În acest proces, evoluţia perfectă este o parte a acestei desăvârşiri.

În această ordine de idei, bobocul pe jumătate înflorit nu este o floare imperfectă care trebuie protejată. Dimpotrivă, procesul de înflorire se desfăşoară cu maximă precizie, respectând legile universale. În mod asemănător, fiecare individ de pe această planetă înfloreşte, se dezvoltă, învaţă şi reflectă aceeaşi perfecţiune. Am putea spune că desfăşurarea procesului evolutiv are loc în perfectă concordanţă cu legile cosmice.

Aşa cum am mai spus, unul din dezavantajele situării pe poziţia mândriei îl constituie vulnerabilitatea acestei poziţii. Vulnerabilitatea invită la atac; de aceea observăm cum, în societate, oamenii orgolioşi atrag criticile altora iar vulnerabilitatea lor confirmă dictonul „Mândria merge înaintea pierii“.

În relatările biblice mândria era „călcâiul lui Ahile“ al lui Lucifer în ciuda poziţiei însemnate pe care acesta o atinsese.

Fragment din Capitolul 9 – Mândria

Letting Go-Calea renunţării, David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Vulnerabilitatea mândriei #lettinggo-calearenuntarii

O persoană mândră se află tot timpul în defensivă din cauza vulnerabilităţii conferite de infatuare şi negare. Invers, o persoană modestă nu poate fi umilită pentru că este imună, nevulnerabilă, datorită renunţării la mândrie. În locul mândriei, a câştigat siguranţă interioară şi stimă de sine. Mulţi încearcă să substituie mândria cu o stimă de sine autentică, însă aceasta din urmă nu se manifestă decât după ce ne-am eliberat de mândrie. Ceea ce amplifică ego-ul nu duce la sporirea puterii interioare. Dimpotrivă, ne creşte vulnerabilitatea şi nivelul general al fricii. Când suntem cuprinşi de orgoliu, energia noastră se risipeşte ca urmare a preocupării constante de a ne apăra stilul de viaţă, vocaţia, vecinătatea, stilul de vestimentaţie, marca şi anul de fabricaţie al maşinii pe care o conducem, descendenţii, ţara şi sistemele de convingeri politice şi religioase. Manifestăm o preocupare continuă faţă de propria înfăţişare şi faţă de ce vor gândi ceilalţi, astfel încât suntem permanent vulnerabili în faţa opiniilor despre noi ale altor persoane.

Când ne-am eliberat de mândrie şi infatuare, în locul lor se instalează siguranţa interioară. Când nu ne mai simţim obligaţi să ne apărăm propria imagine, atitudinea critică şi atacurile celorlalţi se vor rări şi, în final, vor înceta. Când renunţăm la nevoia de a obţine validare sau de a dovedi că avem dreptate, şi provocările la adresa noastră vor dispărea.

Aceasta ne aduce la una din legile fundamentale ale conştiinţei: o atitudine defensivă invită la atac. Analizarea naturii mândriei ne uşurează renunţarea la aceasta pentru că mândria nu mai este valorizată. Mândria este percepută drept ceea ce este în realitate: o slăbiciune. Dictonul „Mândria merge înaintea pieirii“ [Pildele sau Proverbele lui Solomon, 16:18 (n. tr.)] triumfă. A simţi mândrie înseamnă a păşi pe o gheaţă subţire care nu seamănă nici pe departe cu terenul solid reprezentat de forţa adevărată care decurge din curaj, acceptare sau pace interioară.

Să existe oare şi o mândrie „sănătoasă“? Când spunem mândrie sănătoasă ne referim la stima de sine, adică la conştientizarea interioară a adevăratei noastre valori şi a meritelor pe care le avem. Această conştientizare diferă de energia mândriei. Autoconştientizarea autenticei valori personale se caracterizează prin absenţa atitudinii defensive. Odată ce am intrat în legătură conştientă cu adevărul realei noastre fiinţări – natura sinelui nostru interior cu întreaga şi adevărata sa inocenţă, măreţie şi caracterul nobil al spiritului omenesc – mândria nu ne mai este necesară. Ştim exact ceea ce suntem şi această cunoaştere interioară ne este suficientă. Ceea ce cunoaştem cu adevărat nu are nevoie să fie apărat şi diferă de energia mândriei, despre care discutăm în capitolul de faţă.

Fragment din Capitolul 9 – Mândria

Letting Go-Calea renunţării, David R. Hawkins, M.D., Ph.D.