Cuvântul – logos creator (1_2)

A doua venire a lui Christos nu este neapărat una trupească, aşa cum, cei ce urmăresc mai mult litera Cuvântului decât spiritul lui, cred, ci una de înviere spirituală a tuturor morţilor. Este vorba aici mai degrabă de cei morţi în credinţă, de cei care, chiar dacă trupul lor se mişcă şi pare viu, sunt morţi spiritual. Este vorba de re-naştere, de învierea spirituală care presupune redescoperirea Cuvântului şi reînceperea lucrării Duhului Sfânt în toţi oamenii. Pentru că, aşa cum a stabilit Dumnezeu, pe pământ doar omul îl poate ajuta pe om. Ceea ce presupune ca fiecare om să recunoască, în sine şi în aproapele, scânteia divină, să slăvească pe Dumnezeu în fiecare fărâmă a Creaţiei Sale. Mulţi oameni au înţeles greşit faptul că năzuinţa de a fi una cu Dumnezeu ar fi un păcat. Orgoliul de a fi mai presus de alţii, de a te substitui lui Dumnezeu, da, ăsta e un păcat; dar năzuinţa de a fi din nou una cu Dumnezeu, este însăşi menirea omului. Oamenii reflectează prea puţin la vorbele lui Iisus: “Veţi face tot ceea ce am făcut eu şi chiar mai mult de atât” sau “Eu şi cu Tatăl UNA suntem”.

Iată, deci puterea Cuvântului şi a lucrului Duhului Sfânt, care în viaţa omului, datorită liberului arbitru, odată cu naşterea egoului, s-a limitat în gândirea noastră la cuvânt cu “c” mic, făcând necesară apariţia limbajului.

Fragment din Capitolul 3 din volumul Gândirea-copilul realităţii şi creatorul iluziei – Ioan Gyuri Pascu

Cuvântul – logos creator (1)

“La început a fost cuvântul”. Această propoziţie din Geneză ne arată importanţa Cuvântului ca logos creator. Materializarea formei gând a Universului încă nemanifestat, Cuvântul creator, este prima formă pe care Dumnezeu a luat-o ca manifestare. Cuvântul devine, astfel, primul pe scara coborâtoare în materie a Luminii Pure, nemanifestate, a energiei de cea mai înaltă vibraţie care este IUBIREA DIVINĂ, din care s-a născut gândul creaţiei. De aici, prin Cuvânt, spiritul etern s-a divizat, pentru a se putea produce naşterea. Astfel, Cuvântul nu este, în cazul Creaţiei, limbaj, ci informaţie unică ce porunceşte naşterea Universului Material, ca manifestare în experienţă a Totului. Acest cuvânt este codul unic al Creaţiei, aşezat în ADN-ul Cosmic, coborât apoi în fiecare celulă a creaţiei. Este codul care separă sau uneşte, după caz, elementele din care se zămisleşte materia. Peste toate acestea Duhul Sfânt este trimis omului pentru a se asigura eternitatea procesului de creaţie prin lucrul neîncetat al Duhului Sfânt. De aceea putem spune că acest Cuvânt al lui Dumnezeu, deci Dumnezeu însuşi, este în toată creaţia, de la minerale şi până la om, iar Duhul Sfânt lucrează doar prin om, întru modelarea, înnobilarea şi păstrarea materiei.

În momentul în care omul a ignorat Cuvântul lui Dumnezeu şi Harul creator al Duhului Sfânt, a început căderea. O cădere temporară, datorată liberului arbitru care i-a fost dat omului pentru a se mişca într-o hartă a destinului finită şi infinită, în acelaşi timp. Finită – în lumea duală prin cele două puncte clar determinate: naşterea şi moartea fizică, şi infinită – prin numărul de căi prin care poate scăpa de vălul ignoranţei, pe care şi l-a autoimpus prin nesocotirea Cuvântului lui Dumnezeu ascuns adânc în trupul său şi a Harului Divin ce-i însoţeşte sufletul în călătoria trupească. Astfel, omul, nesocotind porunca de a nu se atinge de pomul cunoaşterii binelui şi răului, cu alte cuvinte de cunoaştere a lumii duale, lineare, a început călătoria cunoaşterii de sine prin experienţa lineară, o călătorie de rearmonizare a trupului, sufletului şi spiritului, pentru a conştientiza din nou Lumina care este şi din care s-a întrupat prin Cuvânt şi prin lucrarea Duhului Sfânt.

Fragmentul 1, Capitolul 3 din volumul Gândirea-copilul realităţii şi creatorul iluziei – Ioan Gyuri Pascu

Fragmentul de azi – Revelaţia Soarelui Interior – Giuliana Conforto

Revelaţia Soarelui Interior – Giuliana Conforto

Din Introducere: 

„La început a fost cuvântul“ (logos), scrie în Evanghelia după Ioan.

„Logica“ societăţii actuale şi cuvântul (logos) original coincid? Răspunsul evident este nu, iar astăzi putem înţelege şi motivul. „Logica“ este înţeleasă de o mică parte a creierului  uman, aceea conştientă care crede că ştie— materia cenuşie— în timp ce materia albă, porţiunea cea mai însemnată şi „căzută“ în inconştient, este sensibilă la „logos“. Aceasta din urmă îndeplineşte sarcini cruciale şi esenţiale pentru buna funcţionare a sistemului nervos şi a întregului corp uman; comunică însă prin mijloace pe care neuroştiinţele nu le-au descifrat. Convingerea unanimă este că acolo, în materia albă, se află secretul conştiinţei, cheia tuturor relaţiilor umane şi a unei cunoaşteri demne de acest nume.

„Cunoaşte-te pe tine însuţi“ spunea Socrate cu milenii în urmă. Şi, într-adevăr, calea fundamentală spre evoluţie este auto-observarea, entuziasmantă pe de o parte şi dificilă pe de alta. Este o aventură care antrenează astăzi un număr tot mai mare de oameni într-o revizuire profundă a „cunoscutului“, într-o verificare a „stâlpilor“— dogme, principii şi axiome— care au susţinut până acum o societate patriarhală şi care astăzi nu mai are Tată. Sfidând „cunoscutul“ putem regăsi ceea ce istoria a şters: Mama— materia albă— care ne hrăneşte, ne îngrijeşte şi se află într-o comunicare directă cu eternitatea.

Secretul constă în a conştientiza faptul că suntem toţi diferiţi şi parte dintr-un unic Organism. Avem nevoie de bucurie, colaborare, transparenţă, de oameni competenţi şi fără privilegii la guvern. Avem nevoie de o şcoală care să permită dezvoltarea talentelor înnăscute. Avem nevoie de transparenţă şi libertate în mijloacele de informaţie, de demnitate şi bunăstare în societate. O lume fără hotare care iubeşte arta şi muzica, care împleteşte libertatea individului cu armonia colectivităţii.