Veşti şi Sărbători!

29 Noiembrie… atât de aproape Sfântul Andrei! 

Şi, gata, încep sărbătorile de iarnă. În ditamai întunericul lunilor de iarnă se luminează inimile, dorindu-şi parcă şi mai mult să dăruiască. Ei, nu chiar toate. Unele încă stau ascunse pe sub gândurile puternice, dominatoare şi totuşi… dominate la rândul lor de frică.  

Se “sărbătoresc” şi preţurile şi, din inima sa, Editura Cartea Daath dăruieşte sania care vă poate aduce cărţile acasă sau cât mai aproape de casă. Deocamdată, această sanie poartă inscripţiile FAN Courier, Poşta Română şi Pachetomatele Poşta Panduri. Nu vă imaginaţi că Pachetomatele acestea sunt la oficiile poştale. Nu. Sunt răspândite prin mall-uri, hipermarketuri, centre comerciale şi prin alte locuri în apropierea casei voastre. Ori a serviciului. Mergeţi la Pachetomat şi, cu ajutorul unui cod magic pe care îl primiţi înainte prin sms, uşiţa se va deschide şi acolo veţi găsi cartea sau cărţile comandate pentru voi sau pentru a le dărui altora. 

Dacă v-am anunţat transportul gratuit pentru o parte din titlurile editurii, acum să vă spun şi secretul: dacă în coşul de cumpărături se află o asemenea carte, “marcată” de cuvintele “transport gratuit”, orice altceva mai adăugaţi va beneficia de aceeaşi sanie gratuită. 😊 Că cea pe care o doriţi în primul rând este Harta Conştiinţei sau Letting Go – Calea renunţării, cele mai căutate titluri în acest moment, împreună cu volumele lui Michael Newton, în special Călătoria sufletelor, ori cartea domnului Adrian Ordean, După ani şi ani, povestiri din spatele scenei, dacă doriţi să mai adăugaţi vreo altă carte, şi aceea va călători “fără bilet”. 😊

Cărţile cu transport gratuit le găsiţi în categoria Crăciun 2022.

Colecţiile şi pachetele cu reducere sunt în categoria Pachete şi reduceri.

De când am instalat în site tot felul de opţiuni de livrare, la finalizarea comenzii se încarcă mai greu etapa aceasta a alegerii modalităţii de livrare. Dar, sper să aveţi “puţintică răbdare” şi, mai ales, sper să vă bucure şi să vă servească darurile pe care le putem oferi. 

Am introdus şi curierul Sameday, inclusiv opţiunea de livrare în locker sau easybox, cum mai este cunoscut. Deocamdată, sunt ceva probleme, sper să se resolve cât mai curând!

Închei aceste ştiri cu o urare: sărbătoriţilor ce poartă numele Andrei şi Andreea le urez să fie bravi şi să se bucure de viaţă! 

Vouă, tuturor, aceleaşi urări vi le adresez!  

Dar din dar să înmulţească Bucuria şi Lumina în NOI!  

Pe data viitoare,

Daniela Marin

Apariția și aparența #lacapatulsoaptelor

Se ridică și porni, desculță. Își aranjă puțin părul cât traversă bucătăria, apoi deschise larg ușa de la intrare. În pragul ușii erai tu, Daniel. Stând în picioare. Aveai o alură răvășită care-i produse femeii o senzație instantanee de panică. Purtai un hanorac gri cu glugă, blugi și ochelari fumurii. Nu era stilul tău.
Apariția și aparența ta vorbeau pentru tine.
Ţi-ai dat ochelarii jos cu un gest de nepăsare, ca și când ți-ai fi dezvăluit o rană vindecată de după un bandaj vechi. Fără grabă, de parcă timpul ți-era subaltern. Tatiana urmări cu atenție gestul tău lent, privindu-ţi fiecare mișcare până la întâlnirea cu ochii… până ce observă cât de ciudat arătau în acea zi. Ca și când ar fi fost acoperiți cu o pojghiță albă, semitransparentă, care indusese irisului o culoare spălăcită de albastru. La prima vedere a acelor ochi, un curent electric o petrecu din cap până-n picioare, așa că se dădu un pas în spate. Rămase debusolată preț de câteva clipe și aproape că nu mai înțelegea pe cine avea în față și când se întâmplau toate acestea. Ochii tăi de acel albastru o repurtau în trecutul din care abia ce-și găsise ieșirea. Erai tu sau el? N-ar fi putut spune.
Imediat ce se dezlipise de privirea ta, își reveni brusc, de parcă s-ar fi rupt o vrajă. Îți dădu drumul în casă, iar tu intrai la fel de tăcut precum te-ai prezentat în fața ei.
— Dă-mi ceva de băut! i-ai zis aproape poruncitor după ce te-ai așezat la masă neinvitat.
În cameră se lăsă tăcerea pentru câteva clipe. Tatiana încerca senzația unui leșin, mintea ei nu făcea față celor văzute. Răvășită, îți răspunse că nu are mai nimic alcoolic de băut, dar că îți oferă cu mare drag un pahar cu apă. Ai început să râzi zgomotos, aproape familiar ei, făcând-o să se mire și mai mult de prezența ta acolo așa.
— Scuză-mă, sunt total nepregătită, încercă ea să se motiveze, dar n-aveam de unde să știu că vii, Daniel, nu mi-ai spus nimic și… Nu sunt eu mare băutoare, dar… na, dacă vrei, merg până la magazinul din colț și-ți iau ceva. Ce vrei să bei?
— Lasă asta, i-ai răspuns pe o voce stranie, ușor răgușită. Rezolv eu cu băutura. Fă bine și scoate hainele pe care voiai să le dai, ai ordonat accentuând ultimul cuvânt.
Tatiana voia să scape de tine cât mai repede. Îi era destul de clar că erai deja beat și că, într-un fel sau altul, ajunseseși la ea numai ca s-o necăjești, cine știe de ce. Prezența ta o stingherea. Te purtai bizar și totul culmina cu faptul că puteai să mergi. „Poate că operația chiar reușise“, gândi. „Poate de-asta a băut,
de fericire“.
Porni, nervoasă, spre șifonierul din dormitor și-l deschise smucind ușile. Tabloul lui Răzvan, acum de dimensiunea unei fotografii, alunecă de pe polița de jos a șifonierului, pe podea. Tatiana îl ridică cu grijă și se uită la cel din spatele sticlei. Răzvan, bărbatul puternic, cu ochii mari, de copil, și cu zâmbetul larg și
sincer. Cel de care se îndrăgostise cu ani în urmă.
De undeva din bucătărie începură să se audă acordurile melodiei lui Nat King Cole, „Nature Boy“.

Femeia se întoarse cu fața spre bucătărie doar pentru a te găsi privind-o din pragul camerei. „Aceiași ochi“ își zise. „Ochi fără de chip… “. Un oftat lung țâșni din ea. Melodia ce răsuna din bucătărie trecu rapid peste partea instrumentală și se opri la două versuri care se repetau obsesiv, de parcă s-ar fi defectat aparatul
sau acel ceva ce reda cântecul în acele momente.
«The greatest thing you’ll ever learn, is just to love and be loved in return. »
— Lui Răzvan în plăcea mult acea melodie, Daniel, spuse ea, cu cea mai mare nostalgie-n glas. O asculta din când în când. Știi, îi plăcea să redescopere plăceri pe care le dădea uitării intenționat. Adică, dacă-i plăcea o melodie, se bucura de ea, şi-apoi renunţa s-o mai asculte. Nu voia s-o „uzeze“, să piardă plăcerea pe care i-o oferea.
Tăceai, nedorind să-i distrugi emoţia pe care o citeai pe faţa ei. Şi vocea i se schimbase, devenise mai blândă.
— De ce ai venit la mine? schimbă ea subiectul, brusc, păstrând același ton melancolic pe care povestise înainte.
Spera să-i răspunzi că veniseși pentru a te bucura de ea ca de un fruct. Ca de acea melodie care suna obsesiv de undeva. Spera să-și termine cu tine plăcerea începută de imaginea lui Live. Era dornică, și-n mintea ei se contura o continuare a propriei plăceri cu un alt erou-obiect.

fragment din romanul La capătul șoaptelor – Mihai Cotea

Djinnul #lacapatulsoaptelor

Imediat după căsătoria cu magnatul gazelor de șist, un personaj libertin care deviase de la cale, fata alesese să se alăture concepției lui despre lume. O viziune mult mai relaxată care îmbrățișa idei și practici deloc bine văzute de musulmani până atunci.

Privind acea Prezență, în mintea ei apăru un cuvânt cu care o asocie de îndată – djinn. Djinnii aveau, în limba arabă, semnificația de ceea ce este ascuns, fiind considerați entități intermediare cu acțiune ambivalentă – când bună, când rea. Djinn mai semnifica și întunericul nopții, adâncul lucrurilor sau inspirația poetică, tradiția islamică având un parcurs lung în acest domeniu. Un echivalent al acestor djinni în credinţa populară românească se plia pe povestea Zburătorului.

Ishik mai știa și că un djinn are capacitatea de a poseda corpuri. Cu acestea în minte, femeia luă, iar, o gură mare de aer și se apropie de Cel Din Fața Ei. Toată tărășenia aia începea că devină personală din momentul în care acel djinn, așa cum îl vedea ea, își exprimase, cumva, dorința de a o avea.

— Ce vrei de la mine? N-am venit pentru tine, articulă cu greu.

Bărbatul făcu doi pași, apoi se opri. Își mișcă capul și-ncercă să o privească în ochi, dar ea își feri privirea.

Se temea de privirea unui djinn.

Se temea că-i va răpi sufletul.

— Te voi găsi prin albastrul sufletului și-ți voi reda libertatea prin mine. Va fi să fii a mea.

Corpul bărbatului căzu, inert, la pământ.

După câteva clipe, ai reușit să te miști. Trupul îți căzuse pe-o parte și te temeai să-ți ridici capul. Locul acela al operației, de care avuseseră grijă toți atâta timp, îți crease un fel de sensibilitate și-o îngrijorare exacerbată, pe care o purtai cu sfințenie.

Nu voiai să-ți miști capul din frica de a nu strica ceva ce ținea de transplant (poate, totuși, aveai să mergi într-o zi).

Teama-ți suprima curiozitatea.

O căutai pe femeie cu ajutorul ochilor. Ai dat cu privirea de vârful unui balerin negru undeva la doi metri de tine și-ai început să te agiți, presupunând că era al ei.

— Ajută-mă! Te rog să mă ajuți! ai șoptit.

Era prea târziu. Femeia rămăsese înmărmurită de ultimele vorbe ale djinnului. Nu mai avea curajul să se apropie. Își luă în grabă geanta de pe scaun, se întoarse în direcția ta și mai apucă să strige doar: „Ai grijă! Nu e ceea ce pare!“, apoi o rupse la fugă.

Ajunsă jos, Ishik intră-n mașină, aproape-și smulse vălul roșu pe care-l purta, vârându-l în poșeta de unde scosese un altul, alb cu paiete. Se simțea necurată ori de câte ori purta acel văl roșu, dar, uneori, ceva din ea o îndemna să-l poarte, iar ea nu putea decât să se conformeze.

Se aranjă în oglinda de la plafon și căută să se mai calmeze un pic.

La scurt timp, porni mașina și demară în trombă.

Fragment din romanul La capătul şoaptelor, Mihai Cotea