Kinesiologia in Practica Medicală #putereversusforta

Practica Medicală

În ceea ce priveşte medicina, pot fi testate kinesiologic atât acurateţea diagnosticului, cât şi eficacitatea unui tratament.

Testarea kinesiologică poate fi folosită pentru a susţine evaluările clinice, ca şi investigaţiile controlate ştiinţific, pentru că poate transcende limitările inerente ale cercetării tradiţionale care se expun riscului de a crea exact acea eroare pe care ar trebui de fapt s-o prevină. Statisticile nu substituie adevărul şi, în complexitatea fenomenelor biocomportamentale, antecedentele proxime pot fi prea uşor clasificate drept cauze evidente. “Cauza” reală poate foarte bine să fie chemarea viitorului prin intermediul unui câmp de atracţie ascuns.

Cercetarea Medicală

Adesea, eşecul de a eradica anumite boli sau de a găsi tratamentele adecvate se datorează faptului că raţiunea are propriile sale limite. De multe ori, răspunsurile false înlătură căutarea adevăratelor cauze. De exemplu, e deja axiomatic că fumatul cauzează cancer; cu toate acestea, cercetările noastre au revelat că tutunul natural – supus fiind testului kinesiologic – este puternic, iar cel din comerţ este slab. Până în 1957 nu se observase că tutunul ar fi cancerigen, iar acum se întâmplă acest lucru din cauza chimicalelor cu care sunt fabricate astăzi ţigările. Există şi soluţii la eterna problemă a fumătorilor legată de cancerul la plămâni. Cercetări publicate în 1995 în revista Science indică faptul că un gram de vitamina C pe zi previne distrugerea celulelor în urma fumatului. Dar soluţia reală este identificarea şi eliminarea din procesul de fabricaţie a chimicalelor cancerigene.

fragmente din Capitolul VII :Analiza punctelor critice din viaţa de zi cu zi

Putere versus forţă – determinanţii ascunşi ai comportamentului uman, David R. Hawkins, M.D., Ph.D

Baza de date #putereversusforta

În general, provocarea pe care o constituie prezentarea acestui material rezidă în paradoxul transmiterii unor concepte nonlineare într-o structură lineară, printr-o succesiune de propoziţii. Domeniile ştiinţei din care au provenit aceste date sunt ele însele destul de complexe şi dificile: fizica teoretică şi matematica avansată, dinamicile nonlineare, teoria haosului şi matematicile sale, kinesiologia comportamentală avansată, neurobiologia, teoria turbulenţelor, respectiv consideraţiile filosofice ale epistemologiei şi ontologiei. Dincolo de toate acestea, era necesar să mă adresez naturii conştiinţei umane înseşi, o zonă neexplorată din faţa căreia toate ştiinţele au dat înapoi. A cuprinde asemenea subiecte într-un mod exhaustiv dintr-un punct de vedere pur intelectual ar fi fost o încercare uluitoare ce ar fi reclamat un studiu de o viaţă. În loc să-mi propun un obiectiv atât de formidabil, am încercat să extrag esenţa fiecărui subiect şi să lucrez numai cu aceste esenţe.

Chiar şi o încercare rudimentară de a explica funcţionarea tehnicii testării, ce pare a transcende legile cunoscute ale universului, ne conduce inevitabil în teritoriile intelectuale ale fizicii teoretice avansate, dinamicilor nonlineare şi teoriei haosului. Am încercat, prin urmare, să prezint aceste subiecte, atât cât mi-a stat în putinţă, în termeni cât mai simpli şi mai puţin tehnici. Nu trebuie să vă speriaţi de faptul că citirea acestei cărţi ar reclama o capacitate intelectuală erudită. Lucrurile nu stau astfel; ne vom învârti în jurul aceloraşi concepte o dată şi încă o dată, până ce ne vor deveni evidente. Ori de câte ori ne vom întoarce pentru a comenta un exemplu, se va petrece o înţelegere sporită. Acest tip de învăţare se aseamănă cu survolarea unor terenuri necunoscute dintr-un avion: la o primă survolare totul pare necunoscut; la o a doua vom identifica deja câteva puncte de reper; la a treia vom începe să înţelegem pentru ca, în cele din urmă, să devenim familiari cu ceea ce vedem. Mecanismul înnăscut al minţii de a recunoaşte modelele se va ocupa de restul.

Pentru a-mi linişti propria temere că, probabil, în ciuda eforturilor mele, cititorul nu va primi mesajul esenţial al acestui studiu, l-am exprimat dintru început: mintea umană individuală este asemenea unui computer conectat la o gigantică bază de date.

Această bază de date este însăşi conştiinţa umană, conştiinţa noastră nefiind decât o expresie individuală a acesteia, cu rădăcina în conştiinţa comună a întregii omeniri. Această bază de date constituie domeniul geniului şi, dat fiind că a fi om înseamnă să iei parte la această bază de date, oricine are acces la geniu în virtutea naşterii sale. Informaţiile nelimitate conţinute în această bază de date se dovedesc acum a fi la dispoziţia oricui numai în câteva secunde, oriunde şi oricând. Aceasta este cu adevărat o descoperire extraordinară, pentru că are puterea de a schimba vieţile – atât la nivel individual, cât şi colectiv – într-o măsură ce nu a fost anticipate niciodată până acum.

Această bază de date transcende timpul, spaţiul şi toate limitele conştiinţei individuale. Acest aspect o distinge ca pe un instrument unic al cercetărilor viitoare, ce face posibile zone de investigaţie ce n-au fost nici măcar visate până acum. Ea oferă posibilitatea de a stabili un fundament obiectiv al valorilor, comportamentelor şi sistemelor de credinţă umane. Informaţiile obţinute prin această metodă dezvăluie un nou context pentru înţelegerea comportamentului uman şi o nouă paradigmă pentru validarea obiectivă a adevărului.

Fragment din PrefaţăPutere versus forţă, determinanţii ascunşi ai comportamentului uman – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Modelare neuropsihologică #putereversusforta

În această schemă simplă, operatorii transced atât cele observabile, cât şi cele neobservabile; ni-i putem imagina şi-i putem descrie ca pe un curcubeu care face legătura între domeniile deterministice şi nondeterministice. (Existenţa operanţilor poate fi dedusă prin punerea întrebării, „Ce anume cuprinde deopotrivă posibilul şi imposibilul, cunoscutul şi necunoscutul?” – de exemplu, care este matricea tuturor posibilităţilor?)

Această descriere a modului în care funcţionează universul este în acord cu teoriile fizicianului David Bohm, cel care a descris un univers holografic, caracterizat deopotrivă printr-o ordine invizibilă implicită („învăluită”) şi una manifestată explicit („dezvăluită”).

Dar cel mai important aspect ce trebuie observat este acela că această înţelegere ştiinţifică corespunde cu imaginea realităţii experimentată de-a lungul istoriei de către întelepţii iluminaţi, care au evoluat dincolo de conştiinţă, ajungând la o stare a conştienţei pure. Bohm aminteşte o sursă, ce transcende atât sferele implicite cât şi explicite, şi care se aseamănă foarte mult cu starea conştienţei pure descrisă de înţelepţi.

Apariţia calculatoarelor ultraperformante a permis aplicarea teoriilor dinamicii nonlineare în cazul studierii funcţiilor creierului, cu ajutorul tehnicii de „modelare neuropsihologică”. Prin intermediul modelelor neurale în cadrul cărora au fost identificate şi reţele de atractori este studiată în special funcţionarea memoriei.

Concluziile cercetărilor actuale afirmă că reţelele neurale ale creierului acţionează ca un sistem de modele de atracţie, iar amintirile stocate ca atractori, în aşa fel încât sistemul nu se comportă deloc aleatoriu, deşi, luat în parte, fiecare neuron se poate comporta astfel.

Modelele neuronale ale conştiinţei dezvăluie o clasă de reţele neuronale denumite „sisteme restrictive de satisfacere”. În aceste sisteme, o reţea de unităţi neuronale interconectate funcţionează în cadrul unei serii de limite şi configurează astfel modele de atracţie, unele dintre ele fiind identificate acum cu psihopatologia. Acest tip de modelare corelează comportamentul cu fiziologia şi aminteşte de rezultatele testării kinesiologice, demonstrând astfel legătura dintre minte şi corp.

Un element important din teoria haosului, necesar pentru înţelegerea evoluţiei conştiinţei, este legea dependenţei sensibile de condiţiile iniţiale. Aceasta se referă la faptul că, după un interval de timp, o variaţie uşoară poate induce o schimbare profundă, aşa cum se întâmplă cu un vapor a cărui direcţie este cu cel mult un grad în afara traseului fixat şi care descoperă că a deviat de la drumul său cu multe sute de mile. Acest fenomen, pe care îl vom detalia mai târziu, reprezintă mecanismul esenţial al oricărei evoluţii şi stă la baza procesului creaţiei.