Baza de date #putereversusforta

În general, provocarea pe care o constituie prezentarea acestui material rezidă în paradoxul transmiterii unor concepte nonlineare într-o structură lineară, printr-o succesiune de propoziţii. Domeniile ştiinţei din care au provenit aceste date sunt ele însele destul de complexe şi dificile: fizica teoretică şi matematica avansată, dinamicile nonlineare, teoria haosului şi matematicile sale, kinesiologia comportamentală avansată, neurobiologia, teoria turbulenţelor, respectiv consideraţiile filosofice ale epistemologiei şi ontologiei. Dincolo de toate acestea, era necesar să mă adresez naturii conştiinţei umane înseşi, o zonă neexplorată din faţa căreia toate ştiinţele au dat înapoi. A cuprinde asemenea subiecte într-un mod exhaustiv dintr-un punct de vedere pur intelectual ar fi fost o încercare uluitoare ce ar fi reclamat un studiu de o viaţă. În loc să-mi propun un obiectiv atât de formidabil, am încercat să extrag esenţa fiecărui subiect şi să lucrez numai cu aceste esenţe.

Chiar şi o încercare rudimentară de a explica funcţionarea tehnicii testării, ce pare a transcende legile cunoscute ale universului, ne conduce inevitabil în teritoriile intelectuale ale fizicii teoretice avansate, dinamicilor nonlineare şi teoriei haosului. Am încercat, prin urmare, să prezint aceste subiecte, atât cât mi-a stat în putinţă, în termeni cât mai simpli şi mai puţin tehnici. Nu trebuie să vă speriaţi de faptul că citirea acestei cărţi ar reclama o capacitate intelectuală erudită. Lucrurile nu stau astfel; ne vom învârti în jurul aceloraşi concepte o dată şi încă o dată, până ce ne vor deveni evidente. Ori de câte ori ne vom întoarce pentru a comenta un exemplu, se va petrece o înţelegere sporită. Acest tip de învăţare se aseamănă cu survolarea unor terenuri necunoscute dintr-un avion: la o primă survolare totul pare necunoscut; la o a doua vom identifica deja câteva puncte de reper; la a treia vom începe să înţelegem pentru ca, în cele din urmă, să devenim familiari cu ceea ce vedem. Mecanismul înnăscut al minţii de a recunoaşte modelele se va ocupa de restul.

Pentru a-mi linişti propria temere că, probabil, în ciuda eforturilor mele, cititorul nu va primi mesajul esenţial al acestui studiu, l-am exprimat dintru început: mintea umană individuală este asemenea unui computer conectat la o gigantică bază de date.

Această bază de date este însăşi conştiinţa umană, conştiinţa noastră nefiind decât o expresie individuală a acesteia, cu rădăcina în conştiinţa comună a întregii omeniri. Această bază de date constituie domeniul geniului şi, dat fiind că a fi om înseamnă să iei parte la această bază de date, oricine are acces la geniu în virtutea naşterii sale. Informaţiile nelimitate conţinute în această bază de date se dovedesc acum a fi la dispoziţia oricui numai în câteva secunde, oriunde şi oricând. Aceasta este cu adevărat o descoperire extraordinară, pentru că are puterea de a schimba vieţile – atât la nivel individual, cât şi colectiv – într-o măsură ce nu a fost anticipate niciodată până acum.

Această bază de date transcende timpul, spaţiul şi toate limitele conştiinţei individuale. Acest aspect o distinge ca pe un instrument unic al cercetărilor viitoare, ce face posibile zone de investigaţie ce n-au fost nici măcar visate până acum. Ea oferă posibilitatea de a stabili un fundament obiectiv al valorilor, comportamentelor şi sistemelor de credinţă umane. Informaţiile obţinute prin această metodă dezvăluie un nou context pentru înţelegerea comportamentului uman şi o nouă paradigmă pentru validarea obiectivă a adevărului.

Fragment din PrefaţăPutere versus forţă, determinanţii ascunşi ai comportamentului uman – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Modelare neuropsihologică #putereversusforta

În această schemă simplă, operatorii transced atât cele observabile, cât şi cele neobservabile; ni-i putem imagina şi-i putem descrie ca pe un curcubeu care face legătura între domeniile deterministice şi nondeterministice. (Existenţa operanţilor poate fi dedusă prin punerea întrebării, „Ce anume cuprinde deopotrivă posibilul şi imposibilul, cunoscutul şi necunoscutul?” – de exemplu, care este matricea tuturor posibilităţilor?)

Această descriere a modului în care funcţionează universul este în acord cu teoriile fizicianului David Bohm, cel care a descris un univers holografic, caracterizat deopotrivă printr-o ordine invizibilă implicită („învăluită”) şi una manifestată explicit („dezvăluită”).

Dar cel mai important aspect ce trebuie observat este acela că această înţelegere ştiinţifică corespunde cu imaginea realităţii experimentată de-a lungul istoriei de către întelepţii iluminaţi, care au evoluat dincolo de conştiinţă, ajungând la o stare a conştienţei pure. Bohm aminteşte o sursă, ce transcende atât sferele implicite cât şi explicite, şi care se aseamănă foarte mult cu starea conştienţei pure descrisă de înţelepţi.

Apariţia calculatoarelor ultraperformante a permis aplicarea teoriilor dinamicii nonlineare în cazul studierii funcţiilor creierului, cu ajutorul tehnicii de „modelare neuropsihologică”. Prin intermediul modelelor neurale în cadrul cărora au fost identificate şi reţele de atractori este studiată în special funcţionarea memoriei.

Concluziile cercetărilor actuale afirmă că reţelele neurale ale creierului acţionează ca un sistem de modele de atracţie, iar amintirile stocate ca atractori, în aşa fel încât sistemul nu se comportă deloc aleatoriu, deşi, luat în parte, fiecare neuron se poate comporta astfel.

Modelele neuronale ale conştiinţei dezvăluie o clasă de reţele neuronale denumite „sisteme restrictive de satisfacere”. În aceste sisteme, o reţea de unităţi neuronale interconectate funcţionează în cadrul unei serii de limite şi configurează astfel modele de atracţie, unele dintre ele fiind identificate acum cu psihopatologia. Acest tip de modelare corelează comportamentul cu fiziologia şi aminteşte de rezultatele testării kinesiologice, demonstrând astfel legătura dintre minte şi corp.

Un element important din teoria haosului, necesar pentru înţelegerea evoluţiei conştiinţei, este legea dependenţei sensibile de condiţiile iniţiale. Aceasta se referă la faptul că, după un interval de timp, o variaţie uşoară poate induce o schimbare profundă, aşa cum se întâmplă cu un vapor a cărui direcţie este cu cel mult un grad în afara traseului fixat şi care descoperă că a deviat de la drumul său cu multe sute de mile. Acest fenomen, pe care îl vom detalia mai târziu, reprezintă mecanismul esenţial al oricărei evoluţii şi stă la baza procesului creaţiei.

Uneltele 1 #putereversusforta

Scrierea acestei lucrări, începută în 1965, a fost încurajată de evoluţia multor alte domenii ale ştiinţei, dintre care trei au avut o importanţă specială. Cercetările clinice ale psihologiei cu privire la sistemul nervos şi la funcţionarea holistică a organismului uman au generat în anii ’70 o ştiinţă nouă, denumită kinesiologie. Între timp, în domeniul tehnologic, calculatoarele au evoluat până în punctul în care au devenit capabile să facă milioane de calcule în milisecunde, fapt ce a permis crearea unor noi instrumente de inteligenţă artificială. Posibilitatea de a avea acces rapid spre o imensă cantitate de date, altădată de neconceput, a dat naştere unei perspective revoluţionare în cazul fenomenelor naturale, denumită teoria haosului. Simultan, în ştiinţele teoretice, mecanica cuantică a condus la fizica teoretică avansată, iar prin intermediul matematicii asociate a apărut un întreg studiu novator despre dinamicile nonlineare, care constituie de departe una dintre cele mai importante evoluţii ale ştiinţei moderne, al cărui impact pe termen lung rămâne încă să fie determinat.

Ştiinţa kinesiologiei a dezvăluit pentru prima dată legătura interioară dintre minte şi corp, demonstrând că mintea „gândeşte” cu însuşi corpul. Ea a oferit astfel o cale pentru explorarea modurilor în care conştiinţa se descoperă prin mecanismele subtile din spatele procesului îmbolnăvirii.

Cu toţii avem la dispoziţie un calculator mult mai avansat decât orice produs al inteligenţei artificiale – mintea umană. Funcţia de bază a oricărui aparat de măsurare este aceea de a emite un semnal care indică detectarea unei schimbări (indiferent cât de mici). Experimentele pe care le vom descrie în lucrarea de faţă demonstrează că reacţiile corpului uman însuşi oferă un astfel de semnal la schimbarea condiţiilor. Aşa cum veţi observa, corpul uman poate discerne la un grad foarte fin între factorii ce aduc prinos vieţii şi cei care nu sprijină viaţa.

Acest fapt nu trebuie să ne surprindă. Toate fiinţele reacţionează atât la ceea ce sprijină viaţa, cât şi la ceea ce este contrar ei; acesta este, de fapt, mecanismul fundamental al supravieţuirii. Capacitatea de a detecta schimbările şi de a reacţiona corect la acestea este proprie tuturor formelor de viaţă. Putem da un exemplu foarte sugestiv în acest sens: s-a observat că, la mari altitudini, copacii sunt mai scunzi, deoarece oxigenul din atmosferă e mai rarefiat. Şi nu trebuie defel să ne îndoim de faptul că protoplasma umană este mult mai sensibilă decât cea a copacilor.

Fragmente din Partea I- Uneltele, Capitolul I al volumului Putere versus forţă – determinanţii ascunşi ai comportamentului uman David R. Hawkins, M.D., Ph.D.