„Corpul-şablon” #reincarnare #universulholografic

Descoperirile lui Cox sugerează că este posibil ca noi să preconizăm mereu viitorul în mod inconştient şi să luăm decizii bazate pe aceste informaţii: unii dintre noi optând să evite necazul, iar alţii, probabil – ca femeia care a ales să treacă printr-o tragedie personală şi ca bărbatul care a hotărât să îndure o boală de rinichi – alegând să treacă prin situaţii negative pentru a îndeplini alte planuri şi scopuri inconştiente. „Cu atenţie sau la întâmplare, noi ne alegem evenimentele pământeşti,“ spune Whitton. „Mesajul metaconştiinţei este că misiunea vieţii fiecărei fiinţe umane nu este întâmplătoare, nici nepotrivită. Văzută în mod obiectiv din starea dintre vieţi, fiecare experienţă omenească este, pur şi simplu, o altă lecţie în sala de clasă cosmică.“

Este important să observăm că existenţa unui asemenea plan inconştient nu înseamnă că vieţile noastre sunt rigid predestinate şi orice soartă este inevitabilă. Faptul că mulţi dintre subiecţii lui Whitton au cerut să nu îşi amintească ce au spus sub hipnoză implică, din nou, faptul că viitorul este doar schiţat în linii mari şi încă susceptibil de schimbare.

Whitton nu este singurul care cercetează reîncarnarea şi care a descoperit dovezi că inconştientul are un amestec mai mare în vieţile noastre decât putem realiza. Un altul este Dr. Ian Stevenson, profesor de psihiatrie la University of Virginia Medical School. În loc să folosească hipnoza, Stevenson intervievează copiii mici care şi-au amintit spontan aparente vieţi anterioare. El a petrecut mai mult de treizeci de ani cu această ocupaţie şi a adunat şi analizat mii de cazuri de pe tot globul.

După Stevenson, amintirea spontană a unei vieţi trecute este relativ obişnuită la copii, atât de obişnuită încât numărul cazurilor care merită să fie luate în considerare depăşeşte cu mult capacitatea personalului său de a le investiga. În general, copiii au între doi şi patru ani când încep să vorbească despre „cealaltă viaţă“ a lor şi, în mod frecvent, îşi amintesc zeci de amănunte, inclusiv numele lor, numele membrilor de familie şi ale prietenilor, locul în care au trăit, cum arăta casa lor, cum îşi câştigau existenţa, cum au murit şi chiar informaţii obscure, cum ar fi unde ascunseseră banii înainte de a muri sau, uneori, în cazurile care implicau crime, chiar cine i-a omorât.

Într-adevăr, foarte des amintirile lor sunt atât de detaliate, încât Stevenson este capabil să dea de urma identităţii personalităţii anterioare şi să verifice virtual tot ce au spus. El chiar i-a dus pe copii în zona în care au trăit încarnarea anterioară şi i-a urmărit cum navigau fără efort prin împrejurimi străine şi identificau corect fosta lor casă, averea, rudele şi prietenii din viaţa trecută.

Ca şi Whitton, Stevenson a adunat o cantitate imensă de informaţii sugestive despre reîncarnare şi, până în prezent, a publicat şase volume cu descoperirile sale. Şi tot ca Whitton, a găsit dovezi că inconştientul joacă un rol de departe mai mare în firea şi destinul nostru decât am presupus noi până acum. El a verificat descoperirea lui Whitton că, în mod frecvent, renaştem împreună cu indivizi pe care i-am cunoscut în existenţele precedente şi că forţa conducătoare din spatele alegerilor pe care le facem este adesea afecţiunea sau un sentiment de vinovăţie sau de îndatorare. Este de acord că responsabilitatea personală, nu întâmplarea, este arbitrul sorţii noastre. A descoperit că deşi condiţiile materiale ale unei persoane pot varia considerabil de la o viaţă la următoarea, conduita sa morală, interesele şi aptitudinile rămân aceleaşi. Indivizii care au fost criminali în existenţa anterioară tind să fie atraşi din nou spre un comportament criminal; oamenii care au fost generoşi şi buni continuă să fie generoşi şi buni şi aşa mai departe. De aici, Stevenson a tras concluzia că nu ornamentele exterioare ale vieţii sunt cele care contează, ci cele interioare, bucuriile, tristeţile şi „creşterea interioară“ a personalităţii, care par a fi cele mai importante.

Cel mai important este faptul că nu a descoperit mărturii convingătoare despre „răsplata karmică“ sau vreo indicaţie că suntem pedepsiţi cosmic pentru păcatele noastre. „Nu există apoi – dacă judecăm după mărturiile cazurilor – nici o judecată externă a conduitei noastre şi nici o fiinţă care ne schimbă dintr-o viaţă în alta în funcţie de meritele noastre. Dacă această lume este (citându-l pe Keats) ‘o vale în care se făuresc suflete,’ atunci noi suntem cei care ne făurim propriile suflete,“ afirmă Stevenson.

Stevenson a descoperit şi un fenomen care nu a apărut în studiul lui Whitton, o descoperire care aduce mărturii încă şi mai spectaculoase despre puterea pe care o are mintea inconştientă de a sculpta şi influenţa circumstanţele vieţii noastre. A descoperit că încarnarea precedentă a unei persoane poate afecta, aparent, chiar forma şi structura corpului său fizic actual. De pildă, el a descoperit că acei copii din Burma care îşi amintesc vieţi anterioare în care au fost piloţi ai Forţelor Aeriene engleze sau americane şi au fost doborâţi în Burma, în timpul celui de-al II-lea război mondial, au toţi părul şi tenul mai deschise la culoare decât rudele lor. A descoperit, de asemenea, cazuri în care trăsături faciale distinctive, deformări ale piciorului şi alte caracteristici, au fost purtate dintr-o viaţă în alta. Mai numeroase, printre acestea, sunt rănile fizice transmise ca cicatrici sau semne din naştere. Într-unul din cazuri, un băiat care îşi amintea că fusese asasinat în viaţa precedentă prin tăierea gâtului, încă avea de-a curmezişul gâtului un semn lung roşiatic, asemănător cu o cicatrice. În alt caz, un băiat care îşi amintea că în încarnarea precedentă se sinucisese împuşcându-se în cap, avea două semne din naştere ca nişte cicatrice, care se aliniau perfect de-a lungul traiectoriei glontelui, una unde intrase glontele, iar cealaltă unde ieşise. Iar în altul, un băiat avea un semn din naştere asemănător cu o cicatrice de la o operaţie chirurgicală, completată cu o linie de semne roşii semănând cu rănile de la cusătură, exact în locul în care precedenta personalitate avusese o operaţie.

De fapt, Stevenson a adunat sute de asemenea cazuri şi în prezent realizează un studiu în patru volume despre acest fenomen. În unele dintre cazuri, a fost chiar capabil să obţină fişele de la spital sau/şi rapoartele de autopsie ale personalităţii decedate şi să arate că asemenea răniri nu numai că s-au întâmplat, dar erau exact pe locul semnului din naştere sau deformării din prezent. Este de părere că asemenea semne nu doar furnizează unele dintre cele mai puternice dovezi ale reîncarnării, ci sugerează şi existenţa unui fel de corp nonfizic intermediar care funcţionează ca un purtător al acestor atribute între o viaţă şi cea care urmează. El afirmă: „Mi se pare că amprenta rănilor personalităţii precedente trebuie să fie purtată între vieţi de un fel de prelungire a corpului, care la rândul său acţionează ca un şablon pentru producerea pe un corp fizic nou a semnelor din naştere şi a deformărilor corespunzătoare rănilor de pe corpul personalităţii precedente.“

„Corpul-şablon“ teoretizat de Stevenson este un ecou al afirmaţiei lui Tiller, conform căreia câmpul enegetic omenesc este un şablon holografic care ghidează forma şi structura corpului fizic. Altfel spus, este un fel de proiect tridimensional în jurul căruia se formează corpul fizic. În mod similar, descoperirile sale referitoare la semnele din naştere adaugă un sprijin suplimentar ideii că suntem în esenţă doar imagini, alcătuiri holografice, create prin gândire.

Stevenson a observat, de asemenea, că deşi cercetarea sa sugerează că suntem creatorii propriilor vieţi şi, până la un anumit punct, ale propriilor corpuri, participarea noastră la acest proces este atât de pasivă, încât este aproape involuntară. Straturi adânci ale psihicului par să fie implicate în aceste alegeri, straturi care sunt mult mai mult în contact cu implicitul. Sau, cum o spune Stevenson: „Nivele ale activităţii mentale mult mai adânci decât cele care reglează digestia cinei în stomacul nostru şi respiraţia noastră normală trebuie să guverneze aceste procese.“

Oricât de neortodoxe sunt multe din concluziile lui Stevenson, reputaţia de cercetător atent şi minuţios i-a câştigat respect în cercuri neaşteptate. Descoperirile sale au fost publicate în periodice ştiinţifice distinse precum American Journal of Psychiatry, Journal of Nervous and Mental Disease şi International Journal of Comparative Sociology. Iar într-o recenzie a uneia dintre lucrările sale, prestigioasa revistă Journal of the American Medical Association a afirmat că „a adunat sârguincios şi la rece o serie detaliată de cazuri în care mărturiile despre reîncarnare sunt dificil de înţeles având oricare alte baze. … El a înregistrat în arhive o mare cantitate de informaţii care nu pot fi ignorate.“

Fragment din Cap.7, Timpul în afara minţii

Universul holografic – Michael Talbot

Reîntoarcerea la starea de energie #destinulsufletelor

Atunci când un suflet se reîntoarce la o stare de energie pură în lumea spiritelor, nu mai simte ura, mânia, invidia, gelozia şi alte sentimente de acest gen. El a venit pe Pământ pentru a experimenta şi a învăţa din aceste sentimente. Dar, oare, după desprinderea de Pământ simt sufletele vreo tristeţe pentru ceea ce au lăsat în urmă? În mod sigur, sufletele au sentimente de nostalgie după perioadele fericite din toate vieţile lor fizice. Acest fapt este temperat de o stare de omniscienţă  fericită şi de o asemenea înţelegere a stării de bine, încât sufletele se simt chiar mai vii decât atunci când erau pe Pământ.

Cu toate acestea, am identificat două feluri de emoţii negative pe care le pot experimenta sufletele, fiecare dintre genuri cuprinzând o formă de tristeţe. Pe una am numit-o vina karmică de a fi făcut alegeri foarte proaste, mai cu seamă atunci când în urma acestora au fost afectaţi alţii. Voi stărui mai mult asupra acestor aspecte mai târziu, în secţiunea dedicată karmei. Cealaltă formă de tristeţe a sufletelor nu este nici melancolie, nici deprimare sau nefericire ca urmare a felului în care viaţa şi-a urmat cursul după dispariţia lor. Tristeţea sufletelor provine din dorinţa lor ardentă de a se reuni cu Sursa existenţei proprii.

Cred că toate sufletele, indiferent de nivelul lor de dezvoltare, au acelaşi motiv al acestei aspiraţii de a căuta perfecţiunea. Factorul care motivează sufletele venite pe Pământ este propria creştere. Astfel, urma de tristeţe pe care o discern în suflete este absenţa din caracterul lor imortal a acelor elemente de care au nevoie pentru a-şi întregi energia. Aşadar, face parte din destinul sufletelor căutarea adevărului prin experienţele lor, pentru a câştiga înţelepciune. Este totodată important ca supravieţuitorii să ştie că această aspiraţie nu compromite capacităţile de empatie, simpatie şi compasiune ale unui suflet, destinate acelora care suferă din cauza dispariţiei acestuia.

Atâta vreme cât caracterul nemuritor al sufletelor nu mai este impovărat de temperamentul individual şi de reacţiile chimice ale ultimului său trup, sufletul este împăcat. Sufletele au treburi mult mai bune de făcut decât să interfereze cu oamenii de pe Pământ.

din Cap.2 Moarte, durere şi alinare

Destinul Sufletelor – Michael Newton, Ph.D.

Mesia #sinele #davidrhawkins

„Un adevărat mesia ar calibra la un nivel foarte înalt, cel puţin peste 700, cel mai probabil în marjele superioare ale nivelului 800 sau 900. Adevăratul purtător al luminii este umil, sincer şi nu are nevoie de adoraţie. Unicul dar al adevăratului profet este expunerea adevărului. Avatarul reflectă acest adevăr. Cu toate acestea, religia tinde să proslăvească mai degrabă mesagerul decât mesajul. De fapt, în numele mesagerului, adevărul este adesea călcat în picioare, în praful sau sângele de pe câmpul de bătaie.

Adevăratul mesia aduce bucurie, speranţă, eliberare şi salvare întregii omeniri care urmează mesajul şi puterea mesajului.

Mesia aduce o nouă viziune a adevărului şi înalţă nivelul conştiinţei întregii omeniri prin reafirmarea contextului Divinităţii, ca Sursă eternă a întregii vieţi. Avatarul, mesia, înţeleptul iluminat, salvatorul, Iisus sau Buddha – cu toţii sunt reflecţii ale Divinităţii. Aceste ferestre ale lui Dumnezeu transmit puterea şi compasiunea Sa, cuprinzând toată omenirea pentru a-i reda energia înviorării spirituale şi pentru a-i aduce speranţă nouă şi bucurie. Astfel, adevăratul mesia, avatarul sau marele învăţător aduc o reînnoire credinţei şi păcii pentru viitorul tuturor. „

” După cum dezvăluie cercetarea spirituală kinesiologică, Iisus nu a avut alte vieţi umane anterioare, ci a coborât direct din Rai. Scopul său era acela de a revela adevărul Realităţii lui Dumnezeu şi a Împărăţiei Cerurilor, iar misiunea sa era salvarea omenirii.

Potrivit aceleiaşi metode de cercetare, un salvator este necesar pentru toţi oamenii care calibrează sub nivelul 600. Prin contrast, scopul lui Buddha, care avusese multe vieţi anterioare, era acela de a dezvălui calea către Iluminare, adică de a atinge nivelul 600 sau cele superioare acestuia. Astfel, Buddha amintea reîncarnări anterioare şi scotea în evidenţă lecţiile karmice, precum şi importanţa evitării karmei negative (păcatul), ce ar împiedica sufletul să ajungă în Rai după moartea fizică.

Căutătorii mai evoluaţi, din punct de vedere spiritual, aleg virtutea şi Raiul mai degrabă din dragoste pentru Dumnezeu, decât din pura evitare a păcatului din teamă sau vinovăţie. Dacă păcatul înseamnă, în primul rând, ignoranţă plus instinct animal, este contraproductiv să îl „urăşti“, devenind astfel prins într-o altă poziţionalitate a eului.”

Fragmente din Sinele: Realitate şi Subiectivitate , David R.Hawkins, M.D., Ph.D.