Fiinţarea Sinelui şi fiirea lucrurilor #prezenta #rupertspira

Fragment din Prezenţa- vol.2 – Intimitatea Experienţei, Rupert Spira

Ceea ce simţim atunci când faţa noastră simte adierea vântului este o singură senzaţie. Totuşi, gândirea conceptualizează acest eveniment ca fiind alcătuit din două senzaţii diferite. Gândirea fragmentează această unică senzaţie în două obiecte aparente, vântul şi faţa. De fapt, nu există decât unul singur. Am putea denumi această nouă senzaţie, „vânt/faţă“.

Separarea „vânt/feţei“ în vânt şi faţă este o separaţie conceptuală care divide, în aparenţă, experienţa într-o faţă, adică „eu“ şi vântul, adică „non-eu“. În consecinţă, „persoana“ şi „lumea“ par să devină două entităţi sau obiecte distincte şi independente. Astfel, intimitatea continuă şi netulburată a Experienţei este fragmentată în două părţi aparente – un sine interior şi un obiect exterior, altceva sau lumea – care sunt imaginate unite printr-un act de cunoaştere, senzaţie sau percepere. Afirmăm, aşadar, „ştiu cutare şi cutare lucru“, „simt vântul“, „te iubesc“ şi „văd copacul“.

La vederea unui copac, însă, nu există un privitor şi nici ceva care să fie privit. Nu există un „eu“ interior care priveşte, nici un „copac“ exterior care să fie văzut. „Eul“ şi „copacul“ sunt concepte suprapuse de către gândire asupra realităţii Experienţei, care, în exemplul de faţă, ar putea fi numită, simplu, „a vedea“.

Numai gândirea este aceea care separă intimitatea continuă şi netulburată a experientizării, într-un subiect şi un obiect, într-un „eu“ care observă şi un „copac“ care este observat. Însă Conştienţa sau „eul“ şi realitatea copacului nu sunt două experienţe distincte. Sunt una singură.

„Eul“ şi „copacul“ constituie o singură Experienţă, tot aşa cum vântul şi faţa constituie o singură Experienţă. Nu există nicidecum un subiect sau un obiect al Experienţei. Există numai experientizare intimă, continuă şi netulburată. Am mai putea spune, eventual, că „eul“ aparent şi copacul aparent împărtăşesc aceeaşi realitate, sunt aceeaşi realitate. Ceea ce, aparent, le separă, nu este decât un concept, o idee.

Si, totuşi, această separaţie între cel care priveşte şi ceea ce este privit, nu are loc niciodată. Separaţia este o iluzie. Ea nu este niciodată experientizată.

Cu alte cuvinte, eu nu văd un copac. În experientizarea actului vederii, eu sunt copacul. Eu sunt realitatea acestuia. Singura substanţă prezentă în experientizarea copacului este faptul că îl vedem, iar vederea sau, la modul mai general, experientizarea, este însăşi Conştienţa, Sinele nostru.

Conştienţa care este vederea şi realitatea a ceea ce este văzut nu constituie două lucruri separate. Sunt unul şi acelaşi lucru.

Ar fi mai adecvat să spunem „eu copac-este“, adică „“eu“, Conştienţa, copac-este“.

Fiinţarea „eului“ şi fiirea „copacului“ îşi împărtăşesc Existenţa.

Fiinţarea Sinelui este şi fiirea lucrurilor.

Mintea, trupul şi lumea aparente sunt „eul“ care minte/trup/lume-este.

Toate marile religii se fundamentează pe această realizare. În creştinism, de exemplu, afirmaţia „eu şi Tatăl una suntem“ înseamnă exact acest lucru. Înseamnă că „eu“, Conştienţa care vede aceste cuvinte sau experientizează ceva chiar în acest moment, este una cu orice este experientizat, adică este una cu realitatea universului.

Înţelepţii sufi spun „nu există alt Dumnezeu în afară de Dumnezeu“. Hinduşii spun „Atman (Sinele individual aparent) şi Brahman (realitatea ultimă a universului) sunt unul şi acelaşi“. Budiştii afirmă „Nirvana şi Samsara una sunt“.

Aceasta nu reprezintă o Experienţă ieşită din comun, cunoscută numai de câţiva înţelepţi iluminaţi. Este Experienţa nemijlocită, intimă şi imediată a fiecăruia dintre noi, deşi este posibil ca ea să fi trecut neobservată.

De fapt, cunoaşterea acestei unităţi între „eu“ şi „lume“ este o Experienţă cât se poate de familiară. Este cunoscută sub numele de frumuseţe. Când suntem uluiţi de frumuseţea unui obiect sau peisaj, tot ceea ce ne distanţează sau ne separă de obiectul respectiv se dizolvă, iar în acel moment nemuritor, etern – deoarece mintea nu este prezentă acolo – realizăm identitatea noastră cu obiectul aparent.

Experientizarea frumuseţii este disoluţia „obiect-ităţii“ aparente a obiectului şi a „subiect-ităţii“ Sinelui nostru, lăsând loc numai intimităţii continue a experientizării.

Desigur, atunci când mintea revine, aceasta reconstituie sinele interior separat şi obiectul exterior separat, altceva sau lumea, iar noi suntem convinşi şi simţim, în consecinţă, că „eu“ privesc „peisajul“. Gândirea atribuie acum frumuseţea, peisajului şi în acest moment frumuseţea decade de la revelaţia naturii eterne care impregnează toate lucrurile aparente, la o însuşire relativă a minţii care aparţine numai anumitor obiecte, dar nu şi altora.

În acel moment iau naştere timpul şi distanţa sau „calitatea de a fi altceva“, care este o altă denumire a spaţiului, iar adevărata experientizare a frumuseţii este din nou ascunsă.

Atunci când se cunoaşte aceeaşi disoluţie între „eu“ şi un altcineva aparent, aceeaşi Experienţă este cunoscută sub numele de iubire. Fericirea, pacea, umorul şi inteligenţa reprezintă, toate, numele date experientizării acestei recunoaşteri nemijlocite a intimităţii continue a Experienţei. De fapt, toate numele date minţii, trupului şi lumii se referă, în ultimă instanţă, la această unică realitate.

De aceea se şi spune despre iubire, fericire şi pace că sunt necondiţionate şi absolute. Acestea nu depind de nimic altceva. Sunt întreţesute în alcătuirea oricărei Experienţe.

Odată ce „eu“ şi obiectul, altceva sau lumea au fost separate conceptual de intimitatea continuă a Experienţei, iubirea, fericirea, pacea, frumuseţea etc. inerente oricărei Experienţe par să fie ascunse şi, în consecinţă, sinele interior aparent purcede la căutarea acestora în aparenta lume exterioară.

Decizia de a căuta, cunoscută drept pace, fericire sau iubire, presupune întotdeauna recunoaşterea faptului că experienţa respectivă nu este divizată în două segmente – „eu“ şi „celălalt“, „eu“ şi „lumea“ – fie că este formulată în aceşti termeni sau în alţii. În mod asemănător, suferinţa implică întotdeauna uitarea sau ignorarea acestui simplu şi primordial element al Experienţei.

Fericirea este simpla dezvăluire a acestei ignoranţe. Nu este o nouă Experienţă. Nu apare şi dispare. Nu poate fi dăruită sau retrasă. Poate doar părea a fi uitată şi reamintită sau recunoscută. Este asemenea cheilor de sub ziar. Par să fie pierdute, însă ele s-au aflat acolo tot timpul.

În experientizarea păcii şi a fericirii, sinele interior şi lumea exterioară se dizolvă. În experientizarea iubirii, cel care iubeşte şi cel care este iubit se dizolvă.

De fapt, unica noastră experientizare a lumii şi a tuturor celorlalţi este alcătuită numai din cunoaştere, deci am putea spune că, în experientizarea păcii şi a fericirii, aparenta „altceva-itate“ şi exterioritate a lumii se dizolvă în înţelegerea noastră experienţială că nu există decât cunoaştere sau Conştienţă. Acestea sunt pacea, fericirea, iubirea şi frumuseţea.

Totuşi, numai mintea este aceea care crede că pacea, fericirea şi iubirea par a fi pierdute şi, apoi, par a fi regăsite.

Prezenţa nu se pierde niciodată pe sine însăşi.

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/prezenta-vol1si2-rupert-spira

Vindecarea prin iubire #oricepoatefivindecat

Poate că am perceput cauzele tulburărilor de percepție aşa: ”Nu am fost iubit pentru că nu merit să fiu iubit” sau “Este pentru că am făcut ceva greșit” sau ”Nu sunt suficient de bun”, etc. Vom trăi apoi o viață care confirmă validitatea acestor percepții greșite, până când ne vom schimba aceste idei.

Pentru a ne corecta aceste probleme putem să adăugăm ingredientul lipsă în scena originală și astfel s-o facem să fie com­pletă. Putem să adăugăm percepția că am fost iubiți. O putem face fie prin rejucarea scenei din acest punct de vedere (“Cum s-o fi simțit tatăl tău, care te iubea, atunci când a trebuit să te părăsească?” “Cred că s-a simțit teribil de rău.”) fie, prin tri­miterea unui “radar al iubirii” pentru a vedea ce se va întoarce.

Când scena este rejucată, prin adăugarea percepției că am fost iubiți cu adevărat, ceva care înainte era dur se topește, ceva este simțit ca fiind mai moale și ne permitem să primim înăuntrul nostru iubirea pe care ne-am negat-o atât de mult timp. Atunci pot fi eliberate simptomele care s-au format datorită acestei per­cepții greșite.

Atunci când avem dificultăți în a crea în noi percepția că sun­tem iubiți, “radarul iubirii” ne poate ajuta, deoarece el ne arată că iubirea este într-adevăr acolo. Pentru a-l folosi, ne vom imagina că ne aflăm în propriul nostru balon și că trimitem iubire unei alte persoane care se află în propriul ei balon și observăm apoi ce se întâmplă atunci când iubirea pe care am trimis-o ajunge la cealaltă persoană. Aceasta poate accepta în tăcere iubirea sau poate avea dificultăți în a-i permite intrarea, sau poate fi fericită s-o primească și poate, după ce a acceptat-o, să opteze să ne-o returneze.

Atunci când trimitem iubirea, putem simți și când ne este acceptată iubirea, și când ne este returnată. Putem s-o vedem. Atunci vom ști că iubirea este aici, și vom ști pe baza propriei noastre experiențe. Chiar dacă este o experiență subiectivă, vom fi capabili s-o validăm atunci când vom comunica cu cealaltă persoană în plan fizic. Dacă pentru cineva este prea dificil să-și creeze singur percepția cu privire la prezența iubirii, atunci prim­irea unei vindecări poate fi de folos.

Fragment din cap.25, Vindecarea prin iubire din volumul Orice poate fi vindecat de Martin Brofman

Percepția iubirii #oricepoatefivindecat

Aspectul esențial al contractului care stă la baza creării universului fizic este iubirea, ca primă intenție. Iubirea este prin urmare acel “adeziv” cosmic care ține toate laolaltă.

În timp ce fiecare dintre noi este o conștiință pură în curs de manifestare, scopul manifestării noastre este evoluția propriei noastre ființe, iar aceasta trebuie să includă iubirea, percepția de la nivelul Chakrei Verde, ca element esențial.

Atunci când ne naștem, iubirea este necesară nu numai pentru starea noastră de bine, ci chiar pentru supraviețuirea noastră. Dacă nu au sentimentul că sunt iubiți și doriți, copiii preferă să nu se mai nască sau se nasc cu tulburări ale sistemelor lor energetice. Putem spune, de fapt, că fiecare simptom, fiecare situație de ieșire din starea de echilibru care se poate produce în sistemul energetic uman are drept cauză fundamentală percepția absenţei iubirii.

Noi știm că fiecare simptom reprezintă tensiuni din conștiință și că aceste tensiuni reprezintă modalități diferite prin care ne ferim să ne manifestăm așa cum suntem cu adevărat. Aceasta se poate datora fie percepției că nu există iubire sau că ea ne-a fost luată atunci când ne-am manifestat așa cum suntem cu adevărat, datorită ideilor unor persoane cu privire la ceea “ce ar trebui” să facem. Deci, fie nu ne simțim iubiți sau demni de a fi iubiți, fie ne abținem să fim cei care suntem cu adevărat de teamă că ne va fi luată iubirea.

De multe ori repetăm aceleași scenarii în viață, reluări ale unor scene pe care le-am jucat și mai de mult. Personajele pot fi diferite, dar piesa este aceeași. Atunci când se întâmplă așa ceva, ne simțim confuzi și ne întrebăm: “De ce văd oare din nou același film? De ce oare trăiesc aceeași scenă?”

Pentru a găsi răspunsul la aceste întrebări trebuie să ne întoarcem la momentul în care am văzut pentru prima dată derularea acestei piese. Atunci scena a fost incompletă. Lipsea un ingredient. Dacă acel ingredient ar fi fost prezent, scena ar fi fost completă și nu ne-ar fi lăsat în conștiință întrebări și senti­mentul că ceva nu a fost dus până la capăt.

Acest element care lipsește este întotdeauna același. Este per­cepția de a fi iubiți. Întrebarea rămasă fără răspuns în conștiința noastră a fost ”Cum de s-a putut întâmpla așa ceva, când eu eram iubit?” Detaliile pot fi diferite, dar întrebarea rămâne aceeași, indiferent că scenariul se referă la părăsire, sau la percepția unor evenimente ca fiind rele, sau la neînțelegeri. ”Dacă aș fi fost iubit, toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Dar s-au întâmplat. Înseamnă, deci, că nu sunt iubit.”

Fragment din Cap.25, Vindecarea prin iubire din volumul Orice poate fi vindecat de Martin Brofman