Despre inteligenţă #NOIinsecolulXXI

De ce trebuie să fim inteligenţi? Ce e atât de remarcabil în inteligenţa asta? Să putem acumula şi folosi informaţii precum cultura, tehnica şi alte asemenea?

Aşa. Și?

Știi o grămadă de lucruri. Ai acumulat tone şi tone de informaţii. Eşti un om cult şi instruit, adică foloseşti informaţiile acumulate pentru a te cizela, a te modela într-un mod cât mai sofisticat şi elevat.

Minunat! Și? Sigur, e plăcut să poţi vorbi despre o operă de artă ştiind în ce curent s-o înscrii. Aşa înţelegi care au fost condiţiile socio-economice în care a fost creată, care era mesajul sau principiile importante ale artiştilor acelor vremuri.

Un om simplu, neinstruit, va spune doar „îmi place“ sau „nu-mi place“. Cât de subiectiv! Cât de… sumar şi limitat!

Dar oare arta nu e pentru oameni? Oare am uitat cu totul menirea artei? Am uitat că primul principiu al artei este să bucure şi să înfrumuseţeze viaţa? Viaţa cui??? A artistului?

Nu, a tuturor oamenilor ce vin în contact cu acea creaţie artistică. Arta care nu se oferă cu generozitate şi nu aduce un dram de bucurie şi frumuseţe, nu există.

…………………..

Mă-ntreb doar dacă nu cumva ne-am obişnuit să complicăm lucrurile de dragul „inteligenţei“. Suntem atât de inteligenţi, încât am împărţit până şi inteligenţa în mai multe feluri: emoţională, tehnică, financiară ş.a.m.d.

Adică cum? Unul e inteligent cu capul, altul e inteligent cu inima? Mie cam aşa îmi sună.

Voi tot aşezaţi emoţiile în creier. Eu simt şi gândurile în piept, printre coaste… Suntem atât de inteligenţi, încât am uitat să lăsăm inteligenţa la uşă, când ne vedem cu cei dragi. Suntem atât de inteligenţi, încât nu ne mai putem bucura de nimic dacă nu e complex şi sofisticat. Nu ne putem bucura pentru că suntem prea ocupaţi cu analiza.

Suntem atât de inteligenţi, încât nu suntem deştepţi. Adică deşteptaţi. Uităm că inteligenţa e bună dacă ne deşteaptă, ne trezeşte. Dacă ne trezeşte ca oameni, dacă trezeşte în noi frumuseţea, bunătatea, compasiunea şi dăruirea.

Inteligenţa, cunoaşterea şi toate acele atribute folosite pentru a caracteriza o persoană, sunt fum în vânt, dacă nu trezesc şi nu îmbogăţesc inima omului şi a celor din jur, dacă nu îl fac bun pentru el şi pentru alţii.

În goana după cunoaştere şi inteligenţă, am uitat să ne oprim şi să iubim bobocul florii, zâmbetul copilului şi mângâierea bătrânilor. Am uitat că marile minţi ale acestei lumi au căutat, de fapt esenţa şi în ea au găsit iubirea.

Fragment din Caietul Dariei Gănescu NOI în secolul XXI: Volumul 2

Ilustraţiile din Caietul Dariei şi coperta cărţii sunt realizate de Irina Maria Gănescu

După lansare #lacapatulsoaptelor

Şi a fost o lansare! Online, live on fb, cu adevărat vie în locul în care ne-am întâlnit, echipă, prieteni şi admiratori ai autorului, adică în platforma Zoom.  Autorul, Mihai Cotea, creatoarea copertei, Irina Maria Gănescu şi editorul s-au bucurat să trăiască acest eveniment împreună cu toţi cei care, şi ei, la rândul lor, s-au bucurat să ne fie aproape.

Cum se stabileşte coperta unei cărţi, cât de mult putem dezvălui dintr-o carte fără să distrugem interesul  cititorului, cum este percepută cartea după lecturarea primei jumătăţi, care sunt punctele comune remarcate de cititorii fragmentelor publicate şi alte informaţii adunate în această prezentare publică a romanului La capătul şoaptelor.

Ştiu că nu toată lumea accesează fb, de-aceea am făcut un montaj din înregistrarea acestei lansări şi l-am postat aici:

Vă mulţumim!

Depeşa #lacapatulsoaptelor

-Ascultă aici și fii atentă, fetița mea, tuna vocea Veronicăi. Dacă cititorul refuză să returneze cartea, îl avizezi cu blândețe printr-o depeșă. Mă asculți? Îl avizezi, adică. Dar așa, mai cu tragere de inimă. Să se prindă că-i groasă.

-Cartea, doamnă?

-Amenda, fetițo! Amenda-i groasă și așa și trebuie să fie. O carte e sfântă, Mălino! E ca un pui de pasăre care poartă în el toată înțelepciunea și libertatea păsărilor din neamul său și care nu are nevoie decât de atenție pentru a se dezvălui. Ai „pricipit”? Aperi puiul, dar nu-ți ieși din eleganță niciun moment. Cartea cere și eleganță, nu te agiți ca o…

-E elegant ca atunci când presezi flori în carte, nu? Ca doamnele… zise ea cu un zâmbet pierdut undeva-n zare.

……….

-Suntem precum floarea de mac. Cu fructul ei interior. Ascunși altora și fideli nouă. Ne împăunăm cu câteva petale ce iau ochii multora și adormim mintea celor care reușesc să ne vadă fructul dinăuntru. Aceia suntem. Imuni fructelor noastre opiacee, dezorientanți celor care ne văd cu adevărat. Știi ce rămâne după o anestezie, Said? i se adresă Acela doctorului. Durerea. Tu faci față?

……..

Locul ți-era clar, în minte. Rondul cu maci. Lângă amintirea lui taică-tu. „Trebuie să știi când să ieși din scenă“, îngânai.
Încercai o potrivire. (O ultimă improvizație. )
Țineai în mâna dreaptă cuțitul găsit pe scări mai devreme. Îl strângeai tare, cuprins de acel tremur straniu. Ajuns în dreptul florilor de mac, ai tăiat corola unuia. Erai curios să te vezi altfel. Taică-tu îți spusese, de mic, să nu strivești niciodată corola de minuni a lumii, dar pe-atunci vorbele lui îți provocaseră doar un zâmbet amar. Ai lăsat petalele de mac răsfirate-n iarbă și ai mai încercat un gând. Cu Elena. Lena, cum o alintai tu. Strângeai, iar, cuțitul în mână. Cu putere.
„Prea mult timp s-a pierdut“, ai mai apucat să spui.

Coperta: Irina Maria Gănescu


Featured Image by Ulrike Leone from Pixabay