Dorul de acasă

Călătoria sufletelor – Michael Newton

Fragmente din Introducere

Dacă încetarea funcţiilor vitale ar fi sfârşitul tuturor lucrurilor care ţin de persoana noastră, atunci viaţa s-ar dovedi, într-adevăr, lipsită de sens. Totuşi, o anume putere din interiorul nostru ne face capabili, pe noi, oamenii, să ne închipuim o lume de apoi şi să simţim o legătură cu o putere superioară şi chiar cu un suflet nemuritor. Dacă chiar avem un suflet, atunci unde se duce acesta după moarte? Există, într-adevăr, un fel de paradis plin de spirite inteligente în afara universului nostru fizic? Şi cum arată? Ce facem când ajungem acolo? Există vreo fiinţă supremă care răspunde de acest paradis? Aceste întrebări sunt la fel de vechi ca omenirea însăşi şi vor rămâne încă un mister pentru cei mai mulţi dintre noi.

Răspunsurile adevărate la taina vieţii de apoi rămân, pentru majoritatea oamenilor, încuiate în spatele unei uşi spirituale. Acest lucru se întâmplă datorită unei amnezii construite în interior despre identitatea sufletului nostru care, la nivel conştient, ajută la contopirea sufletului cu creierul uman. În ultimii câţiva ani marele public a auzit despre oameni care au murit pentru un timp şi apoi s-au întors să povestească cum au văzut un tunel lung, lumini strălucitoare şi chiar cum au avut scurte întâlniri cu spirite prietenoase. Dar nici una dintre aceste relatări scrise în multe cărţi despre reîncarnare nu a oferit vreodată mai mult decât o privire sumară asupra a tot ceea ce trebuie ştiut despre viaţa de după moarte.

Prin natura mea, sunt o persoană sceptică, cu toate că, din conţinutul acestei cărţi, nu par aşa. În calitate de consilier şi psihoterapeut m-am specializat în modificările comportamentale, în tratarea tulburărilor psihice. O mare parte a muncii mele implică restructurarea cognitivă pe termen scurt a clienţilor mei, stimulându-i să-şi conecteze gândurile şi emoţiile care să favorizeze un comportament normal. Împreună cu ei, scot la iveală înţelesul, funcţia şi consecinţele convingerilor lor, pentru că plec de la premisa că nici o tulburare mintală nu este imaginară.

La începutul practicii mele mă opuneam rugăminţilor oamenilor de a analiza vieţile anterioare, datorită orientării mele spre terapia tradiţională. În timp ce foloseam hipnoza şi tehnicile regresiei temporale pentru a determina originea amintirilor neplăcute şi a traumelor din copilărie, am simţit că orice încercare de a ajunge la o viaţă anterioară ar fi fost neortodoxă şi neclinică. Interesul meu pentru reîncarnare şi metafizică era numai curiozitate intelectuală, până când am lucrat cu un tânăr pentru controlul asupra durerii.

Pacientul se plângea de o durere cronică în partea dreaptă, pe care o avea de mult timp. Unul dintre instrumentele hipnoterapiei în controlarea suferinţei este antrenarea subiectului în a-şi mări durerea, pentru ca subiectul să poată învăţa şi cum s-o micşoreze, dobândind astfel control asupra sa. Într-una din şedinţele noastre despre intensificarea durerii, acest bărbat şi-a imaginat că este înjunghiat pentru a-şi crea din nou starea de chin. Căutând originile acestei imagini, până la urmă i-am descoperit şi existenţa anterioară ca soldat ucis cu o baionetă în timpul celui de-al doilea război mondial în Franţa, şi cu această ocazie am putut elimina şi durerea în întregime.

Încurajat de clienţii mei, am început să fac experimente, trimiţându-i pe unii dintre ei în trecutul şi mai îndepărtat, înainte de ultima lor naştere pe Pământ. La început am fost îngrijorat că integrarea de către subiect a nevoilor curente, a credinţelor şi stărilor de teamă ar putea da naştere la fantezii, imagini denaturate ale amintirilor. Cu toate acestea, nu a durat mult până când mi-am dat seama că amintirile noastre cele mai adânc sedimentate oferă o serie de experienţe trecute prea reale şi legate între ele, pentru a fi ignorate. Am ajuns să înţeleg cât de importantă este, din punct de vedere terapeutic, legătura dintre trup şi întâmplările vieţilor noastre anterioare, dar şi cine suntem noi astăzi.

Apoi am dat peste un lucru de proporţii imense. Am descoperit că era posibil să privesc lumea spiritelor prin ochii minţii unui subiect sub hipnoză care ar putea să-mi relateze despre viaţa dintre vieţile de pe Pământ.

Cazul care mi-a deschis uşa către lumea spiritelor a fost o femeie la vârsta a doua şi care era un subiect deosebit de receptiv la hipnoză. Ea îmi povestea despre stările ei de singurătate şi de izolare din acel stadiu delicat în care subiectul tocmai a terminat să-şi amintească de cea mai recentă viaţă anterioară. Această persoană neobişnuită a alunecat aproape singură în cea mai avansată stare de conştiinţă modificată. Fără să-mi dau seama, iniţiasem o comandă exagerat de scurtă pentru această acţiune. I-am sugerat să meargă la originea pierderii prietenilor. În acelaşi moment, am folosit, din greşeală, unul din cuvintele declanşatoare pentru amintirea spirituală. Am mai întrebat-o şi dacă avusese un anumit grup de prieteni de care îi era dor.

Brusc, clienta mea a început să plângă. Când am pus-o să-mi spună ce nu era în regulă, ea a izbucnit: „Mi-e dor de unii prieteni din grupul meu şi de aceea sunt atât de singură pe Pământ“. Mi-era neclar şi am întrebat-o mai departe despre locul în care se afla acel grup de prieteni. „Aici, în casa mea permanentă, mi-a răspuns ea simplu, şi chiar acum mă uit la ei toţi“!

După ce am terminat cu această clientă şi am reascultat înregistrările şedinţelor cu ea, mi-am dat seama că găsirea lumii spirituale implica o prelungire a regresiei vieţii anterioare.

Există multe cărţi despre vieţile anterioare, dar n-am găsit niciuna care să amintească despre viaţa noastră ca suflete sau cum să luăm corect legătura cu amintirile spirituale ale oamenilor. M-am decis să fac eu însumi o cercetare şi, datorită practicii, am dobândit o abilitate mai mare de a intra în lumea spirituală prin intermediul subiecţilor mei. De asemenea, am mai învăţat că găsirea locului lor în lumea spirituală avea o însemnătate mult mai mare pentru oameni decât inventarierea vieţilor lor anterioare pe Pământ.

 

Featured Image by Engin Akyurt from Pixabay

 

 

 

Introducere – Matricea emoţiilor – Synthia Andrews

Cât de des ni se întâmplă să ne ascundem emoţiile? Am fost învăţaţi că numai anumite emoţii pot fi lăsate la vedere, că nu este potrivit să ne arătăm emoţionaţi şi-aşa, incetul cu încetul, pornind de la grija de a nu arăta “lumii” ceea ce simţim, am ajuns să ignorăm cea mai puternică unealtă de lucru pentru realizarea armoniei în evoluţia noastră. Am ajuns să ne reprimăm, suprimăm, să alungăm departe de noi ceea am putea denumi decodorul informaţiilor transmise minţii noastre de însăşi inteligenţa naturală a corpului: emoţia.

Emoţiile par să determine calitatea vieţii noastre, fericirea sau nefericirea noastră de zi cu zi fiind cel mai potrivit etalon. Matricea emoţiilor nu este o carte pe care s-o citeşti şi-apoi s-o aşezi pe-un raft al bibliotecii. Ca şi Calea Energiei, şi această carte conţine exerciţii pe care le putem face zilnic pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii noastre, pentru o mai bună şi din ce în ce mai profundă înţelegere a complexei experienţe pe care o trăim.

Prin înţelegerea puterii conţinute de emoţii, folosind această putere ne putem vindeca traume din trecut, putem lua decizii în conformitate cu adevărul şi spre binele nostru, putem dezvolta înţelegerea empatiei şi ne putem imbunătăţi calitatea relaţiilor noastre.

Matricea emoţiilor ne reaminteşte şi, prin tehnicile oferite, ne dovedeşte că acest câmp emoţional este sursa subtilă care întreţine relaţiile dintre oameni.  Dacă emoţia se ascunde în spatele gândului, asta nu inseamnă că acţiunea ei încetează a influenţa autenticitatea unei relaţii. Chiar şi atunci când sunt ignorate, emoţiile nu dispar, energia lor se transformă şi se acumulează, uneori atingând o limită ceea ce poate provoca o izbucnire, o îmbolnăvire,o pierdere mult mai mare decât orice presupus efect ar putea declanşa recunoaşterea şi acceptarea emoţiilor pe care le simţim exact atunci când le simţim.

Multe dintre tehnicile, exerciţiile de conştientizare prezentate în această carte sunt atât de naturale încât pot determina o reacţie de tipul “eu ştiu asta”. Ceea ce mintea ştie sau crede că ştie, nu este neapărat adevărul profund, ci doar o învăluire superficială, ca o perdea in faţa geamului prin care nu dorim să privim cu claritate. Alte tehnici pot părea grele aceleiaşi minţi speriate de orice schimbare. Dincolo de tehnici, dovezile ştiinţifice menţionate în această carte ar putea fi suficiente pentru schimbarea perspectivei separatoare, a acelui tip de gândire care consideră că ceea ce nu “vede”, nu există.

Matricea emoţiilor este o lectură obligatorie pentru toţi aceia care sunt fascinaţi de complexitatea câmpului energiei umane. Oricine poate învăţa din această carte şi poate găsi modalităţi pentru incorporarea învăţăturilor conţinute în viaţa personală de zi cu zi. Cunoaşterea extinsă în domeniul medicinii energetice pe care Synthia o cercetează şi o practică de peste 30 de ani precum şi sfaturile sale înţelepte sunt, în sine, o garanţie pentru orice cititor.”- Dr. Meredith Young-Sowers, fondator al Still Point School of Integrated Life Healing.

cop1

Introducere

Matricea emoţiilor este un omagiu adus bucuriei creatoare a vieţii manifestate prin acceptarea puterii pe care o deţin emoţiile. Emoţiile dirijează forţa vitală şi ne influenţează alegerile. Ele ne oferă informaţii şi ne călăuzesc în explorarea energiei subtile. Călătoria mea personală în acest domeniu a început în urma citirii unei cărţi despre aure, câmpurile de energie radiantă care ne înconjoară, scrisă de vindecătorul intuitiv Edgar Cayce. Câţiva ani mai târziu am descoperit cartea lui Carlos Castaneda, Învăţăturile lui Don Juan: o cale de cunoaștere Yaqui (1968) şi viaţa mea s-a schimbat pentru totdeauna.

Castaneda a scris o serie de cărţi în care a descris experienţele pe care le-a avut sub îndrumarea mentorului său, şamanul din tribul Yaqui – Don Juan Mateus. Lectura acestor cărţi a indus o modificare interioară a percepţiei care mi-a determinat conştiinţa să se extindă la nivelul energetic al realităţii. De-a dreptul providenţială a fost maniera în care Don Juan trata emoţiile, rezumată în următorul citat din Învăţăturile lui Don Juan: „Nimeni nu este atât de important încât să mă înfurie.” Pentru mine asta însemna că, într-o oarecare măsură, depinde de noi să ne selectăm emoţiile.

Lucrul acesta contrazicea toate convingerile mele anterioare. Mă consideram captivă succesiunii cauză-efect în care oameni, evenimente şi împrejurări mă determinau să simt furie, fericire, teamă ş.a.m.d. Mă comportam ca şi când exprimarea sau reprimarea a ceea ce simţeam ar fi fost singurele opţiuni. Don Juan, însă, arăta că evenimentele stârnesc un răspuns emoţional dat de convingerile pe care le nutrim şi paradigma în care trăim. Unele emoţii pornesc din simţul de conservare, cum ar fi teama care ne îmboldeşte să fugim din faţa pericolului, pe când altele sunt alegeri bazate pe idei preconcepute. Ce-ar fi, însă, dacă ne-am modifica ideile preconcepute alegând, astfel, un set diferit de răspunsuri emoţionale? Am putea, atunci, să interacţionăm în mod conştient cu emoţiile noastre şi să le direcţionăm forţa acolo unde ne dorim? Această posibilitate mi s-a părut uluitoare şi mi-a schimbat în întregime modul de abordare a vieţii. Pentru mine, asta evidenţia două principii majore.

Mai întâi, acela că emoţiile sunt căi de acces la puterea noastră personală. În prezent se acceptă îndeobşte faptul că nimeni nu este îndreptăţit să definească valoarea altei persoane sau să determine pe altcineva să acţioneze sau să se comporte într-un anumit mod decât dacă persoana astfel influenţată renunţă de bunăvoie la propria sa putere. Era o idee revoluţionară pentru anul 1974 şi ea mi-a reorientat viaţa. Am trecut cât ai clipi de la a fi victima întâmplărilor din viaţa mea, la explorarea nenumăratelor posibilităţi care mi se ofereau. Întrebarea era: renunţam la puterea mea personală lăsând evenimentele şi oamenii să-mi dicteze emoţiile sau aveam şi altă opţiune?

Acceptarea deţinerii puterii personale implică asumarea responsabilităţii pentru toate circumstanţele care se ivesc în viaţa noastră. Bunul simţ afirmă că nu putem alege emoţiile pe care le manifestăm, acestea ivindu-se instinctiv. Ceea ce doresc eu să sugerez este că dacă ne deplasăm la nivelul formării emoţiilor, putem extrage informaţia pe care acestea o poartă şi putem transforma în mod conştient forţa impresionantă pe care acestea o exercită. Nu încerc să încurajez suprimarea emoţiilor – departe de mine acest gând. Recomand acceptarea lor. Este o schimbare de paradigmă.

Schimbarea paradigmelor necesită o atenţie disciplinată şi mult efort. Provocarea constă în a nu reacţiona la fiecare experienţă considerând-o bună sau rea, ci văzând-o ca pe o şansă de a ne dezvolta. Citându-l pe Don Juan: „Trucul constă în ce doreşte fiecare să accentueze. Ne putem simţi nefericiţi sau ne putem simţi fericiţi. Efortul depus este acelaşi.” Uneori facem faţă cu bine provocării, alteori nu. Priceperea cu care parcurgem calea este mai puţin importantă prin comparaţie cu determinarea noastră de a o urma neabătut, indiferent cât de mult durează până ajungem să depunem efortul cu eleganţă.

Cel de-al doilea principiu, chiar mai spectaculos, este că există o conexiune între emoţii şi energia subtilă. Emoţiile sunt mai valoroase chiar şi decât aurul; ele ne poartă intenţia în lumea largă. Ce altceva este puterea personală, dacă nu abilitatea de a acumula şi de a ne dirija propria energie – pentru a face uz de ea, a o spori sau a o depozita după dorinţă? Stăpânirea artei utilizării emoţiilor este una dintre cheile deţinerii puterii personale şi aceasta ne permite să pătrundem în domeniul energiei subtile. Nevalorificarea emoţiilor face să ne pierdem din vitalitate. Prin urmare, înţelegerea legăturii misterioase şi nestatornice existente între energie şi emoţie a devenit punctul central de interes al vieţii mele. Cum ar spune Don Juan, este „calea aleasă de inima mea”.

În momentul în care ne armonizăm cu acest nivel al realităţii, interpretarea evenimentelor mundane şi a interacţiunilor personale în termeni de aport sau pierdere de energie dezvăluie un înţeles ascuns. Dacă luăm, de exemplu, învăţăturile lui Gandhi, conştienţi fiind de energia pe care o emană, ne dăm seama că nonviolenţa nu este atât o strategie politică pe cât o modalitate de accesare a nivelurilor celor mai profunde ale puterii personale. Apelarea la nonviolenţă mobilizează o forţă dincolo de ceea ce putem noi înţelege într-o societate guvernată de competiţie, în care lăcomia şi egoismul sunt principiile călăuzitoare ale acţiunii. Gandhi spunea că „Forţa generată de nonviolenţă este infinit mai puternică decât forţa generată de toate armele pe care le-a scornit ingeniozitatea umană.” Mai demult aş fi înţeles din spusele sale că este vorba despre vreun tip de forţă socială pusă la lucru în vederea înfăptuirii unei schimbări sociale însă acum, din perspectiva energiei, înţeleg că se referea la o forţă spirituală care acţionează în vederea binelui celui mai înalt al tuturor oamenilor şi care este activă în interiorul fiecăruia dintre noi. Nonviolenţa refuză definiţia standard în favoarea mobilizării conştiente a energiei.

Găsiţi alte fragmente în site-ul editurii:

http://www.edituracarteadaath.ro/carti/stiinta-si-spiritualitate/matricea-emotiilor

Dr. Synthia Andrews este autoarea cărţilor “Calea Energiei”(The Path of Energy)  şi “Matricea emoţiilor”(The Path of Emotions) şi coautoare a cărţilor Acupressure and Reflexology for Dummies (Wiley, 2007), The Complete Idiots Guide to 2012 (Penguin, 2008) şi The Complete Idiots Guide to the Akashic Record (Penguin, 2010)], precum şi colaborator alături de soţul ei, Colin Andrews, pentru cartea La marginea realităţii (At the Edge of Reality).