O seamă de întrebări – 2

Corpul omului mic nu este conceput pentru a supravieţui independent de omul mai mare. (Dar oare există vreun pui care să poată exista fără îngrijirea a cel puţin unuia dintre părinţii săi?) Bebeluşul nu se poate hrăni, nu se poate dezvolta fără ajutor din exterior. Până la vârsta la care s-au instalat deplin acele cunoştinţe despre necesităţile sale de bază, copilul este total dependent de cei care se pot îngriji de nevoile sale. Aşa apare şi se dezvoltă şi teama de a nu pierde sursele externe care-i asigură hrana şi toate cele necesare existenţei. Pe lângă nevoile strict materiale (hrană, apă, igienă), copilul are nevoie de iubirea, aprecierea şi atenţia părinţilor sau a celor care preiau responsabilitatea pentru creşterea lui. Astfel, încă din prima zi de viaţă se instalează frica de dispariţie precum şi cea de pierdere.

De ce copiii au tendinţa de a-şi minţi părinţii?

De ce mulţi dintre copii devin geloşi pe fraţii sau surorile lor mai mici?

De ce mulţi dintre copii sunt geloşi pe colegii de joacă, grădiniţă, şcoală?

Cum învaţă copiii să bârfească?

Este violenţa fizică manifestată faţă de ceva ce îţi deranjează confortul şi siguranţa un instinct primar?

“Copilul va crede cu inocenţă tot ce i se va spune. Apoi, conştiinţa neprotejată a copilului cade pradă ignoranţei colective, dezinformării şi falselor sisteme de credinţă (care au distrus în ultimile milenii capacitatea omului de a fi fericit).
În realitate, programarea rezultată astfel este necorectabilă, ca şi cum n-ar exista vreun mecanism disponibil pentru a testa autenticitatea materialului cu care este programată mintea copilului.” – fragment din cartea Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde de David R. Hawkins, Ph.D., M.D.

“Inocenţa copilului este ceea ce a crezut greşeala sau programul negativ în primul rând. Inocenţa este cea care priveşte la televizor şi crede naiv tot ce vede, acceptând programele negative datorită lipsei de discernământ.

Inocenţa copilului nu are nicio alarmă, nimic care să-i spună: “Aceasta este o lume care urmăreşte să te programeze cu atât de multă negativitate câtă eşti tu capabil să primeşti.” De fapt, acea lume e foarte bine platită ca să facă asta, pentru că reclama este deseori bazată pe apelarea câmpurilor energetice negative. Toate fricile noastre, toate dorinţele şi nevoile de manifestare a mândriei sunt reprezentate sub nivelul 200. Ai nevoie de multă bunăvoinţă ca să devii conştient că înăuntrul nostru există inocenţă, şi că acea inocenţă are nevoie să fie protejată.” – fragment din cartea Vindecare şi recuperare de David R. Hawkins, Ph.D., M.D.

Featured image from Pixabay – geralt

Programarea inteligenţei – fragment din Ochiul Sinelui

Fragmente din cartea Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde – David R.Hawkins, M.D., Ph.D.

<<Copilul va crede cu inocenţă tot ce i se va spune. Apoi, conştiinţa neprotejată a copilului cade pradă ignoranţei colective, dezinformării şi falselor sisteme de credinţă (care au distrus în ultimile milenii capacitatea omului de a fi fericit).
În realitate, programarea rezultată astfel este necorectabilă, ca şi cum n-ar exista vreun mecanism disponibil pentru a testa autenticitatea materialului cu care este programată mintea copilului.
La suprafaţă, ar părea că până la 78% dintre informaţii nu vor fi numai false, ci şi distructive. La acestea se mai adaugă şi faptul că mintea umană nu este prea bine dotată din punct de vedere genetic pentru a rezista la această programare. Mai mult de o treime din totalul populaţiei umane posedă un creier care nu furnizează suficientă serotonină pentru transmisia nervoasă, fapt ce atrage după sine incidenţa crescută a depresiilor şi dependenţei, supraalimentarea sau ieşirile de comportament. Însăşi capacitatea de a raţiona poate fi distrusă complet într-o clipă de o izbucnire necontrolabilă a emoţiei.
Mai mult, capacitatea de raţionare este minată de realitatea biologică a prezenţei minţii animale (atât din punct de vedere anatomic, cât şi funcţional) şi de activitatea atavică a acesteia, care continuă să exercite un instinct animal universal şi consolidează tendinţele prădătoare şi agresivitatea. Toate instinctele animale persistă în om şi influenţează (sau chiar domină) o mare parte a comportamentului şi a stărilor emoţionale. Emoţiile animalice sunt mereu prezente la suprafaţă. Aceste tendinţe sunt ele însele vulnerabile la antrenare şi la manipulare prin programare socială şi propagandă.
Prin urmare, omul porneşte la drum cu o minte nedezvoltată din punct de vedere biologic, cu instincte animalice, iar inteligenţa şi informaţiile sale sunt programate sistematic cu date incorecte, false, negative şi distrugătoare cel puţin 78% din timp.

În cadrul nivelului 500 devin evidente limitele capacităţii de alegere. Iese la iveală copilul din fiecare dintre noi, iar inocenţa primordială a acestuia devine mai vizibilă şi înclină să înlăture recursul la răzbunare care, în societatea noastră, ia adesea forma crimei sau chiar o formă mai rea.>>

 

Cartea lunii Martie – Vindecare şi recuperare – citat 2

<<…acum vedem cum anume s-au adunat programele pe măsură ce am crescut, trecând prin adolescenţă şi tinereţe. De exemplu, nu vrem să acceptăm că avem gânduri negative, sentimente negative şi chiar frică. Ori că avem dorinţe, sentimentul pierderii, regrete sau o stare de lipsă de speranţă. Aceste lucruri sunt inacceptabile. Atunci ura de sine şi vinovăţia se acumulează din chiar această respingere constantă a omenescului din noi. Drept rezultat trebuie să mergem mai departe înspre o mai bună şi mai vindecătoare modalitate de a fi cu noi înşine.

În absolut fiecare există acea inocenţă intrinsecă ce nu moare niciodată, indiferent cât trăim. Este intrinsecă naturii conştiinţei.

Inocenţa copilului este ceea ce a crezut greşeala sau programul negativ în primul rând.

Inocenţa este cea care priveşte la televizor şi crede naiv tot ce vede, acceptând programele negative datorită lipsei de discernământ. Inocenţa copilului nu are nicio alarmă, nimic care să-i spună: “Aceasta este o lume care urmăreşte să te programeze cu atât de multă negativitate câtă eşti tu capabil să primeşti.” De fapt, acea lume e foarte bine platită ca să facă asta, pentru că reclama este deseori bazată pe apelarea câmpurilor energetice negative. Toate fricile noastre, toate dorinţele şi nevoile de manifestare a mândriei sunt reprezentate sub nivelul 200. Ai nevoie de multă bunăvoinţă ca să devii conştient că înăuntrul nostru există inocenţă, şi că acea inocenţă are nevoie să fie protejată.>>

https://www.edituracarteadaath.ro/david-r-hawkins-vindecare-si-recuperare