Volumul Semne, ne încântă cu cele 50 de imagini (color), reproduceri după picturile autoarei, dar şi cu poeme precum “Îndoirea sunetelor”. O pictură a sunetelor cu lumină, a luminii prin sunete, undele gândului adâncit într-o metafizică a sentimentelor reverberează în sufletul cititorului precum cercurile apei pătrunse de piatra filosofală lăsată să se scufunde în căutarea luminii celei din urmă.   

Îndoirea sunetelor

lumina                                                                                                                                 

cade mai bine

pe umerii tristeţii

de la înǎlţimea sufletului

noi pete de culoare

terne opace non vibrante

pe scara unor sunete seci

mai joase decât adâncul sufletului

îndoindu-se de ele însele

nicio extracţie de ultimǎ orǎ

nu le ajutǎ

sǎ (a)prindǎ lumina din urmǎ

Poezia permite interpretări unice şi atât de personale. Actorii o recită, cântăreţii o cântă. Dar oare cine ar putea s-o spună cât mai aproape de esenţa din care s-a născut dacă nu însuşi scribul, persoana care a transcris inspiraţia în cuvinte?

Îmi spunea autoarea acestui minunat poem, că ea nu ştie să interpreteze, că nu are asemenea talent. Am încurajat-o să NU interpreteze, ci s-o spună, s-o citească cât mai curat cu putinţă, cât mai aproape de starea din care s-a ivit.