Poveşti pentru copii de Louise Hay #aventurileluilulu

Poveştile pe care le spunem copiilor le modelează gândirea, perspectiva, modul în care îşi vor trăi viaţa, cum vor privi viaţa în ansamblul său. Adăugându-se modelului preluat direct din  comportamentele, cuvintele şi convingerile părinţilor, ale adulţilor din jurul lor, personajele poveştilor pot deveni modele care se înscriu în fundaţia gândirii copilului, influenţând aspiraţiile de mai târziu. Fricile, angoasele şi chiar şocurile trăite, impactul unei poveşti asupra copilului poate deveni una din cărămizile traumelor ce vor deveni evidente mult mai târziu în viaţă.

Poveştile pentru copii publicate de Louise Hay se adresează acelor aspecte care determină formarea caracterului şi comportamentului unui copil, precum frica de întuneric, atitudinea compasională şi iubirea, prietenia şi, foarte important, imaginea de sine. Curajul, încrederea, integritatea, respectul şi iubirea se deprind din copilărie şi sunt bazele unei atitudini pozitiv-constructive.

„Aceste poveşti pentru copii au fost scrise pentru a sprijini dezvoltarea stimei de sine şi a curajului în copiii din zilele noastre. Ca adulţi, deseori ni se întâmplă să uităm că sunt mult mai multe probleme ce ni se înfăţişează la copiii din ziua de azi în comparaţie cu vremea în care eram noi copii. Ei sunt puşi în situaţia de a lua decizii în mod constant şi sunt, de asemenea constant bombardaţi cu ştiri despre situaţia critică a lumii. Cum se descurcă copiii cu aceste încercări este o reflectare directă a felului în care se simt cu adevărat în raport cu ei înşişi. Cu cât un copil se respectă şi se iubeşte mai mult, cu atât mai uşor îi va fi să facă alegeri corecte.

Ca părinţi este important să insuflăm copiilor noştri sentimentul independenţei, puterii şi cunoaşterii faptului că ei pot face diferenţa în  lumea de azi. Îngrijiţi-vă copilul la fel cum vă îngrijiţi pe voi înşivă. Amintiţi-vă, nimeni nu are “copilul perfect” şi nu este “părintele perfect”.

Poate că vor face şi alegeri proaste, totuşi, ştiţi că noi toţi am făcut asemenea alegeri cândva. Pur şi simplu asta este o parte din procesul învăţării şi al creşterii noastre. Iubiţi-vă copilul necondiţionat şi, cel mai important, iubiţi-vă pe voi înşivă necondiţionat. Apoi veţi vedea miracolele cum încep să se petreacă.

Vă iubesc, Louise L. Hay”

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/Louise-Hay-povesti-copii-carte-color

Nu forţaţi transformarea #fluxul

Petreceţi o mulţime de timp ajutând diverse persoane care nu se ajută singure? Cât de tare vă frustrează lucrul acesta? Cât de epuizaţi vă simţiţi după un astfel de efort?

Dacă este un tipar pe care-l întâlniţi frecvent în viaţa voastră, este foarte posibil să aveţi personalitatea unui „ocrotitor”, adică a cuiva care doreşte să aducă ceva bun în viaţa altora. S-ar putea să aveţi o inimă bună şi să simţiţi că cei pe care încercaţi să-i ajutaţi nu se pot, în mod obiectiv, ajuta singuri. Credeţi-mă că înţeleg foarte bine lucrul acesta pentru că şi eu sunt exact la fel şi am „beneficiat” de un tipar cumplit în trecut, când lăsam la o parte propriile mele nevoi şi alergam cu sufletul la gură să ajut pe oricine puteam.

Ceea ce trebuia să conştientizez era că toţi oamenii au aceeaşi legătură cu Sursa pe care o aveam şi eu. Au şi aceeaşi însuşire de a-şi folosi creativitatea şi intuiţia pentru rezolvarea propriilor probleme. În plus, mai au şi aceeaşi capacitate de a întreprinde demersurile necesare pentru a se elibera de propriile tipare. În final, a trebuit să-mi dau seama că, de fapt, le făceam rău altora dacă rezolvam problemele în locul lor; dacă procedaţi în felul acesta, şi voi le faceţi un rău.

Ştiu că aţi putea crede exact opusul, dar este adevărat ce vă spun. La un moment dat din viaţa mea eram atât de epuizată de faptul că-i ajutam tot timpul pe alţii să facă lucruri pe care erau perfect apţi să le facă ei înşişi, încât a trebuit să apelez la sfaturile unui life coach pentru a-mi da seama cum puteam să-i ajut pe alţii fără să mă distrug pe mine însămi. Spre completa mea uimire, acesta mi-a adus la cunoştinţă că eram un „agasant spiritual”. Am reacţionat violent: „Un agasant spiritual? Eu? Bine, dar eu îi ajut!” De fapt, avea dreptate.

Fiecare individ trebuie să-şi folosească forţa co-creatoare pentru rezolvarea propriilor probleme şi crearea unei vieţi mai bune. Prin soluţionarea problemelor altor persoane în locul acestora, le răpiţi forţa personală, încrederea în sine şi capacitatea de a-şi însuşi lecţiile necesare pentru a crea o viaţă împlinită şi plină de vigoare. Sunteţi „agasanţi spirituali” pentru că nu le permiteţi să înveţe să-şi asculte propria intuiţie, să simtă satisfacţia de a stăpâni o nouă deprindere sau de a se vindeca de o afecţiune, sau, încă, de a deveni cu adevărat independenţi. Îi împiedicaţi să-şi asume în mod concret responsabilitatea pentru ei înşişi şi viaţa lor sau de a-şi folosi puterea propriei minţi spre binele lor. Indiferent cât de mult v-aţi dori să rezolvaţi problemele altora în locul lor şi cât de dureros este să urmăreşti suferinţa altcuiva, în ultimă instanţă fiecare trebuie să şi le rezolve pe cont propriu; individul însuşi trebuie să depună efortul de a se vindeca de o afecţiune, de a face afacerea să meargă, de a pune capăt problemei pe care o are cu băutura, de a ieşi dintr-o relaţie abuzivă, de a-şi înfrunta şeful sau de a rezolva orice altă problemă.

Pentru a înţelege mai bine acest lucru, gândiţi-vă la filmul Star Wars. Ar fi putut Yoda să lupte în locul lui Luke? Sigur că ar fi putut. Atunci de ce nu a făcut-o? Fiindcă pentru Luke era mult mai bine, pe termen lung, să înveţe să „folosească forţa” şi să-şi accepte puterea personală decât să simtă că era neputincios şi că avea în permanenţă nevoie de Yoda pentru a fi protejat. Prin însuşirea lecţiilor mai aspre, Luke a devenit apt să facă tot ce trebuia pentru a se apăra pe sine. Mai mult decât atât, decizia lui Yoda de a nu rezolva toate problemele lui Luke şi de a-i permite să înveţe să-şi folosească forţele proprii a fost o hotărâre luată din iubire. Nu-l abandona pe Luke şi nu era crud faţă de el. Dimpotrivă, i-ar fi făcut rău (devenind un agasant spiritual) dacă nu i-ar fi îngăduit să devină stăpân pe propriile forţe.

Ştiu că este mai uşor de spus decât de făcut. Poate că există o fiinţă iubită în viaţa voastră care pare să aibă tot timpul dificultăţi şi care vă cere încontinuu să i le rezolvaţi. Poate că cineva la care ţineţi are o problemă cu consumul de alcool sau vă cere mereu bani să-şi poată duce viaţa. Altcineva vă roagă să preluaţi voi treburile care îi revin pentru că suferă de dureri cumplite de cap sau are o situaţie familială complicată. Problemele pe care le întâmpinăm sunt numeroase şi când iubiţi pe cineva este îngrozitor să priveşti cum persoana respectivă trece prin dificultăţi. Nu puteţi, totuşi, să vă consacraţi tot timpul, toată forţa şi energia ajutorării cuiva apt să se ajute singur, dar care preferă, pur şi simplu, să nu facă lucrul acesta. Nu-i faceţi niciun bine acelei persoane. Mai mult, nu este nicio dovadă de egoism şi niciun lucru îngrozitor să refuzaţi să rezolvaţi problemele altcuiva sau să ieşiţi dintr-o situaţie neconvenabilă; este, mai degrabă, un gest de iubire din moment ce ajutaţi acea persoană să-şi însuşească lecţiile necesare pentru a-şi putea folosi forţa personală într-un mod cu adevărat pozitiv.

Nimeni nu se schimbă până nu este pregătit de schimbare; nici voi, nici prietenii voştri, nimeni.

Nu sugerez niciun moment că n-ar trebui să mai încercaţi să-i ajutaţi pe ceilalţi; când oamenii apelează la ajutorul vostru, ar trebui, dimpotrivă, să li-l oferiţi fără ezitare şi cu multă dragoste. Dacă, însă, constataţi că sunteţi atraşi în dramele lor personale, că vă străduiţi mai mult decât o fac ei înşişi să-i ajutaţi să depăşească o situaţie nefericită sau că le rezolvaţi în mod constant problemele, atunci este bine să vă daţi seama că vă epuizaţi puterile în favoarea acestui ataşament. În acest caz, luaţi distanţă faţă de situaţia respectivă. Le-aţi oferit instrumentele necesare pentru o viaţă mai bună, dar mai trebuie şi ca ei să-şi dorească să facă uz de ele; nu aveţi cum să forţaţi asta.

Oferiţi-le întotdeauna oamenilor aflaţi la ananghie o mână de ajutor, furnizaţi-le informaţii, dăruiţi-le iubirea şi înţelegerea voastră. Este alegerea lor ce vor face în continuare şi tot lor le aparţine decizia privind cursul pe care-l va urma viaţa lor. Este extrem de greu, dar trebuie să aveţi răbdare, să aşteptaţi şi să speraţi că sunt într-adevăr pregătiţi pentru schimbare. Veţi şti dacă este aşa, fiindcă vor începe să-şi asume cu adevărat responsabilitatea modificării propriilor tipare şi mentalităţi.

Amintiţi-vă doar că nu-i puteţi ajuta pe cei care nu se ajută singuri. Luke putea oricând să-l ignore pe Yoda şi să trăiască fără cunoaşterea sau forţa care i-au îngăduit să devină tot ce fusese menit să fie. Avem cu toţii de făcut aceeaşi alegere, şi anume de a ne folosi forţa mentalului pentru a învăţa să uşurăm curgerea vieţii sau să punem obstacole în faţa lui, rezonând pe frecvenţa dificultăţilor şi a sănătăţii precare.

Oferiţi-vă ajutorul, fiţi iubitori şi aşteptaţi să vedeţi dacă ceilalţi sunt pregătiţi să se agaţe de colacul vostru de salvare. În acest caz, aruncaţi-l înspre ei cu bucurie.

fragment din Fluxul:40 de zile pentru o transformare totală a vieţii, Tara Meyer-Robson

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/terapii-pentru-minte-inima-si-trup/tara-meyer-robson-fluxul-40-de-zile-pentru-o-transformare-totala-a-vietii-cartea-daath

31 mai, Atelierul Copiilor

Atelierul este ca un organism care se adaptează mediului.

Atelierul Copiilor, reconstruit acum pentru un alt spaţiu de desfăşurare, cel online, se adaptează vârstei şi nevoilor participanţilor. Obiectivele principale nu s-au modificat, ci felul în care lucrăm împreună pentru a le împlini. În anumite momente punem accentul pe conştientizarea corpului, antrenând astfel şi atenţia, şi inteligenţa emoţională. Creativitatea, interpretarea, construcţia de tip literar sau prin imagine, desen sau film sunt acele unelte folositoare pentru o dezvoltare intelectuală şi spirituală deopotrivă.

Părerea participanţilor şi a părinţilor lor contează. Dar dacă auzi din gura unui copil “simt că am mai multă încredere în mine”, “simt că pot mult mai mult decât credeam”, “mă bucur de fiecare dată când vin la atelier pentru că ştiu că va fi altfel”, nu poţi decât să te bucuri, rândul tău, să ştii că ceea ce ai făcut a fost cu folos. Curajul de a realiza orice lucru ţâşneşte cu mai mare uşurinţă atunci când copilul a descoperit că este proprietarul unui potenţial imens, că are o avere de descoperit în sine însuşi, când se simte puternic şi fericit.

Am publicat şi în blogul din site-ul editurii câteva rânduri despre Atelierul Copiilor din 31 mai:

https://www.edituracarteadaath.ro/atelier-copii-31-mai