Empatia cu noi înşine #putereaspiritualaaempatiei

Dacă atât empatia cât şi compasiunea sunt atât de importante, atunci ne‑am putea întreba cum arată fiecare dintre aceste calităţi, cu‑atât mai mult cu cât sunt adunate împreună. Cum le putem recunoaşte prezenţa?

Explicată în cât mai puţine cuvinte: empatia ne împinge spre compasiune.

Empatia, primul pas pentru a face „ceea ce e corect”, implică simpla simţire, percepere a lucrurilor care se petrec în ceva sau în cineva sau în legătură cu o situaţie care este în afara noastră. Alteori, experienţa este integral înăuntrul nostru: suntem impinşi să empatizăm cu noi înşine sau cu o parte a noastră. De exemplu, atunci când lucrăm cu copilul interior în procesul recuperării din abuzuri sau atunci când trebuie să facem faţă unei provocări care ţine de domeniul comportamentului sau al personalităţii, empatia faţă de noi înşine ne deschide graţios uşa către înţelegere, vindecare şi schimbare.

Să creezi o legătură cu cineva înseamnă să simţi ce se petrece în acea persoană. Asta implică să intri în experienţa lor şi să laşi deoparte ideile şi convingerile pe care ai putea să le proiectezi asupra persoanei sau a stării sale. De exemplu, empatizezi cu o persoană când nu‑ţi mai pasă de reacţiile tale la durerea ei, în schimb te îngrijeşti cu totul de ea şi de durerea ei. Empatizezi complet atunci când simţi bucuria ei când are o realizare în loc să te îngrijorezi că tu n‑ai avut la fel.

De asemenea, empatia include împărtăşirea bucuriei pe care o trăieşte un prieten atunci când a făcut o treabă bună sau a luat o decizie bună. Capacitatea ta de a face asta îi comunică celeilalte persoane că poate avea încredere în tine în ceea ce priveşte onorarea nevoilor ei, nu doar să proiectezi asupra sa ceea ce crezi tu.

Când eşti capabil să simţi pe deplin o altă persoană sau fiinţă, poţi simţi care sunt nevoile ei, nu să crezi sau să gândeşti care ar fi acelea.

Fragment din Puterea spirituală a empatiei – cum ne putem dezvolta harurile empatice: Cyndi Dale

Conştiinţa inocentă #vindecaresirecuperare

Renunţarea la ceea ce s-ar putea întâmpla „în cel mai rău caz” este extraordinar de benefică. Procedând în felul acesta, ne vom da seama că ceva a instaurat teama aceea în interiorul nostru. Odată ce am scăpat de teama de teamă, când îşi mai face apariţia nu ne rămâne decât să o ocolim. Am reuşit, la un moment dat, să ocolesc teama timp de două săptamâni încheiate. Cu senzaţia aceea de tremur nervos intens care-mi străbătea corpul, mi-am văzut de treabă şi am lăsat teama să-şi facă de cap; ştiam că avea să se epuizeze. Am putea realiza, însă, pe măsură ce procedăm în felul acesta, că în spatele fricii originare se ascunde încă o sursă care o alimentează, şi anume vinovaţia.

Abia acum începem să înţelegem valoarea travaliului pe care lumea îl numeşte conştientizare spirituală (sau o sintagmă asemănătoare). Ne dăm seama şi de binefacerea tehnicilor precum concentrarea asupra iertării. Iertându-ne pe noi înşine şi iertându-i pe semenii noştri, supunând orice judecată lui Dumnezeu, începem să înţelegem că, renunţand la condamnarea altora şi a noastră înşine, vinovaţia subconştientă începe să atenueze teama; teama era păstrată în minte pentru că ne aşteptăm, în inconştient, ca atacurile iniţiate de noi să se întoarcă împotriva noastră sub forma de represalii. Ne aşteptăm la răzbunare şi la contraatacuri. Fiecare gând negativ sau ostil pe care-l nutrim faţă de alţii hrăneşte propria noastră teamă, fiindcă în planul psihic sau mental – invizibil ochilor fizici -, este ca şi când am clădi, treptat, ceva ce ameninţă să se întoarcă împotriva noastră. Aflăm că teama începe să scadă pe măsură ce ne eliberăm de mânie, ostilitate, criticism şi gânduri care-i condamnă pe ceilalţi. Aflăm cât de valoroasă este renunţarea la gândurile care fac rău altor oameni. Începem să-i preţuim şi să-i iubim pe aceştia pentru simplul fapt că există, pentru ceea ce sunt. Începem să ne privim pe noi înşine cu alţi ochi, şi, în felul acesta, îi vedem şi pe ceilalţi într-un mod diferit. Devenim dispuşi să iertăm, să uităm şi să trecem cu vederea.

Drept urmare, remarcăm că tot ceea ce condamnam la alte persoane nu erau decât expresii ale umanului. Ceea ce dezaprobaserăm în noi înşine şi în toţi ceilalţi era omenescul, inocenţa copilului din noi care credea tot ce auzea şi continua să se maturizeze. Conştiinţa unui copil este inocentă, nu-i aşa? El îşi iubeşte părinţii şi are încredere în ei; îşi iubeşte mama. De aceea, inocenţa copilului ajunge să poată fi programată. Copilul inocent crede tot ce-i spun părinţii, educatorii, îşi însuşeşte chiar şi condiţionarea politică/socială care este propagată prin intermediul programelor de televiziune şi sistemul de convingeri specific ţării sale.

Cine sau ce a avut încredere în toate sistemele de convingeri pe care şi le-a însuşit mintea noastră? Cine a avut încredere în tot ceea ce înseamnă convingerile noastre? Mintea acelei fiinţe inocente dinlăuntrul nostru, desigur, fiindcă mintea acelui copil inocent, natura însăşi a conştiinţei, a rămas neschimbată din momentul în care am venit pe lume. Cea care citeşte chiar acum aceste rânduri este conştiinţa inocentă a copilului, care şopteşte „Cred tot ce este scris aici. Îmi însuşesc aceste lucruri.” Copilul inocent din noi nu moare niciodată; inocenţa aceea este încă prezentă. Asistăm, în lumea de azi, la faptele unor tineri neştiutori şi susceptibili care sunt programaţi să urască (în mod paradoxal, prin intermediul religiei); apoi consideră că ura şi uciderea celor nevinovaţi sunt „bune”, sau chiar „sfinte”.

Începem să remarcăm această inocenţă lăuntrică şi să ne dăm seama că toate lucrurile pe care le-am învăţat până acum, şi care au sfârşit prin a se dovedi greşite, au fost crezute prin prisma acelei stări intrinsece de necunoaştere a adevărului şi, de asemenea, pentru că am învăţat să deosebim ce nu era adevărat. De aceea suntem noi dispuşi să renunţăm la condamnarea celorlalţi şi a noastră înşine; începem să ne asumăm propria inocenţă şi pe aceea a altora. Din nefericire şi în mod regretabil, dezinformarea a găsit o cale de a pătrunde în mintea inocentă.

fragment din Cap. IX: Îngrijorarea, teama şi anxietatea

Vindecare şi recuperare, David R. Hawkins, Ed. Cartea Daath, 2011

Durerile de cap #Fluxul

Fiindcă ţine de liberul vostru arbitru dacă doriţi să vă înscrieţi în procesul transformării sau nu, puteţi alege cu bună ştiinţă să blocaţi informaţia şi experienţele care pătrund în viaţa voastră din subconştient, poate din cauza unei severe frici de schimbare. Rezultatul acestei decizii nu este doar o viaţă lipsită de satisfacţii, ci şi dureri de ochi, urechi, nas şi cap. Dacă vă cramponaţi de aceste gânduri pline de teamă sau vă negaţi legătura cu Sursa o lungă bucată de vreme, se creează premisele apariţiei adevăratei boli.

Un bun exemplu care ilustrează acest mecanism este durerea de cap. Durerile de cap sunt adesea rezultatul încercării minţii conştiente de a respinge ceea ce încearcă subconştientul să-i strecoare. De exemplu, aţi putea avea sentimentul că primiţi o călăuzire intuitivă, dar fie să încercaţi în mod conştient să o respingeţi, fie să aveţi impresia că nu aveţi capacitatea sau dreptul de a vă împlini visurile.

Ca să vă ofer un exemplu şi mai plastic, gândiţi-vă la asta ca la o sticlă de vin bun. Închipuiţi-vă că încercaţi să turnaţi vinul, dar ceva blochează gura sticlei şi împiedică lichidul să iasă. Exact aşa procedaţi atunci când blocaţi conştient fluxul experienţelor sau inspiraţia de la Sursă; forţa voastră cocreatoare încearcă să permită trecerea a ceva pozitiv, însă voi aşezaţi un dop în calea sa, ceea ce dă naştere unei dureri de cap.

Când începeţi să vă ocupaţi de boala la care sunteţi conectaţi în prezent, v-aş ruga să vă spuneţi încontinuu că nu aveţi niciun motiv să puneţi un dop vreundeva; meritaţi să primiţi tot ce vă doriţi. Acceptaţi ideea că vi se cuvine tot ce are viaţa mai bun de oferit şi ce are viaţa mai bun de oferit se va îndrepta neîndoielnic spre voi.

Vă rog să priviţi oricare dintre problemele de la nivelul Zonei 6 cu care, poate, vă confruntaţi în prezent, acordând atenţie intuiţiei şi privind viaţa cu încredere. Aş dori să învăţaţi să vă folosiţi înţelepciunea pentru a înţelege bolile şi durerea care se pot întâlni la nivelul acestei Zone. Cu cât sunteţi mai convinşi că puteţi înţelege împrejurările în care vă aflaţi, cu atât puteţi prelua mai bine controlul asupra vieţii voastre şi schimba cu uşurinţă orice fel de experienţă negativă sau care vă limitează în vreo privinţă.

Tara Meyer-Robson, Fluxul – 40 de zile pentru o transformare totală a vieţii