Newsletter

Când apar titluri noi, când sunt reduceri sau când se întâmplă evenimente, trimit veşti abonaţilor – newsletter, o scrisoare cu veşti. Dar toate acestea sunt afişate şi în rubrica Ştiri. Şi pentru că primul participant la Atelierul Literar de sâmbătă, 21 martie, autorul Mihai Cotea a scris aşa frumos pe blogul său, i-am preluat articolul şi în site-ul editurii.

Altfel, nu aveaţi cum să găsiţi informaţii despre  Atelierul Literar, că doar nu e un produs, o carte sau un CD, şi nici un atelier cu preţ. Este unul ne-preţuit.

Am o primă propunere pentru tema acestei prime întâlniri: #împreună. Primăvară, dragobete, romantism, trecerea prin situaţii critice, drama… sunt multe subiecte pe care le putem regăsi în acest împreună.

Prin internet încă n-am auzit să se ia gripa. Deci… ce ziceţi, participaţi?

https://www.edituracarteadaath.ro/anunt-atelierul-literar

Anunţ! Proiecte vechi în haine noi!

Atelierul Cuvântului – Atelierul Literar îşi deschide porţile online sâmbătă, 21 martie, ora 15!

21 Martie, Ziua Mondială a Poeziei şi, pe vremuri, ziua în care Soarele traversa ecuatorul ceresc aducând #împreună emisfera australă cu cea boreală, aşa găsindu-şi pacea ziua şi noaptea, în acelaşi metru, devine, iată, şi ziua de naştere a Atelierului Literar. Am ales ora 15, ora României, deoarece ştim că unii lucrători în cuvinte îşi întind pânzele nocturne până în largul dimineţii.

Online, cel mai probabil în acest moment prin Skype, ne va fi uşor să ne adunăm. Nu consumăm timp pentru transport, nici nu plătim bilete. Călătoria are un început, nu şi un sfârşit prestabilit. Vom merge atât cât ne vom dori. Şi-n orice zare se va lumina.

Ne adunăm pentru a lucra împreună, pentru a învăţa unii de la alţii, pentru a ne aprecia unii pe alţii într-un laborator al sincerităţii. Şi chiar dacă debutează de ziua poeziei, nu înseamnă că proza sau dramaturgia nu sunt binevenite!  

Timp alocat pentru citirea unui fragment sau a unei creaţii: 10 minute.

Timp alocat unei intervenţii – întrebare, comentariu, analiză: 3 minute.

Număr participanţi… se pare că am putea funcţiona pe Skype cu până la 50 de participanţi în video, bineînţeles. Căci este necesar să ne vedem ochi în ochi, nu-i aşa? Ei, n-o fi chiar o nenorocire dacă cineva nu are o camera video incorporată în laptop sau una adiţională. Măcar îi auzim vocea.  

Regulile impuse sunt următoarele:

  1. Respectul şi bunul simţ
  2. Onestitatea
  3. Vom reveni! Deşi sper să nu fie necesară adăugarea altor reguli de bună purtare.

Deocamdată, atât. E doar un anunţ! În atenţia celor mai mari. Cu cei mici am început lucrul de ieri. 🙂 Dar asta e altă poveste.

Vom începe cu… Începutul!

Vă surâde? Daţi de veste. 🙂 Cât mai curând. 😉

https://carteadaathpublishing.wordpress.com/contact/