Sursa Iubirii – Sinele

A privi în interior pentru a găsi adevărata sursă a iubirii conduce la descoperirea Sinelui. Asemenea soarelui, Sinele este mereu prezent, necondiţionat, şi nu se supune ideilor, gândurilor, opiniilor sau atitudinilor. Sinele poate numai să iubească deoarece aceasta este esenţa lui. Iubirea Sinelui nu este câştigată sau meritată şi nici subiect al limitării. Sinele este sursa vieţii şi conştienţa subiectivă a existenţei.

Mai târziu, se descoperă că nici măcar existenţa nu este un lucru necesar Sinelui. Acesta este dincolo de orice dualitate, astfel că între Sine şi existenţă nu există vreo dualitate.

Nemanifestatul şi manifestatul sunt unul şi acelaşi lucru.

Conştiinţa poate include sau nu conţinutul. Prin analogie, spaţiul nu este dependent de prezenţa planetelor sau a universurilor, dar, cu toate acestea, le include pe toate.

Iubirea este dincolo de dualitate şi nu are nevoie de un subiect sau obiect. Este o calitate a Realităţii independentă de circumstanţe.

Prin abandonare, obstacolele sunt dizolvate de compasiunea infinită a Divinităţii, ce iubeşte, în mod necondiţionat, tot ceea ce există, deoarece existenţa constituie o manifestare a lui Dumnezeu. Numai iluziile pot face ca acest adevăr evident să nu fie perceput ca atare.

Iluminarea nu este decât emergenţa adevărului, atunci când obstacolele din calea realizării acelui adevăr au fost înlăturate.

Prin analogie, strălucirea soarelui nu este condiţionată de retragerea norilor; pur şi simplu, aceasta devine atunci vizibilă.

Î: Dacă este depăşită mentaţia, cum de apare totuşi informaţia în conştiinţă?

R: Realizarea spirituală apare spontan şi nu ca o consecinţă a proceselor de gândire. Înţelegerea spirituală apare în conştiinţă ca şi cum ar proveni din intuiţie. Este un proces nonlinear prin care devenim, pur şi simplu, conştienţi că „ştim“. Persoana naivă spune: „Dar cum de ştii că ştii“? La nivel experimental, acest lucru devine, pur şi simplu, evident. Adevărul răsare din subiectivitate şi este evident şi auto-revelat. Adesea, acest lucru se întâmplă atunci când ne ocupăm cu ceva total diferit. Apare „ca de nicăieri“ asemeni unui dar, ca un dat. Este precum un răspuns la o întrebare neadresată. Este împlinitor, rezolvă un puzzle fundamental şi efectul său eliberează psihicul. Este lipsit de efort. Iar dacă există dubii, nivelul adevărului său poate fi calibrat.

Î: Ce anume face ca gândirea să fie atât de tenace?

R: Tot conţinutul mental reprezintă, de fapt, un ataşament, iar ataşamentul fundamental este cel manifestat faţă de sine şi faţă de ceea ce se crede a fi sursa supravieţuirii şi a fericirii. Totodată, este şi aspectul cu care ne identificăm. În realitate, sursa fericirii este Sinele, nu sinele.

Fragment din Sinele: Realitate şi Subiectivitate – David R. Hawkins

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/stiinta-si-spiritualitate/david-r-hawkins-sinele-realitate-si-subiectivitate-cartea-daath

Featured Image by Gerd Altmann from Pixabay

Imanent şi transcendent – Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu


Dreptatea divină domneşte ca o consecinţă a însuşirilor sale intrinseci, caracteristice, de putere infinită, neîngrădită de poziţionalităţi sau de calităţile voinţei. De aceea, Divinitatea nu este de temut; trebuie venerată şi nutrit faţă de ea un imens respect.
Când expunerile malefice ale egoului sunt depăşite, devine inutilă încercarea de a mai scăpa de el, de a-l învinge, de a-l ataca sau de a-l proiecta fie asupra altora, fie asupra lui Dumnezeu.


Pe când principala premisă pentru aderarea la religie este credinţa, calităţile fundamentale necesare pentru urmarea căii nondualităţii sunt smerenia, supunerea şi dedicarea religioasă faţă de cale. Se poate observa cu uşurinţă că adepţii religiilor se caracterizează prin prezumţia lui „eu ştiu/eu cunosc” graţie autorităţii scripturii, doctrinei ecleziastice, precedentului istoric etc. Spre deosebire de aceştia, devotul spiritual al non-dualităţii începe de la atitudinea de bază, mai adevărată: „eu, prin mine însumi, nu ştiu/nu cunosc”.

În creştinism, Iisus Christos este Calea şi fără ajutorul (harul) Lui, egoul (păcatul) nu poate fi transcens. Cu toate că „Împărăţia Cerurilor este în voi”, realitatea sa nu poate fi realizată fără un Mântuitor din cauza tenacităţii absolute a egoului. Astfel, Iisus a propovăduit calea spre mântuire. Spre deosebire de el, Buddha a propovăduit calea către Iluminare, la care, cu toate acestea, nu se putea ajunge, prin realizare, fără graţia Învăţătorului Iluminat.


Devotul spiritual tradiţional combină, de obicei, perspectivele credinţei şi ale auto-introspecţiei. Creştinismul, islamul şi iudaismul accentuează aspectul Transcendent al Divinităţii. Misticii marilor tradiţii ale lumii se concentrează, în schimb, asupra Realizării Divinităţii ca Imanenţă. Indiferent dacă Dumnezeu este conceput ca transcendent, imanent sau ambele, aceasta ţine de sfera res interna, iar realizarea că Dumnezeu este
simultan imanent şi transcendent (res externa, extensa) este o consecinţă a Realizării Sinelui şi a Iluminării.

Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – non-dualitate devoţională David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Î: Calea non-dualităţii nu este foarte anevoioasă?
R: Nu calea este anevoioasă, ci numai măsura în care egoul se opune ei. Această rezistenţă este depăşită prin apelarea la voinţă, care statorniceşte apoi capacităţile spirituale necesare dedicării, efortului, precum şi consimţământul de a surmonta obstacolele. Devoţiunea invită puterea iubirii, prin care smerenia îndepărtează proptelele şi poziţionalităţile egoului. Ea mai activează şi utilizarea informaţiei transformatoare. Intenţia însufleţeşte bunăvoinţa, care, astfel, îi permite transformării să înlocuiască limitările care rezultă din opoziţie. Este necesară doar instituirea unor proceduri şi procese relativ simple, care ar putea fi asemănate cu un fel de „inginerie spirituală” prin care
identificarea structurilor şi a forţelor implicate dezvăluie automat
şi procesele necesare pentru anularea funcţiunilor structurale fundamentale.

pag. 31

Prezenţa Divină – David R. Hawkins

Nivelurile amintite (ale conştiinţei) erau stratificate în conformitate cu valoarea lor calibrată numeric de putere, pe o scală logaritmică de la 1 la 1000, unde 1 indică existenţa, iar 1000 cel mai înalt câmp energetic posibil în domeniul uman, atins doar de câţiva oameni în tot cursul istoriei, numiţi în mod tradiţional Marii Avatari (fondatorii celor mai importante religii ale lumii, precum Iisus Hristos, Buddha, Zoroastru şi Krishna). Aceştia au fost iluminaţi de către Prezenţa Divină ce a înlocuit mintea umană obişnuită, lineară şi limitată cu realitatea nonlineară. Sinele indică prezenţa Divinităţii imanente şi este numit uneori în literatura clasică prin termenul de Minte Universală. Prin transcedenţă, sinele eului e înlocuit de Sinele non-eului (vezi Hawkins, 1995, 2001, 2003).

Acest fenomen a fost numit în mod tradiţional Iluminare.

Paradoxal, noaptea neagră a sufletului este adesea semnul unui progres spiritual semnificativ pentru că, în realitate, nu sufletul (Sinele superior), ci eul se află în întuneric. Putem obţine un oarecare confort dacă ne reamintim dictonul spiritual conform căruia putem urca doar în măsura în care cândva am fost jos, respectiv de faptul că Iisus Hristos a transpirat sânge în Grădina Ghetsemani, sau că Buddha a relatat că s-a simţit ca şi cum oasele i-ar fi fost rupte în timp ce-l atacau demonii.
În străfundurile disperării spirituale şi în cea mai neagră lipsă a speranţei este necasar să urmăm învăţătura care spune că orice frică reprezintă o iluzie. Raţiunea pentru care este în regulă să abandonăm tot ceea ce îndrăgim, laolaltă cu credinţa că esenţa eului reprezintă sursa vieţii, rezidă în faptul că aceasta nu este sursa, indiferent cât de intensă ar părea această experienţă.
Ultima barieră pe care trebuie să o depăşim şi s-o abandonăm în
favoarea lui Dumnezeu este substratul aparent ireductibil al existenţei înseşi. Odată cu abandonarea a ceea ce pare a fi sursa şi esenţa ireductibilă a vieţii, uşa se deschide larg, la momentul cel mai potrivit din punct de vedere karmic, iar Prezenţa străluceşte prin Radianţa Divinităţii.

Alături de minte, sinele personal se dizolvă în Sinele infinit şi etern, aducând o pace profundă şi o stare de Unitate absolută, dincolo de orice noţiune de timp. Această stare nu este o consecinţă a minţii sau eului, ci o înlocuire a acestora, ce survine atunci când ele încetează să mai funcţioneze. Ultimele trepte presupun curaj, convingere şi abandonare. În acest punct, Adevărul, în forma vibraţiei şi aurei unui adevărat învăţător oferă maximum de ajutor (aşa-numita “graţie a maestrului”), după cum se întâmplă şi la invocarea salvatorului ales sau a realităţii spirituale ultime, fie aceasta Buddha, Hristos sau Dumnezeu direct.

Transcenderea nivelurilor conştiinţe – Scara spre Iluminare – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.