Salvarea omenirii

După cum dezvăluie cercetarea spirituală kinesiologică, Iisus nu a avut alte vieţi umane anterioare, ci a coborât direct din Rai. Scopul său era acela de a revela adevărul Realităţii lui Dumnezeu şi a Împărăţiei Cerurilor, iar misiunea sa era salvarea omenirii.

Iisus era conştient că salvarea depinde de abandonul voluntar al aspectelor negative ale eului (păcat) şi de strădania pentru iubire necondiţionată şi virtute spirituală. Dacă eul reprezintă punctul asupra căruia este concentrat efortul spiritual, atunci dizolvarea lui semnalează sfârşitul karmei ce a fost implicată în formarea sa. Totuşi, Iisus a învăţat despre faptul că soarta (karma) sufletului este afectată în mod negativ de păcat şi, astfel, destinul său (karma) putea fi raiul sau iadul.

Atât Buddha cât şi Iisus ştiau că eul nu poate fi depăşit fără puterea şi ajutorul spiritual al unui învăţător, unui salvator, sau fără intervenţia Sfântului Duh. Nevoia de învăţător era o tradiţie deja acceptată de religiile orientale, în care înţeleptul juca un rol crucial, ca sursă sau fântână a puterii spirituale şi învăţăturii adevărului.

Dilema morală este rezolvată prin înţelegerea învăţăturilor lui Iisus Christos, conform cărora răul sălăşluieşte în ochiul celui care observă; cu toate acestea, în mod paradoxal, transgresarea rezultatelor produce consecinţe serioase pentru omul care ignoră realitatea spirituală şi comite păcatul în mod voit. Evoluţia spirituală aduce cu sine noi responsabilităţi şi consecinţe karmice.

Numeroase activităţi sunt motivate de dorinţa de a scăpa de frică. Mai mult chiar, majoritatea activităţilor din viaţa noastră devin motivate la nivel inconştient de frică. Iisus Christos spunea că frica constituia negativitatea ultimă ce trebuia abandonată.

Pe măsură ce progresul spiritual continuă, naivitatea aspirantului este înlocuită de o mai mare înţelepciune şi de discernământ. Există compasiune pentru ignoranţă, dar ceea ce nu este integru este recunoscut ca atare. Iisus ne-a avertizat să nu fim naivi (de exemplu, să aruncăm mărgăritarele la porci sau să fim păcăliţi de lupii în haine de oaie). Pentru a menţine echilibrul, energia spirituală trebuie să curgă către cel de-al treilea ochi (viziunea spirituală şi conştienţa) precum şi către chakra inimii. Apoi, pe măsură ce revelaţia se dezvăluie, ea curge în chakra coroanei.

Fragmente din cartea Sinele: Realitate si subiectivitate, de David R. Hawkins, Cap. V: Realitatea spirituală

Featured Image by Jeff Jacobs from Pixabay

Prezenţa Divină – David R. Hawkins

Nivelurile amintite (ale conştiinţei) erau stratificate în conformitate cu valoarea lor calibrată numeric de putere, pe o scală logaritmică de la 1 la 1000, unde 1 indică existenţa, iar 1000 cel mai înalt câmp energetic posibil în domeniul uman, atins doar de câţiva oameni în tot cursul istoriei, numiţi în mod tradiţional Marii Avatari (fondatorii celor mai importante religii ale lumii, precum Iisus Hristos, Buddha, Zoroastru şi Krishna). Aceştia au fost iluminaţi de către Prezenţa Divină ce a înlocuit mintea umană obişnuită, lineară şi limitată cu realitatea nonlineară. Sinele indică prezenţa Divinităţii imanente şi este numit uneori în literatura clasică prin termenul de Minte Universală. Prin transcedenţă, sinele eului e înlocuit de Sinele non-eului (vezi Hawkins, 1995, 2001, 2003).

Acest fenomen a fost numit în mod tradiţional Iluminare.

Paradoxal, noaptea neagră a sufletului este adesea semnul unui progres spiritual semnificativ pentru că, în realitate, nu sufletul (Sinele superior), ci eul se află în întuneric. Putem obţine un oarecare confort dacă ne reamintim dictonul spiritual conform căruia putem urca doar în măsura în care cândva am fost jos, respectiv de faptul că Iisus Hristos a transpirat sânge în Grădina Ghetsemani, sau că Buddha a relatat că s-a simţit ca şi cum oasele i-ar fi fost rupte în timp ce-l atacau demonii.
În străfundurile disperării spirituale şi în cea mai neagră lipsă a speranţei este necasar să urmăm învăţătura care spune că orice frică reprezintă o iluzie. Raţiunea pentru care este în regulă să abandonăm tot ceea ce îndrăgim, laolaltă cu credinţa că esenţa eului reprezintă sursa vieţii, rezidă în faptul că aceasta nu este sursa, indiferent cât de intensă ar părea această experienţă.
Ultima barieră pe care trebuie să o depăşim şi s-o abandonăm în
favoarea lui Dumnezeu este substratul aparent ireductibil al existenţei înseşi. Odată cu abandonarea a ceea ce pare a fi sursa şi esenţa ireductibilă a vieţii, uşa se deschide larg, la momentul cel mai potrivit din punct de vedere karmic, iar Prezenţa străluceşte prin Radianţa Divinităţii.

Alături de minte, sinele personal se dizolvă în Sinele infinit şi etern, aducând o pace profundă şi o stare de Unitate absolută, dincolo de orice noţiune de timp. Această stare nu este o consecinţă a minţii sau eului, ci o înlocuire a acestora, ce survine atunci când ele încetează să mai funcţioneze. Ultimele trepte presupun curaj, convingere şi abandonare. În acest punct, Adevărul, în forma vibraţiei şi aurei unui adevărat învăţător oferă maximum de ajutor (aşa-numita “graţie a maestrului”), după cum se întâmplă şi la invocarea salvatorului ales sau a realităţii spirituale ultime, fie aceasta Buddha, Hristos sau Dumnezeu direct.

Transcenderea nivelurilor conştiinţe – Scara spre Iluminare – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.