Balonul din jurul nostru #oricepoatefivindecat

Percepţiile noastre sunt modalităţile subiective prin care interpretăm toate informaţiile care intră în conştiinţa noastră din lumea din afara noastră.

Este ca şi când ar fi un balon în jurul nostru. Unele dintre informaţiile care pătrund în acest balon sunt filtrate la suprafaţă şi sunt prezentate conştiinţei noastre pentru a fi înregistrate. Restul informaţiilor nu sunt înregistrate conştient, ci trec prin balon şi sunt depozitate în straturile mai profunde ale conştiinţei noastre.

Ideile, credinţele, dorinţele şi sentimentele noastre colorează acest balon care filtrează percepţiile; diferenţele sunt atât de mari încât oameni care au baloane diferite, dar care privesc acelaşi lucru, pot să aibă o percepţie complet diferită despre ceea ce privesc.

O persoană aflată într-un balon roşu, de exemplu, va vedea lumea ca fiind roşie, în timp ce o persoană într-un balon albastru o va vedea ca fiind albastră, şi ne putem imagina conversaţia dintre aceştia doi privind culoarea lumii. Dintr-un anumit punct de vedere, amândoi au dreptate în ceea ce raportează şi în toate percepţiile lor este afirmat adevărul lor. Dar dintr-un alt punct de vedere, poate că nici una dintre percepţii nu prezintă realitatea obiectivă. Poate că lumea nu este nici roşie şi nici albastră.

Singurul lucru pe care îl ştim cu siguranţă este că o persoană o vede ca fiind roşie, iar o alta o vede ca fiind albastră, astfel încât conştientizăm natura fiecăruia dintre aceste baloane, respectiv a acestor filtre; în acest fel obţinem o bază pentru comunicare şi pentru schimbul de idei.

În timp ce fiecare din noi vede aceleaşi evenimente în lumea exterioară, propriul nostru balon va colora interpretarea noastră privind aceste evenimente. Dacă ne uităm atenţi la interpretările noastre, putem avea o idee despre natura propriilor convingeri şi percepţii, deoarece ele sunt cele care ne colorează aceste baloane. Cineva care consideră competiţia şi conflictul ca fiind universale, le va vedea numai pe acestea, în timp ce o altă persoană va vedea la fel de clar că lumea este plină de persoane motivate de dragoste, pe care o şi exprimă ca atare, şi care uneori reacţionează pur şi simplu la percepţia lipsei iubirii.

Purificarea spirituala-2 #sinele

Eul“(Ego), aşa cum va fi folosit în continuare, se referă, în general, la o colecţie de gânduri ce se presupune că sunt reprezentative pentru realitatea personală şi identitatea noastră, ceea ce induce ideea că gruparea gândurilor şi credinţelor e folositoare. Scopul este să fie păstrată iluzia sinelui personal văzut drept „cauză“ principală a existenţei şi activităţii noastre, inclusiv a gândurilor şi a sentimentelor.

Un element important al sensului termenului „eu“, este faptul că adevărata esenţă a acestuia o reprezintă mândria şi narcisismul, ce produc apoi sentimente de vinovăţie pentru egoismul eului. Eul este, de asemenea, un termen psihologic, ce sugerează, în mod general, valoarea supravieţuirii. În terapie, un pacient poate avea problema unui eu „slab“ şi a unui respect de sine scăzut. În antiteză, „egotism“ sau „egotistic“ înseamnă supraestimare sau chiar grandomanie.

În termeni spirituali, „eul“ presupune o calitate negativă, un obstacol în calea realizării din cauza construcţiei sale linear-dualiste. Cu toate acestea, în psihologie termenul denotă o calitate participativă utilă supravieţuirii şi funcţionării efective în lume.

Structura Eului

Poziţionalităţile sunt structuri ce pun în mişcare întregul mecanism al gândirii şi activează conţinutul acesteia.

Principalele poziţionalităţi sunt următoarele:

1. Ideile sunt semnificative şi importante.

2. Există o linie despărţitoare între contrarii.

3. Există o valoare a paternităţii – ideile sunt valoroase pentru că sunt „ale mele“.

4. A gândi este necesar pentru a deţine controlul, iar supravieţuirea depinde de control.

Presupuneri

Ideile sunt valoroase pentru că „mă“ reprezintă. Sunt valoroase pentru că au fost gândite de mintea mea. Ideile au valoare pentru că aduc recompense şi aşteptări. Ideile rezolvă probleme. Ideile reprezintă un divertisment şi „ceva de făcut“. Ideile te ţin ocupat şi te fac să te simţi folositor. Ele sunt necesare pentru a face planuri şi a atinge scopuri. Ideile protejează şi susţin supravieţuirea.

De aceea, contextul funcţionării mentale se bazează pe două premise importante: (1) Productele ei sunt valoroase pentru că au înţeles şi valoare şi (2) conţinuturile lor sunt necesare pentru supravieţuire, iar eul promite că productele sale vor aduce bucurie. Astfel, pentru eu, călcâiul lui Ahile rezidă în vanitatea de a fi autorul (pentru că aceasta este cea care asigură supravieţuirea şi aduce fericire) şi în nevoia de „a şti“ (deoarece implică promisiunea găsirii soluţiilor).

Din Cap.3 Purificarea spirituală

Sinele: Realitate şi subiectivitateDavid R. Hawkins, M.D. Ph.D

Suntem îndrăgostiţi de propriul nostru sine – David R. Hawkins

Sinele: Realitate şi Subiectivitate – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Teama pierderii propriei identităţi trezeşte rezistenţa. Pe măsură ce ne apropiem de descoperirea sursei tenacităţii eului, ajungem la descoperirea critică şi uimitoare că suntem îndrăgostiţi de propriul nostru sine.

Chiar dacă gândurile sunt încărcate cu dureri şi eşecuri şi au fost un dezastru şi o sursă de suferinţă, tot ne agăţăm de ele deoarece reprezintă „ceea ce sunt eu“, rezultând o relaţie de iubire şi ură cu acestea. Pentru a-şi asigura supravieţuirea, sinele a învăţat, de asemenea, cum să „stoarcă“ satisfacţie şi energie din stările emoţionale negative. El prosperă pe baza nedreptăţii, martiriului, eşecului şi vinovăţiei. Eul „iubeşte“, în mod secret, poziţia de victimă şi se agaţă de ea, extragând o plăcere distorsionată şi o justificare sinistră din durere şi suferinţă. Acest lucru poate fi văzut în multe cazuri ca o dependenţă şi un stil de viaţă. „Cel ce pierde“ este aproape o figură romanticizată în muzică şi folclor (de exemplu, iubitul respins).

Tot timpul suntem ataşaţi şi „îndrăgostiţi“ de ideile noastre. Le apărăm şi le găsim scuze. Suntem geloşi pe credinţele noastre. Le preţuim şi le dispreţuim, în mod alternativ, şi ne pedepsim pe noi înşine prin sentimente de vinovăţie şi ură faţă de propria persoană. Oricum, toate acestea reprezintă o infatuare. Imaginea de sine capătă farmec deoarece este vorba de scena pe care defilează drama vieţii noastre. A renunţa la ceea ce este iubit produce teamă de pierdere. Pentru sine, toate obiectele îndrăgite sunt văzute ca o sursă de fericire.

Următoarea problemă esenţială este dificultatea de a ne despărţi de dragostea emoţională – nu din cauza iubirii propriu zise, ci datorită ataşamentului faţă de ceea ce este iubit. Considerăm că pierderea unui obiect îndrăgit produce durere dar, de fapt, durerea survine din cauza lipsei ataşamentului însuşi, şi asta deoarece obiectul iubit este văzut ca o sursă de fericire. Durerea se datorează iluziei că am pierdut sursa fericirii, şi că sursa fericirii se află acum „în exterior“.

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/stiinta-si-spiritualitate/david-r-hawkins-sinele-realitate-si-subiectivitate-cartea-daath