Reîntoarcerea la starea de energie #destinulsufletelor

Atunci când un suflet se reîntoarce la o stare de energie pură în lumea spiritelor, nu mai simte ura, mânia, invidia, gelozia şi alte sentimente de acest gen. El a venit pe Pământ pentru a experimenta şi a învăţa din aceste sentimente. Dar, oare, după desprinderea de Pământ simt sufletele vreo tristeţe pentru ceea ce au lăsat în urmă? În mod sigur, sufletele au sentimente de nostalgie după perioadele fericite din toate vieţile lor fizice. Acest fapt este temperat de o stare de omniscienţă  fericită şi de o asemenea înţelegere a stării de bine, încât sufletele se simt chiar mai vii decât atunci când erau pe Pământ.

Cu toate acestea, am identificat două feluri de emoţii negative pe care le pot experimenta sufletele, fiecare dintre genuri cuprinzând o formă de tristeţe. Pe una am numit-o vina karmică de a fi făcut alegeri foarte proaste, mai cu seamă atunci când în urma acestora au fost afectaţi alţii. Voi stărui mai mult asupra acestor aspecte mai târziu, în secţiunea dedicată karmei. Cealaltă formă de tristeţe a sufletelor nu este nici melancolie, nici deprimare sau nefericire ca urmare a felului în care viaţa şi-a urmat cursul după dispariţia lor. Tristeţea sufletelor provine din dorinţa lor ardentă de a se reuni cu Sursa existenţei proprii.

Cred că toate sufletele, indiferent de nivelul lor de dezvoltare, au acelaşi motiv al acestei aspiraţii de a căuta perfecţiunea. Factorul care motivează sufletele venite pe Pământ este propria creştere. Astfel, urma de tristeţe pe care o discern în suflete este absenţa din caracterul lor imortal a acelor elemente de care au nevoie pentru a-şi întregi energia. Aşadar, face parte din destinul sufletelor căutarea adevărului prin experienţele lor, pentru a câştiga înţelepciune. Este totodată important ca supravieţuitorii să ştie că această aspiraţie nu compromite capacităţile de empatie, simpatie şi compasiune ale unui suflet, destinate acelora care suferă din cauza dispariţiei acestuia.

Atâta vreme cât caracterul nemuritor al sufletelor nu mai este impovărat de temperamentul individual şi de reacţiile chimice ale ultimului său trup, sufletul este împăcat. Sufletele au treburi mult mai bune de făcut decât să interfereze cu oamenii de pe Pământ.

din Cap.2 Moarte, durere şi alinare

Destinul Sufletelor – Michael Newton, Ph.D.

Desensibilizarea traumei #michaelnewton #viatadintrevieti

Din moment ce desensibilizarea este predatӑ în cele mai multe dintre cursurile de hipnoterapie a traumelor din vieţile actuale sau anterioare, mӑ voi concentra mai mult pe aplicaţiile acesteia pentru terapia vieţii dintre vieţi.

Traumele emoţionale dintr-o scenӑ a morţii, cum ar fi situaţia de a fi ucis brusc, pot determina refuzul subiectului de a se îndepӑrta de corpul sӑu. În mod surprinzӑtor, majoritatea clienţilor dumneavoastrӑ nu vor fi inhibaţi în acest fel. Graţie ajutorului dumneavoastrӑ, clientul obişnuit realizeazӑ cӑ se aflӑ în stadiu de suflet şi cӑ nu mai poate fi rӑnit. Astfel, el va dori sӑ meargӑ mai departe. Acest lucru se întâmplӑ deoarece majoritatea clienţilor îşi doresc o eliberare cât mai rapidӑ dintr-o scenӑ a morţii, aşteptând din partea dumneavoastrӑ sӑ fiţi capabil sӑ îi mutaţi rapid cât mai departe de corpul lor. Dar dacӑ acest lucru nu se întâmplӑ totuşi? Scopul desensibilizӑrii este acela de a izola un eveniment traumatic sau un incident reprimat şi a permite minţii sӑ îl digere încet, pentru ca persoana în cauzӑ sӑ poatӑ trӑi ulterior fӑrӑ panicӑ, teamӑ, anxietate sau disconfort.

În hipnoterapia tradiţionalӑ, evenimentul din viaţa curentӑ care produce aceste probleme psihologice este abordat în etape, pornindu-se de la versiuni mai blânde. Clientul este deplasat apoi, în mod progresiv, cӑtre versiuni mai puternice şi, în final, chiar la sursa anxietӑţii. Conceptul implicӑ retrӑirea evenimentului, pentru a inhiba reflexul emoţional de tipul „luptӑ sau fugi”, generându-se astfel o reîncadrare emoţionalӑ care-i permite clientului sӑ dobândeascӑ un sentiment de securitate personalӑ în prezent. Cu siguranţӑ, în calitate de terapeut al regresiei spirituale în viaţa dintre vieţi, veţi întâlni situaţii în care deprogramarea unei amprente corporale negative dintr-o viaţӑ anterioarӑ va constitui o parte importantӑ a serviciului pe care îl puteţi oferi clientului. De exemplu, am avut o clientӑ care era incapabilӑ sӑ poarte un ceas sau o brӑţarӑ pe încheietura mâinii, deoarece în ultima ei viaţӑ a fost legatӑ cu nişte curele de piele de un stâlp aflat în mijlocul deşertului şi lӑsatӑ apoi sӑ moarӑ acolo. Înainte de a muri, fiind în agonie, s-a luptat atât de tare pentru a se elibera, încât oasele de la încheieturile mâinilor sale au ieşit literalmente prin piele, sfâşiindu-i carnea. Am desensibilizat aceastӑ scenӑ teribilӑ. Acest lucru nu era necesar pentru a o convinge sӑ îşi pӑrӑseascӑ trupul în favoarea lumii spiritelor ci, mai degrabӑ, pentru a alina sursa disconfortului ei fizic din viaţa actualӑ. Nu sunt unul dintre acei terapeuţi care cred cӑ este obligatoriu ca subiectul sӑ fie reîntors la o scenӑ de groazӑ, fiind fӑcut sӑ sufere prin retrӑirea acelui eveniment. Abordarea mea este aceea de a permite clientului sӑ vizualizeze aspectele negative generale ale evenimentului în calitate de observator detaşat, recunoscându-şi totodatӑ şi sentimentele. Am descoperit cӑ acest lucru este suficient, deoarece detaliile incidentului au fost aduse la un nivel la care pot fi analizate raţional pentru a înlӑtura trauma. Cred cӑ aceastӑ metodӑ este în mod special potrivitӑ pentru terapia vieţii dintre vieţi. Deseori, trec repede printr-o scenӑ a morţii dintr-o viaţӑ anterioarӑ şi îl fac pe client sӑ pluteascӑ deasupra corpului sӑu în starea de suflet. Clientul este capabil apoi sӑ integreze mult mai eficient elementele dureroase legate de respectiva scenӑ traumaticӑ, deoarece în stadiul de suflet are conştiinţa sinelui sӑu nemuritor. De asemenea, din lumea spiritelor este mai uşor şi mai eficient sӑ priveşti celelalte vieţi. Dacӑ este necesar, putem sӑ ne întoarcem la o viaţӑ mai timpurie care este mai semnificativӑ pentru client, pentru a localiza originile unui model karmic generator de fricӑ. Voi relua subiectul aspectelor terapeutice ale vindecӑrii sufletului mai târziu, în secţiunea dedicatӑ Oportunitӑţilor Terapeutice din cadrul Vizitelor la Consiliu, în partea a cincea a acestei cӑrţi. Este suficient sӑ spunem cӑ aducerea aminte a unor evenimente fizice şi emoţionale din vieţile anterioare (atunci când subiectul este, din punct de vedere mental, în afara corpului), îi permite acestuia sӑ atingӑ chestiuni de esenţӑ în legӑturӑ cu karma, sӑ le disece şi sӑ le expunӑ pentru examinarea înţelesului şi scopului lor. Regresia spiritualӑ este un foarte puternic mecanism de eliberare a traumelor latente, deoarece o parte semnificativӑ a existenţei noastre implicӑ alegerile personale pe care le facem în calitate de suflete şi raţiunile ce se ascund în spatele acestor alegeri.

Fragment din Viaţa dintre vieţi – Hipnoterapie pentru regresie spiritualӑ: Michael Newton

Dorul de acasă

Călătoria sufletelor – Michael Newton

Fragmente din Introducere

Dacă încetarea funcţiilor vitale ar fi sfârşitul tuturor lucrurilor care ţin de persoana noastră, atunci viaţa s-ar dovedi, într-adevăr, lipsită de sens. Totuşi, o anume putere din interiorul nostru ne face capabili, pe noi, oamenii, să ne închipuim o lume de apoi şi să simţim o legătură cu o putere superioară şi chiar cu un suflet nemuritor. Dacă chiar avem un suflet, atunci unde se duce acesta după moarte? Există, într-adevăr, un fel de paradis plin de spirite inteligente în afara universului nostru fizic? Şi cum arată? Ce facem când ajungem acolo? Există vreo fiinţă supremă care răspunde de acest paradis? Aceste întrebări sunt la fel de vechi ca omenirea însăşi şi vor rămâne încă un mister pentru cei mai mulţi dintre noi.

Răspunsurile adevărate la taina vieţii de apoi rămân, pentru majoritatea oamenilor, încuiate în spatele unei uşi spirituale. Acest lucru se întâmplă datorită unei amnezii construite în interior despre identitatea sufletului nostru care, la nivel conştient, ajută la contopirea sufletului cu creierul uman. În ultimii câţiva ani marele public a auzit despre oameni care au murit pentru un timp şi apoi s-au întors să povestească cum au văzut un tunel lung, lumini strălucitoare şi chiar cum au avut scurte întâlniri cu spirite prietenoase. Dar nici una dintre aceste relatări scrise în multe cărţi despre reîncarnare nu a oferit vreodată mai mult decât o privire sumară asupra a tot ceea ce trebuie ştiut despre viaţa de după moarte.

Prin natura mea, sunt o persoană sceptică, cu toate că, din conţinutul acestei cărţi, nu par aşa. În calitate de consilier şi psihoterapeut m-am specializat în modificările comportamentale, în tratarea tulburărilor psihice. O mare parte a muncii mele implică restructurarea cognitivă pe termen scurt a clienţilor mei, stimulându-i să-şi conecteze gândurile şi emoţiile care să favorizeze un comportament normal. Împreună cu ei, scot la iveală înţelesul, funcţia şi consecinţele convingerilor lor, pentru că plec de la premisa că nici o tulburare mintală nu este imaginară.

La începutul practicii mele mă opuneam rugăminţilor oamenilor de a analiza vieţile anterioare, datorită orientării mele spre terapia tradiţională. În timp ce foloseam hipnoza şi tehnicile regresiei temporale pentru a determina originea amintirilor neplăcute şi a traumelor din copilărie, am simţit că orice încercare de a ajunge la o viaţă anterioară ar fi fost neortodoxă şi neclinică. Interesul meu pentru reîncarnare şi metafizică era numai curiozitate intelectuală, până când am lucrat cu un tânăr pentru controlul asupra durerii.

Pacientul se plângea de o durere cronică în partea dreaptă, pe care o avea de mult timp. Unul dintre instrumentele hipnoterapiei în controlarea suferinţei este antrenarea subiectului în a-şi mări durerea, pentru ca subiectul să poată învăţa şi cum s-o micşoreze, dobândind astfel control asupra sa. Într-una din şedinţele noastre despre intensificarea durerii, acest bărbat şi-a imaginat că este înjunghiat pentru a-şi crea din nou starea de chin. Căutând originile acestei imagini, până la urmă i-am descoperit şi existenţa anterioară ca soldat ucis cu o baionetă în timpul celui de-al doilea război mondial în Franţa, şi cu această ocazie am putut elimina şi durerea în întregime.

Încurajat de clienţii mei, am început să fac experimente, trimiţându-i pe unii dintre ei în trecutul şi mai îndepărtat, înainte de ultima lor naştere pe Pământ. La început am fost îngrijorat că integrarea de către subiect a nevoilor curente, a credinţelor şi stărilor de teamă ar putea da naştere la fantezii, imagini denaturate ale amintirilor. Cu toate acestea, nu a durat mult până când mi-am dat seama că amintirile noastre cele mai adânc sedimentate oferă o serie de experienţe trecute prea reale şi legate între ele, pentru a fi ignorate. Am ajuns să înţeleg cât de importantă este, din punct de vedere terapeutic, legătura dintre trup şi întâmplările vieţilor noastre anterioare, dar şi cine suntem noi astăzi.

Apoi am dat peste un lucru de proporţii imense. Am descoperit că era posibil să privesc lumea spiritelor prin ochii minţii unui subiect sub hipnoză care ar putea să-mi relateze despre viaţa dintre vieţile de pe Pământ.

Cazul care mi-a deschis uşa către lumea spiritelor a fost o femeie la vârsta a doua şi care era un subiect deosebit de receptiv la hipnoză. Ea îmi povestea despre stările ei de singurătate şi de izolare din acel stadiu delicat în care subiectul tocmai a terminat să-şi amintească de cea mai recentă viaţă anterioară. Această persoană neobişnuită a alunecat aproape singură în cea mai avansată stare de conştiinţă modificată. Fără să-mi dau seama, iniţiasem o comandă exagerat de scurtă pentru această acţiune. I-am sugerat să meargă la originea pierderii prietenilor. În acelaşi moment, am folosit, din greşeală, unul din cuvintele declanşatoare pentru amintirea spirituală. Am mai întrebat-o şi dacă avusese un anumit grup de prieteni de care îi era dor.

Brusc, clienta mea a început să plângă. Când am pus-o să-mi spună ce nu era în regulă, ea a izbucnit: „Mi-e dor de unii prieteni din grupul meu şi de aceea sunt atât de singură pe Pământ“. Mi-era neclar şi am întrebat-o mai departe despre locul în care se afla acel grup de prieteni. „Aici, în casa mea permanentă, mi-a răspuns ea simplu, şi chiar acum mă uit la ei toţi“!

După ce am terminat cu această clientă şi am reascultat înregistrările şedinţelor cu ea, mi-am dat seama că găsirea lumii spirituale implica o prelungire a regresiei vieţii anterioare.

Există multe cărţi despre vieţile anterioare, dar n-am găsit niciuna care să amintească despre viaţa noastră ca suflete sau cum să luăm corect legătura cu amintirile spirituale ale oamenilor. M-am decis să fac eu însumi o cercetare şi, datorită practicii, am dobândit o abilitate mai mare de a intra în lumea spirituală prin intermediul subiecţilor mei. De asemenea, am mai învăţat că găsirea locului lor în lumea spirituală avea o însemnătate mult mai mare pentru oameni decât inventarierea vieţilor lor anterioare pe Pământ.

 

Featured Image by Engin Akyurt from Pixabay