Graţia este expresia puterii sensibilităţii estetice – „Putere versus forţă”


Graţia este expresia puterii sensibilităţii estetice; întotdeauna manifestarea puterii implică graţie, indiferent că aceasta din urmă se manifestă în frumuseţea liniei sau a stilului de expresie. Noi asociem graţia cu eleganţa, rafinamentul şi economia de efort. Ne minunăm în faţa graţiei atletului olimpic, după cum, la fel de bine, contemplarea unei arcade gotice ne înalţă. Modelele de putere caracterizate de graţie recunosc şi sprijină viaţa, respectă şi susţin demnitatea celorlalţi; graţia este un aspect al iubirii necondiţionate. De asemenea, graţia implică generozitate – nu neapărat o generozitate materială, ci generozitate a spiritului, ca de exemplu disponibilitatea de a aduce mulţumiri sau de a recunoaşte importanţa celorlalţi în vieţile noastre. Graţia este asociată cu modestia şi cu smerenia.


Puterea nu are nevoie să se împăuneze, în timp ce forţa trebuie întotdeauna să facă acest lucru, deoarece ea generează îndoială de sine. Marii artişti sunt îndatoritori pentru puterea lor, oricare ar fi expresia acesteia, pentru că ei ştiu că această putere este un dar primit întru binele omenirii, care aduce cu sine şi responsabilitate pentru ceilalţi.


Frumuseţea s-a exprimat – de-a lungul timpului şi în diferitele culturi – în atât de multe forme, încât avem motive suficiente şi temeinice pentru a afirma că esteticul constituie una dintre cele mai subiective facultăţi umane; frumuseţea depinde de ochiul celui care o contemplă. Ar trebui să notăm, totuşi, că singurul aspect supus diferitelor modificări e vehiculul frumuseţii, forma în care e percepută frumuseţea, esenţa acesteia rămânând mereu acceaşi, neschimbătoare. Este interesant că oamenii dotaţi cu o conştiinţă avansată sunt capabili să vadă frumuseţe în toate formele. Pentru ei, nu numai că tot ce înseamnă viaţă este sacru, dar toate formele acesteia exprimă frumuseţea.

Fragmentul de azi: Dintr-un punct de vedere absolut, arta nu are scop.

Prezenţa – Arta păcii şi a fericirii – volumul 1 Rupert Spira

„Dintr-un punct de vedere absolut, arta nu are scop. Nu poate exista vreun scop mai înalt în orice întreprindere decât acela de a revela realitatea fundamentală a experienţei noastre, pentru că orice altceva depinde de asta şi este dependent de nimic. Din acest punct de vedere absolut această realitate fundamentală este deja pe deplin prezentă acum, în această experienţă actuală, aşa cum ar putea fi oricând altcândva, şi, prin urmare, nu este nevoie de nimic pentru a o revela în continuare.

Din acest punct de vedere arta este doar un cântec inchinat absolutului, un imn de slavă, recunoştinţă şi celebrare, o continuă revărsare de iubire. Totuşi, dacă asta pare să nu fie potrivit, dacă ni se pare că lipseşte ceva, dacă ni se pare că orice am fi, acela/aceea este cumva separat sau deconectat  – fără nicio legătură – cu realitatea universului, atunci arta are o funcţie.”

Când realitatea Experienţei noastre este ignorată, cultura oferă diverse mijloace pentru a reafirma adevărul sau realitatea Experienţei. Acestea sunt cunoscute ca religie, filozofie şi artă. Fiecare dintre acestea trei corespunde unuia dintre cele trei moduri ale experienţei: simţirea, gândirea şi percepţia. Toate aceste forme ale cunoaşterii sunt, cel puţin în forma lor originală, mijloace prin care adevărul sau realitatea experienţei pot fi explorate şi dezvăluite/revelate.

Aici suntem preocupaţi de aspectul percepţiei experienţei şi de artă şi, din acest punct de vedere, s-ar putea spune că arta ar fi calea prin care percepţia este întoarsă la starea ei originală sau că este (mult mai corect) înţeleasă dintr-o perspectivă împrospătată in forma ei originală, dezbrăcată de supraimpunerile conceptuale ale gândirii şi imaginaţiei.

Experienţa nu este împărţită intrinsec între un subiect care percepe şi un obiect perceput ce sunt conectate printr-un act al percepţiei. Este o singură, unitară, fără de înnădituri realitate care apare să se reflecte pe sine în miliarde de obiecte şi entităţi diferite şi care, totuşi, este, de fapt, întotdeauna doar un singur întreg perfect.

Scopul artei este de a ne trezi gustul pentru această experienţă intimă, unitară, indivizibilă, dintr-o bucată. Cu alte cuvinte, scopul artei este de a vindeca rana ce se află în inima sinelui interior şi separat, credinţa şi sentimentul că noi suntem doar un fragment, un sine interior şi separat, închis într-un corp, care comunică sporadic şi intermitent cu o lume străină şi ostilă, în care ne simţim vulnerabili, pierduţi şi, pe deasupra, destinaţi morţii.

Trebuie să restaurăm starea noastră originală şi naturală într-o manieră experienţială, acea stare în care ne simţim a fi intim una cu toate lucrurile. Chiar mai mult de atât, trebuie să ni se dezvăluie într-un mod experienţial că nu există niciun sine interior şi separat, că nu există obiecte separate, altceva sau o lume cu care trebuie să ne unim. Mai degrabă, există o singură totalitate, fără de înnădiri, lipituri, dintr-o bucată, care se mişcă continuu, se schimbă şi totuşi, rămâne mereu aceeaşi, mereu-prezentă, luând forma oricărei experienţe a corpului, a minţii sau a lumii şi care, totuşi, rămâne mereu aceeaşi, ea însăşi.

Cézanne spunea:” O clipă din viaţa lumii se scurge. Să pictezi realitatea acelei clipe şi să uiţi de toate pentru asta. Să devii acea clipă, să fii o planşă capabilă să simtă. Să redai imaginea pe care o vezi, uitând de orice altceva ce s-ar fi petrecut înainte în timp.”

fii acea clipă, să te cunoşti pe tine a fi acea clipă, a fi totalitatea experienţei clipă de clipă; să te cunoşti pe tine a fi substanţa acestei clipe şi a oricărei alte clipe şi, ca artist, “să redai imaginea”; să faci ceva ce transmite şi exprimă această înţelegere, nu doar să exprimi, ci să o transmiţi ei; să faci ceva ce conţine puterea intrinsecă de a desface sau de a dizolva aceste moduri dualiste de vedere ce au devenit atât de obişnuite şi să induci această înţelegere experienţială. Cézanne  ne-a lăsat aceste imagini vizuale care se apropie în formă, cât mai mult posibil, de realitatea fără de formă dar mereu-prezentă a Experienţei, la fel şi Permenides, Rumi, Krishnamenon şi alţii care au făcut la fel folosind cuvintele.

Calea artistului este calea percepţiei, la fel cum calea filozofului este calea gândului, iar calea discipolului este calea iubirii.

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/noua-paradigma/rupert-spira-prezenta-volumul-I-arta-pacii-si-a-fericirii-cartea-daath