Eul limitat şi distorsionat #ochiulsinelui

Î: Să fie oare eul ,,rău“ ?

R: Problema eului nu e că ar fi rău, ci numai că este limitat şi distorsionat. A privi eul ca pe un duşman înseamnă a deveni polarizat, a implica un conflict, vinovăţie, mânie şi ruşine.

Poziţionalităţile vin în sprijinul eului. Prin lărgirea contextului, contrariile sunt depăşite şi problemele sunt dizolvate. Smerenia înlătură bastioanele eului formate din judecăţi, poziţionalităţi şi moralism. În Realitate, nu pot exista în nici un fel contrarii, după cum nu există nici câştigători sau perdanţi.

În cadrul lumii iluziilor, lucrurile (de exemplu, statisticile) depind de cum anume sunt stabilite şi definite limitele. Prin schimbarea clasificărilor, şi statisticile se vor schimba.

Rata presupusă a criminalităţii din Statele Unite poate fi făcută să pară ridicată sau scăzută, în funcţie de presiunile politice, prin includerea sau excluderea anumitor aspecte din respectivele statistici. Prin acest procedeu, orice fenomen social poate fi făcut să pară ridicat ori scăzut. Prin urmare, lumea descrisă de percepţie este arbitară, iar realitatea socială devine orice dorim să poarte acest nume. Definiţia defineşte percepţia şi corolarul este în aceeaşi măsură adevărat.

Î: Ce efect are gândirea asupra percepţiei?

R: De obicei, gândirea îmbracă forma limbajului. Limbajul este bazat pe etichetarea celor rezultate din separarea şi fragmentarea anterioară a întregului. Gândirea şi artefactele minţii sunt un dialog şi o expresie a dualităţii. Putem întreba cine sau ce anume gândeşte – şi în folosul cui. Cine anume e vorbitorul şi cine ascultătorul?

Î: Care este diferenţa între eu şi minte?

R: În realitate, sunt unul şi acelaşi lucru. Cu toate acestea, termenul ,,eu“ este folosit în general pentru a descrie anumite aspecte ale minţii, dar poate fi definit într-un context mai general drept sursa şi procesul gândirii.

Fragment din Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde, David R.Hawkins, M.D., Ph.D.

Cap.12, Căutarea adevărului

Recuperarea din dependenţă #transcendereanivelurilorconstiintei

În şi prin sine, eul este incapabil să-şi depăşească propriile neajunsuri, căci se găseşte în capcana circulară a sălii oglinzilor.

Eul nu va reuşi niciodată să-şi găsească salvarea prin propriile sale forţe, căci nivelurile conştiinţei pot fi depăşite numai prin trezirea energiei spirituale. Mecanismul salvării trece prin voinţa care solicită intervenţia Divinităţii.

Eul devine dominant ca urmare a originii sale atavice, esenţială pentru supravieţuirea primitivă. Pentru eu, “vreau” se transformă în “am nevoie” şi în “trebuie să am”. Astfel, căutarea sa devine frenetică şi orice precauţie poate fi spulberată în cele patru zări. Iată de ce, dorinţele pot fi escaladate până la obsesie, antrenând decizia disperată de a recurge la orice sacrificiu, inclusiv chiar la moartea a milioane de alţi oameni pentru a le îndeplini.

Eul trebuie să aibă tot ceea ce-şi doreşte, cu orice preţ, şi va găsi multe scuze pentru a justifica acest lucru. El se debarasează de raţiune folosind o retorică inteligentă, plină de învinuiri şi incriminări la adresa altora, pentru că trebuie să câştige cu orice preţ, căci, în milioane de ani de evoluţie, chiar ar fi murit dacă nu şi-ar fi văzut dorinţele şi necesităţile satisfăcute. Prin urmare, să spunem încă o dată că eul are o memorie foarte lungă şi milioane de ani de dezvoltare în spate.

Din cap.6, Dorinţa

Transcenderea nivelurilor conştiinţei – scara spre Iluminare, David R.Hawkins, M.D., Ph.D.

Eul ca dependenţă #transcendereanivelurilorconstiintei

Din cap.6, Dorinţa

Transcenderea nivelurilor conştiinţei – scara spre Iluminare, David R.Hawkins, M.D., Ph.D.

Dacă înţelegem dependenţa, calea este deschisă spre înţelegerea tenacităţii eului. Sinele caută plăcerea şi devine dependent de sentimentul primit de la diferitele poziţionalităţi.

Acest ciclu de reacţii se consolidează habitual, iar acest lucru conduce la un model cerebral dominant care supravieţuieşte în ciuda consecinţelor negative care se răsfrâng asupra propriei persoane ori a altora. La origine, chiar şi satisfacţiile oferite de negativitate se datorează dependenţei. Aceasta explică natura cronică a patologiei sociale/spirituale/emoţionale care a dominat civilizaţii întregi, secole de-a rândul. Chiar şi în ziua de azi, această patologie domină 78% din populaţia lumii, pentru că renunţarea la comportamentele negative ar însemna o pierdere a plăcerii şi satisfacţiei.

Recompensa vanităţii este evidentă; recompensele lăcomiei, ale dorinţei de a achiziţiona şi ale grandomaniei sunt, de asemenea, clare. De secole întregi, oamenii se cramponează de ură şi caută fără încetare, o justificare pentru asta. Colecţionarii de injustiţie abundă – la fel şi martirii, intriganţii, sadicii, masochiştii, perdanţii – ca şi demagogii şi tiranii de toate felurile.

Violenţa urii este îmbătătoare, iar cei care ucid oameni nevinovaţi sunt “extaziaţi”. Conflictele politice, religioase şi filozofice dau atâta dependenţă, încât culturi şi populaţii întregi sunt condamnate la moarte pentru plăcerea majoră de a face lucrurile “aşa cum trebuie” respectiv pentru a plăti poliţe.

Dacă exemplele de mai sus sunt extreme, trebuie spus că acelaşi mecanism de recompensă secretă derivă şi din încăpăţânare, resentimente, vinovăţie, auto-incriminare, precum şi, oricât ar părea de bizar la prima vedere, chiar din suferinţă.

Alte forme mai sunt: vinovăţia cronică, temerile fără sfârşit, obsesiile, impulsurile, precum şi eternele “griji” ale vieţii de zi cu zi. Chiar şi înfrângerea sau pierderea pot fi, în mod paradoxal, recepţionate ca recompense, ele dovedind cruzimea destinului.

Poziţiile eului se caracterizează prin respingerea responsabilităţii şi proiectarea sentimentului de vinovăţie undeva “în exterior”. La urma urmei, din aceasta îşi câştigă eul energia necesară existenţei, căci lui îi lipseşte plăcerea derivată din energia spirituală.

În final, recompensa pe care o primeşte eul rezidă în faptul că se substituie Divinităţii, menţinându-şi în acest fel suveranitatea şi convingerea secretă că el este însăşi sursa vieţii, deci Dumnezeu.