Nu aveţi nevoie decât de iubire

Alinierea ritmică a inimilor şi a minţilor („entrainment” în engleză) este exact ce descria Izzy ca fiind posibilă între el şi anumite persoane. Sincronizarea undelor cerebrale a fost cu siguranţă cheia care i-a îngăduit lui Carl să intuiască dorinţele colegei sale de clasă  sau lui Mary Ann să-şi conceapă curriculum-ul educaţional. La un alt nivel, alinierea undelor cerebrale – şi, respectiv, absenţa acesteia – a contribuit cu siguranţă la studiile care au demonstrat – sau infirmat – validitatea pictogramelor. Antrenarea undelor cerebrale accentuează efectul abordărilor bazate pe existenţa unei relaţii afective în susţinerea persoanelor cu diferenţe de dezvoltare, alianţe care-i acceptă ca având o inteligenţă comparabilă cu a noastră pe prietenii noştri autişti şi care izvorăsc din prezumţia existenţei inteligenţei. (Armonizarea undelor cerebrale este, aşadar, inexistentă în controlul comportamentului şi în gestionarea mediului de lucru.)

Doc Lew Childre, coautor al cărţii Cum îi învăţăm pe copii să iubească, este de aceeaşi părere: „Armonizarea inimii şi a creierului prin intermediul iubirii poate clădi o inteligenţă completă, un sine întreg; armonizare este atunci când un copil poate privi viaţa, dându-şi seama că nu există situaţii fără ieşire, că există întotdeauna oportunităţi…”.

Această contopire a fost dovedită, în mod repetat, de nenumăratele declaraţii de iubire pe care le-am primit când mă aflam în preajma persoanelor cu autism. Îmi amintesc şi cuvintele lui Michael, pe care le-am citat în introducerea cărţii, când acesta recomanda: „Dacă vreţi să ştiţi dacă un lucru este corect, întrebaţi-vă cum vă face el să vă simţiţi la nivel emoţional, nu fizic… simţirea emoţiei are o fundamentare eternă. Este energia care ne alcătuieşte.”

Cât se poate de ciudat este că presupusele cauze ale autismului (vaccinuri, taţi de vârstă medie şi sprayul nazal fiind numai câteva dintre ele) sunt tot atât de variate pe cât este spectrul însuşi al tulburărilor autiste, şi totuşi fiecare cauză se manifestă prin simptome  identice – ce coincidenţă! În încercarea noastră înverşunată de a găsi o „vindecare” pentru autism, să fi bătut la porţi greşite?

Ar trebui să nu permitem scăderea nivelului aşteptărilor, în schimbul alterării şi al reglării cu precizie a relaţiilor noastre personale. Atunci, ne vom concentra asupra cauzelor autismului şi nu asupra a ceea ce autismul cauzează. În loc să constituie o „epidemie”, poate că autismul este remediul pentru suferinţa lumii. Gândiţi-vă numai la ce s-ar putea întâmpla dacă am încerca să-l integrăm, în loc să-l vindecăm: o întâlnire a inteligenţelor, comunităţi de vindecători, intuitivi şi vizionari – o adevărată colonie de cunoscători ai inimii!

În ceea ce priveşte autismul şi harul spiritual, puterea antrenării – legătura de iubire care se formează între persoane unite prin voinţa divină – devine garantul unei explorări mai aprofundate.

Nu aveţi nevoie decât de iubire

Ceva mai demult, când discutam cu prietenul meu Carl, îi sugerasem că singurătatea în care trăia – el şi alţii asemenea lui – nu era lipsită de o anumită finalitate. Filosoful spiritualist dr. Wayne Dyer a denumit acest gen de contemplare introspectivă permanentă – „în-Spirit”. Conceptul creării omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu nu trebuie înţeles ca o interpretare literală (adică două mâini, două picioare, doi ochi ş.a.m.d.), ci ca o referire la structura însăşi a sufletului, la esenţa fiinţării „în-Spirit”. Când suntem „în-Spirit” cu ceilalţi, arată dr. Dyer, „existăm în aceeaşi energie vibraţională ca şi Sursa noastră şi atragem energia aceea în fiecare din noi.” Dacă iubirea este legătura care ne uneşte, atunci şi formula ecuaţiei următoare este adevărată: a fi în armonie metafizică (în-Spirit) + armonizare fiziologică (îndrăgostit) = tipare armonioase (inspirat) = posibilităţi nelimitate (infinit).

Fragmente din

Esenţa autismului – Dezvăluirea secretelor spirituale ale cunoscătorilor inimii omeneşti – o perspectivă dincolo de etichetări

 

Featured Image by Gordon Johnson from Pixabay

Entrainment – alinierea ritmică

„William Stillman este unul dintre puţinii oameni capabili să le explice neurotipicilor funcţionarea minţii autiste şi face uz de această abilitate pentru a pune în discuţie eternele întrebări filosofice. De unde ştim ce este adevărat? Există, oare, o forţă superioară prin intermediul căreia putem ajunge la înţelegerea mai profundă a noastră şi a celorlalţi? Cum să comunicăm cu cei care nu se pot exprima singuri? Din fiecare pagină a Esenţei autismului răzbate crezul fundamental al lui Stillman despre persoanele cu autism sau cu tulburări asemănătoare: indiferent cum pare o persoană la prima  vedere, trebuie întotdeauna să prezumăm existenţa inteligenţei şi să-i respectăm inteligenţa şi sufletul.” – Lisa Jo Rudy, About.com Guide to Autism Spectrum Disorders

 

Gândindu-se la genul de suport material de care are nevoie, un bărbat autist pe nume Izzy a alcătuit răspunsul: „Nu sunt sigur în privinţa detaliilor tehnice şi nici nu prea ştiu cum să explic asta, dar eu mă racordez la bătăile inimii celorlalţi – cu unii oameni este posibil, dar nu cu toţi – şi atunci pot să formez cuvinte şi încep să comunic.”

Acest concept este în acord cu cercetările din domeniul incipient al neurocardiologiei – studierea „creierului” inimii – iniţiat de Institutul HeartMath, din Boulder Creek, California. În cartea sa, Biologia Transcendenţei, autorul Joseph Chilton Pearce arată cum aceiaşi neurotransmiţători (precum serotonina, dopamine şi norepinefrina) care se găsesc în creier şi care ne influenţează conştiinţa, au fost descoperiţi şi în ganglionii inimii, care, prin intermediul unor structuri interne complicate, afectează ţesuturile corpului, structura muşchilor şi organele interne. Cu toate acestea, a observat Pearce, ganglionii, care de obicei „întrerup” sau interpretează comunicarea dintre inimă şi părţile corpului mai sus menţionate, sunt nemediaţi atunci când fac legătura între structurile neuronale ale inimii şi regiunile emoţionale şi cognitive ale creierului. Altfel spus, departamentul de neurocardiologie de la Institutul HeartMath susţine că se poartă un „dialog” neîntrerupt sau că există un schimb fluent între inima şi creierul nostru, prin intermediul acestor căi neuronale.

Mai mult decât atât, atunci când frecvenţele inimii şi ale creierului îşi sincronizau aspectul formelor de undă – ceva de genul echivalării citirilor EKG şi EEG –, se înregistrau tipare armonioase care au fost denumite „antrenare”.12

Aceste forme de undă sincronizate pot trece de la o persoană la alta. Acesta este modul în care se creează legătura dintre mamă şi sugar în timpul alăptării sau în care îndrăgostiţii ajung simultan la apogeul plăcerii lor erotice prin contact sexual direct. Printre exemplele de fiecare zi care-mi vin acum în minte: ne gândim la o persoană iubită, iar aceasta ne telefonează sau ne trimite un email exact în acelaşi moment, rostim simultan acelaşi lucru cu un prieten de suflet (un lucru pe care, în momentul respectiv, nu-l cunoaşte nimeni altcineva în afară de noi şi el) sau râdem în acelaşi timp cu prietenul nostru. Exact acest concept a fost descoperit într-un studiu din 2006, efectuat în Suedia, la Universitatea Uppsala, şi anume că „bebeluşii învaţă să prezică acţiunile celorlalţi cam în aceeaşi perioadă în care învaţă ei înşişi să realizeze acele acţiuni”.

12 În întregul univers există o tendinţă spre alinierea ritmică, numită entrainment.  Creierul uman tinde să urmărească ritmuri. Activitatea electrică a creierului este de tip ritmic şi definită prin unde cerebrale. Acest efect de urmărire a frecvenţei de către undele cerebrale ca răspuns la o stimulare ritmică se numeşte antrenarea undelor cerebrale. (sursa: http://www.matigrupmedical.com/David%20Delight/AVE.html). Antrenarea poate fi înţeleasă, intuitiv, şi ca fenomen de intrare a undelor cerebrale în rezonanţă oscilatorie.

Fragmente din cartea

Esenţa autismului – Dezvăluirea secretelor spirituale ale cunoscătorilor inimii omeneşti – o perspectivă dincolo de etichetări de William Stillman

Esența autismului (recenzie)

Din blogul Coltul Cultural: „Rădăcina cuvântului autism rezidă în particula de origine greacă autos, „pentru sine însuși”. Acest fapt presupune, implicit, o stare de solitudine, o retragere în sine asemănătoare (superbă comparație a autorului) unei spirale concentrice a cochiliei melcului. Solitar în gândire și faptă.”

Colțul Cultural

Zilele trecute am citit o carte plină de provocări, din mai multe puncte de vedere. Atât ca subiect, cât și ca mod de recepționare a celor citite. Esența autismului,  de William Stillman. Un volum care a bătut din inimă prea puțin, la vremea sa, ținând cont de incidența temei abordate. Din fericire, un volum care încă mai poate fi vizitat.

În Esența autismului se vorbește despre autism, dincolo de șabloane, dincolo de etichetări și, cel mai important, ținând în frâu o perspectivă complexă și slab căutată. Mai exact, prin acest volum, autorul său, el însuși o persoană cu o afecțiune din spectrul autist (sindron Asperger) ne îndeamnă să cultivăm unicitatea intelectuală a celor diagnosticați cu autism, dar mai presus de asta, să cultivăm unicitatea lor divină. În asta constă noutatea absolută a volumului propus. Un subiect care, abordat astfel, va crea un răsunet lung, cu siguranță.

Cine e William…

Vezi articolul original 1.223 de cuvinte mai mult