Nivelul 400 al energiei: Raţiunea

Inteligenţa şi raţiunea ies la rampă atunci când depăşim emoţionalitatea proprie nivelelor inferioare. Raţiunea este capabilă să gestioneze cantităţi mari şi complexe de date şi să ia rapid deciziile corecte; e capabilă să înţeleagă relaţiile, gradaţiile şi distincţiile şi astfel, manipularea simbolurilor ca pe nişte concepte abstracte devine din ce în ce mai importantă.

Acesta este nivelul ştiinţei, al medicinei şi al capacităţii crescute de conceptualizare şi comprehensiune în general. Cunoaşterea şi educaţia sunt considerate foarte importante aici. Înţelegerea şi informaţia sunt instrumentele principale ale realizării, care constituie emblema nivelului 400. Acesta este nivelul laureaţilor premiului Nobel, al marilor oameni de stat, al judecătorilor de la Curtea Supremă. Einstein, Freud şi alte figuri importante din istoria gândirii se încadrau aici.

Neajunsurile acestui nivel sunt eşecul de a distinge cu claritate diferenţa dintre simboluri şi ce anume reprezintă ele şi confuzia între lumile obiective şi cele subiective, fapt care limitează înţelegerea cauzalităţii. La acest nivel e uşor să scăpăm din vedere pădurea din cauza copacilor, să devenim seduşi de concepte şi teorii şi să sfârşim fără să atingem punctul esenţial. În sine, intelectualizarea poate deveni un capăt de linie. Raţiunea este limitată prin faptul că nu ne oferă capacitatea de a discerne esenţa sau punctul critic al unei probleme.

Raţiunea nu constituie în sine o cale spre adevăr. Ea oferă o mare cantitate de informaţii dar îi lipseşte capacitatea de a rezolva discrepanţele din date şi concluzii. Toate argumentele filosofice sună convingător în felul lor. Deşi raţiunea este foarte eficientă într-o lume tehnicizată în care domină metodele logice, tot ea constituie, paradoxal, principalul blocaj în calea atingerii unor nivele superioare ale conştiinţei. Depăşirea acestui nivel este relativ puţin obişnuită în societatea noastră.

Putere versus forţă – determinanţii ascunşi ai comportamentului umanDavid R. Hawkins (pag.62)

Featured image by pasja1000 from Pixabay 

„totul în univers este o parte a unui continuum” – David Bohm

Fragment din Universul holografic – Michael Talbot

Unitatea nedivizată a tuturor lucrurilor

Ceea ce pune cel mai mult mintea în încurcătură este concepţia avansată a lui Bohm despre totalitate. Deoarece totul în cosmos este făcut din ţesătura holografică, fără cusături, a ordinii implicite, el crede că a vedea universul ca fiind compus din „părţi“, este la fel de lipsit de sens ca şi a vedea diferitele jeturi ale unei fântâni ca separate de apa din care acestea curg. Un electron nu este o “particulă elementară”. Este doar un nume dat unui anumit aspect al holomişcării. Divizarea realităţii în părţi şi apoi denumirea acestora este întotdeauna arbitrară, este un produs al unei convenţii, pentru că particulele subatomice, ca şi orice altceva în univers, nu sunt mai separate una de alta decât diferitele modele ale unui covor înflorat.

Aceasta este o sugestie profundă. În teoria generală a relativităţii, Einstein a uimit lumea când a spus că spaţiul şi timpul nu sunt entităţi separate, ci sunt legate şi sunt parte a unui întreg mai larg, pe care l-a numit continuum spaţiu-timp. Bohm preia această idee şi o duce un pas uriaş înainte. El spune că totul în univers este o parte a unui continuum. În ciuda separării aparente a lucrurilor la nivel explicit, fiecare lucru este o extensie fără urmă de îmbinare, fără cusătură a altui lucru şi, în cele din urmă, chiar ordinea implicită şi cea explicită se contopesc una în alta.

Gândiţi-vă un moment la acest lucru. Priviţi-vă mâna. Acum priviţi lumina care vine de la lampa de lângă dumneavoastră. Şi la câinele care se odihneşte la picioarele dumneavoastră. Nu sunteţi doar făcuţi din aceleaşi lucruri. Sunteţi acelaşi lucru. Un singur lucru. Întreg, neîntrerupt. Un ceva enorm care şi-a extins nenumăratele braţe şi apendice în toate obiectele aparente, atomi, oceane agitate, stele licărind în cosmos.