Recunoaşterea meritelor #calearenuntarii

Din Cap.17, Transformarea

Letting Go / Calea renunțării – David R.Hawkins M.D.,Ph.D.

În capitolul de faţă aş dori să studiem efectul mecanismului de renunţare asupra aspectelor vieţii care-i interesează pe cei mai mulţi dintre noi: sănătate, bunăstare şi fericire. Vom aborda aceste aspecte aşa cum sunt ele experimentate în general de oameni şi le vom compara cu schimbările apărute odată cu progresul realizat prin folosiriea tehnicii de renunţare.

Schimbările sunt destul de evidente atunci când analizăm viaţa celor care utilizează această tehnică. Ele vor deveni evidente şi în propria voastră viaţă. Uneori este posibil să nu le observaţi, motiv pentru care vă sugerez să alcătuiţi o listă de obiective pe care să le bifaţi pe măsură ce vor fi îndeplinite, ca să vă daţi seama de progresul realizat. Această etapă de conştientizare de sine este necesară pentru preîntâmpinarea unei particularităţi mai ciudate a minţii. Când ne decidem să  urmăm o anumită tehnică pentru a ne îmbunătăţi viaţa şi are loc o schimbare în bine, mintea manifestă tendinţa bizară de a desconsidera tehnica ce a făcut posibilă această schimbare. Este ca şi când ego-ul minţii este foarte vanitos şi nu doreşte să recunoască anumite merite atunci când este cazul.

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/letting-go-david-r-hawkins-calea-renuntarii-cartea-daath

Conştientizare #noiinsecolulxxi #dariaganescu

„Există un timp pentru toate: un timp pentru semănat, un timp pentru cules“.

Ce e nostim, e că nu le poţi separa. Nu poţi spune: azi se încheie semănantul, mâine începe culesul.

Toate se întrepătrund şi nici nu mai ştii care din care a pornit.

Vine un timp când vrei să înţelegi care e cauza şi care – efectul. O iei temeinic pe fir, din nod în nod, încercând să îi dai de cap. După multă strădanie, ajungi într-un punct în care eşti convins că „ăla e“, dar mult prea curând recunoşti că ceea ce considerai a fi cauză, e totodată şi efectul altei cauze. Nu te dai bătut.

Treci din vină în vină, străduindu-te să te ierţi, descoperind noi şi noi înţelesuri.

Uneori te suspectezi de prea multă îngăduinţă faţă de tine, alteori de prea aspră severitate.

Te plimbi prin viaţa ta ca un inspector care bifează bunele şi greşitele, trage linie, adună şi împarte, socoteşte şi cataloghează.

Până la urmă simţi cum se înstrăinează de tine, toate, de parcă n-au fost ale tale niciodată.

Te vezi în diferite timpuri şi nici televizor nu-ţi mai trebuie, privind la telenovela lăsată în urmă.

Şi toate se pierd în fumul amintirii şi nu-ţi mai aparţin, şi nu te mai definesc.

Ajungi să te întrebi: unde am fost EU toţi anii ăştia?

Unde eram când m-am lăsat pradă disperării?

Unde eram când am abandonat ce am considerat întotdeauna a fi sfânt?

Unde eram când am confundat exaltarea cu pasiunea şi patima cu iubirea?

Eram acolo? Eu eram?

Şi dacă eram în altă parte, cine a trăit în locul meu? La cine mă uit purtându-mi numele, sângele şi urmele paşilor?

Şi dacă eu eram, de ce mă uit acum ca la un străin?

Al cui e acel timp?

Să-l neg? Să-l recunosc al meu?

Simt în mine fiecare clipă a trecutului. Fiecare emoţie din fiecare moment a clădit sau a dărâmat în mine.

Bucăţi din fiinţa mea au căzut şi-au format solul în care îmi înfig azi rădăcinile noului vlăstar. Bucăţi vor mai cădea, hrănind rădăcinile mele, din ce în ce mai puternice, din ce în ce mai adânci, până când nu voi mai avea nevoie de ele, până când ramurile mele se vor prinde de cer şi vor deveni rădăcini pentru noua minune ce va fi.

Cu rădăcini în Cer, voi zbura în lumină.

CONŞTIENTIZARE

Am aflat că sufletul meu poartă răni.

Dumnezeu mi-a deschis ochii şi m-am văzut înconjurată de oglinzi. În acele oglinzi vedeam răni, şi monştri, şi durere, şi tristeţe… Şi toate astea purtau numele meu.

Am văzut un Ego chinuit, lovit, frustrat, plângând şi încercând din greu să îşi ascundă lacrimile. (nu se făcea! el trebuia să fie puternic; aşa i se spusese).

M-am uitat bine la el: Ego-ul meu, căruia, timp de 20 de ani i-am tras palme peste faţă, l-am împroşcat şi scuipat, l-am surghiunit şi sugrumat.

Învăţasem că e rău, că trebuie redus la tăcere, redus la zero!

Acum îl vedeam pentru prima dată cât de îndurerat şi însângerat era. Şi toate astea, tot „tratamentul“ ăsta nu făcuse din el altceva decât un animal speriat, care încerca să muşte, doar pentru a fi lăsat în pace. Da. Avea dreptul să fie.

La urma urmei, tot ce încercase să facă, a fost să acopere rănile. Nu se pricepea să le vindece şi îi era frică de durere; aşa că încerca doar să mă ferească.

Eu l-am biciuit. Apoi l-am învinovăţit pentru pierderi şi dureri. Nu erau ale lui! A lui era doar frica!

Rănile erau în alte oglinzi.

Într-una dintre oglinzi am văzut altceva. Pe altcineva. Nu-mi purta numele.

Nu plângea, nu tremura, nu se văita. Mă privea zâmbind, puţin trist.

M-am uitat bine la ochii ăia. Mă iubeau tăcut.

Aştepta.

M-am apropiat.

Tăcea. Mă privea. Aştepta.

Marginile oglinzii dispăruseră. Nici măcar ideea de oglindă nu mai era.

Eram atât de aproape încât, dacă ar fi fost o persoană, i-aş fi simţit mirosul pielii, i-aş fi auzit pulsul.

Dar nu avea contur. Avea OCHI, care mă priveau şi mă iubeau, puţin trişti, în tăcere.

Nici eu nu mai aveam contur, nu mai aveam margini, nu mai aveam timp, nu mai aveam nume.

— Cine eşti???

— Eu sunt.

— Eşti eu?

— Eu sunt.

— Ce vrei?

— Eu sunt.

M-am apropiat până ce ochii mei i-au atins pe ai lui. Iris în iris, ţipam!!!

Tăcea. Iubea.

Ochii mei s-au contopit cu ai lui. Vedeam prin ochii lui. Ochii mei erau ai lui.

EU SUNT

Din Caietul Dariei, Noi în secolul XXI – volumul 2 – Daria Gănescu

Cine decide #descoperireaprezenteiluidumnezeu

Evenimentele lumii declanşează răspunsuri bazate pe percepţii. Este o mare scenă de teatru care invită să se manifeste expresii ale percepţiilor, iluziilor şi proiecţii ale poziţionalităţilor. Un individ poate fie să oprească televizorul şi să evite să-l mai utilizeze, fie să-l privească ca pe un important instrument de învăţare.

Evenimentele panoramice din lumea întreagă se desfăşoară şi reprezintă multitudinea expresiilor egoului uman; astfel, televiziunea este consola sa supremă de joc. Percepţia ar putea considera această reflecţie a vieţii egoului uman drept absurdă, tragică ori amuzantă. Poate fi văzută ca fiind tristă, patetică, captivantă, emoţionantă, provocatoare sau chiar ridicolă. Aşa cum se spune la programul de ştiri al televiziunii, „Tu decizi”.

Întrebarea importantă care se pune este „Cine este adevăratul „tu” care decide?” Aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă aspirantul spiritual. „Tu” este pus în faţa unor opţiuni multiple şi o poate alege pe oricare dintre ele. Prin urmare, lumea este caleidoscopică/tragi-comică/de o grijă maternă/absurdă/crudă/atrăgătoare/urâtă/vrednică de dispreţ/deplorabilă, niciuna dintre acestea sau doar o iluzie trecătoare. Lumea este alegorică.

Avantajul spiritual al vieţii moderne este faptul că experienţele de viaţă sunt accelerate prin mijlocirea mass-media. Într-un interval foarte scurt de timp, individul poate asista la ceea ce s-ar fi petrecut pe durata a mai multor vieţi în epocile trecute când, de exemplu, o întreagă viaţă se poate limita doar la o experienţă care să ocupe un spaţiu redus şi un rol limitat, precum aceea de a fi păstor de oi sau potcovar într-un sat. Acum ni se prezintă succesiv numeroase vieţi, perspective, circumstanţe şi împrejurări, de la crime groteşti la încoronări, ipostaze domestice, războaie de proporţii şi catastrofe mondiale.

A se bucura de avantajul expunerii televizate a egoului uman sau ignorarea acestuia şi pătrunderea în interior sunt opţiuni la fel de folositoare, pentru că intenţia individului este aceea care decide urmările. Oricare dintre acestea necesită compasiune faţă de sine şi faţă de ceilalţi. O anumită doză de suferinţă este impersonală, fiind consecinţa aspectului fizic de a ne fi născut în formă umană. Astfel, Buddha şi-a îndemnat discipolii să transceadă egoul pentru a evita renaşterile, maladiile, sărăcia, îmbătrânirea şi moartea. Lumea şi tot ce se află în ea este trecător, motiv pentru care agăţarea de ea provoacă suferinţă. De aceea, a subliniat el valoarea detaşării.

Fragment din Cap.10, Spiritualitatea şi lumea

Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu, non-dualiatea devoţională de David R.Hawkins, M.D., Ph.D.