Andrei Partoş şi Adrian Ordean

— Scrie și tu o carte despre ce ai văzut și ce ai auzit de-a lungul timpului în industria asta muzicală, românească, despre ceea ce ai trăit tu, despre viața ta, ai o experiență de 50 de ani în domeniu.
— Păi, nu știu nimic despre cum se scrie o carte, habar n-am, nu m-aș băga la așa ceva… și care 50 de ani?
— Păi n-ai studiat vioara de la 6 ani?
— Ba da…
— Trebuie doar să povestești prin ce ai trecut în tot timpul ăsta, folosește cuvinte simple și nu încerca să faci pe scriitorul… mi-a spus un prieten, Andrei Partoș.

Astfel îl încuraja Andrei Partoş pe Adrian Ordean cu câţiva ani în urmă. Azi, în seara aceasta, la ora 19, şi-au dat întânire două enciclopedii ale lumii muzicale, Andrei Partoş – Psihologul muzical – şi invitatul său, Adrian Ordean.

Evenimentul se desfăşoară live, în facebook, de la ora 19, în cadrul emisiunii Foc de P.A.E.

https://www.facebook.com/events/208224874085621/

O nepreţuită arhivă ce conţine o mulţime de interviuri, articole şi dezbateri puteţi descoperi în site-ul

Inclusiv o secţiune de playlist-uri, iar în aceasta m-am bucurat să descopăr şi piesa Dream a lui Ioan Gyuri Pascu:

Fotografie preluata din site-ul andreipartos.ro, de aici:

Stăteam cu Gyuri în aceeași cameră, eram colegi de tur­neu #dupaanisiani

Pe Vasile era interesant să-l vezi înainte de spectacol, când își acorda chi­tara. L-am surprins o dată în fața unui pian. Ciupea câte o coardă de la chitară, după care începea să caute sunetul la pian, apăsând în pros­tie pe clapele pianului, până i se părea, i se părea lui că nota de la pian corespundea cu cea ciupită la chitară. Atât. Oricum nu mai urma nimic după asta, nici o rotire de cheie, nimic.

— Ce faci, Vasile? zic eu.

— Îmi acordez chitara…

— Păi cum dracu’ o acordezi? Mie mi s-a părut că vrei să acordezi pianul după chitară.

— Nuuu!!!

— No fain, spor la treabă!

Apa caldă

Am plecat năucit. M-am dus direct la bufet și i-am povestit și lui Gyuri Pascu. Stăteam cu Gyuri în aceeași cameră, eram colegi de tur­neu și derulam povești non-stop. Am râs de ne-am prăpădit mult timp împreună. Țin minte că eram odată la Roman, la hotel, și am urcat în cameră, mai aveam puțin timp până la spectacol, tot cu Serbările. Ce să facem, ce să facem? N-aveam timp destul pentru un somn, televizor era în cameră, dar nu era program, doar seara de la 8 la 10. Apa nu curgea neam, nici rece nici caldă, nu puteai să folosești nici wc-ul măcar. Dar le știam pe astea… Mai primeam totuși apă caldă, așa cu intervenții pe la partid. Și acum așteptam apa caldă promisă, care nu mai venea. Ne-am adus aminte că recepționera era drăguță, că… Ia Gyuri telefonul, for­mează numărul de la recepție și ține receptorul în așa fel încât să auzim amândoi ce zice domnișoara de acolo și să fim și noi amândoi, auziți. Ne-am apucat să vorbim ardelenește, ca pe la noi, prin jurul Sibiului.

— Alo, recepția, bună ziua, cu ce pot să vă ajut? zice un glas tânăr şi cu un ton simpatic.

— No, doamnă, apăi cum îi dăm drumuʹ la apa aia doamnă, că nu mere… îi strîcatuʹ rubinetuʹ ori ce fras are?

— Nu, domnule, dar nu este program de apă la or…

— No, şʹapă cânʹ îi program de apă doamnă, că noi treʹ să facem baie musai acuma, no?

— Nu depinde de mine, nu eu am făcut programul acesta de…

— Apăi nici apă rece nu-i mă?

— Nici apă rece nu cură doamnă, auzʹ ce zîce omuʹ ăsta?

— Domnule, dar v-am spus că nu-i treaba mea, nu eu opresc sau pornesc apa, zice domnişoara deja iritată uşor.

Dialogoul a durat în stilul ăsta cam 5 minute.

La un moment dat am auzit cum începe apa să curgă, se auzea toa­leta umplându-se. Fug la baie și… clar, ăia de la UTC porniseră apa. Gyuri încă vorbea cu recepționera. Îi zic: „Gata, mă, vine apa“.

— No uiʹ doamnă că vine apa, no… ai văst? Că ai zâs că nu-i apă, no.

— Păi dom’…

— No, ai văst domnă că o vint apă caldă no… apăi merem să facem o baie doamnă… ai văst că o vint și apa caldă?

Închidem telefonul, facem baie, ne pregătim de spectacol și cobo­râm în hol. Trecem pe la domnișoara de la recepție, ea neștiind că noi am agasat-o cu apa caldă, îi lăsăm cheia, schimbăm cu ea două vorbe, bineînțeles cu un accent perfect de pe Dâmbovița și ne îndreptăm spre ieșire, când… Gyuri nu se poate abține și îi reamintește domnișoarei „conversația“ de la telefon:

— No, ai văst domnă că o vint apa caldă no…

După o secundă de uimire, se pune și domnișoara pe râs și dă-i și dă-i… Ne-am întors la recepție și am mai conversat și am mai glumit cu ea 5 minute, noroc că a avut simțul umorului, după care am plecat la concert.

Am făcut multe năzbâtii împreună cu Gyuri… Ne-am înțeles foarte bine. Am fost împreună și la cântat și la beut sau mâncat și pe la fete.

Nopțile se lăsau cu chefuri peste chefuri, cu viței tăiați, oi la proțap, butoaie cu vin. Nu a existat vreo localitate în care să nu fie petrecere sau în care să nu ne simțim bine. Ai dracuʹ „comuniști“!… Ne înțele­geam bine cu ăștia tineri de la UTC. Erau dinamici, plini de viață, orga­nizau foarte bine treburile și erau dornici de petrecere. Erau de fapt, ca noi, erau tineri și neliniștiți, bancuri în prostie cu „tovarășii“ și povești despre Occident. Chiar dacă erau unii „infiltrați“ pe acolo, se dădeau pe brazdă și ei.

Fragment din cartea “După ani şi ani – povestiri din spatele scenei” de Adrian Ordean, Capitolul IX: Roşu şi Negru

Turneu Serbările Scânteii Tineretului

“Lecţia de libertate a lui Adrian Ordean” #recenzie de Adrian Lesenciuc

În numărul 446 al revistei de cultură Tribuna, a apărut această cronică a cărţii “După ani şi ani – povestiri din spatele scenei”, un articol ce poartă semnătura poetului şi criticului literar Adrian Lesenciuc. Titlul este şi una din importantele concluzii pe care domnul Lesenciuc le inserează cu claritate.

“Cartea lui Adrian Ordean, scrisă cu dezinvoltură, cu umor, cu aparentă așezare a interpretării în spatele factualității biografice, este o provocatoare întâmplare pentru cei care au găsit în ritmurile rock o expresie a manifestării propriei libertăți. Nu întâmplător, Adrian Ordean inserează pe parcursul lucrării mențiuni aparent irelevante, în esență de o profunzime a analizei cum numai un om care și-a dedicat întreaga viață muzicii și libertății promise o putea face.”

“Dar esența cărții nu este aceasta. Biografismul firesc într-o carte de memorii este doar proiectul de arhitectură a lucrării. Constructul se bucură – și de aici transpare al doilea registru al lecturii – de expresia unor valori și principii și de racordarea culturii la acestea, care nu pot fi nicidecum neglijate, abandonate, omise. Aceasta este concluzia unei aparente radiografii a fenomenului muzical românesc al ultimilor 50 de ani, în esență al unei analize de profunzime, în străfundurile unei mișcări firești de aducere în prim-plan a umanismului”

“Această adâncime a cărții este cea care trebuie adusă în prim-plan. Aveam nevoie și de radiografia fenomenului muzical românesc, dar învățăturile lui Adrian Ordean, de o profunzime remarcabilă, trebuie transmise și rostite spre a nu rămâne în superficialul cotidian, în clouds. Evident, în prima cheie de lectură, cu intarsiile de texturi diferite ale celor care l-au cunoscut sau măcar au încercat să-l înțeleagă pe Adrian Ordean, în textul de o coerență discursivă remarcabilă, organizat mai degrabă după un parcurs al implicării decât după unul cronologic, cartea se citește ușor. Am râs în hohote la întâmplările cu cei sosiți să înregistreze la studioul lui Ordean sau la aventurile lui Leluț Vasilescu, toboșarul trupei Compact. Am urmărit cu atenție un parcurs al unei vieți muzicale pe care am zărit-o sporadic din cealaltă parte, a publicului. Dar am rămas impresionat de profunzimea radiografiei vieții culturale românești a ultimilor ani. Autobiografia lui Adrian Ordean se așază firesc alături o serie de biografii ale marilor nume ale rockului. Dar, mai mult decât acestea, această autobiografie se relevă a fi o cale prin care autorul ei predă cea mai frumoasă lecție despre libertate și despre valori într-un spațiu cultural închis o bună bucată de vreme în spatele ideologiilor.”

Adrian Lesenciuc

Mulţumim domnului Adrian Lesenciuc şi revistei Tribuna!

Din formatul tipărit al renumitei reviste, acompaniat de compoziţia lui Adrian Ordean, piesa “22 Decembrie” a cărei poveste o regăsiţi în carte, am adunat fragmente în acest clip: