Cuvântul – logos creator (1)

“La început a fost cuvântul”. Această propoziţie din Geneză ne arată importanţa Cuvântului ca logos creator. Materializarea formei gând a Universului încă nemanifestat, Cuvântul creator, este prima formă pe care Dumnezeu a luat-o ca manifestare. Cuvântul devine, astfel, primul pe scara coborâtoare în materie a Luminii Pure, nemanifestate, a energiei de cea mai înaltă vibraţie care este IUBIREA DIVINĂ, din care s-a născut gândul creaţiei. De aici, prin Cuvânt, spiritul etern s-a divizat, pentru a se putea produce naşterea. Astfel, Cuvântul nu este, în cazul Creaţiei, limbaj, ci informaţie unică ce porunceşte naşterea Universului Material, ca manifestare în experienţă a Totului. Acest cuvânt este codul unic al Creaţiei, aşezat în ADN-ul Cosmic, coborât apoi în fiecare celulă a creaţiei. Este codul care separă sau uneşte, după caz, elementele din care se zămisleşte materia. Peste toate acestea Duhul Sfânt este trimis omului pentru a se asigura eternitatea procesului de creaţie prin lucrul neîncetat al Duhului Sfânt. De aceea putem spune că acest Cuvânt al lui Dumnezeu, deci Dumnezeu însuşi, este în toată creaţia, de la minerale şi până la om, iar Duhul Sfânt lucrează doar prin om, întru modelarea, înnobilarea şi păstrarea materiei.

În momentul în care omul a ignorat Cuvântul lui Dumnezeu şi Harul creator al Duhului Sfânt, a început căderea. O cădere temporară, datorată liberului arbitru care i-a fost dat omului pentru a se mişca într-o hartă a destinului finită şi infinită, în acelaşi timp. Finită – în lumea duală prin cele două puncte clar determinate: naşterea şi moartea fizică, şi infinită – prin numărul de căi prin care poate scăpa de vălul ignoranţei, pe care şi l-a autoimpus prin nesocotirea Cuvântului lui Dumnezeu ascuns adânc în trupul său şi a Harului Divin ce-i însoţeşte sufletul în călătoria trupească. Astfel, omul, nesocotind porunca de a nu se atinge de pomul cunoaşterii binelui şi răului, cu alte cuvinte de cunoaştere a lumii duale, lineare, a început călătoria cunoaşterii de sine prin experienţa lineară, o călătorie de rearmonizare a trupului, sufletului şi spiritului, pentru a conştientiza din nou Lumina care este şi din care s-a întrupat prin Cuvânt şi prin lucrarea Duhului Sfânt.

Fragmentul 1, Capitolul 3 din volumul Gândirea-copilul realităţii şi creatorul iluziei – Ioan Gyuri Pascu

Alegerea convingerilor

Toţi oamenii trăiesc în conformitate cu propria lor credinţă. Singura deosebire constă în „ce” anume cred. Această alegere reflectă un nivel al conştiinţei care, în schimb, este corelat cu percepţia, valorile şi capacitatea intrinsecă de înţelegere şi de motivare primară.

În istoria omenirii predomină alinierea cu instinctele animalice de supravieţuire fizică şi, ca atare, acumularea de mijloace îndreptate înspre acest ţel. Înrudită cu supravieţuirea trupească este căutarea plăcerii, care stimulează mai întâi curiozitatea şi mai apoi gândirea.

Vorbirea ia naştere din capacitatea de ideaţie şi din limbajul care progresează de la concret, literal şi fizic, la abstracţia simbolică – însuşire a gândirii. În cele din urmă, din curiozitate, îşi fac apariţia şi întrebările existenţiale fundamentale: Cine suntem? De unde am venit? Unde ne ducem? Acestea sunt, în mare, întrebările de stabilire a identităţii, precum şi a scopului şi sensului vieţii însăşi.

Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – nondualitate devoţionalăDavid R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Toate căile spre Dumnezeu renunţă la falsitate şi sunt devotate acelor aspecte care radiază iubire, pace, sfinţenie, compasiune, iertare, milă şi caritate. De asemenea, înseamnă alegerea de a renunţa la ignoranţă pentru Adevăr, la întuneric pentru Lumină, precum şi la tentaţiile eului, cum ar fi ura, mânia, mândria, lăcomia şi egoismul. Renunţarea înseamnă, de asemenea, eliberarea din capcana dualistă a denunţării sau blocării în pozitionalităţile „polarităţii contrariilor“. Cea mai simplă renunţare este refuzul sau neacceptarea. Pentru a alege „ceea ce este sus“, nu este necesar să „te lupţi cu ceea ce este jos“, ci, pur şi simplu, să refuzi această alternativă.

Sinele: Realitate şi SubiectivitateDavid R. Hawkins, M.D.,Ph.D.

Dumnezeu – Adevărul absolut – David R. Hawkins

Din volumul Sinele: Realitate şi Subiectivitate – David R. Hawkins, M.D.,Ph.D.

Cap. X: Natura lui Dumnezeu – pag.194-195

 

  1. Dumnezeu este simultan manifestat, ca Totalitatea şi Atotcuprinderea Întregii Creaţii, şi nemanifestat, ca Divinitate Supremă, Potenţialitatea Infinită şi sursa sau “vidul” anterior formei.
  2. Dumnezeu este infinit, dincolo de timp sau de reprezentări ale spaţiului ori ale localizării, fără de început şi fără de sfârşit.
  3. Dumnezeu este omniprezent, omnipotent şi omniscient.
  4. Dumnezeu este sursa şi substratul conştiinţei,conştienţei, cunoaşterii şi simţirii..
  5. Dumnezeu este unica sursă a energiei vieţii.
  6. Dumnezeu este sursa evoluţiei şi a Creaţiei care sunt unul şi acelaşi lucru.
  7. Dumnezeu este sursa şi prezenţa păcii, a iubirii, a nemişcării şi a frumuseţii.
  8. Dumnezeu este dincolo de toate universurile, dincolo de materialitate deşi este sursa a Tot Ceea Ce Este.
  9. Dumnezeu este singura sursă a existenţei şi a potenţialităţii de a fi.
  10. Dumnezeu este contextul absolut în care universul şi întreaga existenţă sunt conţinutul.
  11. Dumnezeu este, a priori, sursa fără formă a existenţei din toate formele.
  12. Dumnezeu nu se află în sfera intelectului sau ale celor ce pot fi demonstrate.
  13. Dumnezeu este sursa şi esenţa condiţiei subiective de a fi Sinele (‘I-ness’), denumită Iluminare.
  14. Dumnezeu este subiectivitatea radicală/fundamentală a Realizării Sinelui.
  15. Dumnezeu este imanent şi transcendent.
  16. Experienţa umană a Prezenţei lui Dumnezeu este identică în toate epocile, culturile, locaţiile.
  17. Efectul trăirii experienţei Prezenţei lui Dumnezeu asupra conştiinţei umane este transformativ şi este identic în toată istoria umană. Experienţa lasă o amprentă atemporală care este verificabilă prin calibrarea nivelurilor înregistrate ale conştiinţei.
  18. Esenţa lui Dumnezeu nu include slăbiciunile omeneşti precum părtinirea, dorinţa de control, favoritismul, dualitatea, judecarea, furia, mânia morală, resentimentul, limitarea, samavolnicia, vanitatea, răzbunarea, gelozia, represaliile, vulnerabilitatea sau localizarea.
  19. Variabilitatea reprezentărilor Divinităţii reflectă variabilităţile percepţiei umane şi proiecţiile impedimentelor pe care le proiectează eul, precum şi poziţionalităţile sale.
  20. În mod tradiţional, Puritatea Prezenţei lui Dumnezeu este esenţa inefabilei calităţi a sfinţeniei şi fundamentul termenului care o descrie: “sacru”. Ceea ce este golit de conţinut este echivalentul Inocenţei.
  21. Când sunt depăşite obstacolele mentaţiei şi emoţiontalitatea, structurile din care derivă ego-ul, atunci Sinele ca Dumnezeu Imanent, radiază în virtutea propriul său acord,  la fel cum străluceşte soarele după ce-au fost îndepărtaţi norii.
  22. Dumnezeu este contextul şi sursa unităţii karmice a întregii Creaţii, mai presus de toate descrierile sau de limitările perceptuale precum timpul sau spaţiul.
  23. Adevărul este verificabil doar prin identificarea cu el şi nu prin cunoaşterea despre el.

  

Adevărul absolut al acestor declaraţii despre Realitatea Divinităţii a fost coroborat în mod public pe 13 Iulie 2002, în faţa unei audienţe de peste 200 de oameni, în timpul unei conferinţe publice. Audienţa a fost împărţită în o sută de echipe de testare kinesiologică. Veridicitatea fiecărei declaraţii a fost testată simultan de toţi participanţii. Gradul de confirmare a fiecărei declaraţii a fost de sută la sută (nivelul calibrat 1000), iar procedura a fost înregistrată pe video. Scopul a fost acela de a prezenta lumii contemporane o documentaţie credibilă în privinţa Adevărului, furnizând astfel o metodă de validare independentă de datele istorice sau de autorităţile ecleziastice, care constituie adesea subiecte ale îndoielii pentru societatea modernă.

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/stiinta-si-spiritualitate/david-r-hawkins-sinele-realitate-si-subiectivitate-cartea-daath