Corpurile eterice de energie spirituală #transcendereanivelurilorconstiintei

În timp ce percepţia se axează pe linearitate, viziunea spirituală reprezintă capacitatea de a discerne realitatea interioară, ce reflectă câmpul general. Cea mai apropiată experienţă de acest gen din viaţa obişnuită, la care se face referire frecvent, este intuiţia, ce implică tocmai faptul că nu este vorba de o procesare lineară şi logică.

Corpurile eterice de energie spirituală apar în mod progresiv şi concomitent cu avansul nivelurilor de conştiinţă, pornind de la corpul mental inferior spre cel mental superior, apoi spre corpul cauzal, şi în mod progresiv, spre corpurile Buddhice, Christice şi Atmice. În cadrul fiecărui corp, concentraţia energetică este analoagă cu sistemul chakrelor. La cele mai înalte niveluri, ele se corelează cu conştiinţa Christică, şi, în cele din urmă, la chakra coroană a corpului Atmic, cu dominanţa nerestricţionată a conştiinţei Divine a Iluminării, prin intermediul identificării cu Divinitatea înnăscută a Sinelui. La acest nivel de conştiinţă, Dumnezeu Transcendent şi Imanent e recunoscut ca o Unitate din care apare toată Existenţa/Conştienţa/Creaţia, precum şi în forma conştienţei pure din care apar conştiinţa şi subiectivitatea.

Transcenderea nivelurilor conştiinţei – Scara spre Iluminare – David R. Hawkins

Drumul sufletului

O altă formă a nopţii negre a sufletului apare drept consecinţă a căderii dintr-o stare înaltă (precum extazul sau bucuria devoţiunii), după cum e descris foarte bine în vieţile sfinţilor creştini. E ca şi cum am fi părăsiţi de cel preaiubit (vezi Vieţile Sfinţilor). Aceasta se poate întâmpla din cauză că respectiva persoană şi-a folosit karma bună, iar rămăşiţele ataşamentelor karmice ies la suprafaţă pentru a fi procesate şi abandonate şi ele lui Dumnezeu. Unele dintre acestea sunt profunde, precum resentimentele îndreptate împotriva lui Dumnezeu, cele ale urii de sine, la fel şi credinţele îndrăgite, deseori legate de suferinţa însăşi (cum ar fi credinţa că suferinţa ar aduce favoruri din partea lui Dumnezeu).


În timpul nopţii negre a sufletului, credinţa în anumite idei este pusă în antiteză cu adevărata Realitate. Toate credinţele cu privire la Dumnezeu reprezintă informaţii la mâna a doua, primite de la alţii şi preluate ca atare, şi, de aceea, chiar şi acestea trebuie abandonate.

Experienţa interioară a Divinităţii în forma Sinelui sau a lui Dumnezeu imanent este foarte diferită de credinţa într-un Dumnezeu transcendent. Aceasta este raţiunea în virtutea căreia Buddha ne-a prevenit cu privire la inutilitatea tuturor descrierilor sau nominalizărilor lui Dumnezeu, dat fiind că Iluminarea reprezintă o condiţie sau o stare în cadrul căreia cunoaşterea se petrece prin identitate. În această condiţie sau stare nu există nicio persoană, sau niciun sine, prin analogie, cu care să putem descrie Sinele. Termenul optim prin care am putea descrie totuşi această condiţie sau stare este cel de autoefulgenţă, o stare în care Cunoaşterea îşi este sieşi propria Realitate. (Acest subiect va fi reluat şi în capitolele viitoare).

Deşi termenul karmă nu e folosit în mod specific în cadrul religiilor occidentale, el reprezintă, neîndoielnic, o realitate fundamentală, cea a răspunderii spirituale ce determină destinul sufletului după moarte. Termenul include, de asemenea, problemele spirituale inerente condiţiei umane, inclusiv faptul că umanitatea e caracterizată de o înţelegere spirituală limitată (ignoranţă). Astfel, scopul vieţii umane este depăşirea acestor limitări moştenite, prin intermediul adevărului spiritual revelat de marile religii şi de marii învăţători spirituali.

Adesea, karma se confundă în Occident cu renaşterea, reîncarnarea sau vieţile multiple. Trebuie spus însă că, generic, karma se referă la faptul că sufletul parcurge un drum evolutiv deopotrivă din perspectiva originii cât şi a destinului său, fiind responsabil, prin urmare, pentru propriile decizii.


fragment din Transcenderea nivelurilor conştiinţei – Scara spre Iluminare – David R. Hawkins, M.D.,Ph.D.

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/stiinta-si-spiritualitate/david-r-hawkins-transcenderea-nivelurilor-constiintei-scara-spre-Iluminare-cartea-daath

Imanent şi transcendent – Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu


Dreptatea divină domneşte ca o consecinţă a însuşirilor sale intrinseci, caracteristice, de putere infinită, neîngrădită de poziţionalităţi sau de calităţile voinţei. De aceea, Divinitatea nu este de temut; trebuie venerată şi nutrit faţă de ea un imens respect.
Când expunerile malefice ale egoului sunt depăşite, devine inutilă încercarea de a mai scăpa de el, de a-l învinge, de a-l ataca sau de a-l proiecta fie asupra altora, fie asupra lui Dumnezeu.


Pe când principala premisă pentru aderarea la religie este credinţa, calităţile fundamentale necesare pentru urmarea căii nondualităţii sunt smerenia, supunerea şi dedicarea religioasă faţă de cale. Se poate observa cu uşurinţă că adepţii religiilor se caracterizează prin prezumţia lui „eu ştiu/eu cunosc” graţie autorităţii scripturii, doctrinei ecleziastice, precedentului istoric etc. Spre deosebire de aceştia, devotul spiritual al non-dualităţii începe de la atitudinea de bază, mai adevărată: „eu, prin mine însumi, nu ştiu/nu cunosc”.

În creştinism, Iisus Christos este Calea şi fără ajutorul (harul) Lui, egoul (păcatul) nu poate fi transcens. Cu toate că „Împărăţia Cerurilor este în voi”, realitatea sa nu poate fi realizată fără un Mântuitor din cauza tenacităţii absolute a egoului. Astfel, Iisus a propovăduit calea spre mântuire. Spre deosebire de el, Buddha a propovăduit calea către Iluminare, la care, cu toate acestea, nu se putea ajunge, prin realizare, fără graţia Învăţătorului Iluminat.


Devotul spiritual tradiţional combină, de obicei, perspectivele credinţei şi ale auto-introspecţiei. Creştinismul, islamul şi iudaismul accentuează aspectul Transcendent al Divinităţii. Misticii marilor tradiţii ale lumii se concentrează, în schimb, asupra Realizării Divinităţii ca Imanenţă. Indiferent dacă Dumnezeu este conceput ca transcendent, imanent sau ambele, aceasta ţine de sfera res interna, iar realizarea că Dumnezeu este
simultan imanent şi transcendent (res externa, extensa) este o consecinţă a Realizării Sinelui şi a Iluminării.

Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – non-dualitate devoţională David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Î: Calea non-dualităţii nu este foarte anevoioasă?
R: Nu calea este anevoioasă, ci numai măsura în care egoul se opune ei. Această rezistenţă este depăşită prin apelarea la voinţă, care statorniceşte apoi capacităţile spirituale necesare dedicării, efortului, precum şi consimţământul de a surmonta obstacolele. Devoţiunea invită puterea iubirii, prin care smerenia îndepărtează proptelele şi poziţionalităţile egoului. Ea mai activează şi utilizarea informaţiei transformatoare. Intenţia însufleţeşte bunăvoinţa, care, astfel, îi permite transformării să înlocuiască limitările care rezultă din opoziţie. Este necesară doar instituirea unor proceduri şi procese relativ simple, care ar putea fi asemănate cu un fel de „inginerie spirituală” prin care
identificarea structurilor şi a forţelor implicate dezvăluie automat
şi procesele necesare pentru anularea funcţiunilor structurale fundamentale.

pag. 31