Efectele renunţării #lettinggo #davidrhawkins

Tehnica de renunţare constă dintr-un sistem practic de îndepărtare a obstacolelor şi a ataşamentelor. Aceasta ar mai putea fi numită şi „mecanism de renunţare“. Eficienţa sa a fost dovedită ştiinţific, iar unul dintre capitolele cărţii se ocupă chiar de explicarea acestui aspect. Cercetările au demonstrate că această tehnică este mai eficientă în atenuarea reacţiilor fiziologice la stres decât multe alte abordări din prezent.

Simplitatea sa este înşelătoare şi aproape că maschează realul beneficiu al tehnicii. Succint spus, aceasta ne eliberează de ataşamentele emoţionale, confirmând astfel constatarea pe care au făcut-o toţi înţelepţii lumii, şi anume că ataşamentele sunt cauza primară a suferinţei.

Mintea, cu gândurile ei, este stimulată de sentimente. Fiecare sentiment constituie efectul cumulat al multor mii de gânduri. Pentru că, pe tot parcursul vieţii, cei mai mulţi oameni îşi reprimă, suprimă şi fac tot posibilul să scape de sentimentele lor, energia reprimată se acumulează şi încearcă să se exprime prin tulburări psihosomatice, afecţiuni ale corpului, suferinţe emoţionale şi comportament deviant în relaţiile interpersonale. Sentimentele acumulate blochează dezvoltarea spirituală şi a conştienţei, precum şi succesul în numeroase aspecte ale vieţii.

La nivel fizic

Eliminarea emoţiilor reprimate are un efect benefic asupra stării de sănătate. Ea diminuează fluxul excesiv al energiei din sistemul nervos autonom al corpului şi elimină blocajele din sistemul de energie folosit în acupunctură (fapt demonstrabil printr-un simplu test muscular). De aceea, dacă o persoană recurge în mod constant la renunţare, tulburările fizice şi psihosomatice se ameliorează şi adesea dispar cu desăvârşire. Are loc, totodată, o inversare completă a proceselor patologice din corp şi revenirea acestuia la o funcţionare optimă.

La nivel comportamental

Deoarece se manifestă diminuarea treptată a anxietăţii şi a emoţiilor negative, se simte din ce în ce mai puţin nevoia de escapism prin intermediul drogurilor, alcoolului, distracţiei sau somnului în exces. În consecinţă, apare sporirea vitalităţii, energiei, prezenţei şi stării de bine, însoţită de o funcţionare mai eficientă şi mai uşoară în toate domeniile activităţii umane.

Relaţii interpersonale:

Pe măsura renunţării la sentimentele negative, treptat se înmulţesc sentimentele pozitive, ceea ce are ca efect îmbunătăţirea rapidă şi observabilă a tuturor relaţiilor umane. Sporeşte capacitatea de a iubi. Conflictele cu ceilalţi încep să se reducă, astfel încât performanţa la locul de muncă înregistrează o creştere.

Eliminarea blocajelor negative permite exprimarea cu mai multă uşurinţă a intereselor vocaţionale, iar comportamentul de autosabotare bazat pe sentimentul de vinovăţie se manifestă din ce în ce mai rar. Dependenţa de intelectualism scade constant şi se face din ce în ce mai des apel la cunoaşterea intuitivă.

Odată cu reluarea dezvoltării personalităţii şi a evoluţiei spirituale, adesea se descoperă existenţa unor capacităţi psihice şi creatoare nebănuite până atunci, dar care se află în stare latentă în noi toţi ca urmare a acţiunii de reprimare produsă de emoţiile negative. Extrem de importantă este diminuarea treptată a dependenţei, flagelul tuturor relaţiilor umane. Dependenţa aduce după sine atât de multă durere şi suferinţă; în ultimă instanţă, ea poate însemna chiar violenţă şi sinucidere.

Pe măsură ce dependenţa se diminuează, apare şi o descreştere a agresivităţii şi a comportamentului ostil. Aceste sentimente negative sunt înlocuite de sentimente de acceptare şi de iubirea celorlalţi semeni.

Fragment din Prefaţă

Letting Go / Calea renunțăriiDavid R.Hawkins M.D.,Ph.D.

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/letting-go-david-r-hawkins-calea-renuntarii-cartea-daath

Recuperarea din dependenţă #transcendereanivelurilorconstiintei

În şi prin sine, eul este incapabil să-şi depăşească propriile neajunsuri, căci se găseşte în capcana circulară a sălii oglinzilor.

Eul nu va reuşi niciodată să-şi găsească salvarea prin propriile sale forţe, căci nivelurile conştiinţei pot fi depăşite numai prin trezirea energiei spirituale. Mecanismul salvării trece prin voinţa care solicită intervenţia Divinităţii.

Eul devine dominant ca urmare a originii sale atavice, esenţială pentru supravieţuirea primitivă. Pentru eu, “vreau” se transformă în “am nevoie” şi în “trebuie să am”. Astfel, căutarea sa devine frenetică şi orice precauţie poate fi spulberată în cele patru zări. Iată de ce, dorinţele pot fi escaladate până la obsesie, antrenând decizia disperată de a recurge la orice sacrificiu, inclusiv chiar la moartea a milioane de alţi oameni pentru a le îndeplini.

Eul trebuie să aibă tot ceea ce-şi doreşte, cu orice preţ, şi va găsi multe scuze pentru a justifica acest lucru. El se debarasează de raţiune folosind o retorică inteligentă, plină de învinuiri şi incriminări la adresa altora, pentru că trebuie să câştige cu orice preţ, căci, în milioane de ani de evoluţie, chiar ar fi murit dacă nu şi-ar fi văzut dorinţele şi necesităţile satisfăcute. Prin urmare, să spunem încă o dată că eul are o memorie foarte lungă şi milioane de ani de dezvoltare în spate.

Din cap.6, Dorinţa

Transcenderea nivelurilor conştiinţei – scara spre Iluminare, David R.Hawkins, M.D., Ph.D.

Eul ca dependenţă #transcendereanivelurilorconstiintei

Din cap.6, Dorinţa

Transcenderea nivelurilor conştiinţei – scara spre Iluminare, David R.Hawkins, M.D., Ph.D.

Dacă înţelegem dependenţa, calea este deschisă spre înţelegerea tenacităţii eului. Sinele caută plăcerea şi devine dependent de sentimentul primit de la diferitele poziţionalităţi.

Acest ciclu de reacţii se consolidează habitual, iar acest lucru conduce la un model cerebral dominant care supravieţuieşte în ciuda consecinţelor negative care se răsfrâng asupra propriei persoane ori a altora. La origine, chiar şi satisfacţiile oferite de negativitate se datorează dependenţei. Aceasta explică natura cronică a patologiei sociale/spirituale/emoţionale care a dominat civilizaţii întregi, secole de-a rândul. Chiar şi în ziua de azi, această patologie domină 78% din populaţia lumii, pentru că renunţarea la comportamentele negative ar însemna o pierdere a plăcerii şi satisfacţiei.

Recompensa vanităţii este evidentă; recompensele lăcomiei, ale dorinţei de a achiziţiona şi ale grandomaniei sunt, de asemenea, clare. De secole întregi, oamenii se cramponează de ură şi caută fără încetare, o justificare pentru asta. Colecţionarii de injustiţie abundă – la fel şi martirii, intriganţii, sadicii, masochiştii, perdanţii – ca şi demagogii şi tiranii de toate felurile.

Violenţa urii este îmbătătoare, iar cei care ucid oameni nevinovaţi sunt “extaziaţi”. Conflictele politice, religioase şi filozofice dau atâta dependenţă, încât culturi şi populaţii întregi sunt condamnate la moarte pentru plăcerea majoră de a face lucrurile “aşa cum trebuie” respectiv pentru a plăti poliţe.

Dacă exemplele de mai sus sunt extreme, trebuie spus că acelaşi mecanism de recompensă secretă derivă şi din încăpăţânare, resentimente, vinovăţie, auto-incriminare, precum şi, oricât ar părea de bizar la prima vedere, chiar din suferinţă.

Alte forme mai sunt: vinovăţia cronică, temerile fără sfârşit, obsesiile, impulsurile, precum şi eternele “griji” ale vieţii de zi cu zi. Chiar şi înfrângerea sau pierderea pot fi, în mod paradoxal, recepţionate ca recompense, ele dovedind cruzimea destinului.

Poziţiile eului se caracterizează prin respingerea responsabilităţii şi proiectarea sentimentului de vinovăţie undeva “în exterior”. La urma urmei, din aceasta îşi câştigă eul energia necesară existenţei, căci lui îi lipseşte plăcerea derivată din energia spirituală.

În final, recompensa pe care o primeşte eul rezidă în faptul că se substituie Divinităţii, menţinându-şi în acest fel suveranitatea şi convingerea secretă că el este însăşi sursa vieţii, deci Dumnezeu.