Fiinţă infinită #calearenuntarii

Când ne decidem să urmăm o anumită tehnică pentru a ne îmbunătăţi viaţa şi are loc o schimbare în bine, mintea manifestă tendinţa bizară de a desconsidera tehnica ce a făcut posibilă această schimbare. Este ca şi când ego-ul minţii este foarte vanitos şi nu doreşte să recunoască anumite merite atunci când este cazul.

Înainte de a trece mai departe, ar fi bine să petreceţi câteva momente în linişte şi să luaţi în sinea voastră decizia de a nu mai opune rezistenţă nivelurilor superioare de funcţionare. Aceasta înseamnă să încetaţi să mai negaţi faţă de voi înşivă existenţa nivelurilor superioare şi să vă hotărâţi să renunţaţi la toate blocajele pe care le puneţi în faţa fericirii, succesului, unei bune stări de sănătate, acceptării, iubirii şi păcii sufleteşti. În felul acesta problema este ca şi rezolvată, pentru că plasaţi întreaga experienţă într-un context care va începe să se deruleze în mod automat.

Un mod util de formulare a acestei afirmaţii pentru uzul personal ar fi:

„Sunt o fiinţă infinită şi nu sunt afectat(ă) de ……………… .“

Treptat, devine evident că trupul nu se experimentează pe sine în niciun fel. Dimpotrivă, mintea este cea care trăieşte experienţa existenţei trupului. În lipsa minţii, trupul nu poate fi perceput în niciun fel. Mâna nu-si poate percepe „mânuitatea“. Numai mintea o poate percepe. Acest fenomen constituie însăşi baza anesteziei. Când mintea este adormită, corpul nu înregistrează nicio senzaţie. Încet-încet ne dăm seama că, de fapt, nicio senzaţie nu este a corpului; singură, mintea este capabilă să îndeplinească această funcţie.

În această stare de libertate interioară individul este independent de lumea exterioară şi nu se mai află sub influenţa acesteia. Acest lucru se întâmplă când cineva transcende ceva ce a reuşit să stăpânească.

Pe măsură ce ne eliberăm de gândurile, sentimentele şi atitudinile negative, preluăm puterea pe care o încredinţaserăm lumii.

Cu cât recurgem mai frecvent la mecanismul renunţării, cu atât ştirbim mai mult seducţia pe care lumea o exercită asupra noastră. Cu cât lumea ne fascinează mai puţin, cu atât ne dictează mai puţin ce să facem. Nu ne mai aflăm sub fascinaţia lumii, deci nu mai putem fi manipulaţi de ea. Încetăm să fim vulnerabili în faţa programatorilor profesionişti din mass-media şi de pe scenele social-politice. Nu mai simţim nevoia interioară de a obţine aprobarea celorlalţi.

Trăim mai mult în prezent, fără să ne preocupe trecutul sau viitorul. Alegem să ne expunem cu încredere evenimentelor de viaţă pentru că am preluat din nou puterea pe care o încredinţaserăm lumii. Sentimentul de putere şi invulnerabilitate ne face să simţim o serenitate interioară.

Ne identificaserăm din greşeală cu fenomenele exterioare din viaţa noastră agitată – cu trupul şi trăirile sale, cu obligaţiile noastre, cu serviciul, cu titlurile deţinute, cu activităţile, problemele şi sentimentele noastre. Acum, însă, ne dăm seama că suntem spaţiul fără de sfârşit în care se întâmplă toate fenomenele.

Nu suntem imaginile pâlpâitoare care-si joacă rolul pe un ecran de cinema, ci ecranul însuşi – martorul care nu analizează ci doar observă desfăşurarea filmului vieţii, cel fără de început şi fără de sfârşit, cu potenţialul său infinit. Aceste realizări treptate ale adevăratei noastre naturi pregătesc terenul pentru realizarea absolute a identităţii conştiinţei prin însăşi divinitatea.

Letting Go – Calea renunțării – David R.Hawkins M.D.,Ph.D.

Featured Image by Schäferle from Pixabay 

Depresia #calearenuntarii

Rezolvarea problemei prin mecanismul de renunţare poate să aducă în lumină şi alte probleme vechi şi persistente. Pentru a descoperi cât de rapid lucrează acest mecanism, haideţi să încercăm să-l aplicăm. Alegeţi câteva probleme vechi şi de durată şi renunţaţi să le mai găsiţi răspunsurile. Căutaţi să vedeţi ceea ce simţiţi, să descoperiţi în primul rând sentimentul care se află la baza unei întrebări. Odată ce aţi renunţat la acel sentiment, răspunsul se va prezenta automat, de la sine.

Analiza bazelor cauzatoare ale depresiei este un lucru şi cu totul alt lucru este să pătrunzi adânc în profunzimile lipsei de speranţă prin renunţarea la opunerea de rezistenţă la sentiment. Îngăduind trăirea sentimentului în întregimea sa şi renunţând la orice senzaţie, la orice gând, la fiecare mică recompensă pe care ai putea-o primi, devii liber.

Nu este necesar să verifici de ce a apărut depresia pentru a te elibera de ceea ce conţine ea. Scopurile renunţării depăşesc cu mult pe cele ale psihoterapiei.

Ultimul ţel al renunţării şi încredinţării este libertatea totală. Scopul terapiei este reajustarea ego-ului pentru un echilibru sănătos. Cele două sisteme se bazează pe paradigme ale realităţii diferite. Obiectivul psihoterapiei este să înlocuiască programe mentale nesatisfăcătoare cu altele mult mai satisfăcătoare. În contrast, obiectivul renunţării este eliminarea programelor mentale şi emoţionale; dobândirea unei minţi necondiţionate şi, în final, transcenderea minţii înseşi către stadiile superioare ale conştiinţei, iubirea şi pacea.

În terapie se manifestă dependenţa de terapeut şi de metoda şi tehnicile sale, precum şi o încredere în teoria psihologică la care aderă atât terapeutul cât şi clientul său. Cercetările ştiinţifice au descoperit că rezultatele terapiei nu sunt legate de şcoala de psihoterapie pe care a făcut-o terapeutul, de trainingul său sau de tehnică, ci rezultatele sunt legate de interacţiunea dintre acestea şi gradul în care pacientul doreşte să-şi îmbunătăţească starea, ca şi de încrederea pe care pacientul o are în terapeut. Prin urmare, există factori psihici care operează şi pe care psihoterapia nu îi cunoaşte.

Cu mecanismul renunţării nu mai există o depedenţă de o altă persoană sau de o teorie. Se descoperă automat chiar tiparele nevrotice; pe măsură ce sunt cunoscute, sunt eliberate şi dispar. Fundaţia lor se află deseori la adâncimi atât de mari, intangibile prin psihoterapie. Cu excepţia câtorva perspective holiste (ex. Analiza jungiană, psihologia transpersonală), terapia se poate baza doar pe o limitată înţelegere a minţii totale. În mod obişnuit, se adresează doar unei porţiuni a ego-ului. Ignoră şi nu înţelege forţele puternice care determină, conduc şi controlează mintea. De vreme ce scopul celor mai multe psihoterapii este o reajustare a ego-ului, nu există vreo concepţie despre ceea ce se află dincolo de ego.

Dimpotrivă, scopul renunţării este eliminarea ego-ului. Ego-ul este plin de frici şi limitat şi, atunci când se renunţă la el, apare sinele interior care înfăţişează tot ceea ce era mult mai puternic şi exista acolo dintotdeauna. Mulţi psihoterapeuţi nu au o reală cunoaştere a sinelui şi, prin urmare, sunt orbi la realitatea însăşi. Cât despre eficienţă, psihoterapia este ca o căruţă cu cal, în timp ce mecanismul renunţării este ca o navă spaţială. În timpul cât îi este necesar terapiei să străpungă o zonă restrictivă, renunţarea a trecut deja de ea într-o cu totul nouă dimensiune.

Renunţarea are un avantaj special prin aceea că renunţând la un sentiment negativ, se eliberează şi energia din spatele multor altor sentimente negative, astfel că se înregistrează un efect constant global.

De exemplu, se renunţă constant la frică pentru o vreme, până când, la un moment dat, ea s-a consumat. Devine apoi dificil sau chiar imposibil să mai simţi frică. Este necesară o stimulare progresivă din ce în ce mai accentuată ca să stimuleze frica. Până la urmă, persoana care a renunţat într-o măsură suficient de mare la frică trebuie să caute cu sârguinţă. Energia fricii pur şi simplu nu mai este acolo. Mânia se diminuează şi ea progresiv astfel că nici o mare provocare nu reuşeşte s-o stârnească. O persoană care simte foarte puţină frică sau mânie este o persoană care simte iubirea, iubeşte tot timpul, priveşte oamenii şi primeşte toate experienţele şi vicisitudinile vieţii cu o acceptare plină de iubire.

Scopul renunţării este transcendenţa. Din punctul de vedere al libertăţii totale, nivelurile comportamentelor pe care psihoterapia le acceptă ca sănătoase sunt total inacceptabile. De exemplu, în psihoterapie este considerat necesar un nivel minim al fricii, furiei şi mândriei. Aceste niveluri necesare funcţionării sunt denumite chiar “sănătoase“. Dar, aşa cum am spus, distructivitatea interioară din spatele acestor stări joase nu este acceptabilă de vreme ce există puterea renunţării care continuă cu puterea de a le transcende în totalitate. Dincolo de “nivelul acceptabil al funcţionării“, aşteaptă destinul nostru mult mai grandios: libertatea totală.

Fragment din Cap.16, Beneficiile renunţării

Letting Go- Calea renunțării – David R.Hawkins M.D.,Ph.D.

Înotând în Marea Schimbării #iunie #reduceri

  Înotând în Marea Schimbării, apărută ca de niciunde, de parcă s-ar fi revărsat toate ploile în valea Pământului într-o singură zi, avem nevoie de rezistenţă fizică, de transformări mari ale performanţelor corpului. De mai bine de cinci decenii, sportivii se antrenează şi în săli virtuale, astfel dovedindu-se că ceea ce mintea crede – acţiunea “imaginată” şi virtuală – determină comenzi pe care creierul şi întregul sistem nervos le transferă în tot corpul, inclusiv în sistemul muscular. Cele două realităţi paralele – prezenţa corpului aşezat într-un scaun, conectat la diverse aparate şi prezenţa sa imaginată pe o pistă de alergare – se suprapun cu succes pentru cei mai mulţi sportivi. Pentru o minte cu abilităţi avansate de imaginare, rememorarea senzaţiilor avute pe o pistă reală, cum ar fi adierea aerului, mirosul pistei, întreaga colecţie de informaţii adunate prin aparatele de recepţie ale simţurilor fizice, toate aceste produse ale percepţiei formatoare de realitate se aliniază cu uşurinţă, fuzionând într-una singură.

Încă din anii ’70 există clinici şi spitale care aplică verificarea kinesiologică pentru a afla care este cel mai bun tratament pentru fiecare corp în parte. Poate că boala are o singură denumire, dar felul în care se manifestă fiecare corp este diferit. Se foloseşte această metodă în multe alte domenii, în ultima vreme fiind din ce în ce mai frecvent întânită în demonstrarea efectelor medicinii energetice şi chiar a unor tehnici şi tratamente din sfera psiho-emoţională.

Noua lume în care am păşit irevocabil odată cu anul 2020 solicită fiecăruia după cum s-a pregătit anterior. Unora imense schimbări, altora schimbări mai mici, şi acesta e doar începutul. “Normalitatea” este în curs de redefinire şi va rămâne astfel probabil încă mulţi ani.

Sunt absolut necesare transformări ale gândirii şi ale trăirilor emoţionale, mai corect spus ale răspunsului la modificările chimice, hormonale, psihice din mediul intern, ale răspunsului fiecărui corp/sistem aflat sub impulsurile forţelelor mediului înconjurător. Intern şi extern, mecanismul vieţii umane este intrinsec arondat unui proces evident al evoluţiei căreia îi face faţă sau nu, astfel explicându-se şi “selecţia naturală”.  Există totuşi ceva care transcende percepţiile, convingerile şi reacţiile omului închis între marginile dualităţii. Unii îi spun suflet, alţii îi spun spirit, alţii conştiinţă. Convingerea în existenţa acestei “supravieţuitoare eterne” este o alegere individuală, chiar dacă putem arunca întotdeauna vina pe “moştenirile transgeneraţionale”, pe karma sau pe mediul în care ne-am format. Dacă această convingere-credinţă ne serveşte întrucâtva binelui suprem, atunci este cazul să-i acordăm o mai mare atenţie. Dacă nu avem o asemenea credinţă şi nu ne interesează reala identitate, motivul existenţei “necerute” în această lume, acum, atunci este cazul să ne orientăm toate aptitudinile către o supravieţuire cât mai confortabilă, deschizând larg dar cu mare atenţie gândirea, accesând logica în primul rând.

Evoluţia corpului uman este dependentă nu doar de adaptarea la realitatea fizico-materială-socială înconjurătoare, dar mai ales de capacitatea de a-şi schimba modul de percepţie şi, implicit, de reacţie, de a găsi acele noi convingeri, acel nou set de gânduri-comenzi prin care să stimuleze activarea acelor informaţii din potenţialul său, pe acelea care să-i sprijine mai mult decât supravieţuirea. Potenţialul este perfect, “după chipul şi asemănarea” creatorului, creaţiei sau, pur şi simplu, prin sine însuşi. Sau… omul se poate elibera din închisoarea convingerilor, poate renunţa la tot ceea ce îl limitează, chiar poate fi fericit.

Incapacitatea sau încăpăţânarea de a rămâne ancoraţi într-o anumită perspectivă, înfăşuraţi de stâlpii principiilor care s-au prăbuşit sau sunt în curs de prăbuşire, nu serveşte nici supravieţuirii, nici evoluţiei. Cel mai dificil lucru de obţinut, discernământul, capacitatea de a cunoaşte adevărul ori de a cunoaşte ceea ce serveşte binelui suprem al fiecăruia, se dovedeşte mai uşor accesibil acelora care au făcut ceva paşi în direcţia unei dezvoltări plenare – spirituale, intelectuale, fizice – înaintea anului 2020. Dar, să nu uităm zicala “cei din urmă vor fi cei dintâi”. Un context extraordinar etalează şi oferă imense şanse celui care îşi doreşte adevărul cu adevărat.

Ofertele lunii iunie, printre care Colecţia “David R. Hawkins”, “Sinele: Realitate şi Subiectivitate”, “Letting Go-Calea renunţării” (David R. Hawkins), “Calea Energiei” (Synthia Andrews), “Prezenţa”, cele două volume (Rupert Spira), “Revelaţia soarelui interior” (Giuliana Conforto), “Puterea spirituală a empatiei” (Cyndi Dale), “Universul holografic” (Michael Talbot), “Ce naiba ştim noi, de fapt?” – în aceleaşi condiţii grafice cu originalul în limba engleză, “What the Bleep Do We Know? – pot fi accesate aici:

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath

Vă doresc sănătate, bucurii şi spor, altfel spus iubire, înţelepciune şi voinţă!

Daniela Marin