5 August #EileenCaddy

Menţine-ţi standardele la un nivel ridicat, deoarece cu cât nivelul este mai înalt, cu atât este mai bine. Nu fii nepăsător sau grăbit în ceea ce întreprinzi. Întotdeauna ţelul tău trebuie să fie perfecţiunea. Poate părea imposibil de atins, dar cu toate acestea mergi mai departe pentru a atinge perfecţiunea. Sporeşte-ţi capacităţile şi nu fii niciodată mulţumit cu ceva mediocru sau cu ceva făcut fără iubire sau cu inima îndoită. Orice faci, fă în cinstea şi onoarea Mea, căci atunci când ţelul tău este să faci totul pentru Mine, totul va fi mereu la un nivel foarte înalt şi nu vei mai fi mulţumit dacă nu dai tot ce-i mai bun din tine.

Învaţă să-ţi uiţi sinele pentru a fi în slujba celorlalţi şi vei descoperi o adevărată bucurie în a dărui la fiecare nivel. Aminteşte-ţi mereu că există mai multe nivele la care poţi dărui, pornind de la cel mai înalt, până la cel mai de jos, de la cel spiritual la cel fizic. Indiferent ce nivel este, dăruieşte şi dăruieşte din toată inima şi vei afla că, aşa cum dăruieşti, aşa vei primi.

Eileen Caddy – Deschiderea Porţilor Lãuntrice

Acceptarea #calearenuntarii

Acceptând, ne putem bucura de experienţa armoniei. Ne simţim ca şi cum evenimentele curg de la sine, ne simţim în siguranţă. Putem să-i ajutăm pe alţii fără a trăi acel sentiment de sacrificiu de sine. Odată cu acceptarea apare acest sentiment: „Sunt în regulă. Tu eşti în regulă. Este în regulă.“

În starea de acceptare apare sentimentul că nimic nu trebuie să se schimbe, nimic nu trebuie schimbat. Totul este perfect şi frumos exact aşa cum este. Ne putem bucura de lume. Apare şi compasiunea pentru alţii şi pentru tot ceea ce are viaţă.

În această stare suntem în mod automat de ajutor pentru alţii, fără de a se mai ivi sentimentul sacrificiului de sine. Datorită siguranţei interioare şi a sentimentului de abundenţă, apar şi generozitatea şi uşurinţa de a dărui fără de aşteptări, fără de a aştepta ceva în schimb, fără remarci de genul: „Uite ce fac eu pentru tine!“ Când suntem în starea de acceptare, ne iubim prietenii în loc să fim critici la adresa lor şi suntem dispuşi să-i iubim indiferent de limitările lor, pe care suntem de asemenea dispuşi să le trecem cu vederea. Din acest spaţiu al acceptării vedem oamenii ca făcând tot ceea ce pot mai bine cu ceea ce au la momentul acela. Vedem că întreaga viaţă evoluează către  perfecţiunea sa, iar noi suntem sincronizaţi cu legile universului şi ale conştiinţei.

În această stare începem să înţelegem cu adevărat iubirea.

Fragmente din Capitolul 11- Acceptarea

Letting Go-Calea renunţării – David R. Hawkins

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/letting-go-david-r-hawkins-calea-renuntarii-cartea-daath

 

Featured Image by Sarah Richter from Pixabay

Semnificaţia, motivaţia, valoarea spirituală – „Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde”

Ochiul Sinelui- de care nimic nu se poate ascunde – David R. Hawkins, M.D.,Ph.D.

Semnificaţia este definită de context care, la rândul său, determină motivaţia. Motivaţia este aceea care determină valoarea spirituală. A dedica acţiunile noastre ca pe un serviciu adus vieţii din iubire înseamnă a le sanctifica şi a le transforma din motivaţii egoiste în daruri lipsite de egoism. Definim excelenţa ca pe o dedicare celor mai înalte standarde. Astfel, prin puritatea strădaniei, fiecare acţiune poate fi oferită glorificării lui  Dumnezeu. Orice sarcină şi muncă poate constitui un ingredient al contribuţiei pe care o aducem lumii. Chiar şi cea mai minoră sarcină poate fi privită din perspectiva servirii binelui comun şi, astfel, orice muncă este înnobilată.

În funcţie de modul în care o contextualizăm, viaţa poate însemna bucurie sau resentiment. Invidia este înlocuită cu generozitatea. Dacă alţii beneficiază de eforturile noastre, cu atât mai bine. Fiecare dintre noi are oportunitatea de a-şi aduce contribuţia la armonie şi frumuseţe prin amabilitatea faţă de ceilalţi, sprijinind totodată spiritul uman. Ceea ce oferim gratuit vieţii se întoarce la noi, pentru că noi înşine suntem parte a vieţii. Fiecare dar se întoarce la cel care l-a făcut. Ceea ce afirmăm în ceilalţi, afirmăm, de fapt, în noi înşine.

Î: Să fie, oare, orice strădanie care nu e „spirituală“ o pierdere de vreme?

R: Nu acţiunea în sine, ci contextul acţiunii este cel care determină dacă acţiunea este spirituală sau nu. Contextul este stabilit de intenţie. Cu toate acestea, cea care face diferenţa este motivaţia. Cineva poate câştiga bani din dragoste pentru familia sa, compania, ţara ori întreaga omenire sau poate face bani din raţiuni de teamă, lăcomie sau egoism. Dacă ne privim munca ca pe o contribuţie adusă societăţii, atunci aceasta devine un dar -oricât de simplă ar putea fi în aparenţă. A curăţa cartofi din iubire pentru familie sau pentru cei flămânzi este un fapt înălţător din punct de vedere spiritual, atât pentru Sine, cât şi pentru întreaga lume. A ne oferi propria viaţă în dar presupune strădania de a o sanctifica prin iubire, devotament şi ajutor dezinteresat. Aceasta este calea inimii spre Dumnezeu. În acest fel, viaţa domestică devine o formă de veneraţie şi o sursă de bucurie. Atunci când încercăm să-i înălţăm pe alţii, suntem înălţaţi şi noi prin acest proces. Astfel, actul de a dărui se întoarce spre cel care dăruieşte, deoarece nu există vreun „altul“ căruia i se dăruieşte ceva. Orice gând sau surâs binevoitor constituie, deci, o acţiune spirituală şi vine atât în beneficiul propriei persoane, cât şi al întregii lumi.