Cuvântul – logos creator (1_3)

Ceea ce vroiam să ating în acest capitol, este faptul că limbajul creat de cuvântul cu “c” mic, a apărut în urma intrării în uitare a Cuvântului.

Vorbeam în capitolul precedent de miracolele telekinetice şi telepatice. În cazul mişcării obiectelor cu ajutorul gândului, persoana respectivă transmite informaţie energetică de vibraţie foarte înaltă, obţinută prin accesarea planurilor mai subtile, care acţionează asupra materiei mai dense, mai joase din punct de vedere vibraţional. Astfel, când omul va redobândi Cuvântul, când va desfunda canalele de comunicare cu Divinitatea, va putea din nou să materializeze şi să dematerializeze, la fel cum a făcut-o atunci când a fost creat. Vă daţi seama, însă, acum, cu un egoism atât de dezvoltat, cu meschinăria, cu interesele şi cu spiritul de competiţie şi de îmbogăţire atât de dezvoltate, ce ar face oamenii dacă ar redobândi brusc aceste puteri!

Să nu credeţi că telekinezia, telepatia, chiar teleportarea nu vor putea fi atinse de oricine. Dar, întâi, trebuie să redobândim valorile prin care lucrează Cuvântul: iubirea, compasiunea, generozitatea, altruismul.

De aceea, adevăraţii vindecători, adevăraţii Maeştri, sunt conştienţi că ei sunt doar unelte ale lui Dumnezeu, prin care lucrează Cuvântul şi Duhul Sfânt. Oricine conştientizează aceste lucruri poate înfăptui ceea ce azi numim miracole. Până atunci, însă, vom rămâne robii limbajelor şi ai convenţiilor, care nu fac altceva decât să ne separe şi să menţină în uitare faptul că, de fapt, “CU TOŢII UNA SUNTEM”.

Fragment din Capitolul 3 din volumul Gândirea-copilul realităţii şi creatorul iluziei – Ioan Gyuri Pascu

Featured Image by 愚木混株 Cdd20 from Pixabay 

Cuvântul – logos creator (1_2)

A doua venire a lui Christos nu este neapărat una trupească, aşa cum, cei ce urmăresc mai mult litera Cuvântului decât spiritul lui, cred, ci una de înviere spirituală a tuturor morţilor. Este vorba aici mai degrabă de cei morţi în credinţă, de cei care, chiar dacă trupul lor se mişcă şi pare viu, sunt morţi spiritual. Este vorba de re-naştere, de învierea spirituală care presupune redescoperirea Cuvântului şi reînceperea lucrării Duhului Sfânt în toţi oamenii. Pentru că, aşa cum a stabilit Dumnezeu, pe pământ doar omul îl poate ajuta pe om. Ceea ce presupune ca fiecare om să recunoască, în sine şi în aproapele, scânteia divină, să slăvească pe Dumnezeu în fiecare fărâmă a Creaţiei Sale. Mulţi oameni au înţeles greşit faptul că năzuinţa de a fi una cu Dumnezeu ar fi un păcat. Orgoliul de a fi mai presus de alţii, de a te substitui lui Dumnezeu, da, ăsta e un păcat; dar năzuinţa de a fi din nou una cu Dumnezeu, este însăşi menirea omului. Oamenii reflectează prea puţin la vorbele lui Iisus: “Veţi face tot ceea ce am făcut eu şi chiar mai mult de atât” sau “Eu şi cu Tatăl UNA suntem”.

Iată, deci puterea Cuvântului şi a lucrului Duhului Sfânt, care în viaţa omului, datorită liberului arbitru, odată cu naşterea egoului, s-a limitat în gândirea noastră la cuvânt cu “c” mic, făcând necesară apariţia limbajului.

Fragment din Capitolul 3 din volumul Gândirea-copilul realităţii şi creatorul iluziei – Ioan Gyuri Pascu

Cuvântul – logos creator (1)

“La început a fost cuvântul”. Această propoziţie din Geneză ne arată importanţa Cuvântului ca logos creator. Materializarea formei gând a Universului încă nemanifestat, Cuvântul creator, este prima formă pe care Dumnezeu a luat-o ca manifestare. Cuvântul devine, astfel, primul pe scara coborâtoare în materie a Luminii Pure, nemanifestate, a energiei de cea mai înaltă vibraţie care este IUBIREA DIVINĂ, din care s-a născut gândul creaţiei. De aici, prin Cuvânt, spiritul etern s-a divizat, pentru a se putea produce naşterea. Astfel, Cuvântul nu este, în cazul Creaţiei, limbaj, ci informaţie unică ce porunceşte naşterea Universului Material, ca manifestare în experienţă a Totului. Acest cuvânt este codul unic al Creaţiei, aşezat în ADN-ul Cosmic, coborât apoi în fiecare celulă a creaţiei. Este codul care separă sau uneşte, după caz, elementele din care se zămisleşte materia. Peste toate acestea Duhul Sfânt este trimis omului pentru a se asigura eternitatea procesului de creaţie prin lucrul neîncetat al Duhului Sfânt. De aceea putem spune că acest Cuvânt al lui Dumnezeu, deci Dumnezeu însuşi, este în toată creaţia, de la minerale şi până la om, iar Duhul Sfânt lucrează doar prin om, întru modelarea, înnobilarea şi păstrarea materiei.

În momentul în care omul a ignorat Cuvântul lui Dumnezeu şi Harul creator al Duhului Sfânt, a început căderea. O cădere temporară, datorată liberului arbitru care i-a fost dat omului pentru a se mişca într-o hartă a destinului finită şi infinită, în acelaşi timp. Finită – în lumea duală prin cele două puncte clar determinate: naşterea şi moartea fizică, şi infinită – prin numărul de căi prin care poate scăpa de vălul ignoranţei, pe care şi l-a autoimpus prin nesocotirea Cuvântului lui Dumnezeu ascuns adânc în trupul său şi a Harului Divin ce-i însoţeşte sufletul în călătoria trupească. Astfel, omul, nesocotind porunca de a nu se atinge de pomul cunoaşterii binelui şi răului, cu alte cuvinte de cunoaştere a lumii duale, lineare, a început călătoria cunoaşterii de sine prin experienţa lineară, o călătorie de rearmonizare a trupului, sufletului şi spiritului, pentru a conştientiza din nou Lumina care este şi din care s-a întrupat prin Cuvânt şi prin lucrarea Duhului Sfânt.

Fragmentul 1, Capitolul 3 din volumul Gândirea-copilul realităţii şi creatorul iluziei – Ioan Gyuri Pascu