Continuum #adevarversusfalsitate

Fragment din Introducere:

Interesul faţă de adevărul verificabil şi realitatea sa concordantă este în prezent foarte intens şi constituie chiar miezul discuţiilor despre evenimentele locale sau mondiale. Aceasta a cauzat o reevaluare, peste tot în lume, a valorilor etice, spirituale şi religioase, şi implicaţiilor în ceea ce priveşte moralitatea, la fel ca şi pentru supravieţuire la orice nivel al vieţii curente.

Cercetarea conştiinţei a dezvăluit că aceste niveluri de energie invizibile şi stratificate domină atât populaţiile, cât şI indivizii, prin fenomenul atracţiei via „câmpurile atractoare“ (Hawkins 1995). La fiecare nivel de conştiinţă efectul este identificabil prin caracteristici cum ar fi: atitudinile şi capacităţile predominant emoţionale sau psihologice, precum şi fiziologia creierului, viziunea asupra lumii, credinţele spirituale, filozofia şI potenţialul creativ. Fiecare nivel reflectă, de asemenea, o plajă de posibilităţi şi limitări ale alegerii şi deciziei.

Aceste niveluri pot fi demonstrate pe o scală (logaritmică) de la 1 la 1000, unde numărul „1“ indică cel mai scăzut nivel al conştiinţei vieţii (bacteriile), iar „1000“ este cel mai înalt nivel ce poate fi atins de oameni (marile Avataruri). Scala calibrată poate fi aplicată la orice experienţă umană, în mod global, aşa cum a fost demonstrat de relativ bine-cunoscuta Hartă a Conştiinţei ™ (Hawkins, 1995,2000,2003), care este folosită peste tot în lume şi care se răspândeşte foarte rapid, o metodă uşor de aplicat prin care putem discerne adevărul de falsitate în doar câteva secunde. (vezi Anexa B).

Fragment din Capitolul 1:

Aşa cum va deveni evident din examinări şi discuţii mai ample, înţelegerea conştiinţei dezvăluie că tot ceea ce există, fără excepţie (subiectivul şi obiectivul, materialul şi non-materialul, forma sau lipsa formei, indiferent de stare şi calităţi), are o existenţă ce se înscrie într-un continuum identificabil şI descriptibil. Nu există discontinuitate, pentru că în realitate, există numai energie, exprimată în caracteristicile date de diferitele sale tonuri şi frecvenţe.

Universul fizic este un spectru vibraţional de frecvenţă, dincolo de care fizicul se dizolvă în gamele energetice invizibile, dar din ce în ce mai puternice, ce se îndreaptă prin tonuri extrem de înalte şi armonice către însăşI sursa existenţei. La cel mai primordial nivel, manifestatul este o actualizare a non-manifestatului prin care potenţialul devine real (de ex.Creaţia).

Adevăr versus falsitate: cum le putem diferenţia – David R. Hawkins M.D., Ph.D.

Cam ce facem noi la atelierele pentru copii

“Părinţii nu ştiu ce faceţi voi la ateliere. De ce nu le arăţi câte ceva?” Acesta a fost sfatul unei mămici către mine, Daniela. Avea dreptate, aşa că, am încercat să mă conformez şi am făcut clipul de mai jos. Cum nu este posibil să pun secvenţe din toate ediţiile atelierelor (chiar şi pe repede-înainte, cum le-am înghesuit în acest clip), am ales fragmente din trei ateliere, evident, o subiectivă alegere după cum veţi observa. Dar sceneta Cuibul, în care au participat copii din ambele grupe de vârstă, chiar a fost o mare încercare prin care am trecut împreună, copii şi îndrumători, cu bine. În numai două ore, cântece, text, mişcare în scenă, nu-i de ici de colo. De recuzită şi elemente de costum ne-am ocupat dinainte, e-adevărat. Atât ne mai trebuia, să le fi confecţionat şi pe acestea în cele două ore rezervate scenetei.

Despre acest spectacol vorbeşte Ilinca în comentariul său, ea interpretând rolul Iepuraşul – cel care oferea pufi din blăniţa sa pentru ca Păsările Flamingo să-şi poată termina cuibul:

Ilinca (6 ani): Mie mi-a plăcut atât de mult spectacolul de la Daniela, încât mi-au picat pufuleţii de la pelerina de iepuraş. 🙂

În afară de noi, Mihaela Tolan şi Daniela Marin, la aceste ateliere am avut un ajutor fără de care… Mulţumim, Elena Covalciuc! ❤

Mulţumim şi părinţilor care ne-au acordat încrederea şi, mai ales, minunaţilor lor copilaşi! ❤ ❤ ❤

Dumnezeu – Adevărul absolut – David R. Hawkins

Din volumul Sinele: Realitate şi Subiectivitate – David R. Hawkins, M.D.,Ph.D.

Cap. X: Natura lui Dumnezeu – pag.194-195

 

  1. Dumnezeu este simultan manifestat, ca Totalitatea şi Atotcuprinderea Întregii Creaţii, şi nemanifestat, ca Divinitate Supremă, Potenţialitatea Infinită şi sursa sau “vidul” anterior formei.
  2. Dumnezeu este infinit, dincolo de timp sau de reprezentări ale spaţiului ori ale localizării, fără de început şi fără de sfârşit.
  3. Dumnezeu este omniprezent, omnipotent şi omniscient.
  4. Dumnezeu este sursa şi substratul conştiinţei,conştienţei, cunoaşterii şi simţirii..
  5. Dumnezeu este unica sursă a energiei vieţii.
  6. Dumnezeu este sursa evoluţiei şi a Creaţiei care sunt unul şi acelaşi lucru.
  7. Dumnezeu este sursa şi prezenţa păcii, a iubirii, a nemişcării şi a frumuseţii.
  8. Dumnezeu este dincolo de toate universurile, dincolo de materialitate deşi este sursa a Tot Ceea Ce Este.
  9. Dumnezeu este singura sursă a existenţei şi a potenţialităţii de a fi.
  10. Dumnezeu este contextul absolut în care universul şi întreaga existenţă sunt conţinutul.
  11. Dumnezeu este, a priori, sursa fără formă a existenţei din toate formele.
  12. Dumnezeu nu se află în sfera intelectului sau ale celor ce pot fi demonstrate.
  13. Dumnezeu este sursa şi esenţa condiţiei subiective de a fi Sinele (‘I-ness’), denumită Iluminare.
  14. Dumnezeu este subiectivitatea radicală/fundamentală a Realizării Sinelui.
  15. Dumnezeu este imanent şi transcendent.
  16. Experienţa umană a Prezenţei lui Dumnezeu este identică în toate epocile, culturile, locaţiile.
  17. Efectul trăirii experienţei Prezenţei lui Dumnezeu asupra conştiinţei umane este transformativ şi este identic în toată istoria umană. Experienţa lasă o amprentă atemporală care este verificabilă prin calibrarea nivelurilor înregistrate ale conştiinţei.
  18. Esenţa lui Dumnezeu nu include slăbiciunile omeneşti precum părtinirea, dorinţa de control, favoritismul, dualitatea, judecarea, furia, mânia morală, resentimentul, limitarea, samavolnicia, vanitatea, răzbunarea, gelozia, represaliile, vulnerabilitatea sau localizarea.
  19. Variabilitatea reprezentărilor Divinităţii reflectă variabilităţile percepţiei umane şi proiecţiile impedimentelor pe care le proiectează eul, precum şi poziţionalităţile sale.
  20. În mod tradiţional, Puritatea Prezenţei lui Dumnezeu este esenţa inefabilei calităţi a sfinţeniei şi fundamentul termenului care o descrie: “sacru”. Ceea ce este golit de conţinut este echivalentul Inocenţei.
  21. Când sunt depăşite obstacolele mentaţiei şi emoţiontalitatea, structurile din care derivă ego-ul, atunci Sinele ca Dumnezeu Imanent, radiază în virtutea propriul său acord,  la fel cum străluceşte soarele după ce-au fost îndepărtaţi norii.
  22. Dumnezeu este contextul şi sursa unităţii karmice a întregii Creaţii, mai presus de toate descrierile sau de limitările perceptuale precum timpul sau spaţiul.
  23. Adevărul este verificabil doar prin identificarea cu el şi nu prin cunoaşterea despre el.

  

Adevărul absolut al acestor declaraţii despre Realitatea Divinităţii a fost coroborat în mod public pe 13 Iulie 2002, în faţa unei audienţe de peste 200 de oameni, în timpul unei conferinţe publice. Audienţa a fost împărţită în o sută de echipe de testare kinesiologică. Veridicitatea fiecărei declaraţii a fost testată simultan de toţi participanţii. Gradul de confirmare a fiecărei declaraţii a fost de sută la sută (nivelul calibrat 1000), iar procedura a fost înregistrată pe video. Scopul a fost acela de a prezenta lumii contemporane o documentaţie credibilă în privinţa Adevărului, furnizând astfel o metodă de validare independentă de datele istorice sau de autorităţile ecleziastice, care constituie adesea subiecte ale îndoielii pentru societatea modernă.

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/stiinta-si-spiritualitate/david-r-hawkins-sinele-realitate-si-subiectivitate-cartea-daath