Empatia cu noi înşine #putereaspiritualaaempatiei

Dacă atât empatia cât şi compasiunea sunt atât de importante, atunci ne‑am putea întreba cum arată fiecare dintre aceste calităţi, cu‑atât mai mult cu cât sunt adunate împreună. Cum le putem recunoaşte prezenţa?

Explicată în cât mai puţine cuvinte: empatia ne împinge spre compasiune.

Empatia, primul pas pentru a face „ceea ce e corect”, implică simpla simţire, percepere a lucrurilor care se petrec în ceva sau în cineva sau în legătură cu o situaţie care este în afara noastră. Alteori, experienţa este integral înăuntrul nostru: suntem impinşi să empatizăm cu noi înşine sau cu o parte a noastră. De exemplu, atunci când lucrăm cu copilul interior în procesul recuperării din abuzuri sau atunci când trebuie să facem faţă unei provocări care ţine de domeniul comportamentului sau al personalităţii, empatia faţă de noi înşine ne deschide graţios uşa către înţelegere, vindecare şi schimbare.

Să creezi o legătură cu cineva înseamnă să simţi ce se petrece în acea persoană. Asta implică să intri în experienţa lor şi să laşi deoparte ideile şi convingerile pe care ai putea să le proiectezi asupra persoanei sau a stării sale. De exemplu, empatizezi cu o persoană când nu‑ţi mai pasă de reacţiile tale la durerea ei, în schimb te îngrijeşti cu totul de ea şi de durerea ei. Empatizezi complet atunci când simţi bucuria ei când are o realizare în loc să te îngrijorezi că tu n‑ai avut la fel.

De asemenea, empatia include împărtăşirea bucuriei pe care o trăieşte un prieten atunci când a făcut o treabă bună sau a luat o decizie bună. Capacitatea ta de a face asta îi comunică celeilalte persoane că poate avea încredere în tine în ceea ce priveşte onorarea nevoilor ei, nu doar să proiectezi asupra sa ceea ce crezi tu.

Când eşti capabil să simţi pe deplin o altă persoană sau fiinţă, poţi simţi care sunt nevoile ei, nu să crezi sau să gândeşti care ar fi acelea.

Fragment din Puterea spirituală a empatiei – cum ne putem dezvolta harurile empatice: Cyndi Dale

Compasiunea – învăţător şi vindecător

„Empatia este marele conector. Este podul care ne readuce aproape, aproape de noi înşine, de alţii şi de Divin în toate formele sale. Indiferent cât de multă suferinţă personală sau colectivă ne-au ţinut separaţi până acum, empatia ne poate aduce din nou împreună. În esenţă, cred că empatia este singurul şi cel mai important vehicul pe care îl avem la dispoziţie pentru a accesa iubirea pe această planetă. Este codată fizic în noi şi noi ne conectăm emoţional cu ea. Felul în care folosim acest vehicul depinde de sistemul credinţelor noastre şi de capacităţile mentale. Totuşi, el ne permite să oglindim Marele Spirit.”

„Mulţi dintre noi am învăţat să ne ascundem durerea târându-ne mai departe prin viaţă, pretinzând că nu suntem răniţi şi nu suferim. Ne ascundem rănile sinelui şi sentimentele într-o scoică. Sinele rănit şi blocat între aceşti aproape impenetrabili pereţi, se simte şi mai speriat, furios, rănit sau ruşinat pe măsură ce trece timpul. Ceea ce rămâne din personalitatea noastră continuă să evolueze până când uităm de partea din noi care a fost lăsată să sângereze singură. Am lucrat cu numeroşi clienţi care au petrecut ani în terapie încercând să spargă barierele ridicate în jurul acelor părţi din ei care erau rănite. Mulţi dintre ei se întrebau de ce nu se îmbunătăţea viaţa lor, de ce tiparele de abuz continuau, de ce încă credeau că nu merită iubirea, sănătatea sau prosperitatea. Un răspuns sincer este că ei lucrează asupra sinelui lor de „azi“, fără să empatizeze cu cel de „ieri“ sau cu cel rănit de „azi“.

Copilul interior speriat va ieşi din ascunzătoarea lui doar pentru că adultul îi va cere asta? Un copil furios va începe să aibă încredere în oameni doar pentru că egoistul sine adult insistă şi-i cere să facă asta? Cheia pentru salvarea noastră este să empatizăm cu părţi din noi care au rămas blocate în durere şi în dramă.

Identificând sinele nostru pierdut şi singur îi câştigăm încrederea. Îl facem să afle că ne pasă de durerea lui, intrăm în lumea lui. Empatizând, îi arătăm că nu e singur, că cineva, chiar înţelege de ce simte aşa cum simte. Numai după ce empatizăm cu aceste părţi din sinele nostru care sunt închise le putem extrage din închisorile lor.

Bineînţeles, nu putem ajunge la empatie lăsând sinele nostru rănit să preia controlul asupra vieţii noastre. N-am lăsa un copil furios de numai trei ani să alerge cu o armă periculoasă prin casă, nu? Din păcate, asta se întâmplă des şi este probabil una din cauzele abuzurilor în comportamentele borderline, narcisiste şi ale altor comportamente problematice. Empatia poate începe procesul autovindecării, dar acţiunile compasiunii trebuie să-l încheie. Compasiunea este cea care ne învaţă copilul de trei ani cum să se poarte şi să nu-l lase să ne conducă viaţa. Compasiunea ne oferă disciplina, confortul şi structura necesare pentru a scoate la lumină copilul rănit din noi, nu să-i permitem să ne conducă şi să rănească şi alţi oameni doar pentru că el este rănit.
Comportamentul compasional este responsabilul cu vindecarea copilului interior.”

Fragmente din Puterea spirituală a empatiei de Cyndi Dale


Coperta cărţii: Irina Maria Gănescu