Conştiinţa ca o formă mai subtilă a materiei

Conştiinţa ca o formă mai subtilă a materiei

Pe lângă faptul că explică de ce fizicienii găsesc atât de multe exemple de interconectabilitate când sondează adâncurile materiei, universul holografic al lui Bohm explică multe alte enigme. Una este efectul pe care conştiinţa pare să îl aibă asupra lumii subatomice. După cum am văzut, Bohm respinge ideea că particulele nu există până ce nu sunt observate. Dar, în principiu, nu este împotriva încercării de a aduce împreună conştiinţa şi fizica. El, pur şi simplu, are impresia că majoritatea fizicienilor umblă după asta pe un drum greşit, încerând încă o dată să fragmenteze realitatea şi să spună că un lucru separat, conştiinţa, interacţionează cu un alt lucru separat, o particulă subatomică.

Pentru că toate lucrurile sunt aspecte ale holomişcării, nu are sens să se vorbească despre conştiinţă şi materie ca interacţionând. Într-un sens, observatorul este cel observat. Observator este şi instrumentul de măsură, rezultatele experimentale, laboratorul şi briza care adie în afara laboratorului. De fapt, Bohm consideră conştiinţa ca fiind o formă mai subtilă a materiei şi baza pentru orice relaţie între cele două situaţii/poziţii, nu la nivelul de realitate propriu nouă, ci adânc în ordinea implicită. Conştiinţa este prezentă în măsuri diferite de înfăşurare sau desfăşurare în toată  materia, şi probabil că de aceea plasmele posedă câteva din trăsăturile fiinţelor vii. Aşa cum o spune Bohm: „Capacitatea formei de a fi activă este cea mai caracteristică trăsătură a minţii şi noi avem deja ceva asemănător minţii în electron“.

În mod asemănător, el crede că nu are sens împărţirea universului în lucruri cu viaţă şi fără viaţă. Materia însufleţită şi cea neînsufleţită sunt întreţesute inseparabil, iar viaţa, de asemenea, este conţinută în totalitatea universului. Într-un fel, chiar şi o piatră este vie, spune Bohm, pentru că viaţa şi inteligenţa sunt prezente nu numai în toată materia, dar şi în „energie“, „spaţiu“, „timp“, „substanţa întregului univers“ şi în orice altceva extragem noi din holomişcare şi în mod eronat îl considerăm ca fiind un lucru separat.

Ideea că atât conştiinţa cât şi viaţa (şi, într-adevăr, toate lucrurile) sunt ansambluri conţinute în tot universul, are o cealaltă faţă la fel de strălucitoare. Aşa cum fiecare porţiune din hologramă conţine imaginea întregului, tot aşa fiecare porţiune din univers conţine întregul. Aceasta înseamnă că, dacă am şti cum să avem acces, am putea găsi galaxia Andromeda pe unghia degetului mare de la mâna stângă. Am putea, de asemenea, s-o găsim pe Cleopatra întâlnindu-se cu Cezar pentru întâia oară, pentru că, în principiu, tot trecutul şi implicaţiile pentru întreg viitorul sunt, de asemenea, conţinute în fiecare regiune minusculă a spaţiului şi timpului. Fiecare celulă din corpul nostru conţine întregul cosmos. La fel şi fiecare frunză, fiecare picătură de ploaie şi chiar fiecare fir de praf, ceea ce conferă un nou înţeles cunoscutei poezii a lui William Blake:

Să vezi o Lume într-un Bob de Nisip

Şi un Cer într-o Floare Sălbatică,

Să cuprinzi Infinitul în palma mâinii tale

Şi Eternitatea într-o oră.

Fragment din Universul holografic – Michael Talbot

 

Featured Image by Projekt_Kaffeebart from Pixabay

„totul în univers este o parte a unui continuum” – David Bohm

Fragment din Universul holografic – Michael Talbot

Unitatea nedivizată a tuturor lucrurilor

Ceea ce pune cel mai mult mintea în încurcătură este concepţia avansată a lui Bohm despre totalitate. Deoarece totul în cosmos este făcut din ţesătura holografică, fără cusături, a ordinii implicite, el crede că a vedea universul ca fiind compus din „părţi“, este la fel de lipsit de sens ca şi a vedea diferitele jeturi ale unei fântâni ca separate de apa din care acestea curg. Un electron nu este o “particulă elementară”. Este doar un nume dat unui anumit aspect al holomişcării. Divizarea realităţii în părţi şi apoi denumirea acestora este întotdeauna arbitrară, este un produs al unei convenţii, pentru că particulele subatomice, ca şi orice altceva în univers, nu sunt mai separate una de alta decât diferitele modele ale unui covor înflorat.

Aceasta este o sugestie profundă. În teoria generală a relativităţii, Einstein a uimit lumea când a spus că spaţiul şi timpul nu sunt entităţi separate, ci sunt legate şi sunt parte a unui întreg mai larg, pe care l-a numit continuum spaţiu-timp. Bohm preia această idee şi o duce un pas uriaş înainte. El spune că totul în univers este o parte a unui continuum. În ciuda separării aparente a lucrurilor la nivel explicit, fiecare lucru este o extensie fără urmă de îmbinare, fără cusătură a altui lucru şi, în cele din urmă, chiar ordinea implicită şi cea explicită se contopesc una în alta.

Gândiţi-vă un moment la acest lucru. Priviţi-vă mâna. Acum priviţi lumina care vine de la lampa de lângă dumneavoastră. Şi la câinele care se odihneşte la picioarele dumneavoastră. Nu sunteţi doar făcuţi din aceleaşi lucruri. Sunteţi acelaşi lucru. Un singur lucru. Întreg, neîntrerupt. Un ceva enorm care şi-a extins nenumăratele braţe şi apendice în toate obiectele aparente, atomi, oceane agitate, stele licărind în cosmos.