Din capitolul Ce este realitatea?

Noi nu vedem realitatea, noi vedem doar construcţia realităţii zidită de neuronii creierelor noastre. “Lucrul din-el însuşi” este întotdeauna ascuns de noi. Într-o altă exprimare, ştiinţa ne oferă modele de lume, nu lumea însăşi.

După cum afirmă Miceal Ledwith:

“Viziunea cuantică asupra realităţii nu este finalul finalurilor, nu este tot ceea ce este. Tot ceea ce încercăm să facem în istoria ştiinţei este să producem modele din ce în ce mai puţin imperfecte, care să exprime natura a ceea ce există şi, desigur, poate că în douăzeci sau treizeci de ani, fizica cuantică va fi înlocuită de o înţelegere a realităţii mult mai profundă, indiferent de cum va fi numită acea fizică.”

Însă, după ce ştiinţa ne oferă aceste modele, mai rămâne încă de rezolvat problema “noi”, aşa cum subliniază dr. Andrew Newberg:

“La întrebarea dacă trăim sau nu într-o uriaşă corabie holografică, nu am găsit neapărat un răspuns potrivit. Cred că aceasta este o problemă filosofică foarte mare cu care trebuie să ne confruntăm în sensul afirmaţiilor pe care ştiinţa le face despre lumea noastră, deoarece în ştiinţă noi suntem mereu observatorul. Întotdeauna suntem constrânşi de ceea ce apare până la urmă în creierul nostru uman şi care ne permite să înţelegem şi să percepem lucrurile pe care le facem. Aşa că, este de înţeles că toate acestea sunt doar o mare iluzie din care nu avem nicio cale de a ieşi pentru a vedea ce este cu adevărat acolo, în afară.”

Fragment din Capitolul 14: Creier 101

Creierul este compus din aproximativ 100 de miliarde de celule nervoase mici, numite neuroni. Fiecare neuron are între 1000 şi 10.000 de sinapse sau locuri în care se conecteză cu alţi neuroni. Aceşti neuroni folosesc conexiunile pentru a forma reţele între ei. Celulele nervoase integrate sau conectate formează ceea ce numim reţele neuronale. Un mod simplu de a ne gândi la aceasta e că fiecare reţea neuronală reprezintă un gând, o amintire, o aptitudine, o informaţie etc.

Cu toate acestea, reţelele neuronale nu sunt izolate. Dimpotrivă, ele sunt toate interconectate şi tocmai această interconectare a lor e cea care construieşte idei, amintiri şi emoţii complexe. De exemplu, reţeaua neurală pentru “măr” nu este o simplă reţea de neuroni. Este o reţea mult mai mare, ce se conectează la alte reţele precum cele pentru “roşu”, “fruct”, “rotund” etc. Această reţea neuronală este, la rândul ei, conectată de multe altele, astfel încât, atunci când vezi un măr, cortexul vizual, care şi el este conectat, acţionează respectiva reţea pentru a-ţi da imaginea unui măr.

Cu toţii avem propria noastră colecţie de experienţe şi aptitudini, reprezentate în reţelele neurale din creier. După cum comentează doctorul Joe Dispenza: “Dacă am crescut într-o familie monoparentală, dacă am copilărit împreună cu alţi copii, dacă am urmat colegiul, care au fost convingerile noastre religioase, unde şi în ce cultură trăim, dacă am fost iubiţi şi încurajaţi în copilărie sau poate abuzaţi fizic – toate acestea formează reţele neurale în creierele noastre”.

Toate aceste experienţe formează din punct de vedere neurologic ţesătura percepţiilor şi a lumii noastre, conform doctorului Dispenza, iar când primim stimuli din partea mediului înconjurător, anumite aspecte ale acestor reţele neurale se activează, generând schimbări chimice în creier. La rândul lor, aceste schimbări chimice produc reacţii emoţionale, ne colorează percepţiile şi condiţionează răspunsurile noastre faţă de oamenii şi evenimentele care ne alcătuiesc viaţa.