Conştientizare #noiinsecolulxxi #dariaganescu

„Există un timp pentru toate: un timp pentru semănat, un timp pentru cules“.

Ce e nostim, e că nu le poţi separa. Nu poţi spune: azi se încheie semănantul, mâine începe culesul.

Toate se întrepătrund şi nici nu mai ştii care din care a pornit.

Vine un timp când vrei să înţelegi care e cauza şi care – efectul. O iei temeinic pe fir, din nod în nod, încercând să îi dai de cap. După multă strădanie, ajungi într-un punct în care eşti convins că „ăla e“, dar mult prea curând recunoşti că ceea ce considerai a fi cauză, e totodată şi efectul altei cauze. Nu te dai bătut.

Treci din vină în vină, străduindu-te să te ierţi, descoperind noi şi noi înţelesuri.

Uneori te suspectezi de prea multă îngăduinţă faţă de tine, alteori de prea aspră severitate.

Te plimbi prin viaţa ta ca un inspector care bifează bunele şi greşitele, trage linie, adună şi împarte, socoteşte şi cataloghează.

Până la urmă simţi cum se înstrăinează de tine, toate, de parcă n-au fost ale tale niciodată.

Te vezi în diferite timpuri şi nici televizor nu-ţi mai trebuie, privind la telenovela lăsată în urmă.

Şi toate se pierd în fumul amintirii şi nu-ţi mai aparţin, şi nu te mai definesc.

Ajungi să te întrebi: unde am fost EU toţi anii ăştia?

Unde eram când m-am lăsat pradă disperării?

Unde eram când am abandonat ce am considerat întotdeauna a fi sfânt?

Unde eram când am confundat exaltarea cu pasiunea şi patima cu iubirea?

Eram acolo? Eu eram?

Şi dacă eram în altă parte, cine a trăit în locul meu? La cine mă uit purtându-mi numele, sângele şi urmele paşilor?

Şi dacă eu eram, de ce mă uit acum ca la un străin?

Al cui e acel timp?

Să-l neg? Să-l recunosc al meu?

Simt în mine fiecare clipă a trecutului. Fiecare emoţie din fiecare moment a clădit sau a dărâmat în mine.

Bucăţi din fiinţa mea au căzut şi-au format solul în care îmi înfig azi rădăcinile noului vlăstar. Bucăţi vor mai cădea, hrănind rădăcinile mele, din ce în ce mai puternice, din ce în ce mai adânci, până când nu voi mai avea nevoie de ele, până când ramurile mele se vor prinde de cer şi vor deveni rădăcini pentru noua minune ce va fi.

Cu rădăcini în Cer, voi zbura în lumină.

CONŞTIENTIZARE

Am aflat că sufletul meu poartă răni.

Dumnezeu mi-a deschis ochii şi m-am văzut înconjurată de oglinzi. În acele oglinzi vedeam răni, şi monştri, şi durere, şi tristeţe… Şi toate astea purtau numele meu.

Am văzut un Ego chinuit, lovit, frustrat, plângând şi încercând din greu să îşi ascundă lacrimile. (nu se făcea! el trebuia să fie puternic; aşa i se spusese).

M-am uitat bine la el: Ego-ul meu, căruia, timp de 20 de ani i-am tras palme peste faţă, l-am împroşcat şi scuipat, l-am surghiunit şi sugrumat.

Învăţasem că e rău, că trebuie redus la tăcere, redus la zero!

Acum îl vedeam pentru prima dată cât de îndurerat şi însângerat era. Şi toate astea, tot „tratamentul“ ăsta nu făcuse din el altceva decât un animal speriat, care încerca să muşte, doar pentru a fi lăsat în pace. Da. Avea dreptul să fie.

La urma urmei, tot ce încercase să facă, a fost să acopere rănile. Nu se pricepea să le vindece şi îi era frică de durere; aşa că încerca doar să mă ferească.

Eu l-am biciuit. Apoi l-am învinovăţit pentru pierderi şi dureri. Nu erau ale lui! A lui era doar frica!

Rănile erau în alte oglinzi.

Într-una dintre oglinzi am văzut altceva. Pe altcineva. Nu-mi purta numele.

Nu plângea, nu tremura, nu se văita. Mă privea zâmbind, puţin trist.

M-am uitat bine la ochii ăia. Mă iubeau tăcut.

Aştepta.

M-am apropiat.

Tăcea. Mă privea. Aştepta.

Marginile oglinzii dispăruseră. Nici măcar ideea de oglindă nu mai era.

Eram atât de aproape încât, dacă ar fi fost o persoană, i-aş fi simţit mirosul pielii, i-aş fi auzit pulsul.

Dar nu avea contur. Avea OCHI, care mă priveau şi mă iubeau, puţin trişti, în tăcere.

Nici eu nu mai aveam contur, nu mai aveam margini, nu mai aveam timp, nu mai aveam nume.

— Cine eşti???

— Eu sunt.

— Eşti eu?

— Eu sunt.

— Ce vrei?

— Eu sunt.

M-am apropiat până ce ochii mei i-au atins pe ai lui. Iris în iris, ţipam!!!

Tăcea. Iubea.

Ochii mei s-au contopit cu ai lui. Vedeam prin ochii lui. Ochii mei erau ai lui.

EU SUNT

Din Caietul Dariei, Noi în secolul XXI – volumul 2 – Daria Gănescu

Iubire, Pace, Armonie – Calea Omului în secolul XXI

Structura acestui seminar ţine cont de însăşi structura corpului uman. Adaptarea corpului, funcţie naturală şi absolut necesară supravieţuirii, presupune nu doar transformări, dar şi timpul necesar procesării informaţiilor astfel încât să pornească acele schimbări necesare.

Chiar şi celui mai performant procesor îi este necesară o fracţiune de secundă pentru a procesa informaţiile şi a elabora un răspuns. Creierul uman este cel mai performant computer, în potenţial. Milioanele de programe (reţele neuronale) create după momentul naşterii îngreunează şi încetinesc funcţionarea procesorului, îi creează reacţii de răspuns conform datelor asimilate, înregistrate şi repetate.

Odată cu avansarea în vârstă, mintea, ca produs social, devine din ce în ce mai stăpână, ignorând inteligenţa naturală a întregului corp înspre care nici nu-şi mai îndreaptă atenţia. Însă, Natura nu minte. Ne arată adevărul. Dacă ne dorim a-l vedea.

Vineri, 18 martie, între orele 19:00 şi 21:00Introducere în conţinutul seminarului, o pregătire necesară în special minţii. Ştim atât de multe, cunoaştem atât de puţin. A descoperi, a înţelege, a cunoaşte este diferit de a învăţa şi a şti. Experienţa şi experientizarea, conştientizarea deplină a unei experienţe sunt primele procese de descoperit. Aflăm că meditaţia este un proces natural, din păcate uitat, ieşit din obişnuinţa corpului.

Primele exerciţii cuprinse în secţiunea dedicată meditaţiei sunt exerciţiile de respiraţie. Foarte simple, aceste exerciţii pot fi aplicate de oricine, chiar şi de copii, având rezultatul imediat şi confirmat al liniştirii, al accesării unei stări de echilibru şi calm. Inspirăm pe nas, expirăm pe gură, trei asemenea respiraţii ample, au un efect imediat. Atunci când adăugăm şi o intenţie, o comandă adresată creierului, care este un minunat executant, constatăm că întregul sistem îşi modifică starea, că atenţia şi conştienţa noastră se modifică. Putem constata nivelul stresului în care existam, al tensiunilor musculare de care nu eram conştienţi, observăm puterea cuvântului şi a intenţiei asupra propriului creier, propriului organism.

Intenţia de a inspira Iubire şi a expira tensiunile care obturează iubirea este urmată de intenţia de inspira Pace şi a expira tot ceea ce înseamnă absenţa păcii, pentru ca, în final, să inspirăm Armonie şi să constatăm că eliminăm orice conflict, orice stare de dizarmonie.

Între o persoană care a trecut prin procesul de activare şi aliniere a chakrelor şi o alta care aplică aceleaşi exerciţii de respiraţie se remarcă diferenţe pornind de la durata necesară atingerii stării de calm, pace, armonie, până la dobândirea clarităţii, a capacităţii de a discerne adevărul, acestea fiind cele mai importante borne pe calea evoluţiei spirituale.  

A doua zi, sâmbătă, 19 martie, intrăm în esenţa acestui seminar, respectiv accesarea înţelepciunii omului natural.

Fiecare poate vedea în sine atât cât îi permite nivelul conştiinţei şi nu al intelectului. În actualele condiţii contextuale, în miezul celor mai mari crize se află şi cel mai mare potenţial pentru a ne transforma limitările. Acestea sunt trambulinele ce ne pot înălţa până la marginea prăpastiei în care ne-am prăbuşit cândva.

Cunoaşterea şi recunoaşterea super inteligentului nostru corp, a structurii sale energetice, modului în care funcţionarea sa optimă va fi mai puţin influenţată de frecvenţele anumitor gânduri şi sentimente, evenimente, stări pe care ni le dorim (uneori în secret, neconştientizând plăcerea pe care o extragem din menţinerea statutului de victimă), precum şi alte informaţii de folos vor fi înfăţişate în această zi.

Momentul cel mai important: procesul de activare şi armonizare a chakrelor.

Duminică, 20 martie, continuăm să înţelegem reala introspecţie, să înţelegem semnificaţia şi sensul redobândirii capacităţii de a cunoaşte adevărul, de a trăi în adevăr, iubire şi pace. Înţelegerea propriei experienţe, desluşirea propriei paradigme, asumarea responsabilităţii pentru tot ceea ce suntem şi facem deschid drumul spre eliberarea din câmpurile de frecvenţe joase menite a menţine conflictul, suferinţa, falsitatea. Ne propulsează către reconectarea sau revenirea la unitatea cu Sinele. Trăită chiar şi pentru o clipă, această unitate-integralitate-deplinătate deschide calea către iluminare. Dacă mergem până la capătul acestui drum sau ne oprim înainte, depinde de fiecare individ, de Planul cel mai Înalt.

Cuvintele sunt cuvinte. Trăirile depline, insight-urile sau chiar revelaţiile sunt darurile cele mai de preţ pe drumul întoarcerii către Sine.

Vă aştept cu drag,

Daniela Marin

https://www.edituracarteadaath.ro/atelier/calea-omului-in-secolul-xxi-webinar/calea-omului-in-secolul-xxi

Criza de viaţă

Un avantaj al trecerii printr-o criză de viaţă îl constituie mai buna conştientizare de sine. Situaţia ne copleşeşte şi suntem nevoiţi să încetăm toate jocurile diversioniste, să privim situaţia în care ne aflăm drept în faţă şi să ne reevaluăm convingerile, obiectivele, valorile şi direcţia de viaţă. Este un prilej de reanalizare şi de renunţare la vinovăţie. Este, totodată, un prilej de a ne schimba complet atitudinea. Pe măsură ce traversăm diverse crize de viaţă, observăm că ne confruntăm cu ceea ce este diametral opus. Să urâm sau să iertăm acea persoană? Să învăţăm din acea experienţă sau să o detestăm şi să păstrăm un sentiment de amărăciune? Alegem să trecem peste defectele celuilalt şi ale noastre sau le purtăm ranchiună şi le atacăm în gând? În viitor, ne vom retrage dintr-o situaţie asemănătoare fiindu-ne şi mai teamă sau vom depăşi această criză şi o vom domina odată pentru totdeauna? Alegem speranţa sau descurajarea? Ne putem servi de acea experienţă pentru a învăţa să fim mai generoşi sau ne vom retrage în cochilia fricii şi a amărăciunii? Fiecare experienţă emoţională este o ocazie de a evolua sau de a involua. Ce alegem? În aceasta constă provocarea.

Fragment din Capitolul 3 – Anatomia emoțiilor,

Letting Go-Calea renunţării – David R.Hawkins, M.D.,Ph.D.