Stăteam cu Gyuri în aceeași cameră, eram colegi de tur­neu #dupaanisiani

Pe Vasile era interesant să-l vezi înainte de spectacol, când își acorda chi­tara. L-am surprins o dată în fața unui pian. Ciupea câte o coardă de la chitară, după care începea să caute sunetul la pian, apăsând în pros­tie pe clapele pianului, până i se părea, i se părea lui că nota de la pian corespundea cu cea ciupită la chitară. Atât. Oricum nu mai urma nimic după asta, nici o rotire de cheie, nimic.

— Ce faci, Vasile? zic eu.

— Îmi acordez chitara…

— Păi cum dracu’ o acordezi? Mie mi s-a părut că vrei să acordezi pianul după chitară.

— Nuuu!!!

— No fain, spor la treabă!

Apa caldă

Am plecat năucit. M-am dus direct la bufet și i-am povestit și lui Gyuri Pascu. Stăteam cu Gyuri în aceeași cameră, eram colegi de tur­neu și derulam povești non-stop. Am râs de ne-am prăpădit mult timp împreună. Țin minte că eram odată la Roman, la hotel, și am urcat în cameră, mai aveam puțin timp până la spectacol, tot cu Serbările. Ce să facem, ce să facem? N-aveam timp destul pentru un somn, televizor era în cameră, dar nu era program, doar seara de la 8 la 10. Apa nu curgea neam, nici rece nici caldă, nu puteai să folosești nici wc-ul măcar. Dar le știam pe astea… Mai primeam totuși apă caldă, așa cu intervenții pe la partid. Și acum așteptam apa caldă promisă, care nu mai venea. Ne-am adus aminte că recepționera era drăguță, că… Ia Gyuri telefonul, for­mează numărul de la recepție și ține receptorul în așa fel încât să auzim amândoi ce zice domnișoara de acolo și să fim și noi amândoi, auziți. Ne-am apucat să vorbim ardelenește, ca pe la noi, prin jurul Sibiului.

— Alo, recepția, bună ziua, cu ce pot să vă ajut? zice un glas tânăr şi cu un ton simpatic.

— No, doamnă, apăi cum îi dăm drumuʹ la apa aia doamnă, că nu mere… îi strîcatuʹ rubinetuʹ ori ce fras are?

— Nu, domnule, dar nu este program de apă la or…

— No, şʹapă cânʹ îi program de apă doamnă, că noi treʹ să facem baie musai acuma, no?

— Nu depinde de mine, nu eu am făcut programul acesta de…

— Apăi nici apă rece nu-i mă?

— Nici apă rece nu cură doamnă, auzʹ ce zîce omuʹ ăsta?

— Domnule, dar v-am spus că nu-i treaba mea, nu eu opresc sau pornesc apa, zice domnişoara deja iritată uşor.

Dialogoul a durat în stilul ăsta cam 5 minute.

La un moment dat am auzit cum începe apa să curgă, se auzea toa­leta umplându-se. Fug la baie și… clar, ăia de la UTC porniseră apa. Gyuri încă vorbea cu recepționera. Îi zic: „Gata, mă, vine apa“.

— No uiʹ doamnă că vine apa, no… ai văst? Că ai zâs că nu-i apă, no.

— Păi dom’…

— No, ai văst domnă că o vint apă caldă no… apăi merem să facem o baie doamnă… ai văst că o vint și apa caldă?

Închidem telefonul, facem baie, ne pregătim de spectacol și cobo­râm în hol. Trecem pe la domnișoara de la recepție, ea neștiind că noi am agasat-o cu apa caldă, îi lăsăm cheia, schimbăm cu ea două vorbe, bineînțeles cu un accent perfect de pe Dâmbovița și ne îndreptăm spre ieșire, când… Gyuri nu se poate abține și îi reamintește domnișoarei „conversația“ de la telefon:

— No, ai văst domnă că o vint apa caldă no…

După o secundă de uimire, se pune și domnișoara pe râs și dă-i și dă-i… Ne-am întors la recepție și am mai conversat și am mai glumit cu ea 5 minute, noroc că a avut simțul umorului, după care am plecat la concert.

Am făcut multe năzbâtii împreună cu Gyuri… Ne-am înțeles foarte bine. Am fost împreună și la cântat și la beut sau mâncat și pe la fete.

Nopțile se lăsau cu chefuri peste chefuri, cu viței tăiați, oi la proțap, butoaie cu vin. Nu a existat vreo localitate în care să nu fie petrecere sau în care să nu ne simțim bine. Ai dracuʹ „comuniști“!… Ne înțele­geam bine cu ăștia tineri de la UTC. Erau dinamici, plini de viață, orga­nizau foarte bine treburile și erau dornici de petrecere. Erau de fapt, ca noi, erau tineri și neliniștiți, bancuri în prostie cu „tovarășii“ și povești despre Occident. Chiar dacă erau unii „infiltrați“ pe acolo, se dădeau pe brazdă și ei.

Fragment din cartea “După ani şi ani – povestiri din spatele scenei” de Adrian Ordean, Capitolul IX: Roşu şi Negru

Turneu Serbările Scânteii Tineretului

Ilie Stoian despre Adrian Ordean

„Adrian Ordean era cel mai cerebral, deși nu părea. De fapt, Adi nu vorbea niciodată fără rost. Poate firea lui echilibrată și potolită îl făcea să aibă un extraordinar simț al dreptății. Reacționa imediat în fața unei răutăți gratuite, la fel cum, dacă vedea pe stradă pe cineva care se chinuia să care ceva, era primul care sărea să ajute, strigând la noi: ”Ce faceți, băi, nu vedeți că femeii ăsteia îi e greu? Veniți și voi și ajutați!” De la el am învățat că, dacă trec pe lângă cineva care cântă pe stradă, să îi dau un bănuț: ”Cine știe, Ilie, pe unde o fi cântat omul ăsta, în viața lui!” În acele vremuri, sărăcia era atât de mare, încât, de multe ori, nici măcar hârtie igienică nu aveam la hotel, așa că tot de la el am învățat că, dacă mototolești bine ziarul Scânteia, vei obține ceva mai fin ca mătasea. Și, vă asigur că rar ați fi putut găsi o satisfacție mai mare, decât să te ștergi la fund cu ziarul Partidului Comunist Român, bine mototolit și porționat corespunzător! Tot el era acela care o avea ca primă admiratoare pe Dida, pentru cât de bine compunea, pentru modul lui de comportament și, mai ales, pentru dragostea pe care i-o purta soției lui de atunci, Cosette. Dida chiar mi-a mărturisit: ”Cum s-a făcut, Ilie, ca eu să nu am norocul ei, să am lângă mine un bărbat atât de bun și de blând, atât de atent și iubitor!?” Asta, sincer să fiu, nu știu. Știu, însă, că am avut șansa de a fi coleg cu toți cei amintiți aici, am avut șansa de a fi coleg și de a rămâne prieten cu Adrian Ordean. Așa a fost. Asta am făcut noi, toți cei de mai sus. Aceasta îmi este mărturia pe care o dau aici, spre știința tuturor“.

Ilie Stoian… un prieten drag.

fragment din volumul După ani şi ani – povestiri din spatele scenei de Adrian Ordean

Şi dacă tot e vorba despre prietenii lui Adrian Ordean, autorul şi editura au hotărât să le ofere lor şi tuturor celor interesaţi de această carte ocazia de a o cumpăra cu cel mai mic preţ. Astfel, timp de 15 zile, din 15 şi până în 30 aprilie, adică începând de mâine, în site-ul editurii, cartea poate fi achiziţionată cu preţul de 39 lei.

Pseudofabula şi turneul în China #adrianordean

O parte din experienţa turneului  “tineretului român” în China,  tineret din care făcea parte şi formaţia Roşu şi Negru în anul 1984, povesteşte autorul în înregistrarea de mai jos. După povestire, îi puteţi asculta vocea din înregistrarea originală a piesei, aşa cum a apărut pe albumul Pseudofabula (1985). Compozitor al faimoasei piese, chitarist şi vocalist, Adrian Ordean a compus acest cântec pe versurile poetului Traian Furnea.

“Piesa are 30 de ani vechime și a fost probabil una din cele mai cunoscute piese din repertoriul formației Roșu și Negru și este, cu siguranță, una din cele mai inspirate piese scrise de mine, ever. A învins timp de peste 30 de ani orice obstacol, iar mii de copii au adormit în timp ce părinții lor le cântau acest cântec și alte mii de copii l-au învățat și l-au cântat la grădiniță, la școală și mai târziu la concerte. Eu, după atâția ani în care am auzit zeci și sute de interpretări ale Pseudofabulei, am impresia că piesa nici măcar nu îmi mai aparține.”

În carte veţi găsi multe şi inedite povestiri din perioada cât a fost membru al trupei Roşu şi Negru şi multe altele despre Pseudofabulă.

Iar acum, ascultaţi o parte din “turneul în China”:

Şi, nu uitaţi, lansarea cărţii se întâmplă mâine, la ora 17, în cadrul LibFest, târgul online de carte organizat de Libris.ro.

Invitaţi: Liviu Antonesei, Adrian Lesenciuc, Mihai Godoroja, Bogdan Dragomir şi Daniela Simionescu.

https://www.libris.ro/lp/LibFest