Mila #putereaspiritualaaempatiei

Mila este un alt înlocuitor al empatiei. Când ne este milă de cineva, ne pare rău pentru acel cineva (şi asta se aplică şi când ne este milă de noi înşine, de asemenea). Această stare ne plasează automat într‑o ierarhie, o poziţie în care privim de sus în jos şi acest lucru ia puterea celeilalte persoane (sau acelei părţi din noi care are nevoie de empatie). De asemenea, ne poate costa o groază de energie.

Gândiţi‑vă când s‑a întâmplat ultima oară să‑i fi fost cuiva milă de voi, trimiţându‑vă mesaje de genul „vai, săracul de tine”. În loc să simţiţi că îi pasă de voi, probabil v‑aţi simţit chiar şi mai rău cu problema pe care o aveaţi şi, de asemenea, nepregătit pentru a o rezolva. Dacă nu suntem responsabili pentru tot ceea ce ni se întâmplă, nu ne vom reveni niciodată dintr‑o traumă, mai ales dacă rămânem prinşi în umbra lui „vai, săracul de mine”. Vom acţiona ca o victimă şi, în acelaşi timp, vom stabili o serie de drepturi în care credem doar pentru că suntem victimizaţi, pentru că vina este a altora.

Cealaltă posibilă zonă de dezastru în care putem intra când confundăm empatia cu mila, când ne este milă de o persoană prinsă în nevoia de milă, este că atunci putem fi cu uşurinţă furaţi de energia lor. Le este uşor să profite de afecţiunea pe care o dăruim şi de atitudinea „săracul de tine”. Pur şi simplu vor accepta oferta noastră nerostită şi ne vor trimite nouă problemele lor.

Energia este energie. Când trimitem compasiune altei persoane, noi trimitem iubire pură. Celălalt poate alege s‑o accepte sau s‑o respingă, dar compasiunea nu se întoarce înapoi la noi. Ea este o energie care se dăruieşte pe sine mai departe, fără să ne coste pe noi ceva dacă nu o asociem cu o acţiune ulterioară. Mila, pe de altă parte, este un cârlig. Gândiţi‑vă la ea ca la o rază de lumină care la un capăt are un cârlig de care atârnă o găleată. Această lumină pătrunde în câmpul energetic al altui corp şi, dacă persoana nu doreşte deloc să‑şi vadă şi să‑şi rezolve problemele, atunci ea va umple acea găleată cu ea însăşi. Când se retrage lumina, ce credeţi, unde se va revărsa balta? (Simţiţi deja în voi înşivă?). Este important să ne întrebăm dacă ne dorim cu adevărat să fim „dăruiţi” cu problemele altora pentru că nu putem repara o problemă care nu este a noastră. Îi putem sprijini pe alţii dacă îşi doresc şi le pasă de ei înşişi, dar nu putem să facem noi în locul lor.

Mila este definită literar ca o tristețe compătimitoare pentru cineva care suferă sau trece printr‑o perioadă de necaz şi supărare. Aparent, poate fi benefic să simți milă pentru cineva sau chiar pentru tine însuți, să dai mesaje gen „Bietul de tine (mine)!” sau „E mult prea mult de suportat” sau „Nimeni nu‑și poate da seama prin ce treci”.

Spre deosebire de empatie, mila poate crea handicapuri serioase oricui. Mila este cea care poate crea mari probleme aceluia înspre care este îndreptată, inclusiv dacă este îndreptată asupra propriei persoane. Când ne e milă de cineva, în loc să empatizăm cu acea persoană, transmitem energetic mesajul că problema lor nu poate fi rezolvată. Când exprimăm milă, recunoaştem că persoana trăieşte o experienţă sau o problemă copleșitoare, dar, de asemenea, insinuăm şi că situația este fără speranță. Mai rău, mila induce ideea că nici Divinitatea nu mai poate face nimic, lucru care duce la anxietate și depresie și favorizează iresponsabilitatea.

Să insiști pe această poziție nu face decât să crească nefericirea celeilalte persoane, privând‑o de o acțiune responsabilă sau de receptivitatea la rugăciuni. Autocompătimirea este la fel de dăunătoare pentru că tinde să afirme ideea că nu e nimic din ce putem face ca să ne schimbăm viețile în mai bine. Este un fel de autosabotare.

Şi mai rău, mila deschide calea sprea asumarea problemelor altora. Fiind convinși că o persoană nu poate face față provocărilor vieții, sau că Divinitatea nu poate, la început credem că trimitem compasiune, doar ca să vedem, în scurt timp, că problemele lor se reflectă în bolile trupului nostru. Durerea lor descrește, dar poverile noastre cresc.

Deseori descopăr mila în miezul situațiilor abuzive sau de dependență. Am lucrat cu o femeie căreia îi era milă de soțul ei. Acesta avea o problemă de dependență de droguri ca urmare a unui abuz fizic sever din copilărie. Dar el se folosea de problemele din copilărie ca scuză pentru că n‑avea slujbă, în timp ce soția lui muncea, iar el își pierdea cumpătul cu copiii și paria bani pentru a‑și hrăni dependența de droguri. Când am întrebat‑o pe soție de ce l‑a tolerat atâta timp, mi‑a răspuns: „Mi‑a fost milă de el”.

După cum spuneam, nu ne facem niciun bine dacă ne bălăcim în autocompătimire în loc să privim lucrurile empatic.

Fragment din Puterea spirituală a empatiei, Cyndi Dale

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/cindy-dale-puterea-spirituala-empatie-cartea-daath

Cuvântul – logos creator (1_3)

Ceea ce vroiam să ating în acest capitol, este faptul că limbajul creat de cuvântul cu “c” mic, a apărut în urma intrării în uitare a Cuvântului.

Vorbeam în capitolul precedent de miracolele telekinetice şi telepatice. În cazul mişcării obiectelor cu ajutorul gândului, persoana respectivă transmite informaţie energetică de vibraţie foarte înaltă, obţinută prin accesarea planurilor mai subtile, care acţionează asupra materiei mai dense, mai joase din punct de vedere vibraţional. Astfel, când omul va redobândi Cuvântul, când va desfunda canalele de comunicare cu Divinitatea, va putea din nou să materializeze şi să dematerializeze, la fel cum a făcut-o atunci când a fost creat. Vă daţi seama, însă, acum, cu un egoism atât de dezvoltat, cu meschinăria, cu interesele şi cu spiritul de competiţie şi de îmbogăţire atât de dezvoltate, ce ar face oamenii dacă ar redobândi brusc aceste puteri!

Să nu credeţi că telekinezia, telepatia, chiar teleportarea nu vor putea fi atinse de oricine. Dar, întâi, trebuie să redobândim valorile prin care lucrează Cuvântul: iubirea, compasiunea, generozitatea, altruismul.

De aceea, adevăraţii vindecători, adevăraţii Maeştri, sunt conştienţi că ei sunt doar unelte ale lui Dumnezeu, prin care lucrează Cuvântul şi Duhul Sfânt. Oricine conştientizează aceste lucruri poate înfăptui ceea ce azi numim miracole. Până atunci, însă, vom rămâne robii limbajelor şi ai convenţiilor, care nu fac altceva decât să ne separe şi să menţină în uitare faptul că, de fapt, “CU TOŢII UNA SUNTEM”.

Fragment din Capitolul 3 din volumul Gândirea-copilul realităţii şi creatorul iluziei – Ioan Gyuri Pascu

Featured Image by 愚木混株 Cdd20 from Pixabay 

Emoțiile transcendente #matriceaemotiilor

Profesorul de psihologie socială Jonathan Haidt de la Universitatea Virginia, unul dintre invitații la conferințele TED – apreciate pe plan internațional, un think-tank non-profit de răspândire a informațiilor noi și novatoare – s-a specializat în studiul a ceea ce el a denumit emoții auto-transcendente. Acestea se definesc ca emoții care ne ridică deasupra interesului personal egoist, călăuzindu-ne spre ceva mult mai important decât preocupările noastre obișnuite. Jonathan identifică trei asemenea emoții: elevarea, admirația și compasiunea.[1] La acestea, eu adaug încă trei: iubirea necondiționată, recunoștința și devoțiunea, deși sunt convinsă că mai sunt și altele.

Admirația poate părea o alegere stranie atunci când vine vorba despre transcendență, pentru că ne referim de obicei la ea atunci când admirăm priceperea sau realizările unei persoane. Chambers English Dictionary precizează că aceasta reprezintă acțiunea unei persoane de a admira fiind cuprinsă de „uimire însoțită de stimă, iubire sau venerație… [2]” Haidt sugerează că admirația ne energizează și ne inspiră să atingem noi înșine excelența, susținând că aceasta îi ”scoate pe oameni din starea lor obișnuită de conștiență [și] implică sentimentul de transcendență… [3]

Am descoperit că admirația apare concomitent cu elevarea, pe care Haidt o descria ca un „sentiment cald și înălțător pe care îl simt oamenii atunci când asistă la fapte neașteptate de amabilitate, bunătate și compasiune umană. Ea face ca un om să dorească să-și ajute semenii și să devină o persoană mai bună.” Această emoție este „un sentiment cald și luminos care se simte în regiunea pieptului.

Elevarea ne înalță suficient de mult pentru a putea trăi sacrul. Vă dați seama cât de diferită ar fi lumea noastră dacă am recunoaște sacrul în noi înșine, în celălalt, în întreaga existență și am acționa ca și când acest lucru ar conta?

Compasiunea, recunoștința și iubirea necondiționată aproape că nu mai trebuie menționate din moment ce s-a discutat deja atât de mult despre acestea. Compasiunea reprezintă liantul, este ceea ce ne permite să ne manifestăm compătimirea față de suferința altei persoane pentru a-i ușura povara. Iubirea necondiționată ne conectează. Este iubirea aceea atât de profundă încât rămâne neschimbată indiferent de circumstanțe, reciprocitate, distanță sau diferite acțiuni. Indiferent ce se întâmplă, iubirea pentru celălalt rămâne neschimbată.

Oamenii cred adesea că iubirea necondiționată înseamnă să nu te superi niciodată pe celălalt sau să te simți întristat de acțiunile sale. Emoțiile de fiecare zi continuă, de fapt, să se manifeste numai că acestea nu influențează în niciun fel sentimentul mai profund. Iubirea pe care o simțim față de copiii noștri, de exemplu, lasă suficient loc nerăbdării sau frustrării însă nu afectează nicidecum legătura afectivă implicită. Recunoștința este deschizătorul de uși. Ea ne permite să dăruim și să primim fără opreliști, inspirați de bucuria simplă a abundenței vieții. Este opusul sentimentului de „a fi îndreptățit să…”.

Devoțiunea este o emoție la care ne gândim rar în alt context decât acela al devoțiunii religioase. Ea este o acțiune: dedicație înflăcărată și altruistă, actul de a ne consacra unei căi spirituale superioare. Devoțiune poate însemna a ne pune în serviciul umanității, al binelui planetar sau al unei singure persoane. Este inspirată de admirație, elevație, compasiune și iubire necondiționată, care-și găsesc încununarea într-un act de desăvârșire.

Emoțiile transcendente joacă un rol cheie în stăpânirea magiei rebele a emoțiilor. Îmbrățișarea unei perspective mai largi ne modifică reacțiile față de ceea ce simțim. Imaginați-vă, de exemplu, că purtați un dialog cu cineva iar această persoană atacă brusc și cu agresivitate punctul vostru de vedere, purtându-se ca și când această dezavuare i-ar permite să vă trateze într-un mod lipsit de respect. Furia pe care o simțiți clocotind în voi vă anunță că limitele energetice v-au fost încălcate și, fără să efectuați în mod conștient această acțiune, energia din aura voastră se concentrează în zona corespunzătoare pentru întărirea acestor delimitări. În același timp energia inundă chakrele Plexului Solar, Gâtului și celui de-al Treilea Ochi, aducând claritate și convingere reacției voastre.

În trecut condiționarea v-ar fi făcut să vă „sfâșiați” interlocutorul în încercarea de a-l învinge și pe această cale să vă păstraţi demnitatea. De această dată noua voastră perspectivă eludează tiparele comportamentale din trecut.
Demnitatea sălășluiește în interiorul vostru și nu în părerea pe care o are altă persoană despre voi. Claritatea câmpului vostru energetic vă permite să respectați cealaltă persoană chiar și atunci când vă mențineți fermi pe poziție. Aceasta vă face să căutați mai degrabă unitatea decât separația și, în loc să vă învârtiți în cercul vicios al certurilor, să puteți ajunge la o
înțelegere amiabilă cu partenerul vostru.

Emoțiile transcendente ne eliberează de obișnuințele din trecut. Perspectiva ni se schimbă iar efectul lor continuă mult timp după ce experiența inspiratoare a trecut. Aceasta ne permite să pătrundem în propriul nostru trup și să găsim cheia rătăcită fără de care rămânem blocați în trecut. Transcendența ne duce cu gândul la elevarea din corp însă, de fapt, se întâmplă exact opusul: ea înseamnă a pătrunde atât de adânc în interior încât să intrăm în legătură cu propria esență și să ajungem în fluxul conștiinței universale. Haidt observă că zonele creierului
implicate în reglajele interne și senzațiile corporale sunt mai active atunci când trăim emoții transcendente.


Folosirea emoțiilor proprii cu abilitate și pricepere înseamnă eliberarea de condiționările trecute și aptitudinea de a ne recunoaște și experimenta emoțiile dintr-o stare superioară de a fi, așa cum s-a întâmplat cu Shaun, Lisa și Dave. Aceasta se poate întâmpla numai atunci când suntem conștienți de trupul nostru și răspundem nevoilor sale. Corpul deține instrumentele necesare stăpânirii propriilor emoții.


[1] Haidt, Jonathan şi James Morris. „Finding the Self in Self-Transcendent Emotions.” Proceedings of the National Academy of Sciences 106.19 (2009): 7687-7688.

[2] „Admiration.” Chambers English Dictionary. W & R Chambers Ltd. şi Cambridge University Press, 1988.

[3] Haidt şi Morris. „Finding the Self,” p. 7688.

Fragmente din Matricea emoţiilor: Emoţie-Energie-Esenţă