Cuvântul – logos creator (1_3)

Ceea ce vroiam să ating în acest capitol, este faptul că limbajul creat de cuvântul cu “c” mic, a apărut în urma intrării în uitare a Cuvântului.

Vorbeam în capitolul precedent de miracolele telekinetice şi telepatice. În cazul mişcării obiectelor cu ajutorul gândului, persoana respectivă transmite informaţie energetică de vibraţie foarte înaltă, obţinută prin accesarea planurilor mai subtile, care acţionează asupra materiei mai dense, mai joase din punct de vedere vibraţional. Astfel, când omul va redobândi Cuvântul, când va desfunda canalele de comunicare cu Divinitatea, va putea din nou să materializeze şi să dematerializeze, la fel cum a făcut-o atunci când a fost creat. Vă daţi seama, însă, acum, cu un egoism atât de dezvoltat, cu meschinăria, cu interesele şi cu spiritul de competiţie şi de îmbogăţire atât de dezvoltate, ce ar face oamenii dacă ar redobândi brusc aceste puteri!

Să nu credeţi că telekinezia, telepatia, chiar teleportarea nu vor putea fi atinse de oricine. Dar, întâi, trebuie să redobândim valorile prin care lucrează Cuvântul: iubirea, compasiunea, generozitatea, altruismul.

De aceea, adevăraţii vindecători, adevăraţii Maeştri, sunt conştienţi că ei sunt doar unelte ale lui Dumnezeu, prin care lucrează Cuvântul şi Duhul Sfânt. Oricine conştientizează aceste lucruri poate înfăptui ceea ce azi numim miracole. Până atunci, însă, vom rămâne robii limbajelor şi ai convenţiilor, care nu fac altceva decât să ne separe şi să menţină în uitare faptul că, de fapt, “CU TOŢII UNA SUNTEM”.

Fragment din Capitolul 3 din volumul Gândirea-copilul realităţii şi creatorul iluziei – Ioan Gyuri Pascu

Featured Image by 愚木混株 Cdd20 from Pixabay 

Emoțiile transcendente #matriceaemotiilor

Profesorul de psihologie socială Jonathan Haidt de la Universitatea Virginia, unul dintre invitații la conferințele TED – apreciate pe plan internațional, un think-tank non-profit de răspândire a informațiilor noi și novatoare – s-a specializat în studiul a ceea ce el a denumit emoții auto-transcendente. Acestea se definesc ca emoții care ne ridică deasupra interesului personal egoist, călăuzindu-ne spre ceva mult mai important decât preocupările noastre obișnuite. Jonathan identifică trei asemenea emoții: elevarea, admirația și compasiunea.[1] La acestea, eu adaug încă trei: iubirea necondiționată, recunoștința și devoțiunea, deși sunt convinsă că mai sunt și altele.

Admirația poate părea o alegere stranie atunci când vine vorba despre transcendență, pentru că ne referim de obicei la ea atunci când admirăm priceperea sau realizările unei persoane. Chambers English Dictionary precizează că aceasta reprezintă acțiunea unei persoane de a admira fiind cuprinsă de „uimire însoțită de stimă, iubire sau venerație… [2]” Haidt sugerează că admirația ne energizează și ne inspiră să atingem noi înșine excelența, susținând că aceasta îi ”scoate pe oameni din starea lor obișnuită de conștiență [și] implică sentimentul de transcendență… [3]

Am descoperit că admirația apare concomitent cu elevarea, pe care Haidt o descria ca un „sentiment cald și înălțător pe care îl simt oamenii atunci când asistă la fapte neașteptate de amabilitate, bunătate și compasiune umană. Ea face ca un om să dorească să-și ajute semenii și să devină o persoană mai bună.” Această emoție este „un sentiment cald și luminos care se simte în regiunea pieptului.

Elevarea ne înalță suficient de mult pentru a putea trăi sacrul. Vă dați seama cât de diferită ar fi lumea noastră dacă am recunoaște sacrul în noi înșine, în celălalt, în întreaga existență și am acționa ca și când acest lucru ar conta?

Compasiunea, recunoștința și iubirea necondiționată aproape că nu mai trebuie menționate din moment ce s-a discutat deja atât de mult despre acestea. Compasiunea reprezintă liantul, este ceea ce ne permite să ne manifestăm compătimirea față de suferința altei persoane pentru a-i ușura povara. Iubirea necondiționată ne conectează. Este iubirea aceea atât de profundă încât rămâne neschimbată indiferent de circumstanțe, reciprocitate, distanță sau diferite acțiuni. Indiferent ce se întâmplă, iubirea pentru celălalt rămâne neschimbată.

Oamenii cred adesea că iubirea necondiționată înseamnă să nu te superi niciodată pe celălalt sau să te simți întristat de acțiunile sale. Emoțiile de fiecare zi continuă, de fapt, să se manifeste numai că acestea nu influențează în niciun fel sentimentul mai profund. Iubirea pe care o simțim față de copiii noștri, de exemplu, lasă suficient loc nerăbdării sau frustrării însă nu afectează nicidecum legătura afectivă implicită. Recunoștința este deschizătorul de uși. Ea ne permite să dăruim și să primim fără opreliști, inspirați de bucuria simplă a abundenței vieții. Este opusul sentimentului de „a fi îndreptățit să…”.

Devoțiunea este o emoție la care ne gândim rar în alt context decât acela al devoțiunii religioase. Ea este o acțiune: dedicație înflăcărată și altruistă, actul de a ne consacra unei căi spirituale superioare. Devoțiune poate însemna a ne pune în serviciul umanității, al binelui planetar sau al unei singure persoane. Este inspirată de admirație, elevație, compasiune și iubire necondiționată, care-și găsesc încununarea într-un act de desăvârșire.

Emoțiile transcendente joacă un rol cheie în stăpânirea magiei rebele a emoțiilor. Îmbrățișarea unei perspective mai largi ne modifică reacțiile față de ceea ce simțim. Imaginați-vă, de exemplu, că purtați un dialog cu cineva iar această persoană atacă brusc și cu agresivitate punctul vostru de vedere, purtându-se ca și când această dezavuare i-ar permite să vă trateze într-un mod lipsit de respect. Furia pe care o simțiți clocotind în voi vă anunță că limitele energetice v-au fost încălcate și, fără să efectuați în mod conștient această acțiune, energia din aura voastră se concentrează în zona corespunzătoare pentru întărirea acestor delimitări. În același timp energia inundă chakrele Plexului Solar, Gâtului și celui de-al Treilea Ochi, aducând claritate și convingere reacției voastre.

În trecut condiționarea v-ar fi făcut să vă „sfâșiați” interlocutorul în încercarea de a-l învinge și pe această cale să vă păstraţi demnitatea. De această dată noua voastră perspectivă eludează tiparele comportamentale din trecut.
Demnitatea sălășluiește în interiorul vostru și nu în părerea pe care o are altă persoană despre voi. Claritatea câmpului vostru energetic vă permite să respectați cealaltă persoană chiar și atunci când vă mențineți fermi pe poziție. Aceasta vă face să căutați mai degrabă unitatea decât separația și, în loc să vă învârtiți în cercul vicios al certurilor, să puteți ajunge la o
înțelegere amiabilă cu partenerul vostru.

Emoțiile transcendente ne eliberează de obișnuințele din trecut. Perspectiva ni se schimbă iar efectul lor continuă mult timp după ce experiența inspiratoare a trecut. Aceasta ne permite să pătrundem în propriul nostru trup și să găsim cheia rătăcită fără de care rămânem blocați în trecut. Transcendența ne duce cu gândul la elevarea din corp însă, de fapt, se întâmplă exact opusul: ea înseamnă a pătrunde atât de adânc în interior încât să intrăm în legătură cu propria esență și să ajungem în fluxul conștiinței universale. Haidt observă că zonele creierului
implicate în reglajele interne și senzațiile corporale sunt mai active atunci când trăim emoții transcendente.


Folosirea emoțiilor proprii cu abilitate și pricepere înseamnă eliberarea de condiționările trecute și aptitudinea de a ne recunoaște și experimenta emoțiile dintr-o stare superioară de a fi, așa cum s-a întâmplat cu Shaun, Lisa și Dave. Aceasta se poate întâmpla numai atunci când suntem conștienți de trupul nostru și răspundem nevoilor sale. Corpul deține instrumentele necesare stăpânirii propriilor emoții.


[1] Haidt, Jonathan şi James Morris. „Finding the Self in Self-Transcendent Emotions.” Proceedings of the National Academy of Sciences 106.19 (2009): 7687-7688.

[2] „Admiration.” Chambers English Dictionary. W & R Chambers Ltd. şi Cambridge University Press, 1988.

[3] Haidt şi Morris. „Finding the Self,” p. 7688.

Fragmente din Matricea emoţiilor: Emoţie-Energie-Esenţă

Compasiunea – învăţător şi vindecător

„Empatia este marele conector. Este podul care ne readuce aproape, aproape de noi înşine, de alţii şi de Divin în toate formele sale. Indiferent cât de multă suferinţă personală sau colectivă ne-au ţinut separaţi până acum, empatia ne poate aduce din nou împreună. În esenţă, cred că empatia este singurul şi cel mai important vehicul pe care îl avem la dispoziţie pentru a accesa iubirea pe această planetă. Este codată fizic în noi şi noi ne conectăm emoţional cu ea. Felul în care folosim acest vehicul depinde de sistemul credinţelor noastre şi de capacităţile mentale. Totuşi, el ne permite să oglindim Marele Spirit.”

„Mulţi dintre noi am învăţat să ne ascundem durerea târându-ne mai departe prin viaţă, pretinzând că nu suntem răniţi şi nu suferim. Ne ascundem rănile sinelui şi sentimentele într-o scoică. Sinele rănit şi blocat între aceşti aproape impenetrabili pereţi, se simte şi mai speriat, furios, rănit sau ruşinat pe măsură ce trece timpul. Ceea ce rămâne din personalitatea noastră continuă să evolueze până când uităm de partea din noi care a fost lăsată să sângereze singură. Am lucrat cu numeroşi clienţi care au petrecut ani în terapie încercând să spargă barierele ridicate în jurul acelor părţi din ei care erau rănite. Mulţi dintre ei se întrebau de ce nu se îmbunătăţea viaţa lor, de ce tiparele de abuz continuau, de ce încă credeau că nu merită iubirea, sănătatea sau prosperitatea. Un răspuns sincer este că ei lucrează asupra sinelui lor de „azi“, fără să empatizeze cu cel de „ieri“ sau cu cel rănit de „azi“.

Copilul interior speriat va ieşi din ascunzătoarea lui doar pentru că adultul îi va cere asta? Un copil furios va începe să aibă încredere în oameni doar pentru că egoistul sine adult insistă şi-i cere să facă asta? Cheia pentru salvarea noastră este să empatizăm cu părţi din noi care au rămas blocate în durere şi în dramă.

Identificând sinele nostru pierdut şi singur îi câştigăm încrederea. Îl facem să afle că ne pasă de durerea lui, intrăm în lumea lui. Empatizând, îi arătăm că nu e singur, că cineva, chiar înţelege de ce simte aşa cum simte. Numai după ce empatizăm cu aceste părţi din sinele nostru care sunt închise le putem extrage din închisorile lor.

Bineînţeles, nu putem ajunge la empatie lăsând sinele nostru rănit să preia controlul asupra vieţii noastre. N-am lăsa un copil furios de numai trei ani să alerge cu o armă periculoasă prin casă, nu? Din păcate, asta se întâmplă des şi este probabil una din cauzele abuzurilor în comportamentele borderline, narcisiste şi ale altor comportamente problematice. Empatia poate începe procesul autovindecării, dar acţiunile compasiunii trebuie să-l încheie. Compasiunea este cea care ne învaţă copilul de trei ani cum să se poarte şi să nu-l lase să ne conducă viaţa. Compasiunea ne oferă disciplina, confortul şi structura necesare pentru a scoate la lumină copilul rănit din noi, nu să-i permitem să ne conducă şi să rănească şi alţi oameni doar pentru că el este rănit.
Comportamentul compasional este responsabilul cu vindecarea copilului interior.”

Fragmente din Puterea spirituală a empatiei de Cyndi Dale


Coperta cărţii: Irina Maria Gănescu