Lulu şi furnica #louisehay

Într-o după-amiază liniştită, Lulu stătea întinsă în curtea din fața casei și privea norii şi plutirea lor pe cer. Își făcuse ea un joc în care-și imagina cum norii erau, de fapt, un circ care traversa cerul.

Petrecea de minune când, dintr-odată, simţi cum ceva se mişca pe brațul ei. Se uită pe braţ şi văzu o furnică.

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/Louise-Hay-povesti-copii-carte-color

Poveşti pentru copii de Louise Hay #aventurileluilulu

Poveştile pe care le spunem copiilor le modelează gândirea, perspectiva, modul în care îşi vor trăi viaţa, cum vor privi viaţa în ansamblul său. Adăugându-se modelului preluat direct din  comportamentele, cuvintele şi convingerile părinţilor, ale adulţilor din jurul lor, personajele poveştilor pot deveni modele care se înscriu în fundaţia gândirii copilului, influenţând aspiraţiile de mai târziu. Fricile, angoasele şi chiar şocurile trăite, impactul unei poveşti asupra copilului poate deveni una din cărămizile traumelor ce vor deveni evidente mult mai târziu în viaţă.

Poveştile pentru copii publicate de Louise Hay se adresează acelor aspecte care determină formarea caracterului şi comportamentului unui copil, precum frica de întuneric, atitudinea compasională şi iubirea, prietenia şi, foarte important, imaginea de sine. Curajul, încrederea, integritatea, respectul şi iubirea se deprind din copilărie şi sunt bazele unei atitudini pozitiv-constructive.

„Aceste poveşti pentru copii au fost scrise pentru a sprijini dezvoltarea stimei de sine şi a curajului în copiii din zilele noastre. Ca adulţi, deseori ni se întâmplă să uităm că sunt mult mai multe probleme ce ni se înfăţişează la copiii din ziua de azi în comparaţie cu vremea în care eram noi copii. Ei sunt puşi în situaţia de a lua decizii în mod constant şi sunt, de asemenea constant bombardaţi cu ştiri despre situaţia critică a lumii. Cum se descurcă copiii cu aceste încercări este o reflectare directă a felului în care se simt cu adevărat în raport cu ei înşişi. Cu cât un copil se respectă şi se iubeşte mai mult, cu atât mai uşor îi va fi să facă alegeri corecte.

Ca părinţi este important să insuflăm copiilor noştri sentimentul independenţei, puterii şi cunoaşterii faptului că ei pot face diferenţa în  lumea de azi. Îngrijiţi-vă copilul la fel cum vă îngrijiţi pe voi înşivă. Amintiţi-vă, nimeni nu are “copilul perfect” şi nu este “părintele perfect”.

Poate că vor face şi alegeri proaste, totuşi, ştiţi că noi toţi am făcut asemenea alegeri cândva. Pur şi simplu asta este o parte din procesul învăţării şi al creşterii noastre. Iubiţi-vă copilul necondiţionat şi, cel mai important, iubiţi-vă pe voi înşivă necondiţionat. Apoi veţi vedea miracolele cum încep să se petreacă.

Vă iubesc, Louise L. Hay”

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/Louise-Hay-povesti-copii-carte-color

Non-dualitatea devoţională #davidrhawkins

Angajarea pe calea spirituală este stimulată de alinierea voinţei spirituale (nivel de calibrare 850) la atributele Divinităţii, şi anume adevăr, iubire, compasiune, înţelepciune şi imparţialitate. Devoţiunea stabileşte priorităţile din viaţa unei persoane şi atrage ceea ce îi este de ajutor. A fi slujitor al lui Dumnezeu este o dedicare prin care ţelul acesta capătă prioritate asupra tuturor celorlalte poziţionalităţi, puncte de atracţie sau distracţii. Calea se desfăşoară prin devoţiune şi angajament, iar revelaţia înlocuieşte presupusa achiziţie cauză-efect.

[…]

Devoţiunea trezeşte viziunea, care se substituie percepţiei. Doar prin abandonarea ce însoţeşte devoţiunea se revelează acţiunea intenţionată drept o desfăşurare spontană a evoluţiei Creaţiei însăşi. Devoţiunea faţă de Dumnezeu înlocuieşte devotarea egoului faţă de interesul propriu şi în felul acesta se pot constata efectele sau consecinţele câmpului global.

Venerarea este repusă în context de devoţiune. Ea nu este săvârşită pentru beneficiul credinciosului sau pentru beneficiul imaginar al lui Dumnezeu, fiind doar o recunoaştere a Realităţii. Venerarea se armonizează cu recunoştinţa faţă de harul conştiinţei/conştientizării ca Realitate a Cunoscătorului/Sinelui.

În virtutea adevărului Realităţii Divinităţii că aceasta din urmă poate fi realizată (percepută şi înţeleasă), ia naştere sentimentul de recunoştinţă faţă de capacitatea de recunoaştere. Astfel, devoţiunea nu trebuie confundată cu pioşenia, ea nefiind nicio stare sufletească de moment; este un mod de viaţă şi o cale de a fi cu sine însuşi, cu Dumnezeu şi cu lumea.

În dualitate, manifestarea este percepută ca fiind lineară şi, prin urmare, există atât o cauză, cât şi un efect de interpretat şi de perceput. Poziţionalităţile duc la percepţie şi reciproc. Astfel, adevărurile inerent spirituale aparţinând religiei (contextul) au fost umbrite, de-a lungul istoriei, de oameni, locuri, lucruri, date şi legende etnice (conţinutul). De asemenea, prin limitarea conceptuală, Divinitatea a devenit antropomorfizată şi concepută ca având mărginirile tendinţelor emoţionale umane, cum ar fi favoritismul, supărarea, gelozia, mândria şi trebuinţele egotice.

Folosind o analogie, se poate observa că lumina soarelui şi cerul „există”, pur şi simplu, fără părtinire sau vreo preferinţă arbitrară. În ciuda tuturor limitărilor, în centrul religiilor se află adevărul spiritual primordial din care au izvorât acestea. Observaţi, totuşi, că religiile calibrează, progresiv, mai jos decât nivelurile calibrate ale adevărului marilor lor învăţători spirituali, ale întemeietorilor lor (avataruri). Astfel, se pierde mult prin contaminarea doctrinei ecleziastice şi diluarea prin intermediul subgrupărilor culturale, etnice, politice, dizidente şi a sistemelor lor de convingeri.

Non-dualitatea înseamnă evitarea particularizării şi revenirea la adevărul liber de obstrucţii, verificabil, fundamental. De-a lungul istoriei, toţi marii înţelepţi au proclamat aceleaşi adevăruri. Cu toate că mulţi înţelepţi marcanţi erau ataşaţi, la începutul vieţii, de religia tradiţională, la un moment dat ei au trecut dincolo de limitările instituţionale. Auto-realizarea a condus la clasificarea lor descriptivă sau la nominalizarea lor drept „mistici”, referitor la care există multă dezinformare ca urmare a lipsei de înţelegere adecvată a acestei condiţii, care este o stare intrinsec interioară.

[…]

Non-dualitate înseamnă fără formă, fragmentări sau limitări de genul timp, localizare sau mentalizare, în care se includ şi supoziţiile arbitrare lineare. Divinitatea este, prin „însuşirile” sale înnăscute, omniscienţă, omniprezenţă şi omnipotenţă, totul evoluând ca o consecinţă a Nemanifestatului care devine Manifest în procesul Creaţiei evolutive. Divinitatea apare ca şi conştiinţă/conştientizare, care alimentează Creaţia în expresia sa de manifestare a existenţei.

Stările pe care le presupun termenii „fiinţare”, „existenţă”, „trezire spirituală” sau „conştientizare” nu au nici subiect, nici obiect şi sunt lipsite de proprietăţi cauzale. Nonlinearul este, prin urmare, un câmp de Putere Infinită prin care manifestarea îşi face apariţia ca şi consecinţă a potenţialităţii, care este, la rândul ei, o expresie a Creaţiei. În ceea ce este perceput este conţinut Nevăzutul, ca Sursă a Tot ce Există.

Fragment din Cap.1, Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu, non-dualitatea devoţională de David R.Hawkins, M.D., Ph.D.