Compasiunea #Vindecaresirecuperare

Câmpul energetic al Compasiunii este unul care poate fi ales. Putem să ne devotăm iubirii ca unui mod de a fi, aceasta neavând nevoie de vreo credinţă în Dumnezeu sau de orice alt sistem teologic spiritual de credinţă. Este un jurământ şi un devotament faţă de iubirea care hrăneşte şi sprijină viaţa în toate formele sale de exprimare. Vede Divinitatea în toate lucrurile şi avansează spre un nivel şi mai înalt unde începe să vadă perfecţiunea în toată viaţa.

Compasiunea este un mod de a cunoaşte şi de a vedea în inimile altora. Datorită eliberării endorfinelor la acest nivel al revelaţiei şi transfigurării, apare o conştienţă despre începutul declinului separaţiei dintre un sine ca individ şi un alt sine ca individ. Este aproape începutul unităţii inimii, o cunoaştere – nu un proces al gândirii, ci un mod de a fi.

Când privim omenescul din noi din perspectiva compasiunii şi a iertării, atunci îl putem iubi şi păstra în mareţia noastră. Privim micimea noastră aşa cum privim un copil şi începem să o vindecăm prin înţelegere şi compasiune. Când facem astfel, atragem un câmp foarte puternic de energie care este însăşi vindecarea. Când ne privim cu compasiune şi iubire începem să ne vindecăm. Ştim acum, de asemenea, că ceea ce iertăm în alţii este iertat în noi înşine şi dispare din percepţia noastră despre lume.

Percepţia despre lume începe să se schimbe şi începem să experimentăm o lume care este total diferită. Este ca şi cum am purta o altă pereche de ochelari; lumea nu mai arată la fel, nu mai este la fel şi o putem experimenta într-o manieră total diferită.

Fragment din Vindecare şi recuperare, David R. Hawkins

featured Image by congerdesign from Pixabay 

Sursa puterii #putereversusforta #davidrhawkins

Cunoaşterea tiparelor este Puterea Subtilă.

Puterea Subtilă pune totul în mişcare şi nu are un nume.”

Putere versus forţă, determinanţii ascunşi ai comportamentului uman, David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Fragment din Cap.8: Sursa puterii

Obiectul esenţial al investigaţiei noastre este o înţelegere mai degrabă practică decât filosofică ori academică, deşi anumite concluzii filosofice pot fi trase imediat, fie şi dintr-o analiză sumară a forţei, respectiv puterii.

Vom vedea că puterea izvorăşte din semnificaţie. De asemenea, ea este legată de motivaţie şi de principii. Puterea este întotdeauna asociată cu ceea ce sprijină importanţa vieţii înseşi. Ea face apel la ceea ce e nobil în natura umană. Puterea apelează la ceea ce înalţă, înnobilează şi conferă demnitate. Forţa trebuie întotdeauna justificată, în timp ce puterea nu are nevoie de justificări. Forţa este asociată cu parţialul, puterea cu întregul.

Dacă analizăm natura forţei, devine repede evident de ce trebuie aceasta să sfârşească întotdeauna în putere; acest lucru este conform unei legi fundamentale din fizică. Având în vedere că forţa crează întotdeauna contraforţe, efectul său este limitat prin definiţie. Putem spune că forţa este o mişcare. Ea merge de aici până aici, sau încearcă, împotriva curentului şi opoziţiilor, să meargă de aici până acolo. Pe de altă parte, puterea este liniştită. Este asemănătoare unui câmp constant care nu se mişcă. Gravitaţia însăşi, de exemplu, nu acţionează împotriva a nimic. Puterea sa pune în mişcare toate obiectele aflate în câmpul său, dar câmpul gravitaţional însuşi nu se mişcă.

Forţa acţionează întotdeauna împotriva a ceva, în timp ce puterea nu face acest lucru. Forţa e incompletă şi, prin urmare trebuie alimentată cu energie. Puterea e totală şi completă în ea însăşi, neavând nevoie de nimic din afara ei. Nu cere nimic, pentru că nu are nevoie de nimic. Pentru că forţa are un apetit insaţiabil, ea trebuie mereu să consume ceva. Dimpotrivă, puterea energizează, dă elan, oferă şi ajută. Puterea dă viaţă şi energie. Forţa le îndepărtează pe acestea. Observăm că puterea este asociată compasiunii şi ne face să avem un sentiment pozitiv faţă de noi înşine. Forţa este asociată cu judecata şi condamnarea morală şi ne face să avem un sentiment negativ faţă de noi înşine. Forţa crează întotdeauna contraforţe, efectul său este mai curând să polarizeze decât să unifice. Polarizarea implică întotdeauna conflictul, costul său fiind, prin urmare, unul ridicat. Pentru că forţa stimulează polarizarea, ea produce inevitabil o dihotomie a câştigului/pierderii şi, pentru că există întotdeauna cineva care pierde, se crează mereu duşmani. Pusă în mod constant în faţa duşmanilor, forţa reclamă o apărare constantă. Defensiva este însă costisitoare, indiferent dacă în politică, economie sau relaţii internaţionale.

Medicamentul Altruism

În Tibet, noi spunem că multe boli pot fi vindecate cu medicamentul unic al iubirii şi al compasiunii. Aceste calităţi reprezintă sursa primă a fericirii, şi nevoia noastră de ele se găseşte în adâncul fiinţei noastre. Din păcate, iubirea şi compasiunea au fost prea multă vreme omise din prea multe sfere ale interacţiunii sociale. De obicei asociate cu familia şi casa, practicarea compasiunii şi a iubirii în viaţa publică este considerată nepractică, chiar naivă.Asta-i tragic. În viziunea mea, practicarea compasiunii nu este doar un simptom al idealismului ireal, ci modul cel mai eficient de a urmări atât interesele celorlalţi, cât şi pe ale noastre. Cu cât mai mult – noi, ca naţiune, grup sau indivizi – depindem de ceilalţi, cu atât mai mult este propriul nostru interes să ne asigurăm bunăstarea.

O minte dedicată compasiunii este ca un rezervor arhiplin ce dă pe dinafară, o sursă constantă de energie, determinare şi bunătate. Această minte e ca o sămânţă – dacă este cultivată ca atare, dă naştere multor altor calităţi, precum iertarea, toleranţa, puterea lăuntrică şi încrederea de a depăşi frica şi nesiguranţa. Mintea plină de compasiune este ca un elixir – este capabilă să transforme situaţiile rele într-unele benefice.

Aşadar, nu trebuie să ne limităm exprimarea iubirii şi a compasiunii numai la familie şi la prieteni. Cum nici compasiunea nu este doar responsabilitatea clericilor, a lucrătorilor din domeniul sănătăţii sau a asistenţilor sociali. Este treaba fiecărei părţi a comunităţii umane.

Fragment din cartea-dialog Închipuie-ţi toţi oamenii – O conversaţie cu Dalai Lama despre bani, politică şi viaţă aşa cum ar putea fi , dialog realizat de Fabien Ouaki în colaborare cu Anne Benson, publicat in 1999 de Wisdom Publications.