Intenţia şi generatoarele de evenimente aleatorii: mintea colectivă

Aşa cum a demonstrat dr. Radin, există numeroase dovezi în sprijinul afirmaţiei că mintea dictează materiei. Un exemplu sunt experimentele cu generatoarele de evenimente aleatorii, focalizate asupra intenţiei. Aceste dispozitive (numite uneori generatoare de numere aleatorii) sunt, în esenţă, nişte sisteme electronice de dat cu banul. Ele se bazează fie pe un singur eveniment cuantic, precum descompunerea radioactivă, fie pe un compozit format din multe evenimente cuantice, precum “zgomotul” generat de circuitele electronice.

Dr. Radin ne povesteşte despre experienţa sa cu aceste experimente:

“Încă din anii 1600, când Francisc Bacon dezvolta metoda empirică în ştiinţă, el … menţiona în rândul posibilităţilor şi zarul. De fiecare dată când un zar se roteşte, el poate fi urmărit pe tot drumul său spre evenimentele cuantice ce au cauzat întoarcerea sa într-un anumit fel şi nu într-altul. Astfel, dacă zarul se roteşte de un număr de ori, el devine, în esenţă, o incertitudine a mecanicii cuantice.

După descoperirea electronicii, cineva a avut ideea de a simula mişcarea zarului în circuitele electronice. Motivul utilităţii acestui exeperiment rezida în aceea că permitea atât măsurarea uşoară şi precisă a ceea ce se întâmpla de fapt, cât şi înregistrarea automată a fenomenelor.”

Cu alte cuvinte, odată ce intră în joc electronica, observaţiile pot fi înregistrate de către dispozitiv, fapt ce elimină eroarea umană. Rezultatul nu s-a concretizat numai într-o observare şi o înregistrare mai corecte, ci şi într-o adevărată explozie a experimentelor cu generatoare de evenimente aleatorii (în limba engleză, Random Event Generator, n. tr).

Un tip de experiment cu numere aleatorii ce a fost desfăşurat de sute de ori de-a lungul ultimelor patru decenii a constat într-un generator aleatoriu, ce producea numai secvenţe de biţi aleatorii (0 şi 1), pe principiul aruncării în aer a unei monede pentru a vedea pe ce parte are să cadă. Pur şi simplu, cineva era rugat să apese pe un buton care producea 200 de biţi, fiindu-i sugerat în acelaşi timp, să încerce să facă în aşa fel încât să genereze mai mulţi biţi 1 decât 0.

Dacă examinaţi întreaga literatură de specialitate, toate sutele de experimente efectuate vreodată, puteţi pune o singură întrebare: Are vreo importanţă că oamenii încercau să producă mai mulţi biţi 1 decât 0? Iar răspunsul este că da, contează. Într-un anumit fel, intenţia e corelată cu operaţiunea, deci cu rezultatul obţinut de generatoarele de numere aleatorii. Dacă doriţi să obţineţi mai mulţi biţi 1, generatorul va face în aşa fel încât să producă mai mulţi dintre aceştia.

Analiza finală arată un rezultat de 50.000 la 1. Raportul dintre şansă şi intenţie ca fiind motivul pentru care generatoarele au adoptat direcţia respectivă este de 50.000 la 1 în favoarea intenţiei.

Descoperirile sale au fost criticate însă, pe motiv că “nu sunt altceva decât date statistice”. Dar funcţia undei cuantice e doar probabilitatea identificării statistice a unei particule într-un anumit loc, la un moment dat. Aşa că, dacă şi aici e vorba de o problemă, nu putem decât să remarcăm că se bucură de o companie bună.

Generatoare de evenimente aleatorii: mintea colectivă

Vă amintiţi de procesul lui O. J. Simpson? Cum am putea uita – sute de milioane de oameni aşteptând verdictul vinovat/nevinovat. Pentru toate aceste milioane de oameni, deznodământul avea o importanţă deosebită. Pentru Dean Radin, Roger Nelson şi Dick Shwope era o şansă de a vedea dacă nu doar intenţia, ci şi minţile coerente puteau influenţa evenimentele presupus aleatorii.

Acesta urma sa fie un moment neobişnuit în istoria umană, deoarece oamenii ştiau cu mult timp înainte că într-o fracţiune de secundă se vor rosti cuvintele vinovat sau nevinovat. Se petrecea ceva de interes major, ce urma să atragă concomitent sute de milioane de oameni.

Ei au decis să înregistreze evenimentul cu ajutorul generatoarelor de numere aleatorii, amplasând în acest scop trei asemenea dispozitive în laboratoarele din Statele Unite, unul în Amsterdam şi unul în Princeton. Având toate cele cinci generatoare de numere aleatorii gata pregătite să înregistreze momentul anunţării verdictului, savanţii au aşteptat să vadă ce se va întâmpla.

“Am pornit generatoarele şi după aceea am evaluat rezultatele. Astfel, în două locuri, am observat un vârf ce ar fi putut apărea întâmplător într-un singur caz dintr-o mie. Primul a fost atunci când camera de luat vederi a schimbat imaginile din exteriorul tribunalului cu cele din interiorul sălii de judecată (fapt ce a cauzat o creştere uriaşă a atenţiei, reflectată în generatoarele aleatorii), celălalt fiind momentul citirii verdictului. Aceste momente au fost indicate precis şi coerent de toate cele cinci generatoare simultan.

Termenul vârf de coerenţă se referă la reprezentarea grafică a principiului aleatoriu. În mod normal, generatoarele de evenimente aleatorii dezvoltă 50% biţi 1 şi 50 % biţi 0, astfel încât reprezentarea grafică a raportului dintre 1 şi 0 e constantă. Dar, dintr-un anumit motiv, atunci când milioane de oameni şi-au focalizat atenţia asupra aceluiaşi lucru, graficul a deviat abrupt de la 50/50, exact în momentele cele mai dramatice ale concentrării. Acest fapt contrazice o premiză fundamentală a teoriei cuantice – şi anume aceea că evenimentele cuantice sunt pur aleatorii.”

Începând din acel moment, Radin şi colegii săi au lansat Proiectul Conştiinţei Globale. În cadrul acestui experiment, generatoarele de evenimente aleatorii amplasate pe tot mapamondul funcţionează 24 de ore pe zi şi trimit rezultatele la serverul din Princeton la fiecare 5 minute. Astfel au fost observate vârfuri semnificative în timpul unor evenimente precum Y2K, 11 septembrie sau funeraliile Prinţesei Diana.

Statisticile sunt instrumente valide ale cercetării şi, aşa cum Bill Tiller spune despre experimentele sale, “rezultatele sunt solide”.

Dispozitive electronice de fixare a intenţiei

Bill Tiller a condus Departamentul de Ştiinţe Materiale de la Standford. Dar, cu decenii în urmă, el a decis să părăsească această poziţie executivă din cadrul departamentului, comisiile guvernamentale şi poziţiile de putere pentru a se concentra asupra “celeilalte chestiuni”.

Mai exact, şi-a propus să verifice experimental dacă intenţia umană influenţează sau nu sistemele fizice. Nu “doar” să înceteze o funcţie ondulară sau două, sau să declanşeze un simplu eveniment cuantic aleatoriu – ci să influenţeze de-a dreptul un atribut macroscopic al materiei.

Astfel, el a construit un dispozitiv electronic de fixare a intenţiei. E vorba de o simplă cutie cu câteva diode, un oscilator, câţiva rezistori şi condensatori. Apoi:

“L-am aşezat pe o masă în jurul căreia s-au aşezat patru meditatori foarte bine calificaţi, care au intrat într-o stare meditativă adâncă; ei au curăţat mediul, transformându-l într-un spaţiu sacru, folosindu-şi în acest scop mintea şi intenţia. După aceea, unul dintre cei patru a rostit o intenţie specifică pentru acest dispozitiv.

Intenţia priveşte influenţarea unui anumit experiment ţintă.

De exemplu, creştea pH-ului apei purificate cu o unitate întreagă sau descreşterea acestui pH cu o unitate întreagă; creşterea activităţii termodinamice a unei enzime hepatice specifice, fosfataza alcalină. Sau influenţarea unui experiment in vivo cu larve de insecte menit creşterii aportului de energie moleculară din corpul lor în vederea reducerii perioadei dezvoltării larvare. Am folosit aceste dispozitive pentru toate cele patru experimente amintite mai sus şi am obţinut succese notabile.

Pe lângă aceste cutii, au fost pregătite şi dispozitive de control, asupra cărora nu s-a fixat nicio intenţie. Cutiile au fost îmbrăcate separat în folie de aluminiu şi trimise la un laborator situat la o mie de mile distanţă.

Aici, ambele tipuri de cutii, de control şi de fixare a intenţiei, au fost plasate la aproximativ zece centimetri de ţintă şi apoi pornite. A durat trei sau patru luni pentru ca ele să “condiţioneze spaţiul la o stare de simetrie superioară”, sau, cu alte cuvinte, să înceapă să funcţioneze. Au fost observate contraste marcante atât în cadrul fiecărei perechi, cât şi colectiv. Cât priveşte efectele notabile observate, acestea aveau o probabilitate statistică mai mică de unu la mie.”

Mai simplu spus, doctorul Tiller a cerut celor patru meditatori să se concentreze asupra unei cutii electronice simple având în minte o anumită intenţie – precum schimbarea pH-ului apei cu o întreagă unitate. Ei au închis cutia, plasând-o în apropierea unei cantităţi de apă, pentru ca după câteva luni pH-ul acesteia să se schimbe. Şansa ca această schimbare să se fi petrecut natural este mai mică de unu la mie, mai cu seamă dacă ţinem cont de faptul că schimbarea amintită nu s-a petrecut şi la unităţile de control.

Dar cât de mare este o unitate de pH, ne veţi întreba? Ne răspune dr. Tiller: “Dacă pH-ul din corpul vostru se modifică cu o unitate întreagă, sunteţi morţi…”

Cât priveşte acceptarea acestei teorii, dr. Tiller notează: “oamenii de ştiinţă tradiţionalişti întâmpină dificultăţi… intervine efectul de boogle. Ochii lor se măresc a uimire, iar ei preferă să nu mai continue conversaţia”.

Reflectaţi câteva clipe la acestea…

􀁺 Ce prejudecăţi aveţi şi vă împiedică să treceţi la o nouă paradigmă?

􀁺 Cum se reflectă aceste prejudecăţi în lucrurile ce formează realitatea voastră?

􀁺 Care este realitatea voastră?

􀁺 E posibil ca ştiind că aceste lucruri reprezintă o manifestare a gândurilor voastre, să puteţi manifesta mai uşor alte lucruri, bazate pe noua voastră paradigmă?

􀁺 Enumeraţi cinci aspecte diferite între minte şi materie.

􀁺 Aţi putea să priviţi aceste lucruri într-un mod diferit, percepându-le ca fiind aidoma?

􀁺 Dacă gândurile pot influenţa structura moleculară a apei, atunci ce pot face gândurile voastre propriei voastre realităţi?

􀁺 Ce a fost mai întâi – scaunul pe care staţi sau ideea de a lua loc pe scaun pentru a citi această carte?

Fragment din cartea Ce naiba ştim noi, de fapt? (What the Bleep Do We Know!?) – William Arntz, Betsy Chasse, Mark Vicente

Ca la teatru – fragment din NOI în secolul XXI: Volumul 2

Primul text din cel de-al doilea Caiet al volumului 2 – NOI în secolul XXI:

 

— Ţi-am spus că e ca la teatru! Cumperi bilet, intri şi joci.

— Orice rol?

— Orice rol. Mai ales acela de spectator!

— Cum? Păi, ce, şi dacă suntem spectatori suntem actori?

— Păi, nu? Ca spectatori, avem şi noi viermuiala noastră de jucat în staul… pardon, în stal. Dar pe scenă urcă doar maeştrii artei actorului. În spatele scenei stau maeştrii regizori şi scenografi, iar maestrul scenarist este invizibil. Ei, poate n-o fi doar unu’! Poate să fie chiar o echipă, una de 5 stele!

Piesa se desfăşoară scenă cu scenă, act cu act. Se mai trezeşte câte-un spectator şi iese din sală. Pe măsură ce rămân locuri goale, plasatoarele de bilete, că şi ele joacă rolul lor, aduc pe altul care stătea, bietul, la coadă, în aşteptare, să intre şi el la spectacol. Îl conduc sau îi indică locul pe care să se aşeze şi-i fac semn să tacă, să nu deranjeze ceilalţi spectatori. Ăsta, nou-venitul, deh, se bucură şi el de unde-apucă să vadă piesa. Mai de la mijloc, mai de la sfert, dar ce contează? „Uite, emoţia e mare! Mari actori, domnule! Extraordinar talent! Cum ne fac ei să ne simţim simţurile! Cum ne trezesc emoţii, plâns, râs, melancolie, de toate. Da’ uite, că se mai şi doarme! Cum o putea să doarmă ăla? În fine, poate o fi obosit, omu’.“ Cam aşa se pot auzi tot felul de comentarii ale spectatorilor nou-veniţi. În general ei sunt mai entuziaşti. Mai proaspeţi. Până ajung să obosească de atâtea emoţii şi … Uite, din partea dreaptă se ridică un spectator şi se îndreaptă spre ieşirea din sală. „Oare de ce iese? De ce nu le-o plăcea piesa asta? Dar, lasă, mai bine că iese, că aşa o să poată intra altcineva de la coadă, cineva ca mine! Că şi eu, tot aşa am avut noroc să intru, c-a ieşit unu’. Ah, poate intră tânăra aceea frumoasă! …Vai, ce frumoasă era!… Parcă seamănă puţin cu actriţa asta de vorbeşte acum…frumos, auzi, zice că e un pescăruş…“

— Şi toate gândurile astea se înregistrează, zici tu? Şi nu se amestecă între ele?… Mi se pare o nebunie! Un haos!… Chiar şi gândurile regizorilor care urmăresc spectacolul? Nu există nişte graniţe, ceva care să separe gândurile?

— Fiecare îşi pune graniţele sale, gândurile au şi ele, fiecare undele lor. Dar în ansamblu, totul trebuie să aibă sens. Şi-atunci, nu poţi vorbi despre absenţa coerenţei ori a echilibrului. S-ar destrăma, s-ar autodistruge lumea asta imediat dacă nu ar exista evenimente, care compensează, se contrabalansează unul pe altul.

— Asta înseamnă că există un continuu balans.

— Da, o pendulare între extremele binelui şi răului. Ca limba unei pendule, bing-bang, bing-bang. Percepţia asta te dă cu capul când de bine, când de rău. Pleci ameţit, cu o forţă şi mai mare, rezultată din compunerea forţei cu care te-ai lovit de zidul binelui şi forţa cu care el ţi se opune. Vei ajunge să te loveşti de zidul răului cu o forţă şi mai mare, aşa că e firesc să te doară. Bang! Şi tot aşa!

— Şi tot aşa până când? Toată viaţa?

— Pentru cei mai mulţi oameni, da, chiar toată viaţa.

— Ei! Nu se poate! Păi, atunci, singura concluzie logică din ceea ce spui ar fi că viaţa este o pendulare obligatorie între bine şi rău şi tot ceea ce facem este să ne facem cucuie şi să ne spargem capetele?… Exagerezi! Nu e posibil!

— Ok, atunci, uite cum facem, facem o experienţă. Trage aer în piept. Hai, inspiră. Aşa. Acum ţine aerul în piept, nu-i da drumul. Rezistă. Rezistă! Nu-i da drumul! Abţine-te! Abţine-te!

— Ahhhh! Ai înnebunit?… Vrei să mor?

— Nu, vroiam doar să-ţi demonstrez necesitatea pendulării pentru existenţa corpului uman.

— Asta e o… o… adică… inspir, expir…

— Adică dacă n-ai expira, ai muri. Dacă ai mânca şi ai bea fără să şi elimini resturile, dacă inima ta n-ar mai pendula şi ea, cioc-boc, mereu, dacă planeta nu s-ar mai roti, dacă ziua n-ar fi urmată de noapte, dacă primăvara nu ar urma iernii…

— Asta e o buclă! Ne învârtim într-o buclă! Sau într-un cerc.

— Sau o spirală.

— De ce?

— Aşa e jocul. Ce intră, va ieşi. Ce iese, va intra. Ce e rău, va fi bine. Ce e bine, va deveni rău.

— Atunci, Moise avea dreptate?… Noi nici acum n-am ieşit din jocul ăsta?… Nu a venit Iisus ca să ne salveze? Nu ne-a salvat el din rotirea asta la infinit? Nu a deschis el porţile tuturor sufletelor?… Nu a eliberat El Pământul din închisoarea asta?…

— Ba da, numai că omul învaţă greu, e încăpăţânat şi leneş. Iisus a spus să nu mai reacţionăm, să fim conştienţi de gândul nostru, atenţi la dorinţele corpului. Ne-a spus să ne concentrăm atenţia pe eliberare, pe mântuire, să urmăm calea şi adevărul şi viaţa. Dar cât de mult a fost înţeles El în ultimii două mii de ani?… Iisus a spus să facem ca el, să nu mai lasăm pe nimeni între noi şi Dumnezeu, să nu mai plătim bani pentru darurile şi ofrandele pe care dorim să le închinăm lui Dumnezeu, să căutăm a-l găsi pe Dumnezeu în inima noastră, căci trupul se poate întoarce în ţărână, dar sufletul, ca să poată ieşi din bucla asta, are nevoie de multă putere. Puterea este iubirea. Iubirea şi intenţia de a ajunge în lumină ne-ar fi de-ajuns. Ne-ar pune pe drumul drept.

— Şi-ngust, nu? De ce e îngust? De ce sunt limitele astea puse? De ce nu este larg drumul ăsta, să-ncapă toţi, să-ncapă mai mulţi?!

— Pentru că doar un singur trup a croit poteca asta. Trupul Lui. Cât să fi fost şi trupul acela de mare?… Cu trupul Lui a săpat tunelul către lumină, ne-a asigurat ieşirea. Trupul lui de Om! De-aceea orice om va putea trece pe-acolo.