Fragmentul de azi: De câte ori nu ai crezut că vei găsi pacea atunci când condiţiile vor fi prielnice? – Eileen Caddy – Dumnezeu mi-a vorbit

Eileen CaddyDumnezeu mi-a vorbit

De câte ori nu ai crezut că vei găsi pacea atunci când condiţiile vor fi prielnice? Sau când vei fi în locul potrivit? Sau când relaţia ta cu o anume persoană va merge bine? Sau numai dacă s-ar întâmpla asta şi asta, atunci totul ar fi bine, iar tu ai găsi acea pace minunată?

Ce prostie, copilul Meu. Nu trebuie să depinzi de nici o condiţie exterioară. Mergi adânc înăuntru, unde nimeni nu poate pătrunde şi o vei găsi. Câtă vreme rămâi în acel centru,  vei avea pace – o pace veşnică, de nezdruncinat, pentru că EU SUNT în mijlocul tău, iar în Mine este pacea perfectă.