Fizica cuantică a vieţii voastre #cenaibastimnoidefapt

Aşa cum victimizarea reprezintă cea mai puternică respingere a premizei fundamentale a acestui capitol, “eu accept responsabilitatea” se constituie în cea mai puternică afirmare a ei. Ea reprezintă o întoarcere monumentală a felului în care abordăm lumea şi experienţele noastre.

Victimizarea şi sentimentul că suntem lipsiţi de putere, pe care ea ni-l induce, ne îndepărtează de viaţă. În orice situaţie, se ridică următoarele probleme: “Unde sunt sau cine se află de fapt în această situaţie? Ce mi se reflectă înapoi? Din ce nivel de fiinţare îmi provine aceasta?”

Această întoarcere înseamnă că, în loc să cerem universului să dovedească faptul că ne creăm realitatea (astfel încât să putem accepta sau respinge ceea ce se întâmplă), să luăm ca pe un dat faptul că viaţa şi întâmplările sale sunt create de noi înşine (în aşa fel încât să le putem căuta semnificaţia). Cât priveşte sensul termenului semnificaţie, acesta nu trebuie perceput la nivel filosofic sau cosmic, ci, pur şi simplu, direct: ce înseamnă adevărata ta persoană, sau ceea ce creezi, sau ceea ce negi în viaţa ta? Vreţi o schimbare în viaţa voastră? Faceţi această transformare şi urmăriţi ce se întâmplă.

“Oamenii dau vina întotdeauna pe împrejurările care i-au adus acolo unde sunt”, spune marele dramaturg britanic George Bernard Shaw. “Eu nu cred în împrejurări. Oamenii care reuşesc în această lume sunt aceia care se ridică şi caută împrejurările dorite, iar dacă nu le găsesc, le fac.”

Dar cum anume putem crea împrejurări? Cum putem da naştere acelor coincidenţe ce au un efect major asupra direcţiei vieţii noastre? Pare de domeniul imposibilului să putem genera o coincidenţă precum “Ei bine, îmi uitasem actele, aşa că a trebuit să mă întorc acasă, dar, pe drum mi s-a spart un pneu. Aşa că m-am oprit să-l schimb, dar aplecându-mă, mi s-au crăpat pantalonii. Mi-am înfăşurat o husă pe mijloc şi tocmai atunci această persoană a trecut pe lângă mine şi s-a oprit, deoarece, am aflat mai târziu, chiar ea croise husele acelea. În scurt timp, ne-am căsătorit”. N-a fost decât o coincidenţă.

De fapt, ceea ce vrem să spunem e că a fost o co-incidenţă.

Deci, a creat oare fericitul soţ din povestea noastră spargerea unui pneu? Sau şi-a creat propria căsătorie, iar Universul s-a ocupat de restul detaliilor? (Acest gen de întrebări apar imediat ce începem să ne punem problema creaţiei.)

În cadrul experimentelor de creare a unei schimbări a pH-ului apei, William Tiller spune:

“Chestiunea e următoarea: ori facem o declaraţie detaliată de intenţie, ori o facem în aşa fel încât să lăsăm o deschidere, astfel încât universul să găsească o cale de a se ocupa el însuşi de detalii? În general e vorba de a doua variantă.”

Cu alte cuvinte, în loc să dicteze toate etapele prin care trebuie să treacă apa pentru a-şi schimba pH-ul, precum rearanjarea legăturilor chimice, schimburi de ioni etc… meditatorii din experimentele doctorului Tiller n-au făcut decât să se concentreze asupra rezultatului final, lăsând universului grija detaliilor.

Posibilităţi şi timp

Rămâne totuşi întrebarea – cum funcţionează toate acestea? Şi cum poate deveni cineva mai conştient de posibilităţile existente, astfel încât creaţia însăşi să fie mai conştientă? Conform lui Amit Goswami:

“Există ipoteza că fundamentul fiinţării e conştiinţa. Tot ceea ce există e o posibilitate a conştiinţei. Dintre toate aceste posibilităţi, conştiinţa alege experienţa pe care o manifestă, o observă… Cuantica discută despre posibilităţi, dar atunci când vă priviţi pe voi înşivă, oare de câte ori v-aţi întrebat: “care posibilităţi?” Interogaţia voastră asupra posibilităţilor (poate fi) legată de lucruri triviale precum ce tip de îngheţată să aleg de data asta, cu vanilie sau cu ciocolată, fapt ce depinde total de experienţele voastre trecute. Astfel, rataţi fizica cuantică a vieţii voastre.”

Dr. Goswami vede posibilităţile unei vieţi răspândite precum oscilaţiile probabile ale unui electron. Acest lucru înseamnă că opţiunile din viaţa voastră sunt la fel de “reale” precum undele prevăzute prin ecuaţia Schroedinger. Stuart Hameroff duce acest concept un pas mai departe.

“Fiecare gând conştient poate fi văzut ca o alegere, o superpoziţie cuantică ce se fixează asupra unei alegeri. Să zicem, aşadar, că priviţi un meniu şi încercaţi să vă decideţi dacă veţi comanda creveţi, paste sau ton. Imaginaţi-vă că aveţi o superpoziţie cuantică a tuturor acestor posibilităţi coexistând simultan. Poate chiar mergeţi cu un pas în viitor pentru a gusta diferitele meniuri. Si apoi decideţi: “aha, voi lua spaghetti”.”

Fragment din Cap.11, Oare chiar îmi creez realitatea?

What the Bleep Do We Know!? – Ce naiba ştim noi, de fapt?!

Fizica cuantică şi misticismul #cenaibastimnoidefapt

Devine, probabil, mai uşor de înţeles de ce cele două domenii, ale fizicii şi misticismului, se iau în răspăr. Lucruri separate, dar întotdeauna în atingere (non-local); electroni mutându-se de la A la B, dar niciodată între; materie apărând (matematic) pentru a fi o funcţie undă distribuită, devenind spaţial existentă atunci când e măsurată.

Misticii par să nu aibă probleme cu aceste idei, în special cu acceleratorul de particule. Mulţi dintre fondatorii cuanticii au avut un interes major în problema spirituală. Niels Bohr, folosind simbolul Ying/Yang pe coatele hainei sale; David Bohm a purtat lungi discuţii cu înţeleptul indian Krishnamurti; Erwin Schrödinger ţinea seminarii despre Upanişade.

Dovedeşte fizica cuantică punctul de vedere mistic?

Dacă întrebaţi fizicienii, veţi obţine tot felul de răspunsuri. Puneţi această întrebare la o petrecere de fizicieni şi afirmaţi empatic o părere şi s-ar putea (cuantica este probabilitate, până la urmă) să obţineţi o bătaie cu pumni.

Dincolo de materialiştii mascaţi, pare a exista un consens în ceea ce priveşte faptul că ne aflăm în stadiul analogiei, că paralelismul este mult prea uluitor pentru a fi ignorat, că tiparul minţii de a păstra o imagine paradoxală despre lume este la fel atât în cuantică, cât şi în Zen. Aşa cum îl citam mai devreme pe dr. Radin: “Este însă un alt fel de a gândi despre lume care este sugerat; este arătat de mecanica cuantică”.

Întrebări despre ce cauzează colapsul funcţiei undă sau dacă evenimentele cuantice sunt cu adevărat aleatorii, sunt însă fără răspuns. Dar, dacă necesitatea de a produce un concept unificat despre realitate, care ne include pe noi, şi care răspunde misterelor cuanticii este irezistibilă, filosoful contemporan Ken Wilber cere, de asemenea, precauţie:

“Munca acestor fizicieni – Bohm, Pribram, Wheeler şi alţii – este mult prea importantă pentru a fi diminuată de speculaţii forţate asupra misticismului. Iar misticismul însuşi este mult prea profund pentru a fi asociat cu teoretizarea ştiinţifică. Lăsaţi-le să se aprecieze una pe alta şi permiteţi ca dialogul lor şi schimbul mutual de idei să nu se oprească niciodată…

De aceea punctul meu de vedere este că a critica anumite aspecte ale noii paradigme este, în mod clar, nu o acţiune împotriva perpetuării vreunui interes pentru viitoare încercări, ci este mai degrabă o chemare pentru precizie şi claritate în prezentarea subiectelor-problemelor care sunt, până la urmă, extraordinar de complexe.”  Ken Wilber – Paradigma holografică (Boston: Shambhala. 1985)

Concluzii

Concluzii? Probabil glumiţi! Vă rog, dacă aveţi cumva oarece concluzii, mergeţi mai departe cu ele. Indiferent dacă aveţi sau nu concluzii, bine aţi venit în extraordinara, năucitoarea, discutabila lume a gândiriiabstracte. Ştiinţa, misticismul, paradigmele, realitatea – priviţi ce investigăm, descoperim şi dezbatem noi, oamenii. Uitaţi-vă la felul în care mintea omenească a explorat această lume ciudată în care se pare că ne-am găsit pe noi înşine. Aceasta este adevărata noastră măreţie.

What the Bleep Do We Know!? Ce naiba ştim noi, de fapt?!

Două feţe ale aceleiaşi monede #whatthebleep #cenaibastimnoidefapt

Pe măsură ce ştiinţa a săpat din ce în ce mai adânc în universul său mort, a dat peste şi a dezlegat un mister.

La începutul secolului al XX–lea, laţul strâns al materialismului a fost desfăcut de oameni de ştiinţă precum Albert Einstein, Niels Bohr, Werner Heisenberg, Erwin Schrödinger şi alţi fondatori ai teoriei cuantice care au spus lumii: sondează destul de adânc în materie şi aceasta dispare şi se dizolvă în energie nemăsurabilă.

Dacă îl urmărim pe Galileo şi încercăm să descriem în mod matematic, se dovedeşte că universul nu este deloc material! Universul fizic este în mod esenţial non-fizic şi s-ar părea că apare, se iveşte, dintr-un câmp care este mult mai subtil decât energia însăşi, un câmp care arată mai mult ca informaţie, inteligenţă sau conştiinţă decât ca materie.

Dacă ştiinţa şi spiritul cercetează natura realităţii nelimitate – şi, în mod evident, cu cât este mai nelimitată, cu atât este mai apropiată de realitate – atunci, în mod inevitabil, vor trebui să-şi intersecteze drumurile. Cele mai vechi scripturi cunoscute, Vedele, vorbesc despre lumea fizică ca fiind o iluzie, maya.

Fizica cuantică spune că realitatea nu este aşa cum o vedem; mai degrabă este, în cel mai bun caz, aproape goală, şi chiar mai mult, seamănă cu nişte valuri/unde de un nimic fără de substanţă (n.t. în engl. no-thing / nici un lucru).

Buddhiştii tibetani vorbesc despre originea interdependentă a tuturor lucrurilor. În fizică există starea de legătură/interconectarea (entanglement) care spune că toate particulele sunt conectate şi au fost aşa de la big bang încoace (când au devenit legate pentru prima oară). Şi mai poetic, găsim în Zen şi faimosul koan: “Care este sunetul aplauzelor unei singure mâini?” care se aude în ecou în întrebarea fizicii: “ Cum poate o particulă să existe în două locuri în acelaşi timp?”

Profesionişti de ambele laturi ale gardului despărţitor au cercetat adânc în disciplinele lor, cu toate că istoria progresului uman arată că evoluţia apare prin includerea unor arii de studiu din ce în ce mai largi şi prin integrarea acestora.

Care este sunetul sărutului dintre doi adversari?Will Arntz

Două feţe ale aceleiaşi monede

În prezent, moneda rămâne împărţită, având religia pe o parte şi ştiinţa pe cealaltă. De ce? Nu pentru că realitatea este împărţită, ci pentru că adepţii viziunii asupra lumii lor sunt oameni. Mai ţineţi minte de ce oamenii nu pun Mari Întrebări? Pentru că răspunsul pe care-l primesc s-ar putea să nu fie cel pe care şi-l doresc.

Ce-ar fi dacă mintea şi materia nu sunt despărţite? Dacă între cele două există unde observabile de feedback? Suntem în secolul al XXI-lea şi totuşi ştiinţa de bază încă refuză să privească la acest aspect.

Dr. Dean Radin, cel mai de seamă om de ştiinţă al Institutului Noetic Sciences, urmăreşte investigarea fenomenelor fizice, cu o strictă aderare la metoda ştiinţifică. Chiar şi aşa, el întâmpină rezistenţă din partea comunităţii ştiinţifice generale.

Aşa cum spune Dr. Radin:

“Aceştia (oamenii de ştiinţă importanţi) cred în mod personal că au evoluat datorită experienţei lor, dar nu vorbesc despre asta în public pentru că în public, cel puţin în cadrul lumii academice, nu trebuie să vorbeşti despre asta. Şi aceasta este una dintre puţinele arii în academie unde acest tabu nu numai că este puternic, dar a persistat cel puţin un secol. Cunosc foarte, foarte mulţi colegi doctori în ştiinţe… oameni distinşi în domeniile lor – în psihologie, în neurologie cognitivă, în neurologie generală, în fizică… care, în mediu privat sunt foarte interesaţi de … fenomenul psihic. Unii dintre ei obţin rezultate bune în experimentele lor. Păi, de ce nu auzim despre asta? Deoarece cultura lumii academice spune că nu poţi vorbi despre asta. Aşa că, noi trăim în parabola hainelor celor noi ale împăratului. Vreau să spun, chiar şi acum tabuul este atât de puternic, încât nici măcar n-ai voie să vorbeşti despre el. E ca un fel de proiect secret al guvernului în care însăşi existenţa proiectului este în sine un secret. În fine, tabuul este secret, nimeni nu are voie să vorbească despre el. Odată ce tabuul este enunţat, s-a făcut şi primul pas în a-l face să se dizolve, şi în acel moment veţi găsi un interes enorm din partea acestor oameni de ştiinţă de a studia aceste lucruri.”

Fragment din cap.2- Ştiinţa şi religia: marele divorţ

 What the Bleep Do We Know!? Ce naiba ştim noi, de fapt?