Inconştientul #Calearenunţării #LettingGo

Un obstacol în calea cunoaşterii temerilor din propria minte este teama de părerea celorlalţi. Nevoia de a câştiga aprobarea altor persoane este prezentă în mintea noastră precum o continuă iluzie. Ne identificăm cu opiniile celorlalţi, inclusiv cu persoanele care reprezintă autoritatea şi fuzionăm într-o asemenea măsură cu acestea încât ajungem să le considerăm a fi propriile noastre opinii despre noi înşine.

În procesul de analizare a temerilor este bine să ne amintim că Jung vedea acest rezervor al lucrurilor interzise din interiorul umbrei ca făcând parte din inconştientul colectiv. Noţiunea de inconştient colectiv înseamnă că toţi avem acest gen de gânduri şi de fantezii. Niciunul dintre noi nu este diferit când ne referim la modul în care ne simbolizăm emoţiile. Toţi nutrim, în secret, teama că suntem proşti, urâţi, rataţi şi imposibil de iubit. Mintea inconştientă nu este nicidecum politicoasă.

Inconştientul este brutal şi necioplit. În timp ce intelectul vostru a mers la şcoală, inconştientul a rămas în junglă şi se leagănă încă prin copaci! Când vă analizaţi umbra, nu este cel mai bun moment să fiţi pretenţioşi sau dezgustaţi. Nu trebuie nici să luaţi lucrurile ca atare, pentru că simbolurile cu care operează inconştientul sunt exact asta: nişte simboluri, deci primitive prin natura lor. Dacă le prelucrăm conştient, ele ne pot face să fim mai puternici în loc să ne inhibe.

Este nevoie de multă energie pentru a ţine umbra ascunsă şi pentru a reprima numeroasele noastre temeri. Ca urmare, energia ni se epuizează. La nivel emoţional, aceasta se exprimă ca o inhibare a capacităţii de a iubi.

Fragment din Cap.6 – Frica, Letting Go-Calea renunţării, David R. Hawkins

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/letting-go-david-r-hawkins-calea-renuntarii-cartea-daath


Muzica, modele de atracţie

Marele psihanalist elveţian Carl Jung a subliniat mereu şi mereu relaţia existentă între artă şi demnitatea omului, ca şi importanţa spiritului uman pentru artă. Jung însuşi şi opera sa calibrează la cel mai înalt nivel dintre toţi psihanaliştii celebri ai istoriei. (Mulţi dintre aceştia, aliniaţi la modele de atracţie de genul determinismului material, produc scoruri mult inferioare.)

Într-un fel – prin faptul că este cel mai puţin tangibilă – muzica este cea mai subtilă formă de artă. Totuşi, lăsând în urmă raţionalitatea emisferei cerebrale stângi pentru a face apel direct la subconştientul nostru din emisfera cerebrală dreaptă, ea este totodată şi cea mai emoţională. De asemena, muzica oferă cel mai bun exemplu al modului în care modelele ordonează realitatea: dacă doriţi să înţelegeţi diferenţa dintre haos şi sens, atingând prin aceasta o definiţie adecvată a artei, reflectaţi, pur şi simplu, la diferenţa dintre zgomot şi muzică.


Compozitorul estonian contemporan Arvo Part, a cărui operă este descrisă adesea ca transcendentală sau mistică, rezumă – în descrierea pe care o face procesului de creaţie – multe din cele observate de noi în legătură cu rolul crucial al geniului artistic în dezvăluirea modelelor de atracţie:
Pentru a scrie, trebuie să mă pregătesc o lungă perioadă de timp. Uneori, aceasta îmi ia chiar şi cinci ani…..în viaţa, muzica, munca mea, în ceasurile sumbre ale existenţei mele am sentimentul sigur că orice altceva exterior acestui unic lucru este lipsit de semnificaţie.
Complexitatea şi multilateralitatea nu fac decât să-mi dea o stare de confuzie, pentru că eu trebuie să caut unitatea. Ce este oare acest lucru unic şi cum de reuşesc să mă pun de acord cu el? Indiciile acestui lucru apar în multe forme şi tot ceea ce este neimportant păleşte…aici sunt singur cu liniştea. Am descoperit că este suficient ca o singură notă să fie cântată frumos. …. Acesta este ţelul meu.
Timpul şi atemporalitatea sunt legate. Clipa şi eternitatea se luptă în noi.