„Calea inimii” #poeme de Florina Marin

Calea inimii
Nu ştiu de ce crezi tu
că viaţa trebuie să fie dulce
poate pentru că ştii
doar gustul mierii şi zmeurii
din cornul Amalteii.
Nu ştiu de ce crezi tu
că Dumnezeu are ochi albastri
poate pentru că ai privit
într-o altă viaţă cerul
culcat pe braţul fericirii.
Ştiu atât de puţin despre credinţele tale
oare mi-ar folosi la ceva
mai bine decât să-ţi admir zborul
risipind parfumul de liliac
cu bătaia inimii tale?

Să-mi fii tu


Ai vrut să-mi fii drumul spre Lună
să calc pe sufletul tău fără teamă
şi să urc
da, să urc
cât de greu
spre a-mi fi pe urmă uşor.
Ai vrut să-mi aprinzi
candele pe unde treceam
să pot vedea înainte
locul de rugă
pe tine, altar.
Băteau clopote
să ne-alunge tăcerea
dar tu clădeai din ea
scări de fum
mai dens decât razele Lunii
cu care te-mbrăţişam orişicum.
Ai vrut să-mi fii drumul spre Lună
Iar eu voiam să-mi fii tu.

Calea inimii #davidrhawkins

Cel mai important obiectiv al căii inimii presupune atingerea unui nivel al conştiinţei numit Iubire Necondiţionată. Energia inspiraţiei şi devoţiunii facilitează abandonarea poziţionalităţilor şi face ca aspirantul să găsească un sprijin în graţia lui Dumnezeu. Cu toate că acest proces pare simplu din punct de vedere conceptual, aşa cum toată lumea a aflat din experienţă, este uneori mai dificil decât ne-am fi aşteptat. Adeptul sincer descoperă faptul că strădania pentru atingerea iubirii necondiţionate are facultatea neplăcută de a aduce la suprafaţă exact opusul ţelului căruia i s-a dedicat. Acest lucru este reprezentat prin scurta zicală spirituală: „Iubirea aduce la suprafaţă contrariul său“.

Trebuie reţinut faptul că iubirea şi pacea constituie cele mai mari ameninţări la adresa eului, care se apără recurgând la poziţionalităţi ascunse adânc în inconştient. Aceste atitudini neiubitoare s-au născut din mintea animală biologică, care este în continuare prezentă şi orientată spre supravieţuire. Aceasta este la suprafaţă până în copilărie, când presiunile parentale şi sociale o forţează să coboare în adâncuri, prin mecanismele binecunoscute ale eului de represie, negare, suprimare, formarea reacţiei, proiecţie şi de raţionalizare.

Aceste mecanisme ce se auto-servesc se aplică unei varietăţi de subpersonalităţi, precum şi identităţii principale de sine. Credinţele şi emoţiile devin apoi programate prin intermediul societăţii, istoriei, culturii, grupurilor de prieteni, bisericii, şcolii, părinţilor şi (aspect foarte important în zilele noastre) mass-mediei.

Toate aspectele amintite mai sus sunt puternic influenţate (facilitate sau blocate) de către ADN, factori genetici, hormoni maternali şi destin biologic înnăscut. Varietatea de opţiuni este aliniată chiar la construcţia corporală, cum ar fi tipurile somatice (endomorf, mezomorf şi ectomorf).

De asemenea, există, în mod evident, şi mulţi alţi factori care influenţează personalitatea şi conţinutul eului, cum ar fi coeficientul de inteligenţă (I.Q), statutul socio-economic, clasa, sănătatea, poziţionarea geografică, mediul, alimentaţia din copilărie şi altele.

Cu toate acestea, aceşti factori sunt vizibili, iar subiectul lor este studiat de multe domenii ale ştiinţei şi cercetării. Dar, probabil cel mai profund din punct de vedere al efectului total, este factorul invizibil al „moştenirii“ karmice, însoţit de o multitudine de influenţe nebănuite. Simplul fapt de a te naşte om şi de a avea un eu constituie deja un „eveniment karmic“ profund.

Eul spiritual poate fi privit ca o manifestare a karmei. Astfel, „a demonta eul“ este acelaşi lucru cu a rezolva karma, deoarece acestea sunt unul şi acelaşi lucru, din punct de vedere operaţional. Dacă termenul de „karmă“ nu este acceptabil, se poate folosi în locul său termenul de „inconştient“.

Fragm din cap.XIX: Calea inimii

Sinele: Realitate şi Subiectivitate

Featured Image by KLAU2018 from Pixabay