Un cadou pentru ziua de azi

… în cazul în care sărbătoriţi sexul femeiesc. Un cadou pentru aceia şi acelea care doresc să-l primească. 🙂

 Din cartea Vindecare şi recuperare  vindecare pt colec

Cap. VI: Sexualitatea

 

<<Cel mai puternic afrodisiac este acel sens, acel simţământ de a fi viu, iar pe măsură ce această “viiciune” se intensifică, este ca şi cum ar trezi totalitatea noastră, tot ceea ce suntem noi. Acel sentiment de iubire, de bunătate este cel mai grozav afrodisiac dintre toate. Vorbim despre erotismul inimii în loc să vorbim despre sexualitatea corpului. Inima este atotcuprinzătoare, difuză şi include totul, generând o stare intensă de a fi în viaţă. Apare acea rafinată plăcere în trăirea propriei existenţe exprimate acum din interiorul câmpului de energie al stării de a fi cu cineva a cărui energie se potriveşte, cu toate acestea fiind opusul polarităţii. Aceasta permite bărbatului să-şi experimenteze propria latură feminină. În continuare, devine stăpân pe ea în experienţa îmbrăţişării. Femeia experientizează câmpul lui energetic în ea însăşi, ceea ce se reflectă în ea prin intermediul bărbatului, şi acolo apare acest sens al unităţii şi completitudinii, în magia acestei îmbrăţişări.

Magia este această uniune a celor două câmpuri de energie, masculin şi feminin, ca expresie a unităţii lor realizate din acel intens sentiment al “viiciunii” şi al bucuriei. Recontextualizarea rezolvă problemele despre care a vorbit omul şi care au de-a face cu sexualitatea pentru că, în plan subtil, în această experienţă interioară se realizează reconectarea cu bucuria inocenţei noastre. Întreaga chestiune legată de dilema cu privire la Dumnezeu – dacă aprobă sau nu sexul – dispare.

Trăind experienţa acelei “viiciuni a vieţii”, unităţii şi bucuriei, pe măsură ce înaintăm către o stare de pace interioară şi completitudine (pentru că aceasta este completitudinea: pacea), descoperim că pacea este acel simţământ de unitate absolută şi de reunire cu ceea ce este unitatea.

În cadrul sexualităţii ce izvorăşte din inimă regăsim întoarcerea la experienţa de a fi complet.

Aceasta este calitatea mistică a transcendenţei, un simţământ de a fi peste tot, oriunde, nelimitat. Când apare acest simţământ al unităţii este ca şi cum am transcende toate timpurile, ca şi cum am fi fost toţi bărbaţii şi toate femeile dintotdeauna. Suntem acum stăpânii sursei, suntem ceea ce determină apariţia experientizării. Nu mai suntem supuşi efectelor experienţei, ci suntem exprimarea ei, cu incredibilul sacru şi incredibila sa frumuseţe. Descoperim, uitându-ne în interior, subtilitatea acelei experienţe interioare.

Cum poate deveni practică toată această experienţă? Cum o aplicăm?  Vă pare ca o fantezie, ca ceva mistic sau ireal? Vă pare mitic, poate, şi nu că ar avea de-a face cu bărbaţii şi femeile? Există anumite modalităţi practice prin care cineva poate păşi în această experienţă. O cale de a nu mai fi concentraţi pe fizicalitatea locală a corpului este cea a tehnicii tradiţionale de meditaţie prin care concentrarea atenţiei se face asupra unui punct aflat la 2 centrimetri sub ombilic şi păstrarea atenţiei în acel punct pe durata întregii experienţe. Încercaţi.

Acesta este un punct pe care japonezii îl denumesc “hara”. Este folosit în artele marţiale când cineva se concentrează sau se centrează. În loc să fiţi atenţi la mişcările corpului, la manipulări, la anxietăţile fără de sfârşit, concentraţi-vă şi fixaţi-vă atenţia asupra acestui punct de sub buric. Menţineţi-vă atenţia acolo indiferent de ce se întâmplă şi veţi descoperi că sunteţi cumva înlocuiţi. În această stare, persoana devine participantul-observator autonom. Întreaga experienţă ia o cu totul altă dimensiune. Se întâmplă spontan înăuntrul vostru, dar în loc să fiţi concentraţi pe local, experimentaţi acum dintr-un câmp mult mai general. Încercaţi asta ca modalitate de a ieşi din experienţa  zonală, înălţându-vă către inimă. Mutaţi-vă în acel punct denumit “hara” şi observaţi schimbarea calităţii experienţei. Când depăşim localizarea, intrăm într-un câmp diferit de energie. Întreaga experienţă devine una a expansiunii, o experienţă expandată, cu mult mai multă intensitate, mult mai multe împliniri şi recompense, datorită cărora ne simţim bucuroşi şi recunoscători în loc să ne simţim satisfăcuţi.

Diferenţa o face recunoştinţa, care este vecină cu bucuria. În urma satisfacerii dorinţei, ceea ce deseori lasă oamenii cu un sentiment de pierdere, apare tristeţea. De ce să lăsăm pe cineva cu tristeţea, cu sentimentul pierderii, al stării de a fi incomplet şi al lipsei?

Aceasta se întâmplă atunci când sursa sexualităţii noastre este plasată undeva în afară, în lume, în loc să o descoperim ca parte a ceea ce suntem şi să o redobândim. Sentimentul inocenţei ce apare astfel ne plasează înapoi în Grădina Raiului ca şi cum n-am fi mâncat mărul din copacul binelui şi răului. Este ca şi cum ne ia din tărâmul carnalităţii şi ne pune înapoi în tărâmul inocenţei şi al conştienţei adevărului despre ceea ce suntem cu adevărat. Este, prin urmare, una din cele mai mari experienţe umane. Aceasta demonstrează principiul care spune că nu evenimentele vieţii, ci modul în care le contextualizăm noi este ceea ce determină natura experienţei, fie că este vorba de o inducere a vinovăţiei, de frustrare, de un eveniment care produce anxietate, de o disfuncţie de tip neuronal sau că este vorba despre este una dintre cele mai măreţe experienţe umane.>>