Modificarea vremii #lamarginearealitatii

În Australia, cel mai important proiect de modificare a vremii se derulează la Queensland. În 2008, în toiul a ceea ce ar fi însemnat pentru Australia al zecelea an de secetă consecutiv, în Queensland a plouat şi au avut loc inundaţii masive. A plouat după două zile de „însămânţare a norilor” de către compania numită Australian Rain Technologies, care oferă servicii de „ameliorare a regimului de precipitaţii”. Teoretic, ploaia artificială este obţinută prin introducerea de picături foarte fine de apă încărcate cu sarcini electrice, cu ajutorul unui dispozitiv emiţător de ioni numit ATLANT, într-un nor care se formează pe cale naturală. Fiecare dispozitiv ATLANT are încorporat „un generator de mare putere legat la o reţea complexă de fire subţiri dintr-un aliaj metalic montat într-un cadru, care are aşezate deasupra câteva piramide”. Dacă cineva se îndoieşte de caracterul serios al acestei companii, îl/o rog să consulte site-ul http://www.australianrain.com.au.

În ianuarie 2008, Courier Mail a relatat despre proiectul de însămânţare a norilor şi de modificare a vremii. În articol este citat ministrul Andrew McNamara din Ministerul Sustenabilităţii din Queensland, care planificase cheltuirea a 7,6 milioane de dolari în următorii patru ani în vederea testării tehnologiei de însămânţare a norilor. New South Wales (NSW) alocase deja patru ani efectuării unui test de însămânţare a norilor care dusese la creşterea cantităţii de precipitaţii cu 14%. Programele australiene de modificare a vremii se află în conflict deschis cu acordul Australiei ca stat semnatar al Tratatului din 1978 al Naţiunilor Unite, care condamnă tehnicile de modificare a mediului: Convenţia Naţiunilor Unite asupra interzicerii tehnicilor de modificare a mediului în scopuri militare sau în orice alte scopuri ostile.

O consecinţă neaşteptată a constituit-o reacţia companiilor de asigurare, respectiv îngrijorarea acestora în privinţa oferirii de compensaţii băneşti pentru daune provocate prin manipularea evenimentelor. În esenţă, industria asigurărilor doreşte să redefinească termenul de „eveniment natural” astfel încât acesta să se refere exclusiv la evenimente naturale şi să excludă din poliţele de asigurare orice tip de evenimente de manipulare/modificare a vremii sau mişcări ale pământului. Companiile de asigurare nu vor să fie răspunzătoare de plata unor despăgubiri pentru ceea ce produc guvernul, armata şi serviciile secrete prin intermediul tehnologiilor de manipulare a vremii.

Când companiile se ceartă în privinţa celui care trebuie să achite „nota de plată”, atunci ştii că tehnologia respectivă există şi este utilizată.

Din Cap.15, La marginea realităţii, Colin Andrews, Synthia Andrews

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/colin-andrews-la-marginea-realitatii-cartea-daath