Din #AtelierulLiterar-22 septembrie

O întâlnire frumoasă a fost şi cea din 22 septembrie!

A avea curajul şi încrederea de a-ţi etala creaţia în faţa unor necunoscuţi implică şi existenţa acelei smerenii fără de care nimeni nu poate avansa. Cu atât mai mult dacă te afli la început de drum. Să asculţi cu inima deschisă, să doreşti binele aproapelui, renunţând la “competiţie” sau invidie, să-ţi permiţi să fii onest şi să laşi bunăvoinţa să te locuiască ar putea fi regulile nescrise ale acestui atelier. Nu aşa ar trebui să fie normalitatea în orice societate?

În Atelierul Literar construim un asemenea spaţiu deschis şi… normal.

Fragmentele postate aici nu dezvăluie intervenţiile sau opiniile noastre, ci producţiile literare prezentate în cadrul întâlnirii.Şi nici acestea nu sunt chiar toate. Motivul principal se ascunde în spatele constatării că oamenii nu mai au răbdarea de a urmări mai nimic cu atenţie, până la capăt, cu atât mai puţin dacă nu este un produs recomandat de careva “influencer”. Consemnăm, totuşi, în acest fel, oferind acelora, foarte puţini, darurile. Cu onestitate, smerenie şi din bucuria de a dărui.

Şi dacă am pomenit de bucurie… M-am bucurat să descopăr un nou documentar pe Netflix, The Social Dilemma. Dincolo de curajul de a expune aceste lucruri (de care poate că unii erau conştienţi de multă vreme, dar au strigat prea curând în pustiu), trebuie să existe şi o putere care să susţină nu doar o schimbare a pălăriei, ci chiar o evoluţie în conştiinţa omenirii. Cel puţin aşa îmi place mie să gândesc. Cu toate că, exact asta i s-a luat omului, gândirea. Copii şi copiuţe, şabloane şi tipare pe care le înghite fără să simtă, adevărate bacterii ce distrug “flora personalităţii autentice”, se-nghesuie în mintea omului decapitat de viteza informaţiilor fără esenţă, dar cu forţă. Artificiala inteligenţă îi digeră gândirea cu pofta ironică a învingătorului.

Dar să revin la atelier! Ediţia aceasta a stat sub semnul surprizei, de la început, respectiv rubrica “invitatul special” şi până la creaţiile prezentate. Fiecare participant reprezintă o generaţie şi asta este nemaipomenit, zic eu. Mai bine să vă las să urmăriţi!

Ştirile pe scurt

Dacă vă-ntrebaţi cum merge Concursul literar “NOI în secolul XXI”, vă pot informa. Volumul 3 este în lucru, două autoare lucrează de zor şi cred că va fi un volum foarte bun. Sper să apară la începutul lunii decembrie. Pentru volumul 4, avem un autor, trebuie să mai aşteptăm unul.

Porţile rămân deschise. Îndrăzniţi!

În 22 septembrie vom avea o nouă întâlnire în “amfiteatrul” Atelierului Literar. Nu-i aşa că v-aţi săturat de acest fel de cuvinte? Repetăm sintagme, cuvinte atât de uzitate, comode, la-ndemâna minţii care rostogoleşte neîncetat tot ce i s-a repetat şi a învăţat pe de rost, fără să şi conştientizăm aceste automatisme lingvistice care ne rulează experienţa precum tutunul într-o foiţă de ţigară.

În 3 şi 4 octombrie am programat Atelierul Cuvântului. Acesta nu este un atelier gratuit. Dar preţul este unul simbolic. Şi acest atelier se va petrece online prin Zoom. După prima sa ediţie, am primit chiar şi feedback!

Îl găsiţi aici

Până la sfârşitul lunii Septembrie rămân valabile reducerile aşa cum sunt cuprinse în secţiunea Oferte-Reduceri, unele cu transport gratuit.

Sănătate, inspiraţie, spor şi bucurii, vă doresc!

Surprizele Atelierului Literar din 27 august

O întâlnire cu o durată de aproape trei ore, prescurtată în aproape 20 de minute. Şi-aşa, în secolul 21 totul trebuie să meargă pe superspeed… cu sens sau fără, ne îngrămădim într-o alergare spre nu ştim exact ce.

A fost o întâlnire cu surprize, cel puţin pentru mine. Două surprize care mi-au bucurat inima şi entuziasmat mintea. Prima surpriză: o foarte tânără poetă de numai 12 ani, care m-a cucerit într-atât încât i-am oferit primul premiu al concursului “NOI în secolul XXI”. Teodora ne-a citit mai multe poezii, dar am hotărât să facem publice acum doar două dintre ele. Şi să ne apucăm de lucru pentru viitoarea carte.

A doua surpriză a fost lectura Anicăi Andrei-Fraschini. Ei bine, nu au mai fost poezii, aşa cum o ştiam de la ediţiile anterioare, ci proză, un fragment dintr-un roman aflat în lucru. Îi doresc să-l ducă la bun sfârşit, căci începutul suna bine.

Invitatul special, un statut sau o secţiune nouă în Atelierul Literar, o calitate care îi conferă aceluia sau aceleia o jumătate de oră, un timp pe care îl poate folosi cum doreşte, a fost Mihai Cotea. Am hotărât să-i decupez timpul, să-l fac de sine-stătător într-un clip separat.

Claudia Elena Peter, ne-a citit două capitole din noul roman. Cred că puteţi găsi fragmente şi în blogul său. O super poveste cu şapte personaje principale. Da, chiar principale toate. Greu de dus asemenea distribuţie. Spor şi Inspiraţie!

Nu veţi regăsi în acest rezumat video discuţiile din jurul textelor prezentate de Anica şi Claudia, ci doar câteva din cele spuse despre poezia foarte tinerei noastre colege de atelier. Dar aveţi ocazia să ascultaţi unele fragmente încă nepublicate nici în bloguri, nici altundeva. Opiniile, sugestiile, discuţiile rămân “pentru noi, participanţii”. 😉    

Mda, a mai fost şi gazda atelierului, subsemnata sau mai jos semnata,

Daniela Marin