Cine este adevăratul „tu” care decide? – David R. Hawkins, M.D.,Ph.D.

Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – nondualitate devoţională – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Fragment din Capitolul 10

Î: Renunţarea este, atunci, un eveniment interior, nu unul exterior.

R: Neimplicarea înseamnă a acţiona fără un câştig voliţional. Devotul spiritual şi-a consacrat viaţa personală evoluţiei spirituale şi s-a aliniat la Adevăr ca la o hartă pentru  îndrumare. O întrebare frecvent întâlnită este: „Ce opţiune sau ce direcţie ar trebui urmate pentru a servi binelui celui mai înalt?” Se poate servi şi doar stând în expectativă, aşteptând. Uneori, mintea nu poate vedea pădurea din cauza copacilor.

În luarea deciziilor, cel mai bine este să fiţi aliniaţi la context şi la câmp, în loc de conţinut. Este dificil, câteodată, de făcut deosebirea între sacrificiu şi serviciu. La nivelul  conştientizării/asistării/observării, conştiinţa este liberă de orice implicare. Dacă ea este, însă, perfecţionată, ulterior ar putea permite reparticiparea ca urmare a neimplicării rezultate din renunţarea la ataşamente, atracţii sau aversiuni. Acţiunile ar putea, de asemenea, reprezenta şi înclinaţii karmice, astfel că acelaşi curs al acţiunii ar putea avea, în realitate, înţelesuri şi deznodăminte foarte diferite în cazul diverşilor indivizi, la momente şi în circumstanţe diferite. Aşa se face că nu există un fel „spiritual” de a fi sau anumite atitudini de adoptat faţă de evenimentele din jur, fiindcă în realitate există opţiuni multiple.

Este nevoie de disciplină interioară şi de renunţarea la anumite atitudini pentru a nu ceda ispitei de a se identifica cu o poziţie anume în legătură cu evenimentele lumii.

Evenimentele lumii declanşează răspunsuri bazate pe percepţii. Este o mare scenă de teatru care invită să se manifeste expresii ale percepţiilor, iluziilor şi proiecţii ale poziţionalităţilor.

Un individ poate fie să oprească televizorul şi să evite să-l mai utilizeze, fie să-l privească ca pe un important instrument de învăţare. Evenimentele panoramice din lumea întreagă se desfăşoară şi reprezintă multitudinea expresiilor egoului uman; astfel, televiziunea este consola sa supremă de joc. Percepţia ar putea considera această reflecţie a vieţii egoului uman drept absurdă, tragică ori amuzantă. Poate fi văzută ca fiind tristă, patetică, captivantă, emoţionantă, provocatoare sau chiar ridicolă. Aşa cum se spune la programul de ştiri al televiziunii, „Tu decizi”.

Întrebarea importantă care se pune este „Cine este adevăratul „tu” care decide?” Aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă aspirantul spiritual. „Tu” este pus în faţa unor opţiuni multiple şi o poate alege pe oricare dintre ele. Prin urmare, lumea este caleidoscopică/tragi-comică/de o grijă maternă/absurdă/crudă/atrăgătoare/ urâtă/ vrednică de dispreţ/deplorabilă, niciuna dintre acestea sau doar o iluzie trecătoare. Lumea este alegorică.

Avantajul spiritual al vieţii moderne este faptul că experienţele de viaţă sunt accelerate prin mijlocirea mass-media. Într-un interval foarte scurt de timp, individul poate asista la ceea ce s-ar fi petrecut pe durata a mai multor vieţi în epocile trecute când, de exemplu, o întreagă viaţă se poate limita doar la o experienţă care să ocupe un spaţiu redus şi un rol limitat, precum aceea de a fi păstor de oi sau potcovar într-un sat. Acum ni se prezintă succesiv numeroase vieţi, perspective, circumstanţe şi împrejurări, de la crime groteşti la încoronări, ipostaze domestice, războaie de proporţii şi catastrofe mondiale.

A se bucura de avantajul expunerii televizate a egoului uman sau ignorarea acestuia şi pătrunderea în interior sunt opţiuni la fel de folositoare, pentru că intenţia individului este aceea care decide urmările. Oricare dintre acestea necesită compasiune faţă de sine şi faţă de ceilalţi. O anumită doză de suferinţă este impersonală, fiind consecinţa aspectului fizic de a ne fi născut în formă umană. Astfel, Buddha şi-a îndemnat discipolii să transceadă egoul pentru a evita renaşterile, maladiile, sărăcia, îmbătrânirea şi moartea. Lumea şi tot ce se află în ea este trecător, motiv pentru care agăţarea de ea provoacă suferinţă. De aceea, a subliniat el valoarea detaşării.

Sinele superior iubeşte în loc să caute iubirea – Letting Go – David R. Hawkins

Fragment din Letting Go – Calea renunțării – David R.Hawkins M.D.,Ph.D.

<<Cu cât ataşamentul resimţit faţă de ceea ce se află în afara noastră este mai mare, cu atât nivelul fricii şi al vulnerabilităţii noastre la pierdere este mai mare. Ne putem întreba ce ne face să ne simţim atât de incompleţi. „De ce simt acest gol interior care mă face să caut soluţii de genul ataşamentului faţă de alte persoane şi al dependenţei de alţii?“>>

Putem începe să examinăm aspectele interioare în care încă dăm dovadă de imaturitate. În special, trebuie să aflăm: „În ce situaţie caut să primesc iubire, mai degrabă decât să o dăruiesc?“ Cu cât oferim mai multă iubire, cu atât suntem mai puţin vulnerabili la suferinţă şi pierdere şi cu atât mai puţin simţim nevoia să căutăm ceva de care să ne ataşăm. Când am recunoscut şi ne-am eliberat de toate sentimentele negative, după ce am avansat de la meschinărie la recunoaşterea măreţiei noastre astfel încât bucuria noastră să izvorască din plăcerea de a dărui şi de a iubi, atunci am devenit cu adevărat  invulnerabili la pierdere. Când găsim sursa fericirii noastre în interior, devenim imuni la pierderile din lumea exterioară.>>

 

<<Au trecut mai bine de două mii de ani de când Buddha observa că la baza întregii suferinţe umane stau dorinţa şi ataşamentul, iar istoria omenirii nu a făcut decât să confirme adevărul învăţăturilor sale. Care este, însă, soluţia acestei dileme?
Aşa cum am văzut, ataşamentul se adresează numai aspectelor interioare meschine ale unei persoane. Sinele meschin se implică în setul de programe inadecvate şi pline de teamă pe care, fără să vrem, le-am lăsat să ne domine. Scopul renunţării este acela de a lipsi aceste programe de energie pentru a nu le mai lăsa să ne conducă; suntem, apoi, liberi să accedem la conştientizarea mai amplă a Sinelui nostru Superior.

Partea din noi la care ne referim ca fiind „Sinele superior“, iubeşte în loc să caute iubirea. Prin urmare, ajungem să conştientizăm că suntem în permanenţă înconjuraţi de iubire, care este nesfârşită. Iubirea este automat atrasă înspre persoana
care o manifestă.>>