#concurs Cine este autorul povestirilor?

Concluzia mea după ce am văzut filmul Bohemian Rapsody a fost că artistul trebuie să-şi scrie viaţa el însuşi. Cât e viu şi vie îi este percepţia faţă de ceea ce se petrece prin viaţa sa, artistul trebuie să-şi facă timp măcar să lase însemnări clare, să-şi scrie un jurnal, ceva, cu atât mai mult cu cât este faimos în timpul vieţii.

Dar nu gândeam atunci că voi ajunge să public un volum memorialistic, o autobiografie profesională şi personală a unui artist român în viaţă! Consider că memoriile unui artist sunt o adevărată comoară pentru un popor. Să poţi descoperi perspectiva autentică, faptele, aşa cum le-a trăit autorul, dar şi fresca socială şi culturală a societăţii larg întinsă pe o perioadă de 50 de ani este o binecuvântată lecţie de adevăr.

În avant-premiera lansării acestei cărţi, un concurs ale căror premii sunt, bineînţeles, cărţi cu autograful autorului.

Găsiţi concursul în Facebook, Instagram sau YouTube, conturile Cartea Daath.

Condiţia este să participaţi la toate etapele concursului. Dacă veţi oferi şi răspunsul corect…

Linkul de mai jos conţine prima etapă. Succes!